Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deuteronom 9-10 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Deuteronom 9-10 ne invită să ne confruntăm cu propria nevrednicie în timp ce ne minunăm de îndurarea care totuși ne atinge. În aceste capitole, Moise demolează orice pretenție de merit propriu și arată în schimb credincioșia legământului lui Dumnezeu. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să auzim avertismentele antice cu o claritate proaspătă pentru zilele noastre. În timp ce ne pregătim să ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi atât mustrarea cât și mângâierea cuprinse în aceste versete. Această lecție ne va ghida prin perspectivele lui Henry pentru ca să umblăm mai smeriți și mai recunoscători cu Domnul care își ține promisiunile în ciuda eșecurilor noastre repetate.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești Deuteronom capitolele 9 și 10 încet și cu rugăciune. Observă cum Moise amintește în mod repetat Israelului de răzvrătirea lor și de îndurarea statornică a lui Dumnezeu. Lasă cuvintele să-ți cerceteze propria inimă în timp ce te gândești atât la avertismente cât și la promisiuni. Fă o pauză după fiecare secțiune majoră pentru a reflecta la ceea ce Domnul îți spune astăzi prin acest text antic.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a rezuma intenția lui Moise de-a lungul capitolului.
Intenția lui Moise în acest capitol este de a convinge poporul lui Israel de totala lor nevrednicie de a primi de la Dumnezeu acele mari binefaceri care urmau să le fie acordate acum, scriind aceasta, ca să zicem așa, cu litere mari la începutul cartei lor: 'Nu pentru voi, să știți', Ezech. xxxvi. 32. I. El le asigură de biruința asupra vrăjmașilor lor, v. 1-3. II. El îi avertizează să nu atribuie succesele lor propriului merit, ci dreptății lui Dumnezeu, care era îndreptată împotriva vrăjmașilor lor, și credincioșiei Lui, care era îndreptată către părinții lor, v. 4-6. III. Pentru a arăta clar că nu aveau niciun motiv să se laude cu propria lor dreptate, el amintește greșelile lor, arată lui Israel fărădelegile lor și casei lui Iacov păcatele lor. În general, ei fuseseră tot timpul un popor care provoca, v. 7-24. În mod deosebit, 1. În privința vițelului de aur, a cărui istorie o relatează pe larg, v. 8-21. 2. Aminteste alte cazuri de răzvrătire a lor, v. 22, 23. Și, 3. Revine, la v. 25, să vorbească despre mijlocirea pe care o făcuse pentru ei la Horeb, pentru a-i împiedica să fie nimiciți din cauza vițelului de aur.Henry îi avertizează apoi pe oameni împotriva oricărei idei despre propria lor dreptate.
III. El îi avertizează să nu aibă nici cel mai mic gând despre propria lor dreptate, ca și cum aceasta le-ar fi adus această favoare din mâna lui Dumnezeu: 'Nu ziceți. Pentru dreptatea mea (fie în privința caracterului meu bun, fie ca răsplată pentru vreun serviciu bun) Domnul m-a adus să stăpânesc această țară (v. 4); nu credeți niciodată că este pentru dreptatea ta sau pentru curăția inimii tale, că este în considerare fie a conversației tale bune, fie a dispoziției tale bune', v. 5. Și din nou (v. 6) se insistă asupra acestui lucru, pentru că este greu să îndepărtezi oamenii de la ideea propriului merit și totuși este foarte necesar ca acest lucru să fie făcut: 'Înțelege (cunoaște-l și crede-l și ia-l în considerare) că Domnul Dumnezeul tău nu-ți dă ție această țară pentru dreptatea ta. Dacă ar fi trebuit să vii la ea în acea condiție, ai fi fost pentru totdeauna exclus din ea, căci ești un popor cu grumazul înțepenit.' Observă, Dobândirea noastră a posesiunii Canaanului ceresc, așa cum trebuie atribuită puterii lui Dumnezeu și nu puterii noastre, tot așa trebuie atribuită harului lui Dumnezeu și nu meritului nostru: în Hristos avem atât dreptate cât și putere; în El deci trebuie să ne lăudăm și nu în noi înșine sau în vreo suficiență a noastră.Henry relatează apoi lunga istorie a provocărilor lui Israel în detaliu.
Ca să nu aibă niciun pretext să creadă că Dumnezeu i-a adus în Canaan pentru dreptatea lor, Moise le arată aici ce miracol de îndurare a fost faptul că nu fuseseră nimiciți cu mult timp înainte în pustie: 'Adu-ți aminte și nu uita cum L-ai provocat pe Domnul Dumnezeul tău (v. 7); atât de departe de a-I cumpăra favoarea, de multe ori te-ai expus la nemulțumirea Lui.' Provocările părinților lor sunt puse aici pe seama lor; căci, dacă Dumnezeu i-ar fi tratat pe părinții lor după meritele lor, această generație nu ar fi existat niciodată, cu atât mai puțin ar fi intrat în Canaan. Suntem înclinați să uităm provocările noastre, mai ales când durerea toiagului a trecut, și avem nevoie să ni se amintească adesea de ele, ca să nu avem niciodată vreo idee despre propria noastră dreptate. Pavel argumentează din vina sub care se află toată omenirea pentru a dovedi că nu putem fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin propriile noastre fapte, Rom. iii. 19, 20. Dacă faptele noastre ne condamnă, ele nu ne vor îndreptăți. Observă, 1. Ei fuseseră un popor care provoca de când au ieșit din Egipt, v. 7. Patruzeci de ani de-a rândul, de la început până la sfârșit, Dumnezeu și Moise au fost întristați de ei. Este un caracter foarte trist pe care Moise îl lasă acum la despărțire despre ei: Ați fost răzvrătiți din ziua în care v-am cunoscut, v. 24. Îndată ce au fost formați într-un popor, s-a format o facțiune printre ei, care cu toate ocaziile s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu și a guvernării Lui. Deși istoria mozaică înregistrează puțin mai mult decât întâmplările primului și ultimului an din cei patruzeci, totuși se pare din acest tablou general că restul anilor nu au fost cu mult mai buni, ci o singură provocare continuă. 2. Chiar la Horeb au făcut un vițel și l-au închinat, v. 8, etc. Acesta a fost un păcat atât de grav și prin mai multe agravări făcut atât de excesiv de păcătos, încât meritau să li se reproșeze cu el cu toate ocaziile. A fost făcut chiar în locul unde a fost dată legea prin care li se interzicea în mod expres să se închine lui Dumnezeu prin chipuri, și în timp ce muntele ardea încă înaintea ochilor lor, și Moise urcase să le aducă legea în scris. S-au abătut repede, v. 16. 3. Dumnezeu a fost foarte mânios pe ei pentru păcatul lor. Să nu creadă că Dumnezeu a trecut cu vederea ce au greșit și le-a dat Canaanul pentru ce era bun printre ei. Nu, Dumnezeu hotărâse să-i nimicească (v. 8), ar fi putut ușor să o facă și nu ar fi pierdut nimic prin asta; chiar a dorit ca Moise să-L lase singur ca să poată face asta, v. 13, 14. Prin aceasta s-a arătat cât de grav era păcatul lor, căci Dumnezeu nu este niciodată mânios pe cineva mai mult decât este cauza, așa cum sunt adesea oamenii. Moise însuși, deși prieten și favorit, a tremurat la revelarea mâniei lui Dumnezeu din cer împotriva nelegiuirii și nedreptății lor (v. 19): Mi-a fost teamă de mânia Domnului, teamă poate nu numai pentru ei, ci și pentru el însuși, Ps. cxix. 120. 4. Prin păcatul lor au rupt legământul cu Dumnezeu și au pierdut toate privilegiile legământului, ceea ce Moise le-a arătat prin ruperea tablelor, v. 17. Li s-a dat o carte de despărțire și de atunci înainte ar fi putut fi pe bună dreptate abandonați pentru totdeauna, astfel încât gura lor a fost cu siguranță închisă de la a pleda vreo dreptate a lor. Dumnezeu, în esență, i-a lepădat, când i-a spus lui Moise (v. 12): 'Ei sunt poporul tău, nu sunt ai Mei, nici nu vor fi tratați ca ai Mei.' 5. Aaron însuși a căzut sub nemulțumirea lui Dumnezeu pentru asta, deși era sfântul Domnului și a fost adus doar prin surprindere sau teroare să fie confederat cu ei în păcat: Domnul a fost foarte mânios pe Aaron, v. 20. Niciun loc sau caracter al omului nu-l poate feri de mânia lui Dumnezeu dacă are părtășie cu lucrările neroditoare ale întunericului. Aaron, care ar fi trebuit să facă ispășire pentru ei dacă nelegiuirea ar fi putut fi curățată prin jertfă și dar, a căzut el însuși sub mânia lui Dumnezeu: atât de puțin au considerat ei ce au făcut când l-au atras în ea. 6. Cu mare dificultate și cu o foarte lungă așteptare Moise însuși a reușit să abată mânia lui Dumnezeu și să le împiedice ruina totală. A postit și s-a rugat timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți înainte de a putea obține iertarea lor, v. 18. Și unii cred că de două ori patruzeci de zile (v. 25), pentru că se spune 'așa cum am căzut înainte', în timp ce misiunea lui în primele patruzeci nu era de acea natură. Alții cred că a fost doar un singur patruzeci, deși menționat de două ori (ca și în cap. x. 10); dar acesta a fost suficient pentru a-i face să simtă cât de mare era nemulțumirea lui Dumnezeu față de ei și ce scăpare îngustă au avut pentru viețile lor. Și în aceasta apare mărimea mâniei lui Dumnezeu împotriva întregii omeniri că nu o persoană mai mică decât Fiul Său și nu un preț mai mic decât propriul Său sânge nu ar fi suficient pentru a o abate. Moise le spune aici substanța mijlocirii sale pentru ei. A fost obligat să le recunoască încăpățânarea, răutatea și păcatul lor, v. 27. Caracterul lor era într-adevăr rău când cel care apărea ca avocat pentru ei nu le putea da o vorbă bună și nu avea nimic altceva de spus în favoarea lor decât că Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru ei, ceea ce de fapt nu făcea decât să le agraveze crima (v. 26), — că erau urmașii unor strămoși buni (v. 27), ceea ce ar fi putut fi de asemenea întors împotriva lui, ca făcând lucrurile mai rele și nu mai bune, — și că egiptenii ar fi reproșat lui Dumnezeu, dacă i-ar fi nimicit, ca fiind incapabil să desăvârșească ceea ce a început pentru ei (v. 28), o pledoarie care ar fi putut fi ușor răspunsă: nu contează ce spun egiptenii, în timp ce cerurile declară dreptatea lui Dumnezeu; astfel că salvarea lor de la ruină în acel moment se datora pur și simplu îndurării lui Dumnezeu și insistenței lui Moise și nu vreunui merit al lor, care ar fi putut fi oferit atât de mult ca atenuare a ofensei lor. 7. Pentru a-i afecta mai mult cu distrugerea la care erau atunci pe punctul de a fi, el descrie foarte particular distrugerea vițelului pe care îl făcuseră, v. 21. Îl numește păcatul lor: poate nu numai pentru că fusese materia păcatului lor, ci pentru că distrugerea lui era menită să fie o mărturie împotriva păcatului lor și o indicație pentru ei ce meritau păcătoșii înșiși. Cei care l-au făcut erau asemenea lui și nu ar fi avut nicio nedreptate dacă ar fi fost astfel zdrobiți în praf și consumați și risipiți și nu ar fi rămas niciun rest din ei. A fost o îndurare infinită că a acceptat distrugerea idolului în loc de distrugerea idolatrilor. 8. Chiar după această scăpare frumoasă pe care o avuseseră, în multe alte cazuri L-au provocat din nou și din nou pe Domnul. El trebuia doar să numească locurile, căci purtau amintirile fie ale păcatului, fie ale pedepsei în numele lor (v. 22): la Tabera, ardere, unde Dumnezeu a aprins foc împotriva lor pentru murmurarea lor, — la Masa, ispita, unde au provocat puterea atotputernică să-i ajute, — și la Chibrot-Hataava, mormintele celor poftitori, unde delicatesele pe care le doreau le-au fost otravă; și, după acestea, necredința și neîncrederea lor la Cades-Barnea, despre care le spusese deja (cap. i.), și pe care o menționează din nou aici (v. 23), ar fi cu siguranță împlinit ruina lor dacă ar fi fost tratați după meritele lor.
Considerați
Consideră
Henry încheie secțiunea îndemnând la aducerea aminte a păcatelor trecute pentru a prețui harul gratuit.
Să pună acum toate acestea împreună și va apărea că orice favoare ar arăta Dumnezeu mai târziu, în supunerea vrăjmașilor lor și în punerea lor în stăpânirea țării Canaanului, nu a fost pentru dreptatea lor. Este bine pentru noi să ne aducem adesea aminte împotriva noastră, cu durere și rușine, păcatele noastre de odinioară și să revizuim înregistrările pe care le ține conștiința despre ele, ca să vedem cât de mult suntem datori harului gratuit și să recunoaștem cu smerenie că nu am meritat niciodată din mâna lui Dumnezeu nimic altceva decât mânia și blestemul.
Răspunde
1. Unde în viața mea sunt încă ispitit să atribui propriului meu merit binecuvântările lui Dumnezeu?
2. Cum sporește aducerea aminte a eșecurilor trecute recunoștința mea pentru îndurarea prezentă?
3. Ce pas practic pot face astăzi pentru a umbla mai smerit înaintea Domnului?
Roagă-te
Tată plin de har, mărturisim că nimic din noi nu a meritat favoarea Ta, căci Tu ai arătat îndurare unui popor încăpățânat doar din pricina promisiunii legământului Tău și a iubirii Tale statornice. Păstrează amintirea răzvrătirilor noastre de odinioară înaintea noastră, ca să nu ne mândrim, și învață-ne în schimb să ne odihnim cu totul în lucrarea împlinită a lui Hristos. Prin Duhul Tău, mișcă inimile noastre să se teamă de Tine, să Te iubească și să-Ți slujească cu o devotare neîmpărțită în toate zilele noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →