Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deuteronomul 4-6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Deuteronomul capitolele 4 până la 6 oferă îndrumare durabilă pentru cei care caută să-L cinstească pe Dumnezeu prin ascultare credincioasă. În aceste capitole Moise îndeamnă pe Israel să păzească rânduielile fără adăugare sau scădere, în timp ce Calvin dezvăluie adâncimea spirituală din spatele fiecărui avertisment împotriva idolatriei și a fiecărei promisiuni legate de legământ. Expunerea sa subliniază modul în care Dumnezeu Se descoperă prin glasul și Cuvântul Său mai degrabă decât prin forme vizibile, păzindu-Și poporul de atracția subtilă spre închinare falsă. Pe măsură ce urmăm tratamentul verset cu verset al lui Calvin, descoperim înțelepciune practică pentru păzirea inimii în fiecare generație. Această lecție ne invită să ascultăm cu atenție, să reflectăm profund și să răspundem cu un angajament reînnoit față de Domnul care S-a legat de noi prin har.
Citește
Ia acum timp să citești Deuteronomul capitolele 4 până la 6 încet și cu rugăciune. Ascultă chemările repetate de a auzi, a păzi și a învăța poruncile. Observă avertismentele împotriva uitării legământului și promisiunile atașate ascultării din toată inima. Lasă textul să se așeze în mintea ta înainte de a te întoarce la perspectivele lui Calvin. Pe măsură ce citești, cere Duhului să-ți pregătească inima pentru adevărurile care urmează.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a aborda chemarea de a asculta rânduielile și judecățile.
1. Acum, deci, ascultă, Israele. El cere poporului să fie învățabil, pentru ca să învețe să-L slujească pe Dumnezeu; căci începutul unei vieți bune și drepte este să știi ce este plăcut lui Dumnezeu. De aici, deci, începe Moise poruncindu-le să fie atenți în căutarea îndrumării din Lege; și apoi mustrându-i să dovedească prin întreaga lor viață că au profitat cu adevărat din Lege. Făgăduința care este inserată aici îi invită doar la ascultare deplină prin speranța moștenirii. Punctul principal este ca ei să nu adauge la sau să scadă din doctrina curată a Legii; și aceasta nu poate fi cazul decât dacă oamenii renunță mai întâi la propriile lor sentimente private și apoi își închid urechile la toate închipuirile altora. Căci nu trebuie socotiți (adevărați) ucenici ai Legii decât aceia care își obțin înțelepciunea numai din ea. Este, deci, ca și cum Dumnezeu le-ar porunci să fie mulțumiți cu poruncile Sale; pentru că în niciun alt mod nu ar păzi Legea Sa, decât dându-se cu totul învățăturii ei. De aici rezultă că ei Îl ascultă pe Dumnezeu doar dacă depind numai de autoritatea Sa; și că ei dau Legii doar onoarea cuvenită dacă nu primesc nimic care se opune sensului ei natural. Pasajul este unul remarcabil, condamnând deschis tot ce poate inventa ingeniozitatea omului pentru slujirea lui Dumnezeu.Calvin examinează apoi semnificația faptului că Dumnezeu Se manifestă prin glas mai degrabă decât prin formă trupească.
Și Domnul a vorbit către voi. Este o confirmare a celei de-a doua porunci, că Dumnezeu S-a făcut cunoscut israeliților printr-un glas și nu într-o formă trupească; de unde rezultă că cei care nu sunt mulțumiți cu glasul Său, ci caută forma Sa vizibilă, substituie în locul Lui închipuiri și fantome. Dar aici apare o întrebare dificilă, căci Dumnezeu S-a făcut cunoscut patriarhilor în alte moduri decât numai prin glasul Său; astfel Avraam, Isaac și Iacov L-au cunoscut nu numai prin auzire, ci prin vedere. Moise Însuși L-a văzut în mijlocul rugului aprins; și El S-a manifestat și profeților sub figuri vizibile. Deoarece ar fi de prisos să adunăm multe citate, să fie de ajuns viziunea remarcabilă a lui Isaia, care este relatată în (Isaia 6), și cele ale lui Ezechiel, pe care le citim în (Ezechiel 1 și Ezechiel 10). Și totuși Dumnezeu nu a fost uituc de Sine, când S-a prezentat astfel vederii slujitorilor Săi. De aceea, acest argument nu pare a fi valid și bun, că este păcătos să-L reprezinte pe Dumnezeu într-o imagine vizibilă, pentru că glasul Său a fost odată auzit fără ca El să fie văzut; când, pe de altă parte, este ușor de obiectat că forme vizibile au fost adesea expuse, în care El Și-a mărturisit prezența. Soluția este dublă: mai întâi, că, deși Dumnezeu S-ar fi putut înveșmânta în anumite forme pentru scopul de a Se manifesta, aceasta trebuie socotită ca o împrejurare particulară și nu luată ca o regulă generală; în al doilea rând, că viziunile arătate patriarhilor au fost mărturii ale slavei Sale invizibile, mai degrabă pentru a înălța mințile oamenilor spre cele de sus decât pentru a le ține încurcate printre elementele pământești. În promulgarea Legii Sale, Dumnezeu a prescris mai întâi ce trebuie să urmeze credincioșii; pentru că a văzut că acesta era cel mai bun mijloc (compendiu) pentru a reține mințile poporului Său în adevărata religie și în același timp cel mai bun remediu pentru idolatrie. Dacă nu ne supunem acestui sfat al lui Dumnezeu, nu vom trăda doar un spirit licențios de ceartă, ci vom alerga direct împotriva lui Dumnezeu, ca niște tauri care se împung. Căci nu a fost în zadar că Moise a stabilit acest principiu, că atunci când Dumnezeu Și-a adunat o Biserică și a transmis o regulă sigură și inviolabilă pentru viața sfântă, El nu S-a înveșmântat într-o formă trupească, ci a expus imaginea vie a slavei Sale în însăși doctrina. De aici putem concluziona că toți cei care Îl caută pe Dumnezeu într-o figură vizibilă nu doar se abat, ci se revoltă de fapt de la studiul adevărat al evlaviei.Apoi, Calvin avertizează împotriva ridicării ochilor spre ceruri pentru a se închina corpurilor cerești.
19. Și să nu-ți ridici ochii. Moise merge mai departe, ca nu cumva evreii să-și închipuie vreo divinitate în soare, lună și stele; nici nu îi reamintește doar de eroarea de care mulți erau impregnați, [96] gândind că acestea erau atâția zei; ci anticipează și o altă superstiție, ca nu cumva, fiind răpiți de strălucirea stelelor, să conceapă că acestea sunt imagini ale lui Dumnezeu. Și la aceasta se referă expresia „a fi mânat”. Căci deoarece Dumnezeu Își reprezintă slava în oastea cerească, tot așa și Satana, sub acest pretext, încurcă și împietrește mințile oamenilor printr-un artificiu viclean, pentru ca ei să se închine lui Dumnezeu în aceste corpuri luminoase și astfel să se poticnească chiar la prag. De aceea, pentru ca israeliții să recunoască mai bine cât de absurd este să-L caute pe Dumnezeu în lucrurile pământești sau în elementele lumii sau în materie coruptibilă, el declară în mod expres că ei nu trebuie să se sprijine [97] nici pe făpturile cerești; deoarece maiestatea lui Dumnezeu este superioară soarelui, lunii și tuturor stelelor. În plus, el mustră absurditatea de a transfera închinarea lui Dumnezeu stelelor, care, prin rânduiala lui Dumnezeu, sunt menite să ne slujească; căci când spune că „Dumnezeu le-a împărțit tuturor neamurilor”, implică supunere; ca și cum ar fi spus că soarele este slujitorul nostru, iar luna, împreună cu toate stelele, slujitoarea noastră. Totuși, prin cuvântul „împărțit”, este lăudată în mod potrivit providența admirabilă a lui Dumnezeu în privința poziției lor variate, a cursului și a diferitelor slujbe; căci soarele nu luminează și nu încălzește toate ținuturile în același moment; și, din nou, acum se retrage de la noi și acum se apropie mai mult de noi; luna are orbitele ei; stelele răsar și apun pe măsură ce cerul se rotește. Trec peste mișcarea mai lentă a planetelor; dar, potrivit aspectului stelelor, o climă este mai umedă, alta mai uscată; una simte mai multă căldură, alta mai mult frig. Această varietate este numită în mod potrivit de Moise „împărțire”. Totuși, agravează păcatul superstiției dacă evreii se dau slujirii stelelor, care slujesc și neamurilor păgâne; căci ce poate fi mai nedemn decât ca fiii lui Dumnezeu să se închine soarelui, care este slujitorul întregii lumi? de unde rezultă din nou că, în proporție cu demnitatea și excelența făpturilor înseși, tot așa este ingratitudinea oamenilor față de Dumnezeu cu atât mai josnică, dacă ei împodobesc cu închinarea Sa ca cu prăzi acele făpturi pe care El le-a rânduit să slujească avantajului lor. Noțiunea prostească în care se delectează unii dintre rabinii [98] este nedemnă de menționat, și anume că Dumnezeu a împărțit stelele neamurilor, deoarece acestea sunt supuse influențelor lor, de la care prin privilegiu special evreii sunt liberi; ca și cum condiția rasei umane nu ar fi fost aceeași de la început. Dar rațiunea pe care am adus-o arată clar că ei se îndepărtează cel mai larg de sensul lui Moise și, prin urmare, îi pervertesc intenția; și anume că făpturile care sunt destinate folosului nostru nu trebuie în niciun caz închinate ca Dumnezeu.
Considerați
Consideră
Calvin leagă aceasta de promisiunea de a-L găsi pe Dumnezeu când este căutat cu sinceritate după necaz.
29. Dar de acolo vei căuta pe Domnul. În acest pasaj de asemenea îi îndeamnă și îi încurajează în încrederea de a obține iertare și astfel îi anticipează, ca să nu fie copleșiți de durere când sunt loviți de mâna lui Dumnezeu; căci disperarea trezește o asemenea furie în cei nenorociți încât ei nu pot să se supună lui Dumnezeu. El le pune înainte, deci, un alt scop al pedepselor lor, ca să nu înceteze să guste din bunătatea lui Dumnezeu în mijlocul necazurilor lor, prin care îi invită la pocăință. Căci păcătosul nu va începe niciodată să-L caute pe Dumnezeu decât dacă Îl socotește accesibil rugăciunii. Mai mult, îi avertizează să se întoarcă cu adevărat și cu sinceritate la o minte sănătoasă, pentru că nu vor câștiga nimic prin mărturisire falsă. Știm că nimic nu este mai obișnuit decât a ne plânge lui Dumnezeu ori de câte ori suntem apăsați de necazuri, dar, când acestea sunt întrerupte, să ne întoarcem imediat la starea noastră naturală. Convertirea sinceră este, prin urmare, prescrisă; căci „toată inima” este exact echivalent cu o inimă dreaptă (integrum), care este contrastată cu una dublă sau prefăcută; și aceasta trebuie notată, [260] ca nu cumva simțul infirmității noastre să ne tulbure; căci, deoarece nu este posibil ca oamenii să se dea cu totul lui Dumnezeu, cunoașterea propriei lor incapacități este aptă să inducă nepăsare; în timp ce, cu condiția să nu ne purtăm înșelător, se declară că pocăința noastră este aprobată de Dumnezeu.El aplică în continuare relația de legământ pentru a asigura credincioșii de disponibilitatea lui Dumnezeu de a fi îmblânzit.
Ca nu cumva, deci, să fie provocați la mânie de loviturile lui Dumnezeu, le amintește de utilitatea lor pentru ei, pentru că ei nu s-ar întoarce niciodată la Dumnezeu decât ajutați de acest remediu. Le spune că, după ce vor fi fost necăjiți de blestemele lui Dumnezeu, dacă Îl vor căuta, Îl vor găsi: și mai departe, le dă temeiuri de speranță atât în natura lui Dumnezeu, cât și în legământul Său. Le asigură că Dumnezeu va fi dispus să fie îmblânzit, pentru că El este prin natură milostiv; dar adaugă o altă confirmare a acestui lucru, care este mai sigură și mai familiară, și anume pentru că Dumnezeu i-a adoptat printr-un legământ veșnic.
Răspunde
Cum subliniază Calvin primirea înțelepciunii numai din Lege provocarea modurilor în care cauți acum îndrumare? În ce domenii ale vieții ai putea fi tentat să adaugi forme vizibile sau invenții personale la închinarea pe care Dumnezeu a prescris-o? Unde simți că Duhul te invită să te întorci la Domnul cu toată inima ta după un sezon de distragere sau uitare?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care singur ai vorbit din mijlocul focului și ai dat rânduielile Tale drepte poporului legământului Tău, dă-ne inimi ca să primim și să păstrăm Cuvântul Tău fără adăugire sau micșorare, ca să nu ne abatem spre idoli, ci să ne alipim numai de Tine. Prin harul legământului întemeiat în Hristos, atrage-ne înapoi când rătăcim și fă ca dragostea noastră față de Tine să aducă rodul ascultării sincere. Susține-ne în credincioșia Ta suverană până în ziua în care vom intra în moștenirea pe care ai pregătit-o. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →