← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 17-18 — cu Ioan Calvin

Exodul 17-18Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Exodul 17-18 ne călăuzește prin încercările din pustie ale lui Israel și primele victorii. Tratarea sa atentă verset cu verset dezvăluie necredința repetată a poporului alături de purtarea de grijă și conducerea răbdătoare a lui Dumnezeu. Calvin subliniază cât de repede se stinge recunoștința când apar nevoi noi și cum rugăciunea susține slujitorii lui Dumnezeu în conflict. El arată de asemenea valoarea sfatului înțelept din surse neașteptate. Această lecție ne invită să urmărim aceste teme cu Calvin ca îndrumător, permițând perspectivelor sale să ne modeleze înțelegerea dependenței de Domnul.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la Exodul capitolele 17 și 18. Ascultă setea și plângerea poporului la Refidim, lovirea stâncii, lupta cu Amalec și vizita lui Ietro. Observă cum Moise conduce, se roagă și primește ajutor. Lasă textul să-ți pregătească inima pentru expunerea lui Calvin asupra acestor evenimente.
Studiu
Calvin începe prin a examina călătoria adunării și noua răzvrătire. 1. Și toată adunarea. Abia se potolise răzvrătirea poporului din pricina lipsei de hrană când ei se răzvrătesc din nou în privința băuturii. Ei ar fi trebuit, cel puțin, să învețe din mană că ori de câte ori îi apăsa nevoia, ar fi trebuit să ceară cu smerenie în rugăciune și implorare ajutorul lui Dumnezeu, cu o anumită nădejde de ușurare. Dar caracterul lor era astfel încât erau mânați de disperare în murmurări ascunse și strigăte impetuoase. Avem aproape o relatare precis similară în Numeri 20. [186] Căci eroarea celor care cred că este una și aceeași este ușor de respins prin împrejurările timpului și locului; iar în Numeri 33 se arată foarte clar cât de mare era distanța dintre o stațiune și alta. Nici tradiția unor rabini nu pare probabilă, anume că această sete nu a izvorât din pofta firească, deoarece mana nu era doar hrană, ci servea și ca băutură. Căci nu există niciun motiv pentru care să fim siliți să ne închipuim aceasta; și deducem din text că începutul murmurărilor lor a izvorât din faptul că apa a început acum pentru prima oară să le lipsească. Dar a fost voia lui Dumnezeu în două feluri și la două timpuri diferite să încerce mințile israeliților, ca să arate mai limpede indocilitatea lor firească. Dacă ar fi cerut pâine și apă în același timp, ar fi fost mai scuzabili; dar după ce au experimentat că un fel de hrană dulce și sănătoasă le era dată din belșug din cer, deoarece acea țară nu producea grâne, a fost un act de perversitate intolerabilă să murmure imediat împotriva lui Dumnezeu când nu aveau provizie de băutură. Mai mult, o acuzație dublă este adusă aici împotriva lor, pentru că L-au insultat pe Dumnezeu certându-se și certându-se cu El, și de asemenea pentru că L-au ispitit. Ambele au izvorât din necredință, a cărei cauză a fost ingratitudinea; căci a fost prea josnic din partea lor să îngroape atât de curând în uitare voită ceea ce Dumnezeu le dăduse atât de recent. El le adusese provizii când sufereau de foame; de ce nu aleargă la El când sunt apăsați de sete? Este limpede, deci, că prima favoare le-a fost dată în zadar, deoarece a dispărut atât de direct în insensibilitatea lor. De aici apare de asemenea necredința lor, deoarece ei nu așteaptă și nu cer nimic de la Dumnezeu; și cu aceasta este unită și mândria, deoarece îndrăznesc să treacă la certare. Într-adevăr, aceasta se întâmplă aproape întotdeauna, că cei care nu depind de providența Sa și nu se odihnesc pe promisiunile Sale, Îl provoacă pe Dumnezeu să se certe cu ei și se aruncă impetuos împotriva Lui; deoarece violența brutală a patimilor noastre ne mână spre nebunie, dacă nu suntem convinși că Dumnezeu va fi la timpul potrivit ajutorul nostru și suntem supuși voii Sale. La începutul capitolului Moise indică pe scurt că israeliții au călătorit după porunca, sau, cum exprimă ebraica, 'gura' [187] lui Dumnezeu, ca și cum ar lăuda ascultarea lor. De unde deducem că, la primul început, ei erau suficient de dispuși la datoria lor, până când a apărut o ispită care i-a întrerupt pe calea cea dreaptă. Prin acest exemplu suntem avertizați ca, ori de câte ori întreprindem ceva la porunca lui Dumnezeu, să ne ferim cu grijă ca nimic să nu ne împiedice perseverența; și că nimeni nu este potrivit să acționeze drept decât cei care sunt bine pregătiți să îndure asalturile ispitei. Despre certarea poporului cu Moise, Calvin scrie: 2. De aceea poporul s-a certat cu Moise. Aici se arată acum atât neevlavia lor împotriva lui Dumnezeu, deoarece neglijându-L și disprețuindu-L pe El fac război împotriva lui Moise, cât și răutatea și lipsa lor de bunătate, deoarece, uitând de atâtea binefaceri, Îl insultă fără motiv pe Moise. Ei știu că izvoarele și râurile nu pot fi create de omul muritor; de ce, atunci, se ceartă cu el și nu cheamă direct pe Dumnezeu, în a cărui mână sunt apele ca și toate celelalte elemente? Desigur, dacă ar fi fost o scânteie de credință în ei, ar fi recurs la rugăciune. Pe drept, deci, Moise se ceartă că, certându-se cu el, Îl ispitesc pe Dumnezeu Însuși. Ce nebunie este în a-L acuza pe Moise de cruzime pentru că i-a scos din Egipt ca să-i omoare, pe ei și pe copiii lor și vitele, în pustie? Dar Moise îi mustră mai ales pe acest temei, deoarece Dumnezeu Însuși este afectat de această certare răzvrătită. Dar forma actuală a ispitirii lui Dumnezeu este enunțată la sfârșit, anume că au îndoit 'dacă Domnul era printre ei sau nu?' De aici urmează că rădăcina întregului rău a fost necredința lor; deoarece ei nu I-au atribuit cinstea cuvenită puterii lui Dumnezeu și nu L-au crezut credincios promisiunilor Sale. Căci El luase sarcina de a-i purta de grijă și promisese că nu-i va părăsi niciodată; de ce, atunci, acum, când împrejurările o cer, nu se asigură că El îi va ajuta, decât pentru că Îi scad cu răutate atât puterea cât și adevărul? Calvin se îndreaptă apoi spre instrucțiunea Domnului dată lui Moise cu privire la stâncă. 5. Și Domnul a zis lui Moise. Îi poruncește să iasă în mijloc, ca și cum L-ar expune la primejdia morții imediate; dar deoarece Moise este convins că este în puterea Sa să potolească patima oamenilor, oricât de aprigă, precum și valurile și furtunile mării, el nici nu tremură și nici nu se retrage. Dar astfel a mărit Dumnezeu puterea Sa, ca să-i stigmatizeze cu oprobriu în timp ce a oprit poporul de la atitudinea lor anterioară. De fapt, Moise trece înaintea lor toți, dar îi ia doar pe bătrâni cu el, înaintea cărora să aducă apa din stâncă, ca ei să fie martori oculari ai minunii. Această cale de mijloc, în timp ce nu permite ca slava bunătății lui Dumnezeu să fie întunecată, totuși arată mulțimii că sunt nevrednici de a fi admiși să vadă puterea Sa. Pentru a-i aminti că toiagul său nu va fi ineficient, El îi reamintește ceea ce a experimentat deja; totuși nu enumeră toate minunile; ci aduce doar ceea ce am văzut la început, anume că, prin atingerea sa, apele Nilului s-au prefăcut în sânge. Declarația lui Dumnezeu că va sta pe stâncă tinde să îndepărteze orice ezitare, ca nu cumva Moise să fie neliniștit sau îndoielnic cu privire la rezultat; căci altfel lovirea stâncii ar fi zadarnică și iluzorie. Moise, deci, este încurajat să fie încrezător; deoarece Dumnezeu, pe care Îl urmează în ascultarea credinței, Își va pune puterea prin mâna sa, astfel încât el să nu întreprindă nimic în zadar sau ineficient. Între timp, deși folosește lucrarea slujitorului Său, totuși Își revendică Sieși cinstea lucrării.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra rolului lui Iosua și asupra puterii susținătoare a rugăciunii. 10. Astfel a făcut Iosua. Deși Iosua nu este deloc înapoiat, ci execută cu sârguință ceea ce știe că i s-a poruncit de Dumnezeu Însuși, și este probabil că soldații pe care îi luase să-l însoțească și-au făcut datoria cum se cuvine, totuși se afirmă explicit că au câștigat victoria nu prin grija, sau strădania, sau curajul lor propriu, ci prin rugăciunea lui Moise, prin al cărui sprijin atât conducătorul lor cât și armata au fost susținuți. Totuși Moise nu se laudă aici cu zelul său în rugăciune, ci este mai degrabă martorul public și vestitorul slăbiciunii sale, ca slava să fie atribuită în întregime favoarii gratuite a lui Dumnezeu. Nici nu este nicio îndoială că, conștient de infirmitatea pe care o mărturisește mai târziu, s-a asociat cu Aaron și Hur, care puteau să-l ajute în sarcina sa. Există [191] mai multă ascuțime decât soliditate în noțiunea pe care unii o au, anume că acești doi bărbați prezintă o figură a Vechiului și Noului Testament, pe care trebuie să se sprijine rugăciunile sfinților; și că piatra pe care i-au dat-o lui Moise să stea a fost oferită pentru că credința noastră este întemeiată doar pe Hristos. Știu cât de plauzibile sunt astfel de alegorii; dar ceea ce am spus tocmai este suficient pentru mine, că deoarece Moise nu avea încredere în propria slăbiciune, de aceea a căutat acești doi ajutoare. Și cu siguranță când i-au susținut mâinile, și-au ridicat și ei mințile și s-au rugat împreună lui Dumnezeu în implorări comune; dar Moise vorbește mai ales despre sine, pentru a arăta că această însărcinare i-a fost încredințată de Dumnezeu. Căci el nu și-a oferit rugăciunile doar ca o lucrare de milostenie, ci pentru că Dumnezeu l-a ales ca mijlocitor, să învingă dușmanii de departe prin întinderea toiagului și prin râvna sa secretă în rugăciune; și în acest sens el a fost un tip al lui Hristos; deși asemănarea nu se menține în toate părțile. Fără îndoială eșecul său a izvorât din râvna sa extremă și din ardoarea extraordinară a zelului său, și de aceea lauda este amestecată cu mustrare, la fel cum sfinții, când sunt stârniți să facă mari eforturi în rugăciune, constată că nu doar vigoarea lor se răcește, ci eșuează fiind aproape consumați de propria ardoare.
Răspunde

Răspuns

Unde în împrejurările tale actuale simți ispita de a murmura mai degrabă decât de a te ruga? Cum ar putea mijlocirea susținută schimba felul în care înfrunți opoziția astăzi? Ce pas practic poți face pentru a primi sfat înțelept de la alții așa cum a făcut Moise?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai scos apă din stâncă și ai ocrotit poporul Tău împotriva lui Amalek, dăruiește-ne harul să ne întoarcem grabnic la Tine în orice nevoie, mai degrabă decât să murmurăm împotriva mâinii Tale suverane. Fă-ne să ne aducem aminte de îndurările legământului Tău când se ivesc încercări noi, și îndrumă căile noastre prin înțelepciunea Ta, ca liderii și poporul deopotrivă să se odihnească în prezența și tăria Ta neclintită. Prin Isus Hristos Domnul nostru, căruia să-I fie toată slava. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →