Eterniseed › Curriculum › A Doua Carte a Omiliilor (1571)
Omilie — Despre Locul și Timpul Rugăciunii
Deschidere
Reformatorii englezi au ancorat viața de credință în timpuri și locuri rânduite pentru rugăciune. Această lecție prezintă omilia Despre Locul și Timpul Rugăciunii din Cartea a Doua a Omiliilor, care mărturisește că Dumnezeu însuși rându iește atât o zi săptămânală de odihnă, cât și o casă dedicată pentru ca poporul Său să se adune. Învățătura contează deoarece îl păzește pe credincios de a trata fiecare zi și fiecare loc la fel, reamintindu-ne că închinarea regulată, în comun, ne modelează recunoștința, ascultarea și comuniunea cu Domnul.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la omilia însăși și citește argumentul ei deplin pentru Sabatul creștin și casa rugăciunii. Textul se întemeiază pe porunca a patra, Psalmul 103, Faptele Apostolilor 13, 1 Corinteni 16, Apocalipsa 1 și alte pasaje care arată atât porunca, cât și modelul apostolic de adunare în ziua Domnului în locuri rânduite.
Studiu
Omilia își începe învățătura despre timpurile rânduite întorcându-se la porunca a patra.
22): Totuși se arată a fi voia și plăcerea lui DUMNEZEU ca noi să ne adunăm la timpuri speciale și în locuri speciale, pentru ca numele Său să fie preamărit și slava Sa să fie arătată în adunarea și strângerea sfinților Săi. Cât despre timpul pe care Dumnezeu Atotputernicul l-a rânduit poporului Său ca să se adune împreună în chip solemn, el apare din porunca a patra a lui DUMNEZEU: Adu-ți aminte, zice DUMNEZEU, să sfințești ziua de Sabat. În care zi, după cum este limpede în Faptele Apostolilor, poporul obișnuia să se adune împreună și să asculte cu sârguință Legea și Profeții citite printre ei (Faptele Apostolilor 13,14). Și deși această poruncă a lui DUMNEZEU nu leagă poporul creștin atât de strâns să păzească și să țină ceremoniile exterioare ale zilei de Sabat, așa cum a fost dată evreilor, în privința abținerii de la muncă și trudă în vreme de mare nevoie și în privința păzirii precise a zilei a șaptea, după obiceiul evreilor.Ea continuă arătând cum Biserica a păzit prima zi a săptămânii de la început.
Astfel se poate arăta limpede că voia și porunca lui Dumnezeu a fost să aibă un timp solemn și o zi statornică în săptămână, în care poporul să vină împreună și să aibă în amintire minunatele Sale binefaceri și să-I aducă mulțumiri pentru ele, după cum se cuvine unui popor iubitor, bun și ascultător. Acest exemplu și poruncă a lui DUMNEZEU poporul creștin evlavios a început să-l urmeze îndată după înălțarea Domnului nostru Hristos și a început să-și aleagă o zi statornică a săptămânii în care să vină împreună: totuși nu ziua a șaptea, pe care o păzeau evreii, ci ziua Domnului, ziua învierii Domnului, ziua de după ziua a șaptea, care este prima zi a săptămânii. Despre această zi se face pomenire de către Sfântul Pavel în acest fel: În prima zi a săptămânii, fiecare să pună deoparte ce socotește de cuviință: însemnând pentru săraci (1 Corinteni 16,2). Prin prima zi a săptămânii se înțelege duminica noastră, care este prima zi de după ziua a șaptea a evreilor. Iar în Apocalipsă este și mai limpede, unde Sfântul Ioan zice: Eram în Duhul în ziua Domnului (Apocalipsa 1,10).Omilia trece apoi de la timp la loc și numește biserica drept casa adunării.
Iar despre locul unde poporul lui DUMNEZEU trebuie să se adune împreună și unde mai ales trebuie să prăznuiască și să sfințească ziua de Sabat, adică duminica, ziua sfintei odihne: acel loc este numit Templul lui DUMNEZEU sau Biserica, pentru că adunarea și strângerea poporului lui DUMNEZEU (care este numită în chip propriu Biserica) se adună acolo în zilele rânduite pentru astfel de adunări și întâlniri. Și deoarece Dumnezeu Atotputernicul a rânduit un timp special în care să fie cinstit, este foarte potrivit, evlavios și de asemenea necesar ca să existe un loc rânduit unde acest popor să se întâlnească și să vină, ca să slujească Dumnezeului lor milostiv și Tatălui lor îndurător. Adevărat este că sfinții Patriarhi, timp de mulți ani, nu au avut nici Templu, nici Biserică la care să vină. Cauza a fost că ei nu erau statornici în niciun loc, ci erau într-o continuă peregrinare și rătăcire, încât nu puteau să zidească în chip potrivit vreo Biserică.Ea mai istorisește cum au fost zidite bisericile odată ce pacea le-a fost dăruită credincioșilor.
Iar când mai multe împărății au fost statornicite în adevărata Religie a lui DUMNEZEU și Dumnezeu le-a dat pace și liniște: atunci au început împărații, nobilii și poporul de asemenea, mișcați de o râvnă și o înflăcărare evlavioasă, să zidească Temple și Biserici, unde poporul să poată veni, ca mai bine să-și împlinească datoria față de DUMNEZEU și să sfințească ziua lor de Sabat, ziua de odihnă. Și la aceste Temple creștinii au obișnuit să vină din vreme în vreme, ca la locuri potrivite unde, cu învoială comună, să laude și să preamărească numele lui DUMNEZEU, aducându-I mulțumiri pentru binefacerile pe care le revarsă zilnic asupra lor, atât cu îndurare cât și din belșug, unde puteau de asemenea să audă cuvântul Său cel sfânt citit, tâlcuit și propovăduit cu curăție și să primească Sfintele Sale Taine slujite lor cu cuviință și curăție. Adevărat este că templele cele mai de seamă și mai speciale ale lui DUMNEZEU, în care El are cea mai mare plăcere și în care Îi place mai mult să locuiască, sunt trupurile și mințile adevăraților creștini și ale poporului ales al lui DUMNEZEU, după învățătura Sfintelor Scripturi, arătată de Sfântul Pavel.
Considerați
Considerare
Omilia își încheie argumentul principal îndemnând credincioșii să vină de bunăvoie la biserica materială în ziua de Sabat.
Dacă vrem să arătăm că avem frica de DUMNEZEU, dacă vrem să ne arătăm creștini adevărați, dacă vrem să fim următori ai lui Hristos, Învățătorul nostru, și ai acelor părinți evlavioși care au trăit înaintea noastră și au primit acum răsplata creștinilor adevărați și credincioși, trebuie să venim atât de bunăvoie, cu sârguință și cu evlavie la Bisericile și Templele materiale ca să ne rugăm, ca la locuri potrivite rânduite pentru acest scop, și aceasta în ziua de Sabat, ca la timpul cel mai potrivit pentru poporul lui DUMNEZEU, ca să înceteze de la îndeletnicirile trupești și lumești, să se consacre odihnei sfinte și cugetării evlavioase ce țin de slujirea lui Dumnezeu Atotputernicul: prin care să ne împăcăm cu DUMNEZEU, să fim părtași Sfintelor Sale Taine și ascultători evlavioși ai cuvântului Său cel sfânt, ca astfel să fim întăriți în credință față de Dumnezeu, în nădejde împotriva oricărei necazuri și în dragoste față de aproapele nostru.
Răspunde
Răspuns
Unde, în ritmul tău săptămânal, tratezi cel mai clar duminica drept ziua pe care Domnul a pus-o deoparte? Cum afectează adunarea într-o clădire dedicată felul în care te apropii de rugăciune și de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu? Ce pas practic te-ar ajuta să urmezi chemarea omiliei de a sfinți ziua atât prin odihnă, cât și prin închinare în comun?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, ne-ai dat și o zi și un loc ca să Te întâlnim. Învață-ne să primim duminica ca pe darul Tău și biserica ca pe casa Ta. Păzește-ne să nu tratăm toate zilele la fel sau să ne închipuim că Te putem închina la fel de bine și singuri. Stârnește în noi o inimă de bunăvoie ca să încetăm de la lucrul obișnuit, să ne adunăm cu poporul Tău și să ascultăm cuvântul Tău cu evlavie. Fie ca păzirea acestui timp sfânt și a acestui loc sfânt să ne adâncească recunoștința, să ne întărească credința și să ne pregătească pentru odihna veșnică pe care ai pregătit-o, prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →