← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Ioan 20 — cu Whedon

Ioan 20Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În orele liniștite dinaintea zorilor ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, acel ghid wesleyan constant a cărui armonie atentă a Evangheliilor lasă lumina învierii să cadă asupra fiecărei inimi care caută. Cu căldura arminiană și claritatea metodistă Whedon arată cum Domnul înviat întâlnește fiecare grad de credință și necredință, transformând îndoiala însăși în mărturie. Astăzi expunerea sa din capitolul douăzeci al Evangheliei după Ioan ne invită să stăm din nou la mormântul gol și să auzim glasul viu care încă cheamă ucenicii pe nume.
Citește

Citire

Să citim acum capitolul douăzeci al Evangheliei după Ioan, ascultând pașii măsurați ai Mariei Magdalena, pașii grăbiți ai lui Petru și Ioan și cuvântul blând dar hotărât al lui Hristos înviat. Pe măsură ce narațiunea se desfășoară, observă cum fiecare martor trece de la durere la recunoaștere și cum Evanghelistul adună fiecare mărturie într-o singură mărturie coerentă. Citește încet, îngăduind Duhului să trezească aceeași credință care odinioară a transformat plânsul în proclamare.
Studiu
Whedon începe prin a expune succesiunea ordonată a evenimentelor din jurul primei vestiri a învierii. Introducere. Următoarea pare a fi adevărata armonie a istoriilor evanghelice ale primei vestiri a învierii lui Isus. 1. Femeile în corp (Maria Magdalena în avans față de toate) se apropie de mormânt. 2. Maria Magdalena, văzând piatra îndepărtată și concluzionând în grabă că trupul a fost sustras, aleargă după Petru și Ioan, separându-se astfel de restul femeilor. 3. În timp ce ea este plecată, celelalte femei ajung la mormânt și văd doi îngeri, apoi pleacă să-i informeze pe ucenici, care locuiesc la distanță. 4. În timp ce ele sunt plecate, Petru și Ioan aleargă la mormânt, îl găsesc gol și se întorc la casele lor. 5. Maria Magdalena, urmându-i la mormânt, stă afară plângând și, când Petru și Ioan pleacă, vede întâi doi îngeri și apoi pe Isus și, potrivit poruncii Lui, pleacă să ducă mesajul Lui celorlalți apostoli. 6. Femeile, pe drum înainte de a ajunge la locuința apostolilor, dar după arătarea lui Isus Mariei Magdalena, au o vedere a lui Isus. 7. În cele din urmă toate femeile, inclusiv Maria Magdalena, se unesc în a-și relata povestea apostolilor neîncrezători. El dezvăluie apoi simetria divină care unește relatările evanghelice separate fără nicio colaborare conștientă între Evangheliști. Versetele 1-10. § 145, 146. FEMEILE VIZITEAZĂ MORMÂNTUL, LA FEL ȘI PETRU ȘI IOAN 20:1-10. Matei 28:1-8; Marcu 16:1-8; Luca 24:1-12. În istoriile învierii, aduse sub o singură privire, putem discerne un plan divin, care supraveghează totul, dând unitate întregului. Această simetrie a planului nu a putut fi fabricată de Evangheliști, căci fiecare, cu o inconștiență evidentă, își furnizează partea fără să știe ce contribuie celălalt; astfel încât întregul este alcătuit din părți neintenționate. Unele trăsături ale acestui plan sunt următoarele: (1.) Sexul feminin este aici plasat într-o poziție adevărată de iubire față de Hristos și de recunoaștere din partea Lui, de un fel ridicat transcendent deasupra oricărei posibile imputări de necurăție. Femeile nu puteau fi apostoli; ele nu puteau decât să-L slujească pe Domnul nostru în viața Lui de la distanță și cu rezervă. Whedon urmărește apoi gradele succesive de credință care apar printre femei și apostoli. Dar aici marea compensație este dată că ele sunt primele martore, apostoli ai apostolilor, cele mai aproape de Isus Însuși în starea Lui de înviere. Vezi nota la Luca 1:2. (2.) Neîncrederea la care se abandonează apostolii este făcută mijlocul de a scoate la iveală mai deplin auto-manifestările Domnului nostru la învierea Sa. Scepticismul lor este făcut instrument pentru îndepărtarea scepticismului tuturor veacurilor. (3.) Se manifestă diversele grade naturale de credință. Este credința simplă, gata și plină de simpatie, a femeilor, meritând și încununând pentru că, dintr-o inimă curată, crede mărturia îngerilor și se agață în închinare de genunchii Domnului nostru. Este credința scripturală și cu adevărat creștină a celor doi frați din Emaus, primind cu inimi arzând verificarea profeției desfășurate în cuvintele lui Isus. Despre arătarea către Maria el subliniază reținerea cuviincioasă care i-a păstrat preeminența credinței. Versetul 17. 17. Să nu Mă atinge. Câteva manuscrise au cuvintele că ea a alergat înainte să-L atingă. Ca și cum, pentru a realiza că era cu adevărat Domnul ei și nu un duh curat, ea s-a repezit să-L atingă. Cuvântul atinge aici nu înseamnă niciodată, cum interpretează unii, a îmbrățișa. Că ea, ca și celelalte femei (Matei 28:9), îngenunchind înaintea Lui, I-a îmbrățișat genunchii, nu are autoritate din niciun cuvânt al Evangheliștilor. Ea avea mărturia a două simțuri ale ei, văzul și auzul, că era Domnul; și acum caută mărturia unui al treilea, anume al pipăitului, pentru a fi sigură că este un trup și nu un duh curat care i se adresează. Domnul nostru îi interzice atingerea, ca să nu piardă onoarea preeminenței ei de credință. El testează acea credință printr-o poruncă pe care ea o ascultă și stă prima dintre martorii credincioși.
Considerați

Considerare

Whedon încheie declarând fericirea promisă tuturor celor ce cred fără să fi văzut. Versetul 29. 29. Ai văzut. Cuvântul văzut aici implică dovada nu numai a văzului, ci a unuia sau a tuturor simțurilor. Nu au văzut și totuși au crezut. Hristosul vizibil și tangibil va pleca curând de pe pământ, ca să nu mai fie văzut. Doctrina și puterea vieții și morții Lui vor ieși la credința lumii. Inimile și sufletele care vor să o primească în mod drept trebuie s-o facă printr-o credință care este deasupra văzului și deasupra simțului. Mulți vor spune, ca Toma, că nu pot crede decât pe baza unei demonstrații sensibile. Nu vor fi convinși decât pe baza celei mai înalte dovezi posibile; o dovadă care să satisfacă cea mai mare exigență a lor și să lase îndoiala imposibilă. Unii vor face aceasta într-un spirit de senzualitate joasă; unii într-un spirit de indiferență științifică sau de mândrie intelectuală. Dar toți cei care într-un sens adevărat merită să fie mântuiți vor fi mântuiți; și numai cei care merită să fie osândiți vor fi osândiți. Fericiți. În ce sens fericiți? Nu într-un singur sens, ci în fiecare sens divin. După cum credința în puterea ei deplină procură, tot așa această fericire include rodirea deplină a tot ce Evanghelia oferă sau ispășirea aduce omului. Foarte înțelepte au fost cuvintele lui Pfenninger, citate de Stier: „Nu este Toma o garanție a tuturor celor care, ca el, sunt înceți la a crede, că orice cuvânt aspru rostit neîncrederii se referă la cei ce nu vor să creadă? Cât despre acest a nu putea și a nu voi, Dumnezeu va judeca.” Adică, Dumnezeu va judeca dacă a nu putea este o incapacitate cinstită de a crede când există spiritul credinței, sau dacă este un a nu voi, înșelând pe necredinciosul încăpățânat în falsa opinie că nu este în stare să creadă. În cele din urmă el rezumă scopul Evanghelistului ca cititorii de-a lungul veacurilor să creadă și să aibă viață prin numele lui Hristos. Versetul 30. § 157. PRIMA CONCLUZIE A SFÂNTULUI IOAN, Ioan 20:30-31. 30. Multe alte semne. Cuvântul grecesc pentru semne aici este adesea redat minuni; căci minunile lui Isus erau toate semne, indicând divinitatea autorului lor. În prezența ucenicilor Săi. Martorii rânduiți să le mărturisească lumii. Vezi nota la Luca 1:2. Această carte. Întreaga Evanghelie. Din care reiese că nu trebuie să deducem că Evangheliștii au fost ignoranți de un fapt dat pentru că omit să-l menționeze. Nu este nicio prezumție împotriva adevărului narațiunii pentru că este dată de un singur Evanghelist. Nu este nicio dovadă că Cina Domnului nu a fost instituită pentru că Ioan nu o menționează. Ca să credeți. Acest voi se adresează fiecărui cititor până la sfârșitul lumii. Vorbește de la Ioan către persoana care acum parcurge acest comentariu, invitând-o să creadă în Domnul Isus Hristos și să aibă viață prin numele Lui. Isus este Hristosul. Este Mesia. Hristos a trăit, apostolii Lui au propovăduit, iar Evangheliștii Lui au scris, ca lumea să-și modeleze concepțiile după ideea adevărată a lui Mesia, nu ca eliberator al națiunii, ci ca Mântuitor al lumii. Avem în aceste două versete ceea ce cei mai buni savanți ai timpurilor moderne consideră a fi un rezumat și o încheiere potrivită a cărții. Capitolul care urmează a fost considerat o adăugare ulterioară. Vezi nota introductivă.
Răspunde

Răspuns

1. În ce domeniu al vieții mele mai stau încă la mormânt în loc să alerg să împărtășesc vestea Domnului înviat? 2. Cum mă invită progresia de la lacrimile Mariei la mărturisirea lui Toma să-mi aduc propriile îndoieli sincere înaintea lui Hristos cel viu? 3. Unde mă îndeamnă Duhul să dau mărturie astăzi, chiar dacă alții ar putea la început să găsească mărturia greu de crezut?
Roagă-te

Rugăciune

Mântuitorule milostiv și înviat, Îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale slujitorului Tău Daniel D. Whedon, al cărui comentariu deschide Scripturile cu claritate și iubire. Dă-ne nouă, ca Mariei, urechi trezite de glasul Tău și, ca lui Toma, inimi gata să Te mărturisească Domn și Dumnezeu. Întărește fiecare grad de credință din Biserica Ta, ca îndoiala să fie transformată în mărturie și durerea în proclamare plină de bucurie. Suflă din nou peste noi Duhul Tău cel Sfânt, ca să iertăm păcatele prin Evanghelie și să reținem doar ceea ce împiedică Împărăția Ta. Ține-ne statornici până Te vom vedea față în față și ne vom alătura mulțimii tuturor celor ce au crezut fără să fi văzut. În numele lui Hristos cel înviat ne rugăm. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →