Eterniseed › Curriculum › Țefania
Sofonie 3 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolul 3 din Sofonie oferă o examinare pătrunzătoare a condiției spirituale a Ierusalimului și a relevanței durabile a mustrării profetice. Calvin urmărește cu atenție modul în care pretențiile religioase exterioare ale cetății s-au prăbușit sub povara necredincioșiei, dezvăluind prăpastia dintre ritual și realitate. Tratarea sa verset cu verset evidențiază atât severitatea judecății divine, cât și necesitatea supunerii autentice față de Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, suntem invitați să reflectăm la modul în care aceleași avertismente se aplică fiecărei generații care pretinde privilegiul legământului, dar rezistă îndreptării. Precizia și preocuparea pastorală a lui Calvin ne călăuzesc prin acest capitol sobru, dar plin de nădejde.
Citește
Citire
Acordă acum timp pentru a citi cu atenție și cu rugăciune capitolul 3 din Sofonie. Ascultă acuzațiile repetate aduse cetății și afirmațiile clare despre prezența și dreptatea lui Dumnezeu. Observă cum profetul trece de la descrierea păcatului la promisiunea viitoarei restaurări. Lasă textul să te confrunte și să te mângâie, în timp ce te pregătești să studiezi expunerea lui Calvin asupra acestor versete.
Studiu
Calvin începe prin a aborda pângărirea Ierusalimului.
Profetul aduce aici această acuză împotriva iudeilor: că erau pângăriți și deveniseră murdari. El se adresează Ierusalimului, unde se afla sanctuarul; și s-ar fi putut crede că acesta era superior altor cetăți; căci Dumnezeu nu alesese în zadar acel loc pentru închinarea Sa. Dar Profetul arată cât de goală și înșelătoare era orice laudă de acest fel; căci cetatea pe care Dumnezeu o sfințise pentru Sine se pângărise cu multe păcate. Profetul pare să facă aluzie la vechile rânduieli ale Legii, care, deși multe, fuseseră prescrise, știm, de Dumnezeu, pentru ca poporul să păzească o cale sfântă de viață: căci ceremoniile nu puteau, prin ele însele, să spele murdăria lor; dar poporul era instruit prin aceste lucruri exterioare să se închine lui Dumnezeu într-un mod sfânt și curat. Deoarece se spălau adesea cu apă și păzeau cu grijă alte rânduieli ale sfințeniei exterioare, Profetul își bate joc de ipocrizia lor, căci nu luau în seamă adevăratul scop al ceremoniilor. De aceea spune că erau pângăriți, deși în aparență puteau fi socotiți cei mai curați; căci erau întinați în toată viața lor. [106]Calvin explică apoi eșecul de a asculta glasul lui Dumnezeu.
Urmează: Ea n-a ascultat glasul, n-a primit îndreptarea. Profetul explică acum și definește care era pângărirea despre care vorbise: căci adevărata religie începe cu docilitatea; când ne supunem lui Dumnezeu și Cuvântului Său, intrăm cu adevărat în lucrarea închinării drepte. Dar când adevărul ceresc este disprețuit, deși oamenii se ostenesc mult în rânduieli exterioare, totuși nelegiuirea lor se descoperă prin îndărătnicia lor, întrucât nu se lasă conduși de autoritatea lui Dumnezeu. De aceea Profetul arată că, oricât de curați s-ar fi socotit iudeii la Ierusalim, nu era decât murdărie și pângărire. El spune că erau neînvățabili, pentru că nu ascultau de profeții trimiși de Dumnezeu.Apoi, Calvin identifică rădăcina în lipsa încrederii în Domnul.
El adaugă apoi că nu se încredea în Domnul și nu se apropia de Dumnezeul său. Profetul descoperă aici mai clar izvorul nelegiuirii: că Ierusalimul nu-și punea nădejdea mântuirii numai în Dumnezeu; căci de aici izvora toată mulțimea răutăților care domneau; pentru că dacă cercetăm de ce oamenii ard de lăcomie, de ce sunt nesătui și de ce înșală și jefuiesc fără rușine unul pe altul, vom găsi cauza în aceasta: că nu se încred în Dumnezeu. Drept este deci că Profetul menționează aceasta aici, printre alte pângăriri ale Ierusalimului, ca pe cea mai de seamă: că nu-și punea încrederea în Dumnezeu. Același lucru este și cauza și originea tuturor superstițiilor; căci dacă oamenii ar fi convinși că Dumnezeu singur le este de ajuns, nu și-ar urma invențiile lor ici și colo. Vedem deci că necredința nu este doar mama tuturor faptelor rele prin care oamenii se nedreptățesc și se vătămau de bunăvoie unii pe alții, ci că este și cauza tuturor superstițiilor.
Considerați
Reflectare
Calvin leagă aceasta de starea Bisericii de astăzi.
Dar trebuie să avem în vedere că Profetul avea de-a face cu acel popor sfânt pe care Dumnezeu îl alesese ca comoară deosebită a Sa. Nu există deci niciun motiv ca cei care mărturisesc astăzi numele de creștini să se excepteze de la această osândă; căci condiția noastră nu este mai bună decât condiția acelui popor. Ierusalimul era, într-un mod deosebit, după cum am spus deja, sanctuarul, ca să zicem așa, al lui Dumnezeu: și totuși vedem cu câtă asprime mustră Profetul Ierusalimul și pe toți locuitorii săi. Nu avem motiv să ne măgulim, decât dacă ne supunem de bunăvoie lui Dumnezeu și ne lăsăm conduși de Cuvântul Său, și decât dacă purtăm cu răbdare și îndreptarea, atunci când învățătura Sa nu are efectul cuvenit și când este nevoie de bolduri ascuțite pentru a ne stimula.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea mențin forme religioase exterioare în timp ce rezist glasului lui Dumnezeu? Cum alimentează necredința în tăcere alte păcate pe care le tolerezi? În ce feluri invit îndreptarea lui Dumnezeu în loc să o evit?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeul nostru, care ai promis să dai poporului Tău o limbă curată ca să cheme Numele Tău cu un singur cuget, curățește inimile noastre de toată trufia și necredința. Prin harul Tău suveran, adună pe cei izgoniți și îndepărtează judecățile Tale de la noi, ca să ne odihnim în siguranța dragostei Tale legământale și să ne bucurăm în mijlocul prezenței Tale. Prin Isus Hristos, care a purtat rușinea noastră, întărește-ne în încredere smerită până în ziua arătării Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →