← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 7 — cu Matthew Henry

Matei 7Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la expunerea clasică a lui Matthew Henry despre capitolul 7 din Matei. Henry ghidează cititorii prin secțiunea de încheiere a Predicii de pe Munte cu claritate pastorală și înțelepciune practică. Comentariul său evidențiază modul în care cuvintele lui Hristos modelează atât relațiile noastre cu ceilalți, cât și comuniunea noastră cu Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm tratamentul său despre judecare, mustrare și rugăciune, descoperim o motivație proaspătă pentru a trăi dreptatea pe care Isus o poruncește. Perspectivele lui Henry rămân remarcabil de relevante pentru credincioșii care doresc să își ordoneze conversația corect față de Dumnezeu și aproape. Lăsați reflecțiile sale măsurate să ne atragă mai adânc în text astăzi.
Citește

Citire

Începem ascultând din nou cuvintele lui Isus din Matei 7. Luați câteva momente de liniște pentru a citi întregul capitol încet, observând mișcarea de la avertismentele despre judecare la chemarea la rugăciune statornică și la calea îngustă. Lăsați textul să se așeze înainte de a explora împreună comentariul lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a detalia interdicția de a judeca. 1. Interdicția; Nu judecați. Trebuie să ne judecăm pe noi înșine și să ne judecăm propriile fapte, dar nu trebuie să ne judecăm fratele, să nu ne asumăm în mod magistral o astfel de autoritate asupra altora, pe care nu le-o permitem lor asupra noastră: deoarece regula noastră este să fim supuși unii altora. Să nu fiți mulți învățători, Iac. iii. 1. Nu trebuie să stăm pe scaunul de judecată, ca să facem cuvântul nostru o lege pentru toți. Nu trebuie să ne judecăm fratele, adică nu trebuie să vorbim de rău despre el, așa se explică, Iac. iv. 11. Nu trebuie să-l disprețuim, nici să-l socotim de nimic, Rom. xiv. 10. Nu trebuie să judecăm în grabă, nici să trecem o astfel de judecată asupra fratelui nostru care nu are temei, ci este doar produsul propriei noastre gelozii și firi rele. Nu trebuie să facem ce e mai rău din oameni, nici să deducem lucruri atât de invidioase din cuvintele și faptele lor pe care acestea nu le vor suporta. Nu trebuie să judecăm fără milă, fără milostivire, nici cu un spirit de răzbunare și cu dorința de a face rău. Nu trebuie să judecăm starea unui om printr-un singur act, nici ceea ce este el în sine prin ceea ce este el pentru noi, pentru că în propria noastră cauză suntem înclinați să fim parțiali. Nu trebuie să judecăm inimile altora, nici intențiile lor, căci este prerogativa lui Dumnezeu să încerce inima, și nu trebuie să pășim pe tronul Lui; nici nu trebuie să judecăm starea lor veșnică, nici să-i numim ipocriți, reprobați și lepădați; aceasta înseamnă a întinde dincolo de linia noastră; ce avem noi de-a face, astfel, să judecăm pe slujitorul altui om? Sfătuiți-l și ajutați-l, dar nu-l judecați. Henry continuă cu precauții despre mustrarea altora. (1.) O mustrare dreaptă pentru cei cenzuratori, care se ceartă cu fratele lor pentru greșeli mici, în timp ce se îngăduie pe ei înșiși în unele mari; care sunt cu ochi ageri să vadă o așchie în ochiul lui, dar nu sunt conștienți de o bârnă în al lor; ba chiar vor fi foarte oficiosi să scoată așchia din ochiul lui, când ei sunt la fel de nepotriviți să o facă ca și cum ar fi ei înșiși complet orbi. Notați, [1.] Există grade în păcat: unele păcate sunt comparativ doar ca niște așchii, altele ca niște bârne; unele ca un țânțar, altele ca o cămilă: nu că există vreun păcat mic, căci nu există un Dumnezeu mic împotriva căruia să păcătuiești; dacă este o așchie (sau un ciob, căci așa ar putea fi citit mai bine), este în ochi; dacă un țânțar, este în gât; ambele dureroase și periculoase, și nu putem fi liniștiți sau bine până nu sunt scoase. [2.] Păcatele noastre proprii ar trebui să ni se pară mai mari decât aceleași păcate la alții: ceea ce ne învață dragostea să numim doar o așchie în ochiul fratelui nostru, adevărata pocăință și întristarea evlavioasă ne vor învăța să numim o bârnă în al nostru; căci păcatele altora trebuie micșorate, dar ale noastre agravate. [3.] Sunt mulți care au bârne în ochii lor și totuși nu iau în seamă. Ei sunt sub vinovăția și stăpânirea unor păcate foarte mari și totuși nu sunt conștienți de asta, ci se justifică pe ei înșiși, ca și cum nu ar avea nevoie de pocăință sau reformare; este la fel de ciudat ca un om să poată fi într-o astfel de stare păcătoasă și mizerabilă și să nu fie conștient de asta, ca și cum un om ar avea o bârnă în ochi și să nu o ia în seamă; dar dumnezeul acestei lumi le orbește mințile atât de iscusit, încât, cu toate acestea, cu mare siguranță, spun: Vedem. [4.] Este obișnuit ca cei care sunt cei mai păcătoși ei înșiși și cel mai puțin conștienți de asta, să fie cei mai înaintați și liberi în a judeca și a cenzura pe alții: fariseii, care erau cei mai îngâmfați în a se justifica pe ei înșiși, erau cei mai disprețuitori în a-i condamna pe alții. Ei erau severi cu ucenicii lui Hristos pentru că mâncau cu mâini nespălate, ceea ce era abia o așchie, în timp ce încurajau oamenii într-o disprețuire a părinților lor, ceea ce era o bârnă. Mândria și lipsa de dragoste sunt de obicei bârne în ochii celor care pretind a fi critici și exigenți în cenzurile lor asupra altora. Ba chiar, mulți sunt vinovați de acel secret pe care au îndrăzneala să-l pedepsească la alții când este descoperit. Cogita tecum, fortasse vitium de quo quereris, si te diligenter excusseris, in sinu invenies; inique publico irasceris crimini tuo—Reflectează că poate greșeala de care te plângi, la o examinare strictă, ar putea fi descoperită în tine însuți; și că ar fi nedrept să exprimi public indignare împotriva propriei tale crime. Seneca, de Beneficiis. Dar, [5.] Faptul că oamenii sunt atât de severi cu greșelile altora, în timp ce sunt îngăduitori cu ale lor, este un semn de ipocrizie. Ipocritule, v. 5. Oricât ar pretinde un astfel de om, este sigur că el nu este dușman al păcatului (dacă ar fi, ar fi dușman al propriului său păcat), și de aceea nu este demn de laudă; ba chiar, apare că este dușman al fratelui său, și de aceea demn de vină. Această dragoste spirituală trebuie să înceapă acasă; "Căci cum poți spune, cum poți spune cu rușine, fratelui tău, Lasă-mă să te ajut să te reformezi, când tu nu iei nicio grijă să te reformezi pe tine însuți? Inima ta proprie te va mustra cu absurditatea ei; o vei face cu un har rău, și te vei aștepta ca fiecare să-ți spună, că viciul corectează păcatul: doctore, vindecă-te pe tine însuți;" I præ, sequar—Du-te tu înainte, te voi urma. Vezi Rom. ii. 21. [6.] Luarea în considerare a ceea ce este greșit în noi înșine, deși nu ar trebui să ne țină de la administrarea unei mustrări prietenoase, ar trebui să ne țină de la cenzurarea magistrală și să ne facă foarte candidați și milostivi în a-i judeca pe alții. "De aceea, restaurează cu duhul blândeții, considerându-te pe tine însuți (Gal. vi. 1); ce ai fost, ce ești și ce ai fi, dacă Dumnezeu te-ar lăsa pe tine însuți." Henry se îndreaptă apoi spre preceptele de a cere, a căuta și a bate la ușă în rugăciune. I. Aici este o poruncă în trei cuvinte cu același sens, Cereți, Căutați, Bateți (v. 7); adică, într-un cuvânt, "Rugați-vă; rugați-vă des; rugați-vă cu sinceritate și seriozitate; rugați-vă și rugați-vă din nou; faceți din rugăciune o conștiință și fiți statornici în ea; faceți din rugăciune o afacere și fiți serioși în ea. Cereți, așa cum cerșește un cerșetor." Cei care ar vrea să fie bogați în har, trebuie să se dedice meseriei sărace de a cerși, și vor descoperi că este o meserie prosperă. "Cereți; prezentați nevoile și poverile voastre lui Dumnezeu și supuneți-vă Lui pentru sprijin și aprovizionare, conform promisiunii Sale. Cereți așa cum întreabă un călător de drum; a te ruga înseamnă a-L întreba pe Dumnezeu, Ezech. xxxvi. 37. Căutați, ca după un lucru de valoare pe care l-am pierdut, sau ca negustorul care caută perle frumoase. Căutați prin rugăciune, Dan. ix. 3. Bateți, ca cel care dorește să intre în casă bate la ușă." Am vrea să fim admiși la conversație cu Dumnezeu, am vrea să fim luați în dragostea, favoarea și împărăția Lui; păcatul a închis și a zăvorât ușa împotriva noastră; prin rugăciune, batem; Doamne, Doamne, deschide-ne. Hristos bate la ușa noastră (Apoc. iii. 20; Cant. v. 2); și ne permite să batem la a Lui, ceea ce este o favoare pe care nu o permitem cerșetorilor obișnuiți. A căuta și a bate implică ceva mai mult decât a cere și a se ruga. 1. Nu trebuie doar să cerem, ci să căutăm; trebuie să ne susținem rugăciunile cu eforturile noastre; trebuie, în folosirea mijloacelor rânduite, să căutăm ceea ce cerem, altfel Îl ispitim pe Dumnezeu. Când îngrijitorul viei a cerut un an de răgaz pentru smochinul neroditor, a adăugat, Voi săpa în jurul lui, Luca xiii. 7, 8. Dumnezeu dă cunoștință și har celor care cercetează Scripturile și așteaptă la porțile Înțelepciunii; și putere împotriva păcatului celor care evită prilejurile lui. 2. Nu trebuie doar să cerem, ci să batem; trebuie să venim la ușa lui Dumnezeu, trebuie să cerem cu insistență; nu doar să ne rugăm, ci să pledăm și să ne luptăm cu Dumnezeu; trebuie să căutăm cu sârguință; trebuie să continuăm să batem; trebuie să perseverăm în rugăciune și în folosirea mijloacelor; trebuie să îndurăm până la sfârșit în datorie.
Considerați

Considerare

Henry încheie încurajând rugăciunile printr-o comparație cu părinții pământești. (2.) Pentru a ne încuraja rugăciunile și așteptările. Putem spera că nu vom fi refuzați și dezamăgiți: nu vom primi o piatră în loc de pâine, ca să ne rupem dinții (deși avem o crustă tare de folosit dinții), nici un șarpe în loc de pește, ca să ne înțepe; avem într-adevăr motive să ne temem de asta, pentru că o merităm, dar Dumnezeu va fi mai bun cu noi decât meritul păcatelor noastre. Lumea dă adesea pietre în loc de pâine și șerpi în loc de pește, dar Dumnezeu nu face niciodată; ba chiar, vom fi auziți și răspunși, căci copiii sunt de către părinții lor. [1.] Dumnezeu a pus în inimile părinților o înclinație milostivă de a-i ajuta și aproviziona pe copiii lor, potrivit nevoii lor. Chiar și cei care au avut puțină conștiință a datoriei, totuși au făcut-o, ca și cum ar fi fost prin instinct. Nicio lege nu a fost vreodată considerată necesară pentru a obliga părinții să-și întrețină copiii legitimi, nici, în vremea lui Solomon, pe cei ilegitimi. [2.] El și-a asumat relația de Tată față de noi și ne recunoaște ca fiind copiii Lui; ca din disponibilitatea pe care o găsim în noi înșine de a-i ajuta pe copiii noștri, să fim încurajați să ne adresăm Lui pentru ajutor. Ce dragoste și tandrețe au tații sunt de la El; nu de la natură, ci de la Dumnezeul naturii; și de aceea trebuie să fie infinit mai mari în El însuși. El compară grija Sa pentru poporul Său cu cea a unui tată pentru copiii săi (Ps. ciii. 13), ba chiar cu cea a unei mame, care este de obicei mai tandră, Isa. lxvi. 13; xlix. 14, 15. Dar aici se presupune că dragostea, tandrețea și bunătatea Lui depășesc cu mult pe cele ale oricărui părinte pământesc; și de aceea se argumentează cu un mult mai mult, și se întemeiază pe acest adevăr neîndoielnic, că Dumnezeu este un Tată mai bun, infinit mai bun decât orice părinți pământești; gândurile Lui sunt deasupra ale lor. Părinții noștri pământești au avut grijă de noi; noi am avut grijă de copiii noștri; cu mult mai mult va avea Dumnezeu grijă de ai Săi; căci ei sunt răi, originar așa; sămânța degenerată a lui Adam căzut; au pierdut mult din firea bună care aparținea umanității, și printre alte corupții, au pe cea a cruzimii și a lipsei de bunătate în ei; totuși dau lucruri bune copiilor lor, și știu cum să dea, potrivit și la timp; cu mult mai mult va da Dumnezeu, căci El preia când ei părăsesc, Ps. xxvii. 10. Și, În primul rând, Dumnezeu este mai cunoscător; părinții sunt adesea prostesc îndrăgostiți, dar Dumnezeu este înțelept, infinit așa; El știe ce avem nevoie, ce dorim și ce ni se potrivește. În al doilea rând, Dumnezeu este mai bun. Dacă toate milele tuturor taților tandri din lume ar fi îngrămădite în măruntaiele unuia, totuși comparate cu milele tandre ale Dumnezeului nostru, ar fi doar ca o lumânare față de soare, sau o picătură față de ocean. Dumnezeu este mai bogat și mai gata să dea copiilor Săi decât părinții cărnii noastre pot fi; căci El este Tatăl duhurilor noastre, un Tată veșnic iubitor, veșnic viu. Măruntaiele taților tânjesc chiar și față de copiii neascultători, față de risipitori, ca ale lui David față de Absalom, și nu va servi totul acesta să reducă la tăcere necredința?
Răspunde

Răspuns

Unde ați putea fi tentați să judecați pe alții înainte de a vă examina propria inimă? Cum vă invită tratamentul lui Henry despre mustrare la o mai mare smerenie în conversațiile voastre? În ce domeniu al vieții sunteți chemați să perseverați în a cere, a căuta și a bate la ușă?
Roagă-te

Rugăciune

Tată plin de har, deschide ochii noștri ca să ne cercetăm inimile înainte de a-i judeca pe alții, ca să scoatem bârna din ochiul nostru și să arătăm milostivirea pe care Fiul Tău o poruncește în Matei 7. Atrage-ne să Te căutăm cu credință statornică, încrezându-ne că dai daruri bune copiilor Tăi, și călăuzește-ne prin Duhul Tău pe calea îngustă care duce la viață. Lasă ascultarea noastră să izvorască din Evanghelie, aducând roadă care Te slăvește doar pe Tine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →