← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel

II Sam 1-2 — cu Matei Henry

2 Samuel 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolele 1 și 2 din 2 Samuel oferă un ghid constant, saturat de Scriptură, prin delicata tranziție de la domnia lui Saul la cea a lui David. Reflecțiile sale evidențiază reținerea, dreptatea și durerea lui David, arătând cum un om după inima lui Dumnezeu răspunde atunci când puterea își schimbă mâinile. Lecția de astăzi ne invită să zăbovim asupra observațiilor lui Henry pentru ca același caracter modelat de Duhul să crească în noi pe măsură ce citim aceste evenimente străvechi.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 1 și 2 din 2 Samuel încet. Observă relatarea mesagerului, lacrimile lui David, executarea rapidă a dreptății și elegia tandră care urmează. Lasă textul să vorbească înainte de a te întoarce la observațiile lui Henry despre modul în care David a cinstit atât pe Dumnezeu cât și pe regele căzut.
Studiu
Henry începe prin a schița structura capitolului. La încheierea cărții precedente (cu care aceasta este legată ca o continuare a aceleiași istorii) am avut ieșirea lui Saul; el a coborât ucis în groapă, deși era groaza celor puternici în țara celor vii. Acum trebuie să privim spre soarele care răsare și să întrebăm unde este David și ce face el. În acest capitol avem: I. Vești aduse lui la Țiclag despre moartea lui Saul și a lui Ionatan, de către un amalecit, care s-a angajat să-i dea o relatare particulară despre aceasta, v. 1-10. II. Primirea întristată a acestor vești de către David, v. 11, 12. III. Dreptate făcută mesagerului, care s-a lăudat că l-a ajutat pe Saul să se omoare, v. 13-16. IV. O elegie pe care David a scris-o cu această ocazie, v. 17-27. Și în toate acestea, pieptul lui David apare foarte fericit eliberat de scânteile atât ale răzbunării cât și ale ambiției, și el observă o purtare foarte potrivită. Henry examinează apoi răspunsul întristat al lui David la vești. Aici este: I. Primirea acestor vești de către David. Atât de departe a fost el de a cădea într-un transport de bucurie, așa cum se aștepta amalecitul, încât a căzut într-o pasiune de plâns, și-a rupt hainele (v. 11), a jelit și a postit (v. 12), nu numai pentru poporul său Israel și pentru Ionatan prietenul său, ci și pentru Saul dușmanul său. A făcut aceasta nu numai ca un om de onoare, în respectarea acelei decențe care ne interzice să insultăm pe cei căzuți și ne cere să ne însoțim rudele la mormânt cu respect, oricât am pierdut prin viața lor sau am câștigat prin moartea lor, ci ca un om bun și un om cu conștiință, care iertase nedreptățile pe care Saul i le făcuse și nu-i purta nici o răutate. El știa, înainte ca fiul său să scrie (Prov. xxiv. 17, 18), că dacă ne bucurăm când cade dușmanul nostru, Domnul vede și Îi displace; și că cel care se bucură de nenorociri nu va rămâne nepedepsit, Prov. xvii. 5. Prin aceasta se arată că acele pasaje din psalmii lui David care exprimă dorința și triumful în ruina dușmanilor săi nu au provenit dintr-un spirit de răzbunare, nici dintr-o pasiune neregulată, ci dintr-o râvnă sfântă pentru slava lui Dumnezeu și binele public; căci prin ceea ce a făcut aici, când a auzit de moartea lui Saul, putem percepe că temperamentul său natural era foarte tandru și că era afectuos chiar și față de cei care îl urau. El a fost foarte sincer, fără îndoială, în jalea sa pentru Saul, și nu a fost prefăcut sau doar o copie a înfățișării sale. Pasiunea sa a fost atât de puternică, cu această ocazie, încât i-a mișcat pe cei din jurul său; toți cei care erau cu el, cel puțin din complezență față de el, și-au rupt hainele și au postit până seara, în semn de durere; și probabil a fost un post religios: s-au smerit sub mâna lui Dumnezeu și s-au rugat pentru repararea rupturilor făcute asupra lui Israel prin această înfrângere. Henry arată apoi cum David a administrat dreptatea mesagerului. 1. David nu a făcut nedreptate aici. Căci (1.) Omul era un amalecit. Acest lucru, ca nu cumva să-l fi greșit în relatarea sa, l-a făcut să recunoască a doua oară, v. 13. Acea națiune și tot ce aparținea de ea erau sortite distrugerii, astfel încât, ucigându-l, David a făcut ceea ce predecesorul său ar fi trebuit să facă și a fost respins pentru că nu a făcut-o. (2.) El însuși a mărturisit crima, astfel încât dovada a fost, prin consimțământul tuturor legilor, suficientă pentru a-l condamna; căci fiecare om este presupus a-și face cel mai bun caz. Dacă a făcut așa cum a spus, merita să moară pentru trădare (v. 14), făcând ceea ce, probabil, a auzit că purtătorul de armură al lui Saul a refuzat să facă; dacă nu, totuși lăudându-se că a făcut-o, a arătat clar că, dacă ar fi fost ocazie, ar fi făcut-o și nu ar fi făcut nimic din asta; și, lăudându-se cu aceasta lui David, a arătat ce părere avea despre el, că s-ar bucura de asta, ca unul cu totul asemenea lui însuși, ceea ce a fost o ofensă intolerabilă pentru cel care refuzase o dată și încă o dată să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului. Iar minciuna lui către David, dacă într-adevăr a fost o minciună, a fost extrem de criminală și a dovedit, așa cum mai devreme sau mai târziu acel păcat va dovedi, că a mințit împotriva propriului său cap. Henry încheie secțiunea subliniind rezultatul onorabil al acestor evenimente. 2. A făcut onorabil și bine. Prin aceasta a demonstrat sinceritatea durerii sale, a descurajat pe toți ceilalți să creadă că făcând la fel se vor face plăcuți lui și a făcut ceea ce ar fi putut probabil obliga casa lui Saul și câștiga asupra lor și îl recomanda poporului ca pe unul care era plin de râvnă pentru dreptatea publică, fără a ține seama de propriul său interes privat. Putem învăța din aceasta că a da asistență oricui în a se ucide, direct sau indirect, dacă se face cu bună știință, atrage vinovăția de sânge și că viețile prinților trebuie să fie, într-un mod special, prețioase pentru noi.
Considerați

Considerare

Henry reflectează asupra preocupării lui David pentru onoarea lui Dumnezeu. (3.) Era profund preocupat de onoarea lui Dumnezeu; căci acesta este ceea ce are în vedere când se teme ca nu cumva fiicele celor netăiați împrejur, care sunt în afara legământului cu Dumnezeu, să triumfe asupra lui Israel și asupra Dumnezeului lui Israel, v. 20. Oamenii buni sunt atinși într-o parte foarte sensibilă de reproșurile celor care Îl reproșează pe Dumnezeu. Henry notează în cele din urmă spiritul public al lui David în fața pierderii naționale. (4.) Era profund preocupat de bunăstarea publică. Frumusețea lui Israel a fost ucisă (v. 19) și onoarea publicului a fost dezonorată: Cei puternici au căzut (aceasta este jelită de trei ori, (v. 19, 25, 27), și astfel puterea poporului este slăbită. Pierderile publice sunt cele mai simțite de inimă de către oamenii cu spirit public. David spera că Dumnezeu îl va face instrumental pentru a repara acele pierderi și totuși le jelește.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea sunt ispitit să sărbătoresc căderea unui dușman în loc să jelesc? 2. Cum pot practica aceeași reținere pe care a arătat-o David în timp ce așteptam timpul lui Dumnezeu? 3. Ce pierdere publică sau privată ar trebui să mă determine să mijlocesc mai degrabă decât să rămân indiferent?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, după căderea lui Saul l-ai îndemnat pe David să jelească mai degrabă decât să se bucure, învățându-ne să-i cinstim pe cei pe care îi ungi și să așteptăm timpul Tău. Formează în noi aceeași inimă lucrată de Duhul, care plânge cu cei ce plâng, refuză înaintarea de sine și caută binele poporului Tău. Fă-ne grabnici să ne întristăm ori de câte ori Numele Tău sau Biserica Ta este dezonorată, ca generozitatea și dreptatea lui Hristos să marcheze viețile noastre. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →