Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 37-38 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la povestea tulbure a lui Iosif și a fraților săi din Geneza 37-38, ghidați de expunerea atentă a lui Ioan Calvin. Comentariul său dezvăluie cum providența divină se împletește prin păcatul omenesc și conflictul familial, arătând în cele din urmă spre scopurile suverane ale lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm perspectivele lui Calvin, suntem invitați să vedem capitolele timpurii ale vieții lui Iosif nu doar ca istorie antică, ci ca o oglindă pentru propria noastră încredere în căile ascunse ale lui Dumnezeu. Vocea pastorală și teologică a lui Calvin ne ajută să zăbovim asupra textului cu onestitate și speranță deopotrivă. Fie ca această lecție să ne atragă mai adânc în relatarea Scripturii despre gelozie, vise și eliberare neașteptată.
Citește
Citire
Așezați-vă într-un spațiu liniștit și citiți Geneza capitolele 37 și 38 încet. Observați visele care stârnesc invidie, planul crud al fraților și durerea care urmează. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă. Pe măsură ce citiți, reflectați cum scopurile lui Dumnezeu înaintează chiar și atunci când acțiunile omenești par să le amenințe. Reveniți la text după fiecare secțiune a lecției pentru ca cuvintele lui Calvin să lumineze ceea ce ați auzit.
Studiu
Calvin începe prin a examina generațiile lui Iacov.
2. Acestea sunt generațiile lui Iacov. Prin cuvântul tvldvt toledoth nu trebuie să înțelegem atât o genealogie, cât o consemnare a evenimentelor, ceea ce reiese mai clar din context. Căci Moise, începând astfel, nu enumeră fii și nepoți, ci explică cauza invidiei fraților lui Iosif, care au format o conspirație rea împotriva lui și l-au vândut ca sclav: ca și cum ar fi spus 'După ce am rezumat pe scurt genealogia lui Esau, revin acum la seria istoriei mele, cu privire la ce s-a întâmplat cu familia lui Iacov.' [132] Mai mult, Moise, fiind pe cale să vorbească despre abominabila răutate a fiilor lui Iacov, începe cu afirmația că Iosif era drag mai presus de ceilalți tatălui său, deoarece îl născuse la bătrânețe: și, ca semn al iubirii tandre, îl îmbrăcase cu o haină țesută din multe culori. Dar nu era surprinzător că băiatul era favorit al tatălui său în vârstă, căci așa se întâmplă de obicei: și aici nu se dă niciun motiv just pentru invidie; văzând că fiii de vârstă mai robustă, prin dictatul naturii, ar putea bine să cedeze un astfel de punct. Moise, totuși, afirmă aceasta ca fiind cauza urii, că mintea tatălui său era mai înclinată spre el decât spre ceilalți. Frații concep dușmănie împotriva băiatului, pe care îl văd mai iubit cu tandrețe de tatăl lor, ca fiind născut la bătrânețea acestuia. [133] Dacă nu au vrut să se alăture acestei iubiri față de fratele lor, de ce nu au scuzat-o la tatăl lor? De aici, deci, percepem dispoziția lor malignă și perversă. Dar faptul că o haină multicoloră și lucruri mărunte similare i-au înflăcărat să conceapă un plan de ucidere este o dovadă a cruzimii lor detestabile. Moise mai spune că ura lor a crescut, deoarece Iosif transmitea tatălui lor vorbirile rele ale fraților săi. Unii interpretează cuvântul 'rău' ca însemnând o crimă intolerabilă; dar alții mai corect presupun că era o plângere a băiatului că frații săi îl vexau cu reproșurile lor; căci ceea ce urmează la Moise, iau ca fiind adăugat în explicație, ca să cunoaștem cauza pentru care fusese tratat atât de rău și cu atâta ostilitate. Se poate întreba de ce Moise îi acuză aici doar pe fiii Bilhei și Zilpei, când, mai târziu, nu îi scutește pe fiii Leii de aceeași acuzație. Unul, într-adevăr, dintre fiii ei, Ruben, era mai blând decât oricare dintre ceilalți; lângă el era Iuda, care era fratele său uterin. Dar ce este de spus despre Simon? Ce despre Levi? Cu siguranță, deoarece erau mai în vârstă, este probabil că erau conducători în afacere. Suspiciunea poate, totuși, fi întreținută, că deoarece aceștia erau fiii concubanelor și nu ai soțiilor adevărate, mințile lor ar fi fost mișcate mai repede de invidie; ca și cum extracția lor servilă, din partea mamei, i-ar fi supus disprețului.Calvin se îndreaptă apoi spre visele lui Iosif și originea lor divină.
6. Și Iosif a visat un vis. Moise, după ce a afirmat care au fost primele semințe ale acestei dușmănii, urcă acum mai sus și arată că Iosif fusese ales, prin scopul minunat al lui Dumnezeu, pentru lucruri mari; că aceasta fusese declarată lui într-un vis; și că, de aceea, ura fraților săi a izbucnit în nebunie. Dumnezeu, totuși, a revelat în vise ce avea să facă, ca mai târziu să se știe că nimic nu se întâmplase fortuit: ci că ceea ce fusese fixat printr-un decret ceresc a fost, în cele din urmă, la timpul potrivit, purtat prin meandre circuituoase spre împlinire. I se prezisese lui Avraam că sămânța sa va fi rătăcitoare din țara Canaan. Pentru ca, deci, Iacov să treacă în Egipt, această metodă a fost rânduită divin; și anume, ca Iosif, fiind președinte peste Egipt într-un timp de foamete, să-și aducă tatăl acolo cu toată familia și să-i aprovizioneze cu hrană. Acum, din faptele relatate mai întâi, nimeni nu ar fi putut conjectura un astfel de rezultat. Fiii lui Iacov conspiră să-l omoare pe însuși acela fără de care nu pot fi păstrați; da, cel care fusese rânduit să fie slujitorul mântuirii pentru ei este aruncat într-o fântână și cu greu salvat din fălcile morții. Împins de diverse nenorociri, pare a fi un străin de casa tatălui său. Mai târziu, este aruncat în închisoare, ca într-un alt mormânt, unde, pentru mult timp, lâncezește. Nimic, deci, nu era mai puțin probabil decât ca familia lui Iacov să fie păstrată prin mijloacele lui, când fusese tăiat de la ea și dus departe și nici măcar socotit printre cei vii. Nici n-a rămas nicio speranță de eliberare a lui, mai ales din timpul în care a fost neglijat de paharnicul-șef; ci fiind condamnat la închisoare perpetuă, a fost lăsat acolo să putrezească. Dumnezeu, totuși, prin astfel de metode complicate, împlinește ceea ce a intenționat. De aceea, în această istorie, avem nu doar un exemplu foarte frumos al Providenței Divine, ci și alte două puncte sunt adăugate în mod special demne de remarcat: întâi, că Domnul își îndeplinește lucrarea prin moduri minunate și neobișnuite; și, în al doilea rând, că El aduce mântuirea Bisericii Sale nu din splendoare magnifică, ci din moarte și mormânt. În plus, în persoana lui Iosif, o imagine vie a lui Hristos este prezentată, așa cum va apărea mai pe deplin din context. Dar deoarece aceste subiecte vor fi repetate adesea, să urmăm firul discursului lui Moise. Dumnezeu, din harul Său doar, a conferit onoare deosebită băiatului, care era ultimul dar unul dintre doisprezece, dându-i prioritatea printre frații săi. Căci, prin ce merit sau virtute vom spune că a atins domnia peste frații săi? Mai târziu a părut, într-adevăr, să dobândească aceasta prin propria sa mare binefacere: dar din vis aflăm că era darul gratuit al lui Dumnezeu, care în niciun fel nu depindea de binefacerea lui Iosif. Mai degrabă, el a fost rânduit să fie căpetenie, prin simpla plăcere bună a lui Dumnezeu, pentru ca să arate bunătate fraților săi. Acum, deoarece Domnul, la acel timp, obișnuia să-și reveleze secretele prin două metode -- prin viziuni și prin vise -- unul dintre aceste tipuri este notat aici. Căci fără îndoială Iosif visase adesea în mod obișnuit: dar Moise arată că un vis i-a fost trimis acum divin, care putea avea forța și greutatea unui oracol. Știm că visele sunt adesea produse de gândurile noastre zilnice: uneori sunt indicii ale unei stări nesănătoase a corpului: dar ori de câte ori Dumnezeu intenționează să-și facă cunoscut sfatul prin vise, gravează pe ele anumite semne, care le disting de imaginațiile trecătoare și frivole, pentru ca credibilitatea și autoritatea lor să stea ferme. Astfel Iosif, fiind cu siguranță convins că nu fusese înșelat de un spectru gol, a anunțat fără teamă visul său ca un oracol ceresc. Acum, deși domnia îi este promisă sub un simbol rural, este unul care nu pare potrivit pentru instruire fiilor lui Iacov; căci știm că ei erau păstori, nu plugari. Deoarece nu aveau nicio recoltă pe care să o adune, pare greu congruent ca omagiul să fie plătit snopului său: Dar poate că Dumnezeu a ales în mod intenționat această similitudine, pentru a arăta că această profeție nu era întemeiată pe averile prezente ale lui Iosif, și că materialul domniei sale nu ar consta în acele lucruri care erau la îndemână, ci că ar fi un beneficiu viitor, a cărui cauză trebuia căutată altundeva decât acasă.Despre răspunsul tatălui, Calvin comentează mai departe.
10. Și tatăl său l-a mustrat. Dacă Iacov a suspectat că visul a provenit din ambiție zadarnică, l-a mustrat pe drept pe fiul său; dar dacă a știut că Dumnezeu era autorul visului, nu ar fi trebuit să-l expostuleze. Dar că l-a știut, poate fi dedus de aici, deoarece se spune mai târziu că l-a considerat serios. Căci Moise, făcând o distincție între el și fiii săi, spune că ei nu respirau decât virusul invidiei; în timp ce el se învârtea în mintea sa ce ar putea însemna aceasta; ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla, dacă nu ar fi fost afectat de reverență. Dar văzând că o anumită impresie religioasă pe subiect se odihnea pe mintea sa, cum a fost că l-a mustrat pe fiul său? Aceasta cu adevărat nu era a da onoare lui Dumnezeu și cuvântului Său. Căci ar fi trebuit să-i vină în minte lui Iacov că, deși Iosif era sub autoritatea sa, el susținea totuși un caracter profetic. Este probabil, când a văzut fiii săi atât de răuvoitori, că a vrut să întâmpine pericolul prefăcând ceea ce nu simțea: căci nu era ofensat de vis, ci nu voia să exaspereze mințile celor care, din cauza mândriei lor, nu ar fi suportat să fie în supunere. De aceea nu mă îndoiesc că l-a mustrat prefăcut pe fiul său, din dorința de a potoli cearta. Totuși, această metodă de a pretinde a fi advers față de adevăr, când încercăm să potolim mânia celor care se înfurie împotriva lui, nu este deloc aprobată de Dumnezeu. Ar fi trebuit mai degrabă să-și îndemne cu ingeniozitate fiii să nu 'lovească cu piciorul împotriva țepușelor'. Sau cel puțin ar fi trebuit să folosească această adresare moderată, 'Dacă acesta este un vis comun, să fie tratat cu ridicol mai degrabă decât cu mânie; dar dacă a procedat de la Dumnezeu, este rău să vorbești împotriva lui.' Este chiar posibil ca nepotrivirea visului să fi lovit mintea bătrânului. Căci știm cât de dificil este să arunci complet orice sentiment de superioritate. Cu siguranță, deși Iacov se abate ușor de la cursul drept, totuși pietatea sa pare a fi de un ordin neobișnuit; deoarece reverența sa pentru oracol a prevalat atât de ușor asupra oricărui alt sentiment. Dar cea mai rea obstinație se trădează în fiii săi, văzând că izbucnesc în dușmănie mai mare. Căci deși disprețuiesc visul, totuși nu se înfurie despre nimic. Cu bucurie l-ar fi avut pe fratele lor ca obiect de râs; dar un anumit simț secret al Divinității îi constrânge, astfel încât, cu sau împotriva voinței lor, sunt obligați să simtă că există ceva autentic în vis. Între timp, o ferocitate oarbă îi împinge la o rezistență neintenționată împotriva lui Dumnezeu. De aceea, ca să fim ținuți în ascultare de Dumnezeu, să învățăm să ne coborâm spiritele înalte; deoarece începutul docilității este ca oamenii să se supună a fi aduși în ordine. Această obstinație în fiii lui Iacov era cea mai condamnabilă, deoarece nu numai că au respins oracolul lui Dumnezeu prin ura lor de supunere, ci au fost ostili mesagerului și vestitorului Său. Cu cât mai puțin scuzabili, deci, vom fi noi, dacă nu ne supunem cu blândețe gâturile la jugul lui Dumnezeu; deoarece doctrina umilinței, care ne supune și chiar ne mortifică, nu este doar mai clar revelată, ci și confirmată prin sângele prețios al lui Hristos? Dacă, totuși, vedem multe persoane refractare în zilele noastre, care refuză să îmbrățișeze evanghelia și care se ridică pervers împotriva ei, să nu fim tulburați ca de un lucru nou, văzând că întreaga rasă umană este infectată cu boala mândriei; căci prin evanghelie toată gloria cărnii este redusă la nimic; mai degrabă să știm că toți rămân obstinați, cu excepția celor care sunt făcuți blânzi de influența subjugatoare a Duhului.
Considerați
Reflectare
Calvin reflectă asupra intervenției lui Ruben în complot.
21. Și Ruben a auzit. Este bine să observăm, în timp ce alții se grăbeau să-și verse sângele, prin a cui grijă a fost păstrat Iosif. Ruben, fără îndoială, într-o afacere, a fost cel mai rău dintre ei toți, când a pângărit patul tatălui său; și acea poftă neînfrânată, implicând alte vicii, a fost semnul unei naturi depravate: acum brusc, el singur, având respect pentru pietate și fiind conștient de datoria frățească, dizolvă conspirația nelegiuită. Este incert dacă căuta acum mijloacele de a face vreo compensație, de dragul căreia ar putea fi restaurat în favoarea tatălui său. Moise declară că intenția sa era să-l returneze pe băiat în siguranță tatălui său: de unde conjectura pe care am afirmat-o este probabilă, că a crezut că viața fratelui său ar fi un preț suficient prin care ar putea reconcilia mintea tatălui său cu el însuși. Oricum ar fi, totuși, umanitatea pe care a arătat-o încercând să-și elibereze fratele este o dovadă că nu era abandonat la orice fel de răutate. Și poate Dumnezeu, prin această mărturie a pocăinței sale, a intenționat într-o anumită măsură să-i micșoreze rușinea anterioară. De unde învățăm că caracterele oamenilor nu trebuie estimate printr-un singur act, oricât de atroce, astfel încât să ne facă să disperăm de mântuirea lor.
Răspunde
Răspuns
Unde în propria voastră viață ați văzut invidia distorsionând relațiile familiale sau comunitare? Cum certitudinea scopurilor ascunse ale lui Dumnezeu vă încurajează când circumstanțele par fără speranță? În ce moduri ați putea practica o reverență mai mare pentru cuvântul lui Dumnezeu chiar și atunci când acesta vă provoacă așteptările?
Roagă-te
Rugăciune
O Dumnezeule Suveran, care rânduiești toate lucrurile după sfatul voinței Tale, vedem în trădarea și suferința lui Iosif lucrarea statornică a milei Tale legământești față de poporul Tău ales. Înfrânează în noi orice rădăcină a invidiei și a mândriei și dă-ne har să ne odihnim în providența Ta, încrezători că Tu aduci viață din moarte și păstrezi promisiunile Tale prin orice încercare. Întărește credința noastră ca să umblăm în smerită dependență de Hristos, în care toate scopurile Tale stau sigure. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →