← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 39-40 — cu Maclaren

Ieremia 39-40Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren, Expuneri din Sfânta Scriptură. În aceste pagini, Maclaren îi călăuzește pe cititori prin scenele finale din Ieremia, unde judecata cade asupra Ierusalimului, dar rămân licăriri de credință. Expunerea sa măsurată ne invită să urmărim mâna lui Dumnezeu în istorie și să ne examinăm propria încredere atunci când temeliile se clatină. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi atât avertismentul, cât și nădejdea din aceste cuvinte străvechi.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la capitolele 39 și 40 din Ieremia. Citiți cu încetineală, lăsând narațiunea asediului, a fugii și a îndurării neașteptate să se desfășoare fără grabă. Observați detaliile pierderii și prezența liniștită a unui străin credincios. Lăsați textul să vorbească mai întâi; reflecția va urma.
Studiu
Maclaren începe prin a remarca două caracteristici izbitoare ale relatării. Două caracteristici ale acestei relatări despre căderea Ierusalimului sunt izbitoare: minuțiozitatea sa detaliată, care prezintă pas cu pas detaliile tragediei, și suprimarea completă a emoției. Relatarea lipsită de patimă spune povestea fără o lacrimă sau un suspin. Pentru acestea trebuie să mergem la Cartea Plângerilor. Aceasta este istoria judecății lui Dumnezeu, iar aici emoția ar fi nepotrivită. Dar există o lume de sentimente reținute în narațiunea lungă, precum și în faptul că trei versiuni ale poveștii sunt date aici Ieremia 52:1 - Ieremia 52:34, 2 Regi 25:1 - 2 Regi 25:30. Durerea stăpânită de supunere și privind cu statornicie la actul judecătoresc al lui Dumnezeu este temperamentul narațiunii. Acesta ar trebui să fie temperamentul tuturor celor care suferă. 'Am fost mut, nu mi-am deschis gura, pentru că Tu ai făcut aceasta.' Dar putem remarca cele trei etape ale agoniei finale pe care această secțiune le distinge. El descrie apoi intrarea dușmanului în cetate. I. Este intrarea dușmanului. Ierusalimul nu a căzut prin asalt, ci prin foamete. Asediul a durat optsprezece luni și s-a încheiat când 'toată pâinea din cetate s-a sfârșit'. Tablourile îndurerate din Plângeri completează detaliile mizeriei, spunând cum femeile de neam înalt culegeau resturi de pe grămezile de gunoi, iar mamele făceau o masă înfiorătoare din pruncii lor, în timp ce nobilii erau sleiți până la schelete, iar copiii mici strigau jalnic după pâine. În cele din urmă, s-a făcut o spărtură în zidul de nord, după cum ne spune Iosif, 'la miezul nopții', și prin ea, în ziua a noua a lunii a patra, corespunzătoare lui iulie, s-au revărsat învingătorii, fără rezistență. Comandanții babilonienilor s-au așezat la 'poarta de mijloc', probabil o poartă în zidul dintre cetatea de sus și cea de jos, asigurându-și astfel controlul asupra ambelor. Apoi Maclaren examinează fuga și soarta lui Zedechia. II. Avem fuga și soarta lui Zedechia și a sfetnicilor săi răi Ieremia 39:4 - Ieremia 39:7. Slăbiciunea caracterului său se arată până la capăt. De ce nu a existat rezistență? Ar fi fost mai potrivit pentru el să moară pe pragul palatului decât să se furișeze în întuneric între adăpostul 'celor doi ziduri'. Dar era un slab neînsemnat, iar blestemul lui Dumnezeu apăsa greu asupra sufletului său, deși încercase să-l îndepărteze. Conștiința l-a făcut laș; căci el, în orice caz, știa cine așezase străinii la poarta de mijloc. Oamenii care își împietresc inima și conștiința împotriva judecăților amenințate sunt foarte predispuși să se prăbușească atunci când amenințările se împlinesc. Gerul se rupe printr-o topire rapidă. El încheie secțiunea istorică relatând desăvârșirea cuceririi. III. Avem desăvârșirea cuceririi Ieremia 39:8 - Ieremia 39:10. Prima grijă a învingătorilor a fost, desigur, să se asigure, iar focurile și răngile au fost cea mai ușoară cale spre acest scop. Dar bocetul din ultimul capitol al Plângerilor sugerează atrocitățile obișnuite ale jefuirii unei cetăți, când pofta brutală și ferocitatea la fel de brutală sunt dezlănțuite. Ieremia 52:1 - Ieremia 52:34 arată că ultimul pas din narațiunea noastră a fost separat de capturarea cetății printr-o lună, care a fost, fără îndoială, o lună de agonie, groază și rușine nenumite. Atunci ultima picătură a fost adăugată la cupa amară, prin deportarea majorității locuitorilor, conform obiceiului politic al acestor vechi monarhii militare. Ce rupere de legături, ce oboseală și ani de dor prelungit a însemnat aceasta, se poate ușor imagina. Rămășița lăsată în urmă pentru a împiedica țara să se transforme în pustiu era prea slabă pentru a fi periculoasă și prea înfricoșată pentru a îndrăzni ceva. Nu se știe cine a avut soarta mai tristă, exilații sau mână de țărani lăsați să lucreze câmpurile care fuseseră odinioară ale lor și să-și plângă frații duși captivi în ținutul îndepărtat.
Considerați

Considerare

Maclaren trage o concluzie solemnă din întregul eveniment. Cu siguranță, căderea Ierusalimului, deși toată agonia s-a potolit cu veacuri în urmă, rămâne încă un far de avertizare solemn că plata păcatului este moartea, atât pentru națiuni, cât și pentru indivizi; că amenințările Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt deșarte, ci se vor împlini până la ultima iotă; și că răbdarea Sa se întinde din generație în generație, iar judecățile Sale întârzie pentru că El nu voiește ca vreunul să piară, dar că pentru toată îndelunga răbdare vine un timp când chiar și dragostea dumnezeiască vede că este necesar să spună 'Acum!' și trăsnetul cade. Cuvântul solemn adresat lui Israel are o aplicație la fel de reală pentru toate bisericile creștine și sufletele individuale: 'Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate semințiile pământului; de aceea vă voi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.' În cele din urmă, Maclaren arată posibilitatea de a exercita credința unită chiar și în circumstanțe nefavorabile. III. Posibilitatea de a exercita credința unită chiar și în cele mai nefavorabile circumstanțe.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea am văzut judecata lui Dumnezeu prezentată ca fiind doar politică? Cum mă provoacă exemplul lui Ebedmelec orice scuză pe care o fac pentru credința slabă? Ce pas practic pot face astăzi pentru a întări încrederea personală în loc să mă bazez pe legătura religioasă exterioară?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne al istoriei, care împlinești fiecare cuvânt rostit prin profeții Tăi, dă-ne o supunere liniștită mâinii Tale când apasă greu asupra noastră. Întărește-ne încrederea, ca nicio împrejurare ostilă să nu ne poată rupe de legătura vie a credinței pe care ne-ai dat-o în Hristos. Păzește-ne veghetori, ca nu cumva să păcătuim risipind îndurările pe care le-am primit, și fixează-ne inimile pe nădejdea care dăinuiește dincolo de orice privilegiu exterior. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →