← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Dan 9 — cu Matthew Henry

Daniel 9Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În disciplina liniștită a angajamentului zilnic cu Scriptura, comentariul lui Matthew Henry oferă o călăuzire statornică prin rugăciunile și profețiile stratificate din capitolul 9 al lui Daniel. Reflecțiile sale ne atrag în inima mărturisirii, a îndurării legământului și a speranței mesianice care au modelat mijlocirea lui Daniel. Pe măsură ce urmăm expunerea atentă a lui Henry, descoperim cum cuvintele antice mai stârnesc încă o dependență proaspătă de Domnul care își ține promisiunile. Această lecție ne invită să zăbovim cu textul și cu perspectivele lui Henry pentru ca propriile noastre rugăciuni să crească mai adânci și mai pline de așteptare. Să lase Duhul aceste momente să ne alinieze inimile cu scopurile răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.
Citește
Pregătește-ți inima să asculți Daniel 9 în întregime. Citește capitolul încet, observând postura lui Daniel de post și mărturisire, precum și răspunsul uimitor al îngerului. Lasă ritmul rugăciunii și promisiunea celor șaptezeci de săptămâni să se așeze în duhul tău. Revino la orice verset care persistă, apoi continuă în studiu cu ajutorul lui Matthew Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a stabili momentul istoric și ocazia scripturală pentru rugăciunea lui Daniel. L-am lăsat pe Daniel, la încheierea capitolului precedent, ocupat cu treburile regelui; dar aici îl avem ocupat cu o treabă mai bună decât i-ar fi dat vreun rege, vorbind cu Dumnezeu și auzind de la El, nu numai pentru sine, ci pentru Biserică, a cărei gură era el către Dumnezeu, și pentru al cărei folos i-au fost încredințate oracolele lui Dumnezeu, referitoare la zilele lui Mesia. Observă, 1. Când a avut Daniel această comuniune cu Dumnezeu (v. 1), în primul an al lui Darius Medul, care fusese recent făcut rege al Caldeenilor, Babilonul fiind cucerit de el și de nepotul sau nepotul său, Cirus. În acest an s-au încheiat cei șaptezeci de ani ai captivității evreilor, dar decretul pentru eliberarea lor nu fusese încă emis; astfel încât această adresare a lui Daniel către Dumnezeu pare să fi fost gata în acel an și, probabil, înainte de a fi aruncat în groapa leilor. Și o puternică îndemnare, poate, a fost pentru el atunci să se țină atât de strâns de datoria rugăciunii, deși i-a costat viața, că experimentase atât de recent beneficiul și mângâierea ei. 2. Ce a prilejuit adresarea sa către Dumnezeu prin rugăciune (v. 2): A înțeles din cărți că șaptezeci de ani era timpul fixat pentru continuarea pustiirilor Ierusalimului. v. 2. Cartea prin care a înțeles aceasta a fost cartea profețiilor lui Ieremia, în care a găsit-o prezisă în mod expres (Ier. xxix. 10), După ce se vor împlini șaptezeci de ani în Babilon (și de aceea trebuie socotiți de la prima captivitate, în al treilea an al lui Ioiachim, pe care Daniel avea motive să și-l amintească printr-un semn bun, căci în acea captivitate a fost dus el însuși, cap. i. 1), vă voi cerceta și voi împlini cuvântul Meu cel bun față de voi. De asemenea, s-a spus (Ier. xxv. 11), Această întreagă țară va fi șaptezeci de ani o pustiire (chorbath), același cuvânt pe care Daniel îl folosește aici pentru pustiirile Ierusalimului, ceea ce arată că avea acea profeție înaintea lui când a scris aceasta. Deși Daniel era el însuși un mare profet și unul bine familiarizat cu viziunile lui Dumnezeu, totuși era un student diligent în Scriptură și nu a considerat o umilire pentru el să consulte profețiile lui Ieremia. Era un mare politician și prim-ministru al unuia dintre cei mai mari monarhi de pe pământ și totuși putea găsi atât inimă cât și timp să converseze cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cei mai mari și mai buni oameni din lume nu trebuie să se considere deasupra Bibliei lor. 3. Cât de serioasă și solemnă a fost adresarea sa către Dumnezeu când a înțeles că cei șaptezeci de ani erau pe punctul de a expira (căci se vede, după datarea profețiilor lui Ezechiel, că au calculat exact anii captivității lor), atunci și-a îndreptat fața să caute pe Dumnezeu prin rugăciune. Observă, promisiunile lui Dumnezeu sunt menite nu să înlocuiască, ci să trezească și să încurajeze rugăciunile noastre; și, când vedem ziua împlinirii lor apropiindu-se, ar trebui să le pledăm cu și mai multă ardoare înaintea lui Dumnezeu și să le punem în aplicare. Așa a făcut Daniel aici; se ruga de trei ori pe zi și, fără îndoială, în fiecare rugăciune amintea de pustiirile Ierusalimului; totuși nu a considerat asta suficient, ci chiar în mijlocul treburilor sale a pus deoparte timp pentru o aplicare extraordinară la Ceruri în numele Ierusalimului. Dumnezeu îi spusese lui Ezechiel că deși Daniel, printre alții, stătea înaintea Lui, mijlocirea lui nu ar prevala pentru a preveni judecata (Ezec. xiv. 14), totuși el speră, acum că războiul este împlinit (Isa. xl. 2), ca rugăciunea lui să fie auzită pentru îndepărtarea judecății. Când zorii eliberării se ivesc, este timpul ca poporul lui Dumnezeu care se roagă să se trezească; ceva extraordinar este atunci așteptat și cerut de la ei, pe lângă jertfa lor zilnică. Acum Daniel a căutat prin rugăciune și cereri, de teamă ca nu cumva păcatele poporului să-L provoace să amâne eliberarea lor mai mult decât era intenționat, sau mai degrabă ca poporul să fie pregătit prin harul lui Dumnezeu pentru eliberare acum când providența lui Dumnezeu era pe cale să o realizeze pentru ei. Acum observă, (1.) Intensitatea minții sale în această rugăciune; Mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu ca să-L caut, ceea ce denotă fixitatea gândurilor sale, fermitatea credinței sale și fervoarea afecțiunilor sale evlavioase în datorie. Trebuie, în rugăciune, să-L punem pe Dumnezeu înaintea noastră și să ne punem pe noi înșine ca în prezența Lui; către El trebuie să ne îndreptăm rugăciunea și trebuie să privim în sus. Probabil, în semn al îndreptării feței sale către Dumnezeu, a făcut, ca de obicei, să-și îndrepte fața către Ierusalim, pentru a-și afecta inima mai mult cu pustiirile acestuia. (2.) Mortificarea trupului său în această rugăciune. În semn al umilirii sale profunde înaintea lui Dumnezeu pentru propriile păcate și păcatele poporului său și al simțământului pe care îl avea de nevrednicia sa, când se ruga postea, îmbrăca sac și zăcea în cenușă, pentru a se afecta mai mult cu pustiirile Ierusalimului, pentru a căror reparare se ruga, și pentru a se face sensibil că era acum angajat într-o lucrare extraordinară. Henry subliniază apoi adresarea reverentă care începe rugăciunea însăși. I. Aici este adresarea sa umilă, serioasă, reverentă către Dumnezeu, 1. Ca un Dumnezeu de temut și de care este datoria noastră să ne temem întotdeauna: „O, Doamne! Dumnezeule mare și înfricoșător, care poți face față celor mai mari și mai teribili dintre dușmanii Bisericii.” 2. Ca un Dumnezeu de încredere și de care este datoria noastră să depindem și să punem încredere: Păstrând legământul și îndurarea față de cei ce-L iubesc și, ca dovadă a iubirii lor față de El, păzesc poruncile Lui. Dacă ne împlinim partea din învoială, El nu va da greș să Și-o împlinească pe a Sa. Va fi față de poporul Său la fel de bun ca și Cuvântul Său, căci păzește legământul cu ei și nici o iotă din promisiunea Sa nu va cădea la pământ; ba mai mult, va fi mai bun decât Cuvântul Său, căci păzește îndurarea față de ei, ceva mai mult decât era în legământ. Era potrivit ca Daniel să aibă ochiul pe îndurarea lui Dumnezeu acum când trebuia să-I înfățișeze mizeriile poporului Său și pe legământul lui Dumnezeu acum când trebuia să ceară împlinirea unei promisiuni. Observă, Trebuie, în rugăciune, să privim atât la măreția lui Dumnezeu cât și la bunătatea Sa, la maiestatea și îndurarea Sa în conjuncție. Henry urmărește apoi mărturisirea extinsă a păcatului național care urmează. II. Aici este o mărturisire penitentă a păcatului, cauza pricinuitoare a tuturor calamităților sub care poporul său a gemut atâția ani, v. 5, 6. Când căutăm la Dumnezeu îndurări naționale, trebuie să ne umilim înaintea Lui pentru păcatele naționale. Acestea sunt păcatele pe care Daniel le deplânge aici; și putem observa aici varietatea de cuvinte pe care le folosește pentru a exprima măreția provocărilor lor (căci se cuvine ca penitenții să se încarce pe ei înșiși): Am păcătuit în multe cazuri particulare, ba chiar am comis nelegiuire, am dus un comerț cu păcatul, am făcut rău cu o inimă împietrită și un gât înțepenit și în aceasta ne-am răzvrătit, am luat armele împotriva Împăratului împăraților, a coroanei și demnității Sale. Două lucruri au agravat păcatele lor:—1. Că au încălcat legile exprese pe care Dumnezeu le dăduse prin Moise: „Am plecat de la poruncile Tale și de la judecățile Tale și nu ne-am conformat lor. Și (v. 10) nu am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.” Ceea ce vorbește despre natura păcatului, că este călcarea legii, vorbește suficient despre malignitatea lui; dacă păcatul este făcut să apară ca păcat, nu poate fi făcut să apară mai rău; păcătoșenia sa este cea mai mare urâciune a sa, Rom. vii. 13. Dumnezeu Și-a pus legile înaintea noastră clar și deplin, ca modelul după care să scriem, totuși nu am umblat în ele, ci ne-am abătut sau ne-am întors înapoi. 2. Că au disprețuit avertismentele drepte pe care Dumnezeu le dăduse prin profeți, pe care în fiecare veac i-a trimis la ei, ridicându-Se de dimineață și trimițându-i (v. 6): „Nu am ascultat pe slujitorii Tăi profeții, care ne-au amintit de legile Tale și de sancțiunile lor; deși au vorbit în numele Tău, nu i-am luat în seamă; deși și-au transmis mesajul cu credincioșie, cu un respect universal față de toate ordinele și gradele de oameni, regilor și prinților noștri, cărora au avut curajul și încrederea să le vorbească, părinților noștri și întregului popor al țării, cărora au avut condescendența și compasiunea să le vorbească, totuși nu i-am ascultat, nici nu i-am auzit sau nu i-am luat în seamă sau nu ne-am conformat lor.” Batjocorirea solilor lui Dumnezeu și disprețuirea cuvintelor Sale au fost păcatele care au umplut măsura Ierusalimului, 2 Cron. xxxvi. 16. Această mărturisire a păcatului este repetată aici și mult insistată; penitenții ar trebui să se acuze și să se mustre din nou și din nou până când își găsesc inimile cu adevărat zdrobite. Tot Israelul a călcat Legea Ta, v. 11. Este Israel, poporul care se mărturisește al lui Dumnezeu, care a cunoscut mai bine și de la care se așteaptă mai bine—Israel, poporul deosebit al lui Dumnezeu, pe care L-a înconjurat cu favorurile Sale; nu ici și colo câte unul, ci tot Israelul, majoritatea lor, trupul poporului, care a călcat plecând și ieșind din cale, ca să nu audă și astfel să nu asculte glasul Tău. Această neascultare este ceea ce toți penitenții adevărați și-o pun cel mai sensibil în seamă (v. 14): Nu am ascultat glasul Lui și (v. 15) am păcătuit, am făcut rău. Cei ce vor găsi îndurare trebuie să-și mărturisească astfel păcatele.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea rezumând mesajul general al capitolului. În acest capitol avem, I. Rugăciunea lui Daniel pentru restaurarea evreilor care erau în captivitate, în care mărturisește păcatul și recunoaște dreptatea lui Dumnezeu în calamitățile lor, dar pledează promisiunile de îndurare ale lui Dumnezeu pe care le mai avea încă în rezervă pentru ei, ver. 1-19. II. Un răspuns imediat trimis lui printr-un înger la rugăciunea sa, în care, 1. Este asigurat de eliberarea grabnică a evreilor din captivitatea lor, ver. 20-23. Și, 2. Este informat cu privire la răscumpărarea lumii prin Isus Hristos (al cărei tip a fost aceea), care ar trebui să fie natura ei și când ar trebui să fie împlinită, ver. 24-27. Și este cea mai clară, mai luminoasă profeție despre Mesia, din tot Vechiul Testament.
Răspunde
Unde în propriile tale rugăciuni ai putea zăbovi mai mult în mărturisire înainte de cerere? Cum modelează amintirea credincioșiei legământului lui Dumnezeu felul în care aduci nevoile naționale sau personale înaintea Lui? Ce pas de dependență umilă poți face astăzi în lumina îndurării pe care ne-o arată Henry în exemplul lui Daniel?
Roagă-te
Doamne, așa cum Daniel și-a întors fața spre Tine cu mărturisire și rugăminte, învață-ne să Te căutăm în același duh de umilă dependență de îndurarea legământului Tău. Prin Duhul Tău, trezește inimile noastre la rugăciune stăruitoare și adu restaurare la ceea ce păcatul a pustiit, de dragul slavei Tale descoperite în Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →