Eterniseed › Curriculum › Cântarea Cântărilor
Cântarea Cântărilor 5-6 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry deschide o fereastră spre dialogul intim din Cântarea Cântărilor capitolele 5 și 6. Expunerea sa atentă dezvăluie atât gingășia urmăririi lui Hristos cât și lupta credinciosului cu moleșeala duhovnicească. Prin ochii lui Henry vedem pe Cel iubit bătând, retrăgându-se și în cele din urmă fiind sărbătorit într-un portret viu. Această lecție ne invită să zăbovim asupra observațiilor sale pentru ca inimile noastre să fie trezite spre o mai mare veghere și dragoste. Urmărindu-i paragrafele descoperim motive proaspete de a deschide repede când Hristos se apropie.
Citește
Ia Biblia și citește Cântarea Cântărilor 5–6 încet, lăsând poezia invitației, a întârzierii, a căutării și a laudei să te învăluie. Observă bătăile Celui iubit, ezitarea soției, dorul ei ulterior și descrierea strălucitoare care urmează. Lasă textul să trezească atât convingere cât și afecțiune înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Matei Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina răspunsul lui Hristos la invitația anterioară a Bisericii.
Aceste cuvinte sunt răspunsul lui Hristos la rugăciunea Bisericii de la sfârșitul capitolului precedent: 'Să vină preaiubitul meu în grădina sa'; iată că a venit și o înștiințează. Vezi cât de gata este Dumnezeu să asculte rugăciunea, cât de gata este Hristos să primească invitațiile pe care poporul său i le oferă, deși noi suntem înceți să-i ascultăm chemările și să primim invitațiile sale. El este liber în a se coborî la noi, în timp ce noi suntem sfioși în a ne înălța la el. Observă cum răspunsul a împlinit cererea și a depășit-o. 1. Ea l-a numit preaiubitul ei (și cu adevărat era), și l-a invitat pentru că îl iubea; în schimb, el a numit-o sora și soția lui, ca de mai multe ori înainte, cap. iv. Cei ce îl fac pe Hristos preaiubitul lor cel mai bun vor fi recunoscuți de el în cele mai apropiate și mai dragi legături. 2. Ea a numit grădina a lui și roadele plăcute ale ei ale lui, iar el le recunoaște ca fiind ale sale: 'Este grădina mea, este mirodenia mea'. Când Dumnezeu s-a mâniat pe Israel, i-a dat pe mâna lui Moise ('Poporul tău sunt', Exod 32:7); și a numit sărbătorile rânduite ale Domnului sărbătorile lor rânduite (Isaia 1:14); dar acum, când sunt în favoarea lui, le recunoaște ca grădina sa. 'Deși de mică însemnătate, totuși este a mea.' Cei ce se dau cu sinceritate pe ei înșiși și tot ce au și pot face lui Isus Hristos, el le va face onoarea de a-i pecetlui și pe ei și ce au și fac pentru el cu semnul său și să spună: 'Este al meu'. 3. Ea l-a invitat să vină în grădina sa, iar el spune: 'Am venit'. Isaia 58:9: 'Vei striga și el va zice: Iată-mă'. Când Solomon s-a rugat ca Dumnezeu să vină și să ia în stăpânire casa pe care i-o zidise, el a venit; slava lui a umplut casa (2 Cronici 7:2) și (v. 16) l-a înștiințat că a ales și a sfințit această casă, ca numele său să fie acolo pentru totdeauna. Cei ce deschid larg ușa sufletelor lor lui Isus Hristos îl vor găsi gata să intre la ei; și în orice loc unde își înregistrează numele va întâlni poporul său și îl va binecuvânta, Exod 20:24. 4. Ea a dorit ca el să mănânce roadele plăcute ale ei, să primească jertfele aduse în templul său, care erau ca roadele grădinii sale, și el face așa, dar găsește că nu sunt culese și gata de mâncat, de aceea le culege el însuși. Cum roadele sunt ale lui, tot așa este și pregătirea lor; își găsește inima nepregătită pentru ospățul său, dar el însuși scoate la iveală acele deprinderi harice pe care le sădise acolo. Puținul bine care este în noi s-ar risipi și s-ar pierde dacă el nu l-ar culege și păstra pentru sine. 5. Ea l-a invitat doar să mănânce roadele grădinii, dar el a adus cu sine ceva mai mult, miere, vin și lapte, care dau hrană substanțială și care erau produsele Canaanului, pământul lui Emanuel. Hristos se desfată mult în ceea ce a dăruit poporului său și a lucrat în ei. Sau putem presupune că aceasta a fost pregătită de soție însăși, precum Estera a pregătit pentru regele soțul ei un ospăț de vin; este o masă simplă și firească, miere și lapte, dar, fiind oferită cu dragoste, este primită cu dragoste; neîmplinirile sunt trecute cu vederea; fagurele este mâncat cu mierea, iar slăbiciunea cărnii este trecută și iertată, pentru că duhul este gata. Când Hristos s-a arătat ucenicilor săi după înviere, a mâncat cu ei o bucată de fagure (Luca 24:42,43), împlinindu-se astfel această scriptură. Nu a băut doar vinul, care este băutură pentru bărbați, pentru oamenii mari, ci și laptele, care este băutură pentru copii, copilași, căci el trebuia să fie sfântul copil Isus, care avea nevoie de lapte. 6. Ea l-a invitat doar să vină el însuși, dar el, aducând cu sine propria sa ospătare, își aduce și prietenii și îi invită să împartă proviziile. Cu cât mai mulți, cu atât mai vesel, spunem; și aici, unde era atâta belșug, nu era mai rea hrana. Când Domnul nostru Isus a hrănit 5000 deodată, toți au mâncat și s-au săturat. Hristos invită pe toți prietenii săi la vinul și laptele din care bea el însuși (Isaia 55:1), la ospățul bucatelor grase și al vinurilor pe drojdie, Isaia 25:6. Marea lucrare a mântuirii omului și bogățiile legământului harului sunt un ospăț pentru Domnul Isus și trebuie să fie și pentru noi. Invitația este foarte liberă, călduroasă și plină de dragoste: 'Mâncați, prieteni!'. Dacă Hristos vine să cineze cu noi, noi suntem cei ce cinăm cu el, Apocalipsa 3:20. 'Mâncați, prieteni!' Doar cei ce sunt prietenii lui Hristos sunt bineveniți la masa sa; dușmanii săi, care nu vor ca el să domnească peste ei, nu au parte nici sorț în această privință. 'Beți, ba beți din belșug'. Hristos, în evanghelia sa, a făcut provizie îmbelșugată pentru sufletele sărace. El satură pe cei flămânzi cu bunătăți; este de ajuns pentru toți, este de ajuns pentru fiecare; nu suntem strâmtorați în el sau în harul său, să nu fim deci strâmtorați în inimile noastre. Deschide gura larg și Hristos o va umple. 'Nu vă îmbătați de vin, ci umpleți-vă de Duh', Efeseni 5:18. Cei ce îl primesc pe Hristos trebuie să primească și pe prietenii săi împreună cu el; Isus și ucenicii săi au fost chemați împreună la nuntă (Ioan 2:2), iar Hristos va face ca toți prietenii săi să se bucure cu el în ziua logodnei sale cu Biserica și, ca semn al acesteia, să ospăteze cu el. În bucuriile duhovnicești și cerești nu este primejdie de a depăși măsura; acolo putem bea din belșug, bea din râul desfătărilor lui Dumnezeu (Psalmul 36:8) și ne vom sătura din belșug, Psalmul 65:4.El examinează apoi moleșeala duhovnicească a soției și conflictul ei lăuntric.
I. Neputința în care se afla soția și moleșeala care o cuprinsese (v. 2): 'Dorm, dar inima mea veghează'. Aici este, 1. Stricăciunea care apare în lucrările ei: 'Dorm'. Fecioarele înțelepte au ațipit. Ea era în patul ei (cap. iii. 1), dar acum doarme. Bolile duhovnicești, dacă nu sunt luptate de la început, tind să crească și să câștige teren. Ea dormea, adică afecțiunile evlavioase s-au răcit, și-a neglijat datoria și a devenit neglijentă în ea, s-a lăsat în voia comodității, era sigură și fără veghere. Acesta este uneori răul efect al unor lărgiri mai mult decât obișnuite — o cauză bună. Însuși Sfântul Pavel era în primejdie de a fi umflat de revelațiile abundente și de a spune: 'Suflete, ia-ți odihna', ceea ce a făcut necesară un ghimpe în carne pentru el, ca să-l țină de la somn. Ucenicii lui Hristos, când el a venit în grădina sa, grădina agoniei sale, erau grei de somn și nu puteau veghea cu el. Creștinii adevărați nu sunt întotdeauna la fel de vii și de viguroși în religie. 2. Harul care rămâne totuși în deprinderea sa: 'Inima mea veghează; propria mea conștiință mă mustră pentru aceasta și nu încetează să mă trezească din moleșeala mea. Duhul este gata și, după omul dinăuntru, mă bucur de legea lui Dumnezeu și cu mintea mea slujesc acelei legi. Sunt, pentru moment, biruit de ispită, dar nu toate merg într-o singură direcție în mine. Dorm, dar nu este un somn mort; lupt împotriva lui; nu este un somn adânc; nu pot fi liniștit sub această neputință.' Observă, (1.) Trebuie să luăm seama la propriile noastre ațipeli și boli duhovnicești și să reflectăm asupra lor cu durere și rușine că am adormit când Hristos a fost aproape de noi în grădina sa. (2.) Când ne plângem de ceea ce este greșit în noi, nu trebuie să trecem cu vederea binele care este lucrat în noi și păstrat viu: 'Inima mea veghează în Hristos, care îmi este drag ca propria mea inimă și este viața mea; când eu dorm, el nici nu ațipește nici nu doarme.'Henry urmărește apoi lucrarea hotărâtă a Duhului în biruirea reticenței ei.
IV. Puternicele influențe ale harului dumnezeiesc, prin care ea a fost făcută gata să se ridice și să deschidă Celui iubit. Când el nu a putut birui prin îndemn, și-a pus mâna prin gaura ușii, ca s-o descuie, ca unul obosit de așteptare, v. 4. Aceasta arată o lucrare a Duhului asupra sufletului ei, prin care a fost făcută de voie bună, Psalmul 110:3. Convertirea Lidiei este înfățișată prin deschiderea inimii ei (Faptele 16:14) și se spune că Hristos le-a deschis ucenicilor înțelegerea, Luca 24:45. Cel ce a întocmit duhul omului în el cunoaște toate căile de intrare la el și pe unde să intre; el poate găsi gaura ușii prin care să-și pună mâna pentru biruirea prejudecăților și introducerea doctrinei și legii sale. El are cheia lui David (Apocalipsa 3:7), cu care deschide ușa inimii într-un mod potrivit ei, precum cheia este potrivită pentru țevile broaștei, într-un mod care să nu forțeze firea ei, ci doar firea ei rea.
Considerați
Cugetă
Henry încheie secțiunea consemnând descrierea înălțătoare pe care soția o face Celui iubit.
9 Ce este preaiubitul tău mai mult decât alt preaiubit, o, tu cea mai frumoasă dintre femei? Ce este preaiubitul tău mai mult decât alt preaiubit, de ne poruncești așa? 10 Preaiubitul meu este alb și rumen, mai ales între zeci de mii. 11 Capul lui este ca aurul cel mai curat, pletele lui sunt stufoase și negre ca corbul. 12 Ochii lui sunt ca ochii porumbeilor la râurile de ape, spălați cu lapte și potriviți. 13 Obrajii lui sunt ca un strat de mirodenii, ca niște flori plăcute: buzele lui ca niște crini, picurând smirnă mirositoare. 14 Mâinile lui sunt ca niște inele de aur cu beril: pântecele lui este ca fildeșul strălucitor acoperit cu safire. 15 Picioarele lui sunt ca niște stâlpi de marmură, așezați pe postamente de aur curat: înfățișarea lui este ca Libanul, ales ca cedrii. 16 Gura lui este prea dulce: da, el este cu totul iubit. Acesta este preaiubitul meu și acesta este prietenul meu, fiice ale Ierusalimului.
Răspunde
Unde în viața ta ai simțit că Hristos bate și totuși ai întârziat să deschizi? Cum ar putea amintirea dragostei sale răbdătoare să-ți miște afecțiunile astăzi? Ce pas de pregătire poți face ca să răspunzi mai repede data viitoare când te cheamă?
Roagă-te
Doamne Isuse, în cuvintele Cântării Tale vii bătând cu dragoste răbdătoare, chemându-ne din inimi leneșe să deschidem și să privim frumusețea Ta. Prin Duhul Tău trezește în noi ascultare grabnică, vindecând orice rană a întârzierii și restaurând bucuria prezenței Tale. Ține-ne veghetori cu inimi gata până vei veni iarăși. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →