Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 15-16 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În aceste pagini Maclaren urmărește narațiunea antică din Geneza cu discernământ pastoral și profunzime teologică, invitând cititorii la întâlnirea vie dintre Avram și Dumnezeul care încheie legământul. Expunerea sa desfășoară temele protecției divine, ale răsplății și ale dreptății care vine prin credință, arătând cum aceste cuvinte străvechi încă modelează viața de încredere de astăzi. Pe măsură ce parcurgem bătăile, paragrafele lui Maclaren ne vor călăuzi meditația asupra Genezei 15-16.
Citește
Citire
Așezați-vă într-un spațiu liniștit și deschideți Biblia la capitolele 15 și 16 din Geneza. Citiți cele două capitole încet, lăsând promisiunile rostite lui Avram și tensiunile din jurul Hagar și Ismael să se înregistreze în inima voastră. Observați interacțiunea dintre frică, credință și inițiativa divină care străbate textul. Lăsați cuvintele să zăbovească înainte de a trece la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a-l plasa pe Avram în contextul său istoric imediat.
Avram avea acum aparent vreo optzeci și cinci de ani. Stătuse paisprezece ani în Palestina și fusese, pentru singura dată în viața sa, constrâns de curând să recurgă la arme împotriva unei coaliții formidabile de regi nordici, pe care, după un marș forțat rapid din extremul sud până în extremul nord al țării, îi învinsese. Ar fi putut foarte bine să se teamă de un atac din partea forțelor lor covârșitor superioare. Astfel, această viziune, ca toate cuvintele lui Dumnezeu, se potrivește strâns nevoilor momentului, dar este și pentru tot timpul și pentru toți oamenii.Maclaren examinează apoi cuvântul divin care răspunde fricii lui Avram.
1. Avram se expusese unor represalii periculoase prin victoria sa asupra jefuitorilor răsăriteni confederați. În reacția care a urmat emoției luptei, teama și deznădejdea păreau să-i fi umbrit sufletul. De aceea i-a venit asigurarea cu care se deschide acest capitol. Era nouă și venea într-o formă nouă. El este aruncat într-o stare de extaz spiritual, iar un 'cuvânt' puternic răsună, auzibil urechii sale lăuntrice. Forma pe care o ia - 'Eu sunt scutul tău' - sugerează gândul că Dumnezeu își modelează revelația după nevoia momentului. Avram, care nu era războinic, s-ar fi putut teme de întoarcerea jefuitorilor în forță, pentru a-și răzbuna înfrângerea. De aceea Dumnezeu vorbește temerilor și nevoii sale prezente. Așa cum lui Iacov îngerii i s-au arătat ca o tabără cerească ce păzea corturile sale neapărate și femeile neajutorate, tot așa, aici și întotdeauna, Dumnezeu este pentru noi ceea ce avem mai mare nevoie în clipa aceea, fie mângâiere, fie înțelepciune, fie călăuzire, fie putere. Mana avea, spun rabinii, pentru fiecare om gustul a ceea ce dorea mai mult. Darurile lui Dumnezeu iau forma necesității omului.Maclaren se îndreaptă apoi spre actul hotărâtor al credinței lui Avram.
Astfel, încă o dată, Avram primește promisiunea posterității într-o formă și mai glorioasă. Mai înainte era asemănată cu praful pământului; acum este ca stelele nenumărate care strălucesc pe cerul răsăritean senin. Pe măsură ce privește în adâncurile solemne, imensitatea și pacea cerului statornic par să-l ajute să se ridice deasupra limitelor înguste și a nestatorniciei pământului, iar o mare încredere îi inundă sufletul. Avram trăise prin credință de când plecase din Haran; dar istorisitorul, de obicei atât de tăcut cu privire la gândurile personajelor sale, rupe obiceiul său obișnuit de narațiune pentru a introduce cuvintele de o importanță capitală care marchează o epocă în revelație și sunt, sub anumite aspecte, cele mai însemnate din Vechiul Testament. Avram 'a crezut în Domnul; și El i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire'.
Considerați
Considerare
Maclaren trage concluzia practică cu privire la justificarea prin credință.
3. Observați adevărul evanghelic deplin cu privire la neprihănirea credinței care este încorporat în această consemnare a revelației timpurii: 'El i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire'. Un geolog ar fi uimit dacă ar descoperi rămășițe în unele dintre straturile primare care ar indica existența, în aceste epoci îndepărtate, a unor specii presupuse a fi mult mai recente. Tot așa, aici suntem surprinși să găsim învățătura specific neotestamentară atât de departe, în această depărtare încețoșată. Nu e de mirare că Pavel s-a oprit asupra acestui pasaj, care rupe atât de remarcabil cursul narațiunii, ca dovadă că marele său principiu al justificării prin credință era de fapt singura lege prin care, în toate veacurile, oamenii găsiseră acceptare la Dumnezeu. Cu mult înainte de lege sau de circumcizie, credința fusese socotită ca neprihănire. Întregul sistem mozaic a fost o paranteză; și chiar și în el, oricine fusese acceptat fusese astfel din cauza încrederii sale, nu din cauza faptelor sale.Maclaren încheie reflectând asupra harului unilateral al legământului.
Observați, de asemenea, modul ratificării legământului. Simbolul prezenței divine a trecut printre bucăți. Nu se face nicio mențiune că Avram ar fi făcut la fel. De ce acest legământ unilateral? Pentru că purtările pline de har ale lui Dumnezeu față de oameni sunt unilaterale. El nu cere jurăminte de la noi; El nu schimbă binecuvântări pe darurile noastre. Legământul Său este rezultatul liber al iubirii Sale nemotivate și este ratificat printr-un sacrificiu solemn, pe care noi nu-l aducem. Noi nu avem nimic de făcut decât să luăm ceea ce El dă. Toate ideile de troc și târg sunt departe de El. Partea noastră este doar să îmbrățișăm legământul Său, care este complet și ratificat fie că îl îmbrățișăm sau nu. Ce gând minunat este acela al unui Dumnezeu care încheie și păzește legăminte! Nu mai auzim atât de mult despre el ca părinții noștri. Cu atât mai mare este paguba. El înseamnă că Dumnezeu a marcat, ca să zicem așa, peste oceanul nemărginit al modurilor Sale posibile de acțiune, un drum limpede pe care Se obligă să-l țină; că ne-a lăsat cu sinceritate în secretul faptelor Sale; că S-a plecat să folosească forme omenești de asigurare ca să ne fie mai ușor să ne încredem în El; că Și-a confirmat promisiunea printr-un sacrificiu puternic. De aceea putem intra în cea mai strânsă prietenie cu El și putem lua pentru noi înșine cântecul de lebădă exultant al fiului împărătesc al lui Avram: 'Deși casa mea nu este așa cu Dumnezeu [deși viața mea este pătată și neprihănirea mea nepotrivită să fie adusă ochilor Săi curați]; totuși El a încheiat cu mine un legământ veșnic, rânduit în toate lucrurile și sigur: căci aceasta este toată mântuirea mea și toată dorința mea'.
Răspunde
Răspuns
Cum vă vorbește asigurarea 'Eu sunt scutul tău' despre o frică pe care o purtați astăzi? În ce domeniu al vieții sunteți invitați să vă puneți greutatea deplin pe Domnul așa cum a făcut Avram? Unde ați putea fi tentați să adăugați propriile eforturi în loc să primiți neprihănirea care vine numai prin credință?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne plin de har, rostește „Nu te teme” în inimile noastre tremurânde și fii pentru noi atât scut, cât și răsplată peste măsură de mare. Întărește-ne să ne odihnim cu totul pe promisiunea Ta, ca credința noastră să ne fie socotită ca neprihănire, și pecetluiește-ne din nou în legământul harului cumpărat prin sângele lui Hristos. Prin Duhul Tău, păstrează-ne umblând ca prietenii Tăi până ce fiecare promisiune își găsește da-ul în El. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →