← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iona

Iona 1-2 — cu Matthew Henry

Iona 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry deschide o fereastră spre profetul reticent Iona, a cărui fugă de chemarea lui Dumnezeu vorbește încă peste secole. În capitolele 1 și 2 vedem cum se ridică o furtună, cum cade o sorți și cum mila îl urmărește pe un slujitor fugar până când este înghițit, dar susținut. Expunerea atentă a lui Henry dezvăluie atât dreptatea, cât și gingășia Domnului care nu va lăsa cuvântul Său să se întoarcă fără rod. Ascultând astăzi perspectivele sale, fie ca același Duh care l-a oprit pe Iona să trezească o ascultare proaspătă în noi. Această lecție în șase bătăi ne invită să urmărim povestea antică cu inimi sincere și credință plină de așteptare.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 1 și 2 din Iona încet. Observă pașii descendenți ai profetului, teama crescândă a marinarilor și mila surprinzătoare ascunsă în peștele cel mare. Lasă ritmul narațiunii și rugăciunile din ea să te învăluie. Cere Duhului să evidențieze o frază care pare adresată personal propriei tale povești de astăzi.
Studiu
Henry începe prin a schița cele șase mișcări cheie ale capitolului. În acest capitol avem: I. O poruncă dată lui Iona să predice la Ninive, v. 1, 2. II. Neprihănirea lui Iona față de acea poruncă, v. 3. III. Urmărirea și arestarea lui pentru acea neascultare printr-o furtună, în care dormea, v. 4-6. IV. Descoperirea lui și a neascultării sale ca fiind cauza furtunii, v. 7-10. V. Aruncarea lui în mare, pentru potolirea furtunii, v. 11-16. VI. Păstrarea miraculoasă a vieții sale acolo în pântecele unui pește (v. 17), care a fost rezervarea lui pentru alte slujiri. Henry expune apoi onoarea pe care Dumnezeu a acordat-o lui Iona și dezonoarea refuzului său. Observă, 1. Onoarea pe care Dumnezeu a pus-o asupra lui Iona, dându-i o însărcinare să meargă și să profețească împotriva Ninivei. Iona înseamnă un porumbel, un nume potrivit pentru toți profeții lui Dumnezeu, toți oamenii Săi, care ar trebui să fie nevinovați ca porumbeii și să jelească ca porumbeii pentru păcatele și calamitățile țării. Numele tatălui său era Amittai — Adevărul meu; căci profeții lui Dumnezeu ar trebui să fie fii ai adevărului. Cuvântul Domnului a venit la el — la el a fost (așa înseamnă cuvântul), căci cuvântul lui Dumnezeu este un lucru real; cuvintele oamenilor nu sunt decât vânt, dar cuvintele lui Dumnezeu sunt substanță. El a fost mai înainte familiarizat cu cuvântul Domnului și a cunoscut glasul Lui de cel al unui străin; ordinele acum date lui erau: Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea aceea mare, v. 2. Ninive era în acest timp metropola monarhiei asiriene, o cetate eminentă (Geneza 10:11), o cetate mare, acea cetate mare, patruzeci și opt de mile în circumferință (unii o fac mult mai mare), mare în numărul locuitorilor, după cum reiese din mulțimea pruncilor din ea (cap. 4:11), mare în bogăție (nu era sfârșit al comorii ei, Naum 2:9), mare în putere și domnie; era cetatea care pentru o vreme a stăpânit peste regii pământului. Dar cetățile mari, ca și oamenii mari, sunt sub guvernarea și judecata lui Dumnezeu. Ninive era o cetate mare și totuși o cetate păgână, fără cunoașterea și închinarea adevăratului Dumnezeu. Câte cetăți mari și națiuni mari sunt care stau în întuneric și în valea umbrei morții! Această cetate mare era o cetate rea: Răutatea lor a ajuns înaintea Mea (răutatea lor, așa citesc unii); răutatea lor era prezumțioasă și au păcătuit cu mână înaltă. Este trist să te gândești ce mare păcat se comite în cetățile mari, unde sunt mulți păcătoși, care nu numai că sunt toți păcătoși, dar se fac unul pe altul să păcătuiască. Răutatea lor a ajuns, adică a ajuns la un grad înalt, la cea mai înaltă culme; măsura ei este plină până la margine; răutatea lor a ajuns, ca aceea a Sodomei, Geneza 18:20, 21. A ajuns înaintea Mea — la fața Mea (așa este cuvântul); este un afront îndrăzneț și deschis adus lui Dumnezeu; este păcătuire împotriva Lui, în vederea Lui; de aceea Iona trebuie să strige împotriva ei; el trebuie să mărturisească împotriva marii lor răutăți și trebuie să-i avertizeze de distrugerea care vine asupra lor pentru ea. Dumnezeu iese împotriva ei și Îl trimite pe Iona înainte, să proclame război și să sune alarma. Strigă tare, nu cruța. El nu trebuie să șoptească mesajul său într-un colț, ci să-l publice în străzile Ninivei; cel ce are urechi să audă ce are Dumnezeu de spus prin profetul Său împotriva acelei cetăți rele. Când strigătul păcatului ajunge la Dumnezeu, strigătul răzbunării iese împotriva păcătosului. El trebuie să meargă la Ninive și să strige acolo pe loc împotriva răutății ei. Alți profeți au fost trimiși să trimită mesaje națiunilor vecine, iar profeția lui Naum este în mod deosebit povara Ninivei; dar Iona trebuie să meargă și să ducă mesajul el însuși: 'Scoală-te repede; aplică-te la lucrare cu viteză și curaj și hotărârea care se cuvine unui profet; scoală-te și du-te la Ninive.' Cei ce merg în misiunile lui Dumnezeu trebuie să se scoale și să meargă, trebuie să se miște la lucrarea pregătită pentru ei. Profeții au fost trimiși mai întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, totuși nu numai la ele; ei au avut pâinea copiilor, dar Ninive mănâncă din firimituri. 2. Dezonorarea pe care Iona a adus-o lui Dumnezeu refuzând să asculte de ordinele Lui și să meargă în misiunea pentru care a fost trimis (v. 3): Dar Iona, în loc să se scoale să meargă la Ninive, s-a sculat să fugă la Tarsis, la mare, nu legat de niciun port, ci dorind să se îndepărteze de prezența Domnului; și, dacă ar putea face asta, nu-i păsa unde merge, nu ca și cum ar fi crezut că poate merge oriunde de sub ochiul inspecției lui Dumnezeu, ci de prezența Sa specială, de duhul profeției, care, când l-a pus la această lucrare, a crezut că este bântuit de ea și a dorit să scape de auzul ei. Unii cred că Iona a mers pe opinia unor evrei că duhul profeției era limitat la pământul lui Israel (ceea ce în Ezechiel și Daniel s-a dovedit efectiv a fi o greșeală) și de aceea a sperat că va scăpa de el dacă ar putea ieși din granițele acelui pământ. (1.) Iona nu a vrut să meargă la Ninive să strige împotriva ei fie pentru că era o călătorie lungă și periculoasă acolo și pe un drum pe care nu-l cunoștea, fie pentru că se temea că ar fi cât viața lui valorează să livreze un astfel de mesaj ingrat acelei cetăți mari și puternice. A consultat cu carnea și sângele și a refuzat ambasada pentru că nu putea merge în siguranță sau pentru că era gelos pe prerogativele țării sale și nu dorea ca nicio altă națiune să împartă onoarea revelației divine; se temea că ar fi începutul îndepărtării împărăției lui Dumnezeu de la evrei la o altă națiune, care ar aduce mai multe roade din ea. El recunoaște (cap. 4:2) că motivul aversiunii sale față de această călătorie a fost pentru că a prevăzut că niniviții se vor pocăi și Dumnezeu îi va ierta și îi va primi în favoare, ceea ce ar fi o pată asupra poporului lui Israel, care fusese atât de mult timp un popor deosebit pentru Dumnezeu. (2.) De aceea a mers la Tarsis, la Tarsus în Cilicia (așa unii), probabil pentru că avea prieteni și rude acolo, cu care spera să locuiască pentru o vreme. A mers la Iope, un port maritim renumit în pământul lui Israel, în căutarea unei corăbii legate de Tarsis și acolo a găsit una. Providența părea să favorizeze planul său și să-i dea o ocazie să scape. Putem fi în afara căii datoriei și totuși să întâlnim un vânt favorabil. Calea gata nu este întotdeauna calea dreaptă. A găsit corabia gata să ridice ancora poate și să pornească spre Tarsis, și astfel nu a pierdut timp. Sau, poate, a mers la Tarsis pentru că a găsit corabia mergând acolo; altfel toate locurile erau la fel pentru el. Nu s-a gândit că este în afara drumului său, drumul pe care voia să meargă, cu condiția să nu fie pe drumul său, drumul pe care ar trebui să meargă. Așa că a plătit prețul ei; căci nu i-a păsat de cheltuială, dacă putea câștiga punctul său și ajunge la o distanță de prezența Domnului. A mers cu ei, cu marinarii, cu pasagerii, cu negustorii, oricine ar fi fost cei ce mergeau la Tarsis. Iona, uitând de demnitatea sa la fel de mult ca și de datoria sa, s-a amestecat cu ei și a coborât în corabie să meargă cu ei la Tarsis. Vezi ce sunt cei mai buni oameni când Dumnezeu îi lasă pe ei înșiși și ce nevoie avem, când cuvântul Domnului vine la noi, ca Duhul Domnului să vină împreună cu cuvântul, să aducă fiecare gând din noi în ascultare de el. Profetul Isaia recunoaște că de aceea nu a fost rebel, nici nu s-a întors înapoi, pentru că Dumnezeu nu numai că i-a vorbit, ci i-a deschis urechea, Isaia 50:5. Să învățăm de aici să încetăm de la om și să nu fim prea încrezători nici în noi înșine, nici în alții într-un timp de încercare; dar cine crede că stă, să ia seama să nu cadă. Henry descrie apoi alarma printre marinari în contrast cu somnul lui Iona. II. Echipajul corăbiei a fost alarmat de această furtună puternică, dar Iona singur, persoana vizată, era nepăsător, v. 5. Marinarii au fost afectați de primejdia lor, deși nu cu ei avea Dumnezeu această controversă. 1. Le-a fost frică; deși, afacerea lor conducându-i să fie foarte familiarizați cu primejdii de acest fel, obișnuiau să le ia ușor, totuși acum cei mai bătrâni și mai puternici dintre ei au început să tremure, fiind conștienți că era ceva mai mult decât obișnuit în această furtună, atât de brusc s-a ridicat, atât de puternic a răbufnit. Notă, Dumnezeu poate stârni o teroare asupra celor mai îndrăzneți și poate face chiar și pe oamenii mari și pe căpitanii principali să ceară adăpost de la stânci și munți. 2. Au strigat fiecare om către dumnezeul său; acesta a fost efectul fricii lor. Mulți nu vor fi aduși la rugăciune până nu sunt speriați de ea; cine ar vrea să învețe să se roage, să meargă la mare. Doamne, în necaz Te-au căutat. Fiecare om dintre ei s-a rugat; nu erau unii rugându-se și alții hulind, ci fiecare om angajat; cum primejdia era generală, așa a fost și apelul la cer; nu era unul rugându-se pentru toți, ci fiecare pentru sine. Au strigat fiecare om către dumnezeul său, dumnezeul țării sau cetății sale, sau propria sa zeitate tutelară; este o mărturie împotriva ateismului că fiecare om avea un dumnezeu și avea credința într-un Dumnezeu; dar este un exemplu al nebuniei păgânismului că aveau zei mulți, fiecare om dumnezeul pe care și-l dorea, în timp ce nu poate fi decât un singur Dumnezeu, nu este nevoie de mai mulți. Dar, deși au pierdut acea dictare a luminii naturii că nu este decât un singur Dumnezeu, totuși erau guvernați de acea direcție a legii naturii că Dumnezeu trebuie rugat (Nu ar trebui un popor să caute sub Dumnezeul său? Isaia 8:19) și că El trebuie rugat în mod special când suntem în necaz și primejdie. Cheamă-Mă în vreme de necaz. Este cineva întristat? Este cineva speriat? Să se roage. 3. Rugăciunile lor pentru eliberare au fost secondate de eforturi și, chemându-și zeii să-i ajute, au făcut ce au putut să se ajute singuri; căci aceasta este regula, Ajută-te și Dumnezeu te va ajuta. Au aruncat mărfurile care erau în corabie în mare, ca s-o ușureze de ele, ca și marinarii lui Pavel într-un caz similar au aruncat chiar și echipamentul corăbiei și grâul, Faptele 27:18, 19, 38. Făceau o călătorie comercială, după cum se pare, și erau încărcați cu multe bunuri și multă marfă, prin care sperau să obțină câștig; dar acum sunt mulțumiți să sufere pierdere aruncându-le peste bord pentru a-și salva viețile. Vezi cât de puternică este dragostea naturală de viață. Piele pentru piele și tot ce are un om va da pentru ea. Și nu vom pune o valoare similară pe viața spirituală, viața sufletului, socotind că câștigul întregii lumi nu poate compensa pierderea sufletului? Vezi deșertăciunea bogăției lumești și incertitudinea continuității ei cu noi. Bogățiile își fac aripi și zboară; ba chiar cazul poate fi astfel încât să fim nevoiți să le facem aripi și să le alungăm, ca aici, când nu puteau fi ținute pentru proprietarii lor decât spre paguba lor, astfel încât ei înșiși sunt bucuroși să scape de ele și să scufunde ceea ce altfel i-ar scufunda, deși nu au perspectivă de a-l recupera vreodată. O, de-ar fi oamenii atât de înțelepți pentru sufletele lor și ar fi dispuși să renunțe la acea bogăție, plăcere și onoare pe care nu le pot păstra fără a face naufragiu credinței și al unei conștiințe bune și ruinându-și sufletele pentru totdeauna! Cei ce renunță astfel la interesele lor temporare pentru asigurarea bunăstării lor spirituale vor fi câștigători de nespus la urmă; căci ceea ce pierd în acei termeni vor găsi din nou spre viață veșnică. Dar unde este Iona tot acest timp? Unul ar fi așteptat coborât în cabina sa, ba chiar în cală, între pereții corăbiei, și acolo zace și doarme adânc; nici zgomotul de afară, nici simțul vinovăției dinăuntru nu l-au trezit. Poate pentru o vreme înainte evitase somnul, de teamă ca Dumnezeu să nu-i vorbească din nou într-un vis; și acum că își imagina că este în afara razei acelei primejdii, dormea cu atât mai adânc. Notă, Păcatul este de natură stupefiantă și suntem preocupați să luăm seama ca nu cumva la vreun timp inimile noastre să fie împietrite de înșelăciunea lui. Este politica lui Satan, când prin ispitele sale i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu și de datoria lor, să-i legene adormiți în securitate carnală, ca să nu fie conștienți de mizeria și primejdia lor. Ne privește pe toți să veghem deci. Henry înregistrează în final mărturisirea cinstită a lui Iona înaintea echipajului. 5. Ca răspuns la aceste interogatorii Iona face o descoperire completă. (1.) Au întrebat despre țara sa? Le spune că este evreu (v. 9), nu numai din națiunea lui Israel, ci din religia lor, pe care au primit-o de la părinții lor. Este evreu și de aceea este cu atât mai rușinat să recunoască că este un criminal; căci păcatele evreilor, care fac o astfel de profesie de religie și se bucură de astfel de privilegii, sunt mai mari decât păcatele altora și mai excesiv de păcătoase. (2.) Au întrebat despre chemarea sa — Care este ocupația ta? Ca răspuns la aceea dă o socoteală a religiei sale, căci aceea era chemarea sa, aceea era ocupația sa, aceea era ceea ce făcea o afacere din: 'Mă tem de Domnul Iehova; acesta este Dumnezeul pe care Îl ador, Dumnezeul la care mă rog, chiar Dumnezeul cerului, Domnul suveran al tuturor, care a făcut marea și uscatul și are comandă asupra ambelor.' Nu dumnezeul unei anumite țări, după care au întrebat, și cum erau zeii pe care fiecare îi chemase, ci Dumnezeul întregului pământ, care, făcând atât marea cât și uscatul, face ce lucrare vrea în ambele și face ce folosește vrea din ambele. Aceasta o menționează nu numai ca condamnându-se pe sine pentru nebunia sa, fugind de prezența acestui Dumnezeu, ci ca intenționând să-i aducă pe acești marinari de la închinarea și slujirea zeilor lor mulți la cunoașterea și ascultarea singurului Dumnezeu viu și adevărat. Când suntem printre cei ce ne sunt străini, ar trebui să facem ce putem ca să-i facem cunoscuți pe Dumnezeu, fiind gata la toate ocaziile să ne recunoaștem relația cu El și respectul nostru pentru El. (3.) Au întrebat despre crima sa, pentru care este acum persecutat? Recunoaște că a fugit de prezența Domnului, că era aici fugind de datoria sa, și furtuna a fost trimisă să-l aducă înapoi. Avem motive să credem că le-a spus aceasta cu durere și rușine, justificând pe Dumnezeu și condamnându-se pe sine și insinuând marinarilor ce mare Dumnezeu este Iehova, care putea trimite un astfel de mesager ca această furtună după un slujitor fugar.
Considerați

Consideră

Henry reflectă asupra sorții care l-a desemnat pe profet. 3. Sorții a căzut asupra lui Iona, care i-ar fi putut scuti de această problemă dacă ar fi vrut să le spună ce îi spunea propria sa conștiință, Tu ești omul; dar cum este obișnuit cu criminalii, nu mărturisește până nu găsește că nu poate ajuta, până când sorții cad asupra lui. Putem presupune că erau în corabie cei care, din alte motive, erau păcătoși mai mari decât Iona, și totuși el este omul pe care furtuna îl urmărește și pe care sorții îl aleg; căci este propriul său copil, propriul său slujitor, pe care părintele, pe care stăpânul, îl corectează, dacă greșesc; pe alții care ofensează îi lasă legii. Furtuna este trimisă după Iona, pentru că Dumnezeu are lucrare pentru el de făcut, și este trimisă să-l aducă înapoi la ea. Notă, Dumnezeu are multe căi de a aduce la lumină păcate și păcătoși ascunși și de a face manifestă acea nebunie care se credea ascunsă de ochii tuturor celor vii. Mâna dreaptă a lui Dumnezeu va găsi pe toți slujitorii Săi care Îl părăsesc, la fel ca pe toți dușmanii Săi care au planuri împotriva Lui; da, chiar dacă fug la cele mai îndepărtate părți ale mării sau coboară la laturile corăbiei. Henry încheie rezumând mărturisirea, osânda și păstrarea profetului. Profetul își mărturisește nebunia; Profetul își citește propria osândă; Profetul aruncat în mare; Păstrarea lui Iona în pântecele peștelui. (î. Hr. 840.)
Răspunde
Unde în viața ta te îndepărtezi în prezent de o însărcinare clară pe care ți-a dat-o Dumnezeu? Cum ar putea rugăciunile urgente ale marinarilor să provoace modul în care răspunzi la necazuri subite? Cum ar arăta pentru tine să încetezi să fugi și în schimb să strigi din orice 'pântece' te afli acum?
Roagă-te
Doamne al mării și al uscatului, mulțumim că ne urmărești când fugim. Ca Iona, am plătit uneori prețuri pentru Tarsis și ne-am ascuns sub punte. Trezește-ne din orice toropeală a neascultării. Învață-ne să ne temem de Tine mai mult decât de furtuni și să ne încredem în mila Ta chiar și în pântecele peștelui. Fie ca viețile noastre să devină dovada vie că Tu ești Dumnezeul care aruncă și prinde, care judecă și restaurează. Plantează cuvântul Tău adânc ca să ne ridicăm și să mergem oriunde ne trimiți. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →