← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 28 — cu Ioan Calvin

Matei 28Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la capitolul 28 din Matei, având pe Ioan Calvin ca ghid. Expunerea atentă a lui Calvin ne atrage în minunea învierii, arătând cum fiecare detaliu confirmă triumful lui Hristos asupra morții. Cuvintele sale ne invită să trecem de la mormântul gol la o credință vie care se odihnește pe Domnul înviat. Pe măsură ce ascultăm, descoperim cum primii martori au fost pregătiți și întăriți, și cum același Domn îi întâlnește încă pe cei care îl caută. Să lăsăm perspectivele lui Calvin să deschidă textul din nou, astfel încât puterea învierii să ne modeleze speranța și mărturia noastră astăzi.
Citește

Citire

Liniștește-ți inima și citește Matei 28 cu încetineală. Observă femeile care vin dis-de-dimineață, mesajul îngerului și primele arătări ale lui Hristos cel înviat. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă. Pe măsură ce citești, cere Duhului să te pregătească să primești reflecțiile lui Calvin asupra acelorași evenimente, astfel încât adevărul învierii să treacă de la pagină la credința vie.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra scenei finale a mântuirii. Acum ajungem la scena finală a mântuirii noastre. Căci asigurarea vie a împăcării noastre cu Dumnezeu izvorăște din faptul că Hristos a ieșit din iad ca biruitor al morții, pentru a arăta că avea puterea unei vieți noi la dispoziția sa. Pe drept, deci, spune Pavel că nu va exista evanghelie și că speranța mântuirii va fi zadarnică și fără rod, dacă nu credem că Hristos a înviat din morți (1 Corinteni 15:14). Căci atunci Hristos a obținut dreptatea pentru noi și ne-a deschis intrarea în cer; și, pe scurt, atunci a fost ratificată înfierea noastră, când Hristos, înviind din morți, a exercitat puterea Duhului său și s-a dovedit a fi Fiul lui Dumnezeu. Deși și-a manifestat învierea într-un mod diferit de cel pe care l-ar fi dorit simțul cărnii noastre, totuși metoda pe care a aprobat-o trebuie privită și de noi ca fiind cea mai bună. A ieșit din mormânt fără martor, pentru ca goliciunea locului să fie prima indicație; apoi a ales să fie vestit femeilor de către îngeri că este viu; și, după scurt timp, s-a arătat femeilor și, în cele din urmă, apostolilor, și în diverse ocazii. Despre femeile care ajung primele, Calvin continuă. Astfel, el și-a adus treptat urmașii, după capacitatea lor, la o măsură mai mare de cunoaștere. A început cu femeile și nu numai că s-a prezentat pentru a fi văzut de ele, dar le-a dat chiar și o însărcinare de a vesti evanghelia apostolilor, astfel încât să devină învățătoarele lor. Aceasta a fost intenționată, mai întâi, să mustre indiferența apostolilor, care erau ca niște persoane pe jumătate moarte de frică, în timp ce femeile alergau cu promptitudine la mormânt și, de asemenea, au obținut o răsplată nu obișnuită. Căci deși intenția lor de a-l unge pe Hristos, ca și cum ar fi fost încă mort, nu era lipsită de vină, totuși el le-a iertat slăbiciunea și le-a acordat o onoare deosebită, luând de la bărbați slujba apostolică și încredințând-o lor pentru scurt timp. În acest fel, a arătat și un exemplu a ceea ce ne spune Pavel, că alege acele lucruri care sunt nebunești și slabe în lume pentru a umili mândria cărnii. Și niciodată nu vom fi pregătiți cum se cuvine să învățăm acest articol al credinței noastre în alt mod decât lăsând deoparte toată mândria și supunându-ne să primim mărturia femeilor. Nu pentru ca credința noastră să fie limitată în limite atât de înguste, ci pentru că Domnul, pentru a pune la încercare credința noastră, hotărăște ca noi să devenim nebuni, înainte de a ne admite la o cunoaștere mai amplă a tainelor sale. Trecând la detaliile narațiunii în sine, Calvin scrie. Cât privește narațiunea, Matei spune doar că cele două Marii au venit să vadă mormântul; Marcu adaugă o a treia, Salome, și spune că au cumpărat mirodenii pentru a unge trupul; iar din Luca deducem că nu doar două sau trei, ci multe femei au venit. Dar știm că este obiceiul scriitorilor sacri, când vorbesc despre un număr mare, să numească doar câteva dintre ele. Se poate, de asemenea, presupune cu probabilitate că Maria Magdalena, cu o altă însoțitoare — fie că a fost trimisă înainte, fie că a alergat din proprie inițiativă — a ajuns la mormânt înaintea celorlalte femei. Și acest lucru pare a fi transmis de cuvintele lui Matei, că acele două femei au venit cu scopul de a vedea; căci fără a-l vedea pe Hristos, nu aveau mijloace de a-l unge. El nu spune nimic, între timp, despre scopul pe care îl formaseră de a-i aduce onoare; căci obiectivul principal pe care îl avea în vedere era să mărturisească despre înviere. Despre semnele care au însoțit învierea, Calvin observă în continuare. Matei 28:2. Și, iată, un mare cutremur. Prin multe semne, Domnul a arătat prezența slavei sale, pentru ca inimile sfintelor femei să fie mai deplin pregătite să venereze taina. Căci, deoarece nu era un lucru de mică importanță să știm că Fiul lui Dumnezeu obținuse o biruință asupra morții (pe care se întemeiază punctul principal al mântuirii noastre), era necesar să îndepărtăm toate îndoielile, pentru ca maiestatea divină să fie prezentată deschis și manifest femeilor. Matei spune, deci, că a fost un cutremur, prin care puterea divină pe care am menționat-o putea fi percepută. Și prin această minune, era potrivit ca femeilor să li se permită să nu aștepte nimic omenesc sau pământesc, ci să-și ridice mințile la o lucrare a lui Dumnezeu care era nouă și depășea așteptările oamenilor.
Considerați

Considerare

Calvin consideră apoi zelul femeilor și acceptarea de către Dumnezeu a slujirii lor. Dar se poate întreba cum a putut acest zel al femeilor, amestecat cu superstiție, să fie acceptabil lui Dumnezeu? Nu am nicio îndoială că obiceiul de a unge morții, pe care l-au împrumutat de la Părinți, a fost aplicat de ele la obiectul său propriu, care era să tragă mângâiere, în mijlocul doliului morții, din speranța vieții viitoare. Recunosc cu ușurință că au păcătuit prin faptul că nu și-au ridicat imediat mințile la acea profeție pe care o auziseră de pe buzele Învățătorului lor, când a prezis că va învia a treia zi. Dar, deoarece păstrează principiul general al învierii finale, acel defect este iertat, care ar fi viciat, cum se spune, întreaga acțiune. Astfel, Dumnezeu acceptă adesea, cu bunătate părintească, lucrările sfinților, care, fără iertare, nu numai că nu i-ar fi plăcut, dar ar fi fost chiar respinse pe drept cu rușine și pedeapsă. Este, deci, o uimitoare manifestare a bunătății lui Hristos, că el se prezintă cu bunătate și generozitate viu femeilor, care i-au greșit căutându-l printre morți. Acum, dacă nu le-a permis să vină în zadar la mormântul său, putem concluziona cu certitudine că cei care acum aspiră la el prin credință nu vor fi dezamăgiți; căci distanța locurilor nu îi împiedică pe credincioși să se bucure de cel care umple cerul și pământul prin puterea Duhului său. În cele din urmă, Calvin face o distincție între două feluri de teroare înaintea îngerului. Trebuie să acordăm atenție distincției dintre cele două feluri de teroare, între care Matei face o comparație. Soldații, obișnuiți cu tulburări, au fost înspăimântați și au fost atât de complet copleșiți de alarmă, încât au căzut ca niște oameni aproape morți; dar nicio putere nu a fost exercitată pentru a-i ridica din acea stare. O teroare similară a cuprins femeile; dar mințile lor, care aproape cedaseră, au fost restabilite de mângâierea care a urmat imediat, astfel încât să înceapă, cel puțin, să nutrească o oarecare speranță mai bună. Și, cu siguranță, este potrivit ca maiestatea lui Dumnezeu să inspire teroare și frică în mod nediscriminatoriu atât în cei evlavioși, cât și în cei răi, pentru ca orice carne să tacă înaintea feței sale. Dar când Domnul și-a smerit și supus aleșii, el le atenuează imediat teama, pentru ca ei să nu se prăbușească sub influența ei apăsătoare; și nu numai atât, dar prin dulceața harului său vindecă rana pe care o provocase. Pe cei răi, dimpotrivă, îi copleșește fie printr-o teroare bruscă, fie îi lasă să lâncezească în chinuri lente. Cât despre soldați înșiși, ei erau, fără îndoială, ca niște oameni morți, dar fără nicio impresie serioasă. Ca niște oameni într-o stare de insensibilitate, tremură, într-adevăr, pentru o clipă, dar uită curând că s-au temut; nu pentru că amintirea terorii lor a fost complet ștearsă, ci pentru că acea aprehensiune vie și puternică a puterii lui Dumnezeu, căreia au fost nevoiți să i se supună, a trecut curând de la ei. Dar trebuie să ne concentrăm în principal asupra acestui punct, că, deși și ei, ca și femeile, s-au temut, nicio medicină nu a fost aplicată pentru a le alina teama; căci numai femeilor le-a spus îngerul: Nu vă temeți. Le-a oferit un motiv de bucurie și asigurare în învierea lui Hristos. Luca adaugă o mustrare: De ce căutați pe cel viu printre morți? ca și cum îngerul le-ar fi tras de ureche, pentru ca ele să nu mai rămână în lenevie și disperare.
Răspunde

Răspuns

Unde ai nevoie cel mai mult de speranța vie care curge din învierea lui Hristos astăzi? Cum te-ar putea invita Domnul să lași deoparte mândria pentru a primi cuvântul său ca primii martori? În ce fel ai putea purta mesajul lui Hristos cel înviat cuiva care încă se îndoiește sau jelește?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne înviat, îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a femeilor și pentru îngerii care au vestit biruința ta. Dă-ne același curaj de a crede cuvântul tău chiar atunci când frica și îndoiala apasă. Învață-ne să lăsăm deoparte orice piedică a mândriei, pentru ca să primim mărturia învierii cu credință copilărească. Întărește-ți biserica să ducă această veste bună până la marginile pământului și lasă puterea care l-a înviat pe Hristos din morți să lucreze în noi astăzi. În numele lui Isus cel înviat ne rugăm, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →