Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 87-88 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a Scripturii de către Ioan Calvin continuă să hrănească biserica prin claritatea și profunzimea sa. În comentariul său la Psalmii 87 și 88, Calvin călăuzește cititorii prin promisiunile legate de Sion și strigătele sincere ale unui suflet copleșit de durere. Cuvintele sale ne amintesc că Cuvântul lui Dumnezeu vorbește atât despre restaurarea glorioasă, cât și despre văile cele mai întunecate ale suferinței. Ascultându-l astăzi pe Calvin, suntem invitați să vedem biserica prin prisma alegerii divine și să aducem propriile noastre lamentații înaintea Dumnezeului mântuirii. Fie ca aceste perspective străvechi să întărească credința și să trezească nădejdea în Dumnezeul cel viu care își întemeiază poporul.
Citește
Citire
Acordă acum timp pentru a citi Psalmii 87 și 88 încet și cu rugăciune. Observă contrastul dintre destinul glorios al Sionului și angoasa crudă a psalmistului care se simte părăsit printre cei morți. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a te întoarce la reflecțiile lui Calvin asupra acestor capitole.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica înțelesul temeliilor din munții sfinți.
1 Temeliile Lui sunt în munții sfinți. Cei care înțeleg că aici se vorbește despre Ierusalim, ca și cum s-ar spune că este întemeiat pe munții sfinți, după părerea mea se înșală; căci pronumele relativ este la genul masculin. Unii bărbați învățați, știu, apără această opinie, presupunând că trebuie adăugate cuvintele 'poporul', deși este capitala Iudeii care este menționată. Dar nu este necesar să spun nimic pentru a dovedi ceea ce este evident pentru toți, că această expunere este forțată. Unii interpreți evrei au considerat cel mai probabil ca această propoziție de început să fie referită la psalmul însuși; și, în consecință, ei explică temeliile ca denotând metaforic tema sau subiectul poemului, deoarece tratează despre cetatea sfântă Ierusalim, care era situată pe munți. Dar sunt surprins că s-au înșelat într-o chestiune atât de evidentă. Fiind un lucru destul de obișnuit printre evrei să pună un relativ fără antecedentul său, [495] acest mod de a vorbi nu ar trebui să pară aspru sau ciudat. Numele lui Dumnezeu este menționat puțin mai târziu; și știm că El este pretutindeni reprezentat ca fiind Cel care a întemeiat Ierusalimul.Calvin abordează apoi dragostea lui Iehova pentru porțile Sionului mai presus de alte locuințe.
2 Iehova iubește porțile Sionului mai presus de toate locuințele lui Iacov. Aici ni se învață că toată excelența cetății sfinte depindea de alegerea liberă pe care Dumnezeu o făcuse pentru ea. Cu aceasta este de acord ceea ce se afirmă în Psalmul 78:60, 67, că Dumnezeu a respins Silo, seminția lui Efraim și cortul lui Iosif, ca să locuiască în Sion pe care l-a iubit. Profetul arată atunci cauza pentru care Dumnezeu a preferat acel loc înaintea tuturor celorlalte; și cauza pe care o atribuie nu este valoarea locului însuși, ci dragostea liberă a lui Dumnezeu. Dacă se întreabă de ce Ierusalimul a fost atât de distins, să se considere suficient acest scurt răspuns: Pentru că așa a plăcut lui Dumnezeu. La aceasta trebuie trasă dragostea divină ca sursă; dar scopul unei astfel de alegeri a fost ca să existe un loc fix în care religia adevărată să fie păstrată și unitatea credinței menținută, până la venirea lui Hristos, și din care să curgă apoi în toate regiunile pământului. Aceasta explică atunci de ce profetul celebrează Ierusalimul ca posedând înalta distincție de a-L avea pe Dumnezeu ca arhitect, întemeietor și protector al său. Mai departe, el atribuie favorii și adopției divine orice excelență pe care o poseda mai presus de alte locuri. Punând Sion în loc de Ierusalim și porțile în loc de întregul cuprins al cetății, există o dublă sinecdocă.Despre al treilea verset, Calvin scrie despre lucrurile glorioase spuse despre cetatea lui Dumnezeu.
3 Lucruri glorioase sunt spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! Citirea literală este: Ceea ce este spus în tine sunt lucruri glorioase. Trebuie să considerăm intenția profetului, sau mai degrabă obiectul Duhului lui Dumnezeu, vorbind prin gura profetului. Din starea joasă și disprețuită a întregului popor, din numeroșii și teribilii dușmani care îi apăsau din toate părțile, din numărul mic al celor care aveau suficient curaj să depășească obstacolele din calea lor, din schimbările noi și neașteptate care răsăreau zilnic, din pericolul ca starea lucrurilor, scufundându-se treptat tot mai mult în decădere, să devină la urmă disperată, era greu să nutrești speranța că cetatea sfântă va fi restaurată. Ca disperarea să nu învingă inimile credincioșilor și să-i facă să cadă, li se pune înainte considerația susținătoare și mângâietoare că Domnul a vorbit altfel despre viitoarea condiție a Bisericii. Atenția lor, fără îndoială, este chemată de la aspectul prezent al lucrurilor și îndreptată spre promisiunile care le insuflau speranța slavei minunate cu care ea urma să fie împodobită. Deși, prin urmare, nimic nu apărea ochiului simțurilor și rațiunii, capabil să bucure mult inima, totuși profetul voia ca ei să fie încurajați de Cuvânt să stea ca pe un turn de veghe, așteptând cu răbdare împlinirea a ceea ce Dumnezeu promisese. În acest fel ei au fost avertizați, întâi, să-și îndrepte atenția spre profețiile străvechi și să țină minte, mai ales pe cele cuprinse în Isaia de la capitolul patruzecilea (Isaia 40) până la sfârșitul cărții; și, în al doilea rând, să asculte pe slujitorii lui Dumnezeu, care în acel timp predicau împărăția lui Isus Hristos. De aici rezultă că o judecată dreaptă nu poate fi formată despre fericirea Bisericii, decât atunci când o estimăm după standardul Cuvântului lui Dumnezeu.
Considerați
Considerare
Calvin consideră stabilitatea Sionului întemeiat pe puterea lui Dumnezeu.
În a doua parte a versetului, este exprimată stabilitatea și caracterul durabil al Sionului. Se întâmplă adesea ca, în proporție cu rapiditatea cu care cetățile se ridică la o eminență distinsă, să fie scurtimea continuității prosperității lor. Ca să nu se creadă că prosperitatea Bisericii este de o natură atât de pieritoare și trecătoare, se declară că Însuși Preaînaltul o va întemeia. Nu este surprinzător, ca și cum s-ar fi spus, să găsim alte cetăți clătinate și supuse din când în când unei varietăți de vicisitudini; căci ele sunt purtate cu lumea în revoluțiile ei și nu se bucură de apărători veșnici. Dar este exact invers cu privire la noul Ierusalim, care, fiind întemeiat pe puterea lui Dumnezeu, va continua chiar și atunci când cerul și pământul vor cădea în ruine.Trecând la Psalmul 88, Calvin reflectă asupra strigătului profetului către Dumnezeul mântuirii.
1 O, Iehova! Dumnezeule al mântuirii mele! Lasă-mă să te chem în mod deosebit să observi ceea ce tocmai am afirmat, că deși profetul relatează simplu și fără hiperbolă agonia pe care a suferit-o din cauza măreției durerilor sale, totuși scopul său a fost în același timp să ofere celor suferinzi o formă de rugăciune ca să nu leșine sub nicio adversitate, oricât de severă, care ar putea veni peste ei. Îl vom auzi îndată izbucnind în plângeri vehemente din cauza gravității calamităților sale; dar el se fortifică la timp prin acest scurt exordiu, ca nu cumva, purtat de căldura sentimentelor sale, să devină vinovat de plângeri și murmurări împotriva lui Dumnezeu, în loc să-L implore cu umilință pentru iertare. Aplicându-I apelativul de Dumnezeul mântuirii sale, aruncând, ca să zicem așa, o frâu asupra sa, el își reține excesul de durere, închide ușa disperării și se întărește și se pregătește pentru îndurarea crucii. Când vorbește despre strigătul și insistența sa, el indică seriozitatea sufletului cu care s-a angajat în rugăciune. El poate să nu fi rostit strigăte puternice; dar folosește cuvântul strigăt, cu multă proprietate', pentru a denota marea seriozitate a rugăciunilor sale. Același lucru este implicat când ne spune că a continuat să strige zile și nopți. Nici cuvintele 'înaintea Ta' nu sunt de prisos. Este obișnuit ca toți oamenii să se plângă sub presiunea durerii; dar ei sunt departe de a-și vărsa gemetele înaintea lui Dumnezeu. În loc de aceasta, majoritatea omenirii caută retragerea, ca să murmure împotriva Lui și să-L acuze de severitate nedreaptă; în timp ce alții își revarsă strigătele în aer la întâmplare. De aici înțelegem că este o virtute rară să-L punem pe Dumnezeu înaintea ochilor noștri, ca să ne adresăm rugăciunile Lui.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează accentul lui Calvin pe alegerea liberă a Sionului de către Dumnezeu viziunea ta despre biserică astăzi? În ce feluri poate lamentația sinceră a psalmistului din Psalmul 88 să te încurajeze să-ți aduci propriile dureri înaintea lui Dumnezeu? Unde simți nevoia unei încrederi reînnoite că Însuși Preaînaltul își va întemeia poporul?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne suveran, care ai ales și ai întemeiat Sionul prin propria Ta putere, adunând în ea pe cei din toate neamurile pe care îi faci să se nască din nou, acordă-ne să prețuim această cetate a legământului Tău și să ne bucurăm de harul care aduce mulți fii la slavă. În timpurile de întristare covârșitoare, învață-ne să strigăm către Tine ca Dumnezeul mântuirii noastre, ațintindu-ne ochii asupra promisiunilor Tale neclintite mai degrabă decât asupra necazului de acum. Întărește nădejdea noastră până când Biserica Ta va fi desăvârșită în prezența Ta.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →