← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iacov

Socotește-le pe toate bucurie: Încercare, Înțelepciune și Făcătorii Cuvântului

Iacov 1Comentariu la Epistolele sobornicești de Fericitul Teofilact al Ohridei (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
Epistola lui Iacov începe nu cu mângâiere, ci cu o vorbă aspră: 'socotiți ca o mare bucurie când cădeți în felurite ispitiri'. Pentru Răsăritul creștin, această scrisoare a fratelui Domnului este citită prin ochii cumpătați ai Fericitului Teofilact, Arhiepiscopul Ohridei — un învățător care a adunat înțelepciunea Părinților greci, mai ales a Sfântului Ioan Gură de Aur, și a distilat-o într-un comentariu limpede și chibzuit. Teofilact nu trece niciodată peste o dificultate. Când Iacov poruncește bucuria în suferință, Teofilact se oprește să întrebe: oare nu ne-a învățat Hristos să ne rugăm să nu fim duși în ispitire? Când Iacov îi spune celui ce se îndoiește să nu ceară nici măcar, Teofilact cântărește ce fel de cerere Îi place lui Dumnezeu. Acest prim capitol stabilește tonul întregii epistole: credința nu este un sentiment, ci o osteneală; limba trebuie înfrânată; iar auzirea cuvântului este zadarnică dacă nu devine împlinirea cuvântului. Să învățăm de la acest înțelept arhiepiscop să citim Epistola lui Iacov așa cum a făcut el — cu cumpătare, cu evlavie și cu privirea mereu la fapta care dovedește credința.
Citește

Citire

Citiți Iacov 1 — salutul 'Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt risipite'; chemarea de a 'socoti ca o mare bucurie' când vin încercările, căci 'încercarea credinței voastre lucrează răbdare'; 'răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, fără nici o lipsă'; făgăduința că Dumnezeu dă înțelepciune 'cu dărnicie' celui ce 'cere cu credință, fără să se îndoiască', căci 'omul cu două inimi este nestatornic în toate căile sale'; fratele sărac care se laudă cu înălțarea sa și bogatul care se veștejește 'ca floarea ierbii'; 'Fericit este omul care rabdă ispita'; că Dumnezeu 'nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni', dar fiecare este atras de propria poftă; că 'orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor'; îndemnul de a fi 'grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie'; de a 'primi cu blândețe cuvântul sădit'; de a fi 'împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători', asemenea omului care își vede fața în oglindă și uită; și că 'religia curată și neîntinată' este 'a cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor și a se păstra neîntinat de lume'.
Studiu
De ce ar trebui un creștin să se bucure în încercări? Teofilact, asemenea Părinților dinaintea lui, deosebește suferința care curățește de cea care doar rănește: Ispitirile și necazurile care sunt după Dumnezeu Apostolul le socotește vrednice de laudă și de bucurie, căci ele sunt o legătură foarte tare și o sporire a dragostei și a zdrobirii inimii. Nici o cunună nu se câștigă fără luptă — Căci nu este cu putință ca cineva să dobândească fie o cunună lumească, fie una cerească fără multă osteneală. Iar răbdarea în încercare lucrează un fel de judecată lăuntrică, în care omul învață să se judece pe sine înainte ca Dumnezeu să-l judece: Căci cel ce se judecă pe sine pune în sine începutul mântuirii și într-o anumită măsură se apropie de chipul omului drept. Așadar încercarea nu este doar pedeapsă; ea este însăși școala în care sufletul este modelat, iar înțelepciunea de a o purta bine este însăși darul pe care Iacov ne spune să-l cerem.
Considerați

Cugetare

Dar Iacov avertizează că cererea trebuie să fie cu încredere, 'fără să se îndoiască' — și aici Teofilact este neîndurător. Înțelepciunea în discuție nu este istețimea omenească: Prin înțelepciune înțelegeți aici înțelepciunea duhovnicească, nu cea omenească; căci subiectul este pricina lucrării desăvârșite. Iar rugăciunea care se îndoiește Îl jignește pe Dumnezeu care dă: Dacă aveți încredere, cereți; dar dacă nu aveți, nu cereți nici măcar, căci nu veți primi nimic din cele ce cereți. Leacul pentru această inimă împărțită, învață Teofilact, este smerenia pe care el o numește dăruitorul a toate bunurile, fără de care nu există nici o virtute — căci cei mândri, care se retrag după o scurtă rugăciune, nu-și întăresc niciodată cererea, în timp ce cei smeriți rămân, 'așteptând cu smerenie și cu statornicie ceea ce cer'. Cugetați, așadar, cum capitolul care a început cu bucuria în suferință se încheie cu înfrânarea limbii și cercetarea văduvelor — căci credința care cere drept este aceeași credință care împlinește.
Răspunde

Răspuns

Teofilact duce acest capitol la un singur punct ascuțit: auzirea cuvântului nu mântuiește pe nimeni dacă nu devine împlinirea cuvântului. El notează că trebuie să fim grabnici la ascultare — dar nu în zadar. A asculta înseamnă a fi mișcat spre faptă: este, în cuvintele sale, o ascultare 'care îndeamnă la punerea în practică a celor auzite'. Omul care aude și nu împlinește este asemenea celui ce se uită la fața sa în oglindă și pleacă uitând; Iacov 'mută cuvântul său' de la oglinda obișnuită la cea duhovnicească, legea libertății care ne arată ce suntem cu adevărat. Așadar cercetați felul în care primiți ceea ce auziți în biserică și în Scriptură în această săptămână. Faceți voi, asemenea fariseilor pe care îi numește Teofilact, să auziți fără a împlini — sau 'uniți împlinirea cu auzirea'? Când vine o încercare, veți socoti ca bucurie, veți cere înțelepciune fără îndoială, veți înfrâna limba care este atât de grabnică la mânie și vă veți întoarce spre orfan și văduvă în necazul lor? Aceasta, spune înțeleptul arhiepiscop, este religia 'curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu'.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare: de la Tine singur vine orice dar bun și orice dar desăvârșit, și din voia Ta ne-ai născut prin cuvântul adevărului. Învață-ne să socotim ca o mare bucurie când cădem în felurite ispitiri, știind că încercarea credinței noastre lucrează răbdare; și lasă răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit în noi, ca să fim desăvârșiți și întregi, fără nici o lipsă. Când ne lipsește înțelepciunea, dă-ne să cerem de la Tine, Cel ce dai tuturor cu dărnicie și fără mustrare; și curățește de la noi inima cu două fețe care se clatină ca valul mării, ca să cerem cu credință, fără să ne îndoim. Sădește adânc în noi smerenia care este dăruitorul a toate bunurile, fără de care nu există nici o virtute. Fă-ne grabnici la ascultare și înceti la vorbire, înceti la mânie, și înfrânează-ne limbile ca mânia omului să nu lucreze în noi ceea ce este împotriva dreptății Tale. Mai presus de toate, nu ne face doar ascultători, înșelându-ne pe noi înșine, ci împlinitori ai cuvântului — ca religia noastră să fie curată și neîntinată înaintea Ta, cercetând pe orfani și pe văduve în necazul lor și păstrându-ne neîntinați de lume. Căci Tu ești Dătătorul cununii vieții, pe care ai făgăduit-o celor ce Te iubesc; și Ție Îți înălțăm slavă, împreună cu Unul-Născut Fiul Tău și cu Duhul Tău cel Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Epistolele sobornicești de Fericitul Teofilact al Ohridei (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →