Eterniseed › Curriculum › Habacuc
Habacuc 1-2 — cu Matthew Henry
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la cartea profetică a lui Habacuc cu îndrumarea de încredere a lui Matthew Henry. Comentariul său clasic deschide textul antic cu claritate pastorală și profunzime teologică, ajutându-ne să auzim atât strigătele sincere ale profetului, cât și răspunsurile suverane ale Domnului. Pe măsură ce parcurgem capitolele 1 și 2, perspectivele lui Henry luminează tensiunea dintre nedreptatea prezentă și dreptatea viitoare a lui Dumnezeu. Reflecțiile sale ne invită să aducem propriile noastre întrebări înaintea Domnului, ancorându-ne speranța în caracterul său neschimbător. Fie ca aceste cuvinte să ne întărească inimile și să ne adâncească încrederea în Cel care rânduiește toate lucrurile pentru slava Sa și binele nostru.
Citește
Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul viu. Citește cu încetineală Habacuc capitolele 1 și 2, observând întrebările îndrăznețe ale profetului și răspunsurile măsurate ale Domnului. Lasă ritmul plângerii și al făgăduinței să-ți modeleze ascultarea. Cere Duhului să-ți deschidă ochii atât la gravitatea păcatului, cât și la certitudinea dreptății divine. Ia-ți timpul; nu este nicio grabă. Permite textului să trezească o rugăciune sinceră pe măsură ce citești.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina plângerea profetului către Dumnezeu.
Nu ni se spune mai mult în titlul acestei cărți (pe care îl avem, v. 1) decât că autorul era un profet, un om inspirat și însărcinat divin, ceea ce este de ajuns (dacă este așa, nu trebuie să întrebăm despre seminția sau familia sa, sau locul nașterii sale), și că însăși cartea este povara pe care a văzut-o; era la fel de sigur de adevărul ei ca și cum ar fi văzut-o deja împlinită cu ochii săi trupești. Aici, în aceste versete, profetul deplânge cu tristețe nelegiuirea vremurilor, ca unul atins sensibil de durere pentru declinul lamentabil al religiei și al dreptății. Este o plângere foarte melancolică pe care o face aici lui Dumnezeu, 1. Că niciun om nu putea numi ceea ce avea al său; dar, în sfidarea celor mai sacre legi ale proprietății și echității, cel care avea puterea de partea sa avea ceea ce dorea, deși nu avea dreptate de partea sa: Țara era plină de violență, așa cum era lumea veche, Facere 6,11. Profetul strigă împotriva violenței (v. 2), nelegiuire și necaz, jaf și violență. În familii și între rude, în vecinătăți și între prieteni, în comerț și în curțile de judecată, totul era purtat cu mână puternică, și niciun om nu făcea nicio scrupulă să facă rău aproapelui său, doar ca să poată face un bine pentru sine. Nu apare că profetul însuși a suferit vreo mare nedreptate (în vremuri de pierdere, le mergea cel mai bine celor care nu aveau nimic de pierdut), dar îl durea să vadă alți oameni nedreptățiți, și nu putea decât să-și amestece lacrimile cu ale celor asupriți. Observă, A face rău oamenilor nevinovați, așa cum este o nelegiuire în sine, tot așa este un mare necaz pentru toți cei care sunt preocupați de Ierusalimul lui Dumnezeu, care suspină și plâng pentru asemenea abominații. El se plânge (v. 4) că cel rău înconjoară pe cel drept. Un om cinstit, o cauză cinstită, va avea dușmani care o înconjoară din toate părțile; mulți oameni răi, în confederație împotriva ei, o doboară; ba chiar un singur om rău (căci este singular) cu atât de multe arte variate ale răului se năpustește asupra unui om drept, încât îl înconjoară perfect. 2. Că împărăția era ruptă în partide și facțiuni care se mușcau și se devorau continuu una pe alta. Aceasta este o lamentație pentru toți fiii păcii: Sunt unii care ridică ceartă și conflict (v. 3), care fomentază diviziuni, lărgesc rupturi, ațâță oamenii unii împotriva altora și seamănă discordie între frați, făcând lucrarea celui care este acuzatorul fraților. Certurile și conflictele care au fost adormite și au început să fie uitate, le trezesc și le ridică din nou cu sârguință, și suflă scânteile ascunse sub jăratic. Și, dacă fericiți sunt făcătorii de pace, blestemați sunt astfel de rupători de pace, care fac partide și astfel fac rău care se răspândește mai departe și durează mai mult decât își pot imagina. Este trist să vezi oameni răi încălzindu-și mâinile la acele flăcări care devorează tot ce este bun într-o națiune și ațâțând focul totodată. 3. Că torentul de violență și ceartă curgea atât de puternic încât sfida restricțiile și reglementările legilor și administrarea justiției, v. 4. Pentru că Dumnezeu nu apărea împotriva lor, nimeni altcineva nu ar face-o; de aceea legea este slăbită, este tăcută; nu respiră; pulsul ei nu bate (așa, se spune, cuvântul semnifică); întrerupe, și judecata nu iese așa cum ar trebui; nicio cunoaștere nu se ia de acele crime, nicio justiție nu se face asupra criminalilor; ba chiar judecata greșită înaintează; dacă se fac apeluri la curțile de echitate, cel drept va fi condamnat și cel rău justificat, astfel încât remediul dovedește a fi cea mai rea boală. Puterea legislativă nu ia nicio grijă să completeze deficiențele legii pentru a evita aceste amenințări crescânde; puterea executivă nu ia nicio grijă să răspundă intențiilor bune ale legilor care sunt făcute; curentul justiției este uscat de violență și nu are cursul său liber. 4. Că toate acestea erau deschise și publice, și declarate cu nerușinare; era cu fața descoperită. Profetul se plânge că această nelegiuire i-a fost arătată; a văzut-o oriunde își întorcea ochii, și nu putea să-și ia privirea de la ea: Jaf și violență sunt înaintea mea. Observă, Abundența răutății într-o națiune este un mare chin pentru oamenii buni, și, dacă nu ar vedea-o, nu ar putea crede că este atât de rea cum este. Solomon se plânge adesea de vexarea de acest fel pe care a văzut-o sub soare; și profetul ar dori deci cu bucurie să devină pustnic, ca să nu o vadă, Ieremia 9,2. Dar atunci trebuie să ieșim din lume, de aceea ar trebui să dorim cu ardoare să o facem, ca să ne mutăm în acea lume unde sfințenia și dragostea domnesc veșnic, și niciun jaf și violență nu vor fi înaintea noastră. 5. Că s-a plâns de aceasta lui Dumnezeu, dar nu a putut obține o îndreptare a acestor necazuri: „Doamne”, spune el, „de ce îmi arăți nelegiuirea? De ce mi-ai aruncat soarta într-un timp și loc când și unde trebuie văzută, și de ce continui să locuiesc în Meseh și Kedar? Strig către Tine de această violență; strig tare; am strigat mult; dar Tu nu vei auzi, Tu nu vei mântui; nu iei răzbunare pe asupritori, nici nu faci dreptate celor asupriți, ca și cum brațul Tău ar fi scurtat sau urechea Ta grea.” Când Dumnezeu pare să treacă cu vederea răutatea celor răi, ba chiar să o încurajeze, permițându-le să prospere în răutatea lor, aceasta șochează credința oamenilor buni și dovedește o ispită dureroasă pentru ei să spună: Ne-am curățit inimile în zadar (Psalmul 73,13), și îi întărește pe aceia în impietatea lor care spun: Dumnezeu a părăsit pământul. Nu trebuie să ni se pară ciudat dacă răutatea este lăsată să prevaleze mult și să prospere mult timp. Dumnezeu are motive, și suntem siguri că sunt motive bune, atât pentru amânările oamenilor răi, cât și pentru mustrările oamenilor buni; și de aceea, deși pledăm cu El și ne expunem cu smerenie cu privire la judecățile Sale, totuși trebuie să spunem: „El este înțelept, și drept, și bun, în toate”, și trebuie să credem că va veni ziua, deși poate fi amânată mult, când strigătul păcatului va fi auzit împotriva celor care fac rău și strigătul rugăciunii pentru cei care suferă.Apoi prezintă răspunsul lui Dumnezeu cu privire la judecata caldeeană care vine.
I. Preambulul sentinței este foarte înfricoșător (v. 5): Iată, voi printre neamuri, și luați aminte. Deoarece nu vor fi aduși la pocăință prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, El va lua un alt curs cu ei. Niciun resentiment nu este atât de ascuțit, atât de adânc, ca acela al răbdării abuzate. Domnul va aduce asupra lor, 1. O pedeapsă publică, care va fi văzută și luată în seamă printre neamuri, pe care națiunile vecine o vor observa și vor sta uimite; vezi Deuteronom 29,24,25. Aceasta va agrava pustiirile lui Israel, că vor fi făcuți astfel un spectacol pentru lume. 2. O pedeapsă uimitoare, atât de ciudată și surprinzătoare, și atât de mult în afara căii obișnuite a Providenței, încât nu va fi egalată printre neamuri, va fi mai grea și mai apăsătoare decât ceea ce Dumnezeu a obișnuit să aducă asupra națiunilor care nu-L cunosc; ba chiar nu va fi crezută nici de cei care au avut prezicerea ei de la Dumnezeu înainte de a veni, sau relatarea ei de la cei care au fost martori oculari când vine: Nu veți crede, deși vi se spune; va fi considerat incredibil că atât de multe judecăți ar trebui să se combine într-una, și fiecare circumstanță să concure atât de ciudat pentru a o întări și agrava, că o națiune atât de mare și puternică ar trebui să fie atât de redusă și ruptă, și că Dumnezeu ar trebui să se poarte atât de sever cu un popor care a fost luat în legământul legământului și căruia El a făcut atât de mult. Pedeapsa poporului mărturisitor al lui Dumnezeu nu poate fi decât uimirea tuturor celor din jurul lor. 3. O pedeapsă grabnică: „Voi lucra o lucrare în zilele voastre, acum repede; această generație nu va trece până când judecata amenințată va fi împlinită. Păcatele zilelor de odinioară vor fi socotite în zilele voastre; căci acum măsura nelegiuirii este plină”, Matei 23,36. 4. Va fi o pedeapsă în care multă din mâna lui Dumnezeu va apărea; va fi o lucrare a lucrării Sale proprii, astfel încât toți cei care o văd vor spune: Aceasta este lucrarea Domnului; și se va dovedi un lucru înfricoșător să cazi în mâinile Sale; vai de cei pe care îi ia la socoteală! 5. Va fi o astfel de pedeapsă care va prefigura distrugerea ce va fi adusă asupra disprețuitorilor lui Hristos și ai Evangheliei Sale, căci la aceasta se aplică aceste cuvinte Faptele 13,41, Iată, voi disprețuitori, și minunați-vă, și pieriți. Ruina Ierusalimului de către caldeeni pentru idolatria lor a fost o figură a ruinei lor de către romani pentru respingerea lui Hristos și a Evangheliei Sale, și este un lucru foarte minunat, și aproape incredibil. Nu este o pedeapsă ciudată pentru lucrătorii nelegiuirii?Henry continuă să descrie caracterul aprig al caldeenilor ca instrumente ale lui Dumnezeu.
1. O descriere a poporului care va fi ridicat împotriva lui Israel, ca să fie o urgie pentru ei. (1.) Sunt o națiune amară și grăbită, crudă și aprigă, și ceea ce fac este făcut cu violență și furie; sunt precipitați în sfaturile lor, vehemenți în patimile lor, și înaintează cu hotărâre în întreprinderile lor; nu arată milă și nu cruță niciun efort. Mizerabil este cazul celor care sunt dați în mâna acestor cruzi. (2.) Sunt puternici, și de aceea formidabili, și astfel încât nu este nicio rezistență înaintea lor, și totuși nicio fugă de la ei (v. 7): Sunt teribili și înfricoșători, renumiți pentru trupele galante pe care le aduc pe câmp (v. 8); caii lor sunt mai iuți decât leoparzii pentru a încărca și urmări, și mai aprigi decât lupii de seară; și lupii sunt observați a fi cei mai răpitori spre seară, după ce au fost ținuți flămânzi toată ziua, așteptând acea întunecime sub protecția căreia toate fiarele pădurii se târăsc afară, Psalmul 104,20. Escadroanele lor de cavalerie vor fi foarte numeroase: „Călăreții lor se vor răspândi pe o distanță mare, căci vor veni de departe, din toate părțile țării lor, și vor fi dispersați în toate părțile țării pe care o invadează, pentru a o jefui și a se îmbogăți cu prada ei. Și, grăbindu-se să jefuiască, se vor grăbi spre pradă (ca aceia, Isaia 8,1, margine), căci vor zbura ca vulturul spre pământ când se grăbește să mănânce și lovește prada pe care o are în vedere.” (3.) Voia lor proprie este o lege pentru ei, și, în aprigimea urmăririlor lor, nu vor fi guvernați de nicio lege a umanității, echității sau onoarei: Judecata și demnitatea lor vor purcede din ei înșiși, v. 7. Apetitul și patima îi conduc, și nu rațiunea sau conștiința. Principiul lor este: Quicquid libet, licet — Voia mea este legea mea. Și, Sic volo, sic jubeo; stat pro ratione voluntas — Aceasta este dorința mea, aceasta este porunca mea; se va face pentru că o aleg. Ce favoare poate fi sperată de la un astfel de dușman? Observă, Cei care au fost nedrepți și nemiloși, printre care legea este slăbită, și judecata nu iese, vor fi plătiți pe bună dreptate în propria lor monedă și vor cădea în mâinile celor care vor trata nedrept și nemilos cu ei.
Considerați
Consideră
Henry reflectă asupra adevărurilor durabile despre natura lui Dumnezeu care susțin poporul Său.
1. Oricum ar fi, totuși Dumnezeu este Domnul Dumnezeul nostru, și Sfântul nostru. Caldeenii victorioși își atribuie puterea idolilor lor, dar noi suntem învățați să le spunem că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul cel viu, Ieremia 10,10,11. (1.) El este Iehova, izvorul a toată ființa, puterea și desăvârșirea. Stânca noastră nu este ca a lor. (2.) „El este Dumnezeul meu.” Vorbește în numele poporului; fiecare israelit poate spune: „El este al meu. Deși suntem atât de zdrobiți, și toate acestea au venit asupra noastră, totuși nu am uitat numele Dumnezeului nostru, nici nu ne-am părăsit relația cu El, totuși nu L-am renegat, nici El nu ne-a renegat, Psalmul 44,17. Suntem un popor ofensator; El este un Dumnezeu ofensat; totuși El este al nostru, și nu vom nutri niciun gând dur despre El, nici despre slujirea Sa, pentru toate acestea.” (3.) „El este Sfântul meu.” Aceasta sugerează că profetul L-a iubit pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu sfânt, L-a iubit pentru sfințenia Sa. „El este al meu pentru că este un Sfânt; și de aceea va fi sfințitorul și Mântuitorul meu, pentru că este Sfântul meu. Oamenii sunt nesfinți, dar Dumnezeul meu este sfânt.”
Răspunde
Unde ai cea mai mare nevoie să ai încredere că Dumnezeu rămâne sfânt chiar și atunci când răul pare necontrolat? Cum ar putea amintirea legământului veșnic al lui Dumnezeu să te întărească în anotimpuri de așteptare? În ce domeniu al vieții ești invitat să eliberezi rezultatele în mâinile Celui care rânduiește atât judecata, cât și mila?
Roagă-te
Doamne, Îți aducem întrebările noastre sincere în mijlocul violenței și confuziei care ne înconjoară, încrezându-ne că Tu ești din veșnicie și că planurile Tale nu pot eșua. Prin Duhul Tău, modelează inimile noastre să se odihnească în sfințenia Ta chiar când nu putem urmări mâna Ta și fixează nădejdea noastră pe ziua când orice nedreptate va fi îndreptată prin dreptatea Ta desăvârșită. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →