← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deu 17-18 — cu Matthew Henry

Deuteronomul 17-18Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry deschide o fereastră spre inima capitolelor 17 și 18 din Deuteronom, unde legile privind închinarea, dreptatea, conducerea și proviziile preoțești dezvăluie dorința lui Dumnezeu pentru sfințenie și ordine printre poporul său. Expunerea atentă a lui Henry scoate în evidență principiile durabile care au modelat viața lui Israel și continuă să instruiască credincioșii de astăzi. Prin perspectivele sale vedem cum aceste rânduieli păzesc împotriva idolatriei, promovează judecata dreaptă și îndrumă pe cei în autoritate spre smerenie și dependență de cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce îi urmăm reflecțiile, suntem invitați să ne examinăm propriile angajamente față de curăție, dreptate și conducere credincioasă sub Domnul.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 17 și 18 din Deuteronom încet și cu rugăciune. Observă chemările repetate la curăție în închinare, structurile atente pentru dreptate, avertismentele date viitoarelor împărați și proviziile făcute pentru leviți. Permite textului să vorbească despre sfințenia lui Dumnezeu și preocuparea sa pentru o comunitate ordonată și credincioasă. Pe măsură ce citești, gândește-te cum aceste instrucțiuni străvechi mai modelează și astăzi înțelegerea noastră despre reverență, responsabilitate și devotament deplin față de Domnul.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a aborda cerința jertfelor fără pată. Iată, I. O lege pentru păstrarea cinstei închinării lui Dumnezeu, prin prevederea ca nicio creatură care avea vreo pată să nu fie adusă ca jertfă Lui, v. 1. Această avertizare am întâlnit-o adesea: Să nu jertfești ceea ce are vreo pată, care îl face neplăcut, sau orice materie sau lucru rău (cum ar fi mai bine redat cuvântul următor), orice boală sau slăbiciune, deși nu se poate discerne la prima vedere; este o urâciune pentru Dumnezeu. Dumnezeu este cea mai bună dintre ființe și de aceea tot ce I se aduce ca slujire trebuie să fie cel mai bun în felul său. Iar jertfele din Vechiul Testament într-un mod special trebuiau să fie astfel, deoarece erau tipuri ale lui Hristos, care este un Miel fără pată sau cusur (1 Pet. i. 19), perfect curat de orice păcat și de orice aparență a acestuia. În vremurile de mai târziu ale Bisericii evreiești, când prin captivitatea din Babilon au fost vindecați de idolatrie, totuși au fost acuzați de profanare prin încălcarea acestei legi, aducând ca jertfă orbii, șchiopii și bolnavii, Mal. i. 8. Apoi examinează procedurile pentru cazurile dificile aduse înaintea curților superioare. Curțile de judecată au fost rânduite să fie înființate în fiecare cetate (cap. xvi. 18), și au fost împuternicite să audieze și să hotărască pricinile potrivit legii, atât cele pe care le numim pricini ale coroanei, cât și cele dintre parte și parte; și putem presupune că de obicei încheiau pricinile aduse înaintea lor, iar sentința lor era definitivă; dar, 1. Se ia aici ca dat că uneori un caz putea ajunge în curtea lor prea dificil pentru acei judecători inferiori să îl hotărască, care nu puteau fi considerați atât de învățați în legi ca cei care prezidau în curțile superioare; astfel încât (ca să vorbim în limbajul legii noastre) trebuie să pronunțe un verdict special și să ia timp să se sfătuiască înainte de a da judecata (v. 8): Dacă se ivește o pricină prea grea pentru tine la judecată, ceea ce nu ar fi o rușine pentru judecători să recunoască dificultatea ei, — presupunem că între sânge și sânge, sângele unei persoane care striga și sângele celui acuzat de ucidere care era cerut, când era îndoielnic pe baza dovezilor dacă a fost intenționat sau accidental, — sau între cerere și cerere, cererea (adică actul sau declarația) reclamantului și cererea pârâtului, — sau între lovitură și lovitură, în acțiuni de agresiune și bătaie; în aceste cazuri și altele similare, deși dovezile erau clare, totuși puteau apărea îndoieli cu privire la sensul și înțelesul legii și aplicarea ei la cazul particular. 2. Aceste cazuri dificile, care până atunci fuseseră aduse la Moise, potrivit sfatului lui Ietro, după moartea acestuia trebuiau aduse la puterea supremă, oriunde era aceasta, fie la un judecător (când era ridicat și calificat un astfel de om extraordinar pentru acea mare slujbă, ca Otniel, Debora, Ghedeon etc.) fie la marele preot (când prin eminența darurilor sale era chemat de Dumnezeu să prezideze în treburile publice, ca Eli), sau, dacă nicio persoană singulară nu era marcată de cer pentru această cinste, atunci la preoți și leviți (sau la preoți, care erau leviți de la sine), care nu numai că slujeau la sanctuar, ci se întruneau în consiliu pentru a primi apeluri de la curțile inferioare, care puteau fi presupuși în mod rezonabil nu numai că erau cei mai calificați prin învățătura și experiența lor, ci că aveau și cea mai bună asistență a Duhului divin pentru a decide îndoielile, v. 9, 11, 12. Ei nu sunt numiți să consulte urim și tumim, deoarece se presupune că acestea trebuiau consultate doar în cazuri legate de public, fie de trupul poporului fie de domnitor; dar în cazurile obișnuite trebuia să se bazeze pe înțelepciunea și integritatea celor care stăteau la cârmă, judecata lor nu avea autoritatea divină a unui oracol, totuși pe lângă certitudinea morală pe care o avea, ca judecata unor oameni cunoscători, prudenți și experimentați, avea avantajul unei promisiuni divine, implicată în acele cuvinte (v. 9), Ei îți vor arăta sentința judecății; avea de asemenea sprijinul unei instituții divine, prin care erau făcuți judecătoria supremă a națiunii. 3. Sentința definitivă dată de judecător, preot sau marele consiliu trebuie ascultată de părțile implicate, sub pedeapsa morții: Să faci după sentința lor (v. 10); să o păzești și să o împlinești, să nu te abați de la ea (v. 11), nici la dreapta nici la stânga. Observă, Este spre cinstea lui Dumnezeu și bunăstarea unui popor ca autoritatea puterii superioare să fie susținută și ordinea cuvenită a guvernării respectată, ca cei numiți să conducă să fie ascultați, și ca orice suflet să li se supună în toate acele lucruri care țin de comisia lor. Deși partea se considera lezată de sentință (cum fiecare om este înclinat să fie parțial în propria sa cauză), totuși trebuie neapărat să se supună, să stea la hotărâre, oricât de neplăcută ar fi, și să suporte, sau să piardă, sau să plătească, potrivit ei, nu numai din cauza mâniei, ci și din cauza conștiinței. Dar dacă un judecător inferior contrazice sentința curții superioare și nu va executa ordinele ei, sau o persoană particulară refuză să se conformeze sentinței lor, nesupunerea trebuie pedepsită cu moartea, deși materia era oricât de mică în care s-a făcut opoziția: Omul acela va muri, și tot poporul va auzi și se va teme, v. 12, 13. Vezi aici, (1.) Răul neascultării. Răzvrătirea și încăpățânarea, dintr-un spirit de contradicție și opoziție față de Dumnezeu, sau față de cei în autoritate sub El, dintr-un principiu de dispreț și voință proprie, sunt ca vrăjitoria și idolatrie. A diferi în opinie din slăbiciune și neputință poate fi scuzat și trebuie suportat; dar a face astfel cu îndrăzneală, în mândrie și răutate (cum explică traducerile antice), aceasta înseamnă a lua armele împotriva guvernării și este o ofensă adusă Celui prin care puterile care sunt au fost rânduite. (2.) Scopul pedepsei: ca alții să audă și să se teamă, și să nu facă la fel. Unii ar fi atât de chibzuiți încât să deducă gravitatea ofensei din gravitatea pedepsei, și de aceea ar detesta-o; iar alții ar consulta atât de mult propria siguranță încât să-și înfrângă pornirile conformându-se sentinței mai degrabă decât să păcătuiască împotriva propriilor capete și să-și piardă viața mergând împotriva ei. Din această lege apostolul deduce mărimea pedepsei de care vor fi socotiți vrednici cei care calcă în picioare autoritatea Fiului lui Dumnezeu, Evr. x. 28, 29. Henry continuă să contureze îndrumările divine pentru alegerea și pregătirea unui împărat. I. Către alegătorii imperiului, ce reguli trebuie să urmeze în alegerea lor, v. 14, 15. 1. Se presupune aici că poporul, în cursul timpului, va dori un împărat, a cărui pompă și putere regală ar fi considerate că fac națiunea lor să pară mare printre vecinii ei. A avea un împărat nu este nici promis ca o îndurare nici poruncit ca o datorie (nimic nu putea fi mai bun pentru ei decât regimul divin sub care se aflau), dar le este permis dacă îl doresc. Dacă vor avea grijă ca scopurile guvernării să fie împlinite și legile lui Dumnezeu să fie respectate și puse în aplicare, nu vor fi legați de nicio formă de guvernare, ci vor fi bineveniți să aibă un împărat. Deși se presupune că ceva neregulat este principiul dorinței, ca să fie ca neamurile (în timp ce Dumnezeu în multe feluri i-a deosebit de neamuri), totuși Dumnezeu le-ar îngădui aceasta, deoarece intenționa să-și servească propriile scopuri prin ea, făcând guvernarea regală tipică pentru împărăția Mesia. 2. Ei sunt îndrumați în alegerea lor. Dacă vor avea un împărat peste ei, cum a prevăzut Dumnezeu că vor avea (deși nu apare că s-a făcut vreodată propunerea până la aproape 400 de ani după), atunci trebuie, (1.) Să ceară sfat la gura lui Dumnezeu și să facă împărat pe cel pe care Dumnezeu îl va alege; și fericit a fost pentru ei că aveau un oracol de consultat într-o afacere atât de grea și un Dumnezeu care să aleagă pentru ei, care știe infailibil ce este și va fi fiecare om. Împărații sunt locțiitori ai lui Dumnezeu și de aceea este potrivit ca El să aibă alegerea lor: Dumnezeu însuși fusese într-un mod particular Împăratul lui Israel și dacă pun pe altul peste ei, sub El, era necesar ca El să nominalizeze persoana. În consecință, când poporul a dorit un împărat, s-au adresat lui Samuel, un proroc al Domnului; și mai târziu David, Solomon, Ieroboam, Iehu și alții au fost aleși de proroci; iar poporul este mustrat pentru că nu a respectat această lege, Os. viii. 4: Și-au pus împărați dar nu de la Mine. În toate cazurile alegerea lui Dumnezeu, dacă o putem cunoaște, trebuie să îndrumeze, să determine și să prevaleze asupra alegerii noastre. (2.) Nu trebuie să aleagă un străin sub pretextul întăririi alianțelor lor sau al potrivirii extraordinare a persoanei, ca nu cumva un împărat străin să introducă obiceiuri sau uzanțe străine, contrare celor stabilite de legea divină; ci trebuie să fie unul dintre frații tăi, ca să fie un tip al lui Hristos, care este os din osul nostru, Evr. ii. 14.
Considerați

Reflectează

Henry încheie evidențiind beneficiile pe viață care decurg din angajamentul credincios al unui împărat față de legea lui Dumnezeu. (3.) Scrierea și citirea lui nu erau nimic dacă nu reducea la practică ceea ce scria și citea, v. 19, 20. Cuvântul lui Dumnezeu nu este destinat doar să fie un subiect distractiv de speculație, ci o regulă poruncitoare de conversație. Să știe, [1.] Ce stăpânire trebuie să aibă religia lui asupra lui și ce influență trebuie să aibă asupra lui. Mai întâi, Trebuie să-l posede cu o privire foarte reverentă și plină de teamă față de maiestatea și autoritatea divină. Trebuie să învețe (și astfel cei mai învățați trebuie să învețe mereu) să se teamă de Domnul Dumnezeul său; și, oricât de sus ar fi, trebuie să-și amintească că Dumnezeu este deasupra lui și, oricâtă teamă îi datorează supușii lui, aceea și mult mai mult îi datorează el lui Dumnezeu ca Împărat al său. În al doilea rând, Trebuie să-l angajeze la o observare constantă a legii lui Dumnezeu și la o ascultare conștiincioasă de ea, ca efect al acelei frici. Trebuie să păzească toate cuvintele acestei legi (el este custos utriusque tabulae — păzitorul ambelor table), nu numai să aibă grijă ca alții să le facă, ci să le facă el însuși ca un slujitor smerit al Dumnezeului cerului și un bun exemplu pentru inferiorii săi. În al treilea rând, Trebuie să-l țină smerit. Oricât de mult ar fi înălțat, să-și țină duhul jos și frica de Dumnezeul său să prevină disprețul fraților săi; și să nu i se înalțe inima deasupra lor, ca să se poarte cu trufie sau disprețuitor față de ei și să-i calce în picioare. Să nu se creadă mai bun decât ei pentru că este mai mare și face o arătare mai frumoasă; ci să-și amintească că este slujitorul lui Dumnezeu pentru ei spre bine (major singulis, dar minor universis — mai mare decât oricare unul, dar mai mic decât întregul). Trebuie să-i prevină greșelile, fie la dreapta fie la stânga (căci sunt greșeli de ambele părți), și să-l țină drept, în toate privințele, față de Dumnezeul său și de datoria sa. [2.] Ce avantaj ar avea religia lui pentru el. Cei care se tem de Dumnezeu și păzesc poruncile Lui vor avea cu siguranță un câștig din aceasta în lumea aceasta. Cel mai mare monarh din lume poate primi mai mult beneficiu din religie decât din toată bogăția și puterea monarhiei sale. Va fi un avantaj, Mai întâi, Persoanei sale: Își va prelungi zilele în împărăția sa. Găsim în istoria împăraților lui Iuda că, în general, cele mai bune domnii au fost cele mai lungi, cu excepția când Dumnezeu le-a scurtat pentru pedeapsa poporului, ca a lui Iosia. În al doilea rând, Familiei sale: copiii lui vor prospera de asemenea. Transmite religia posterității și Dumnezeu va transmite o binecuvântare asupra ei.
Răspunde
1. Unde în viața mea sunt ispitit să-I ofer lui Dumnezeu mai puțin decât ce este mai bun? 2. Cum răspund când autoritățile sau Scriptura mă cheamă să mă supun unei judecăți mai înalte? 3. Ce practici mă ajută să țin cuvântul lui Dumnezeu central în mijlocul responsabilităților și distragerilor zilnice?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeul nostru, dăruiește-ne harul de a-Ți aduce jertfe fără pată și de a căuta dreptatea cu integritate, supunându-ne cu smerenie autorităților rânduite de Tine. Prin Duhul Tău, scrie Legea Ta în inimile noastre și păzește-ne de orice idol al puterii, al plăcerii sau al bogăției, ca să citim, să ascultăm și să reflectăm rânduiala Ta sfântă în căminele și comunitățile noastre. Prin Hristos, Împăratul nostru desăvârșit, fă-ne să umblăm cu devotament deplin în toate zilele vieții noastre. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →