Eterniseed › Curriculum › Matei
Matei 19 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Matei 19 oferă o expunere bogată, verset cu verset, care luminează învățătura lui Hristos despre căsătorie, divorț și împărăție. În lecția de astăzi îl urmăm pe Henry în timp ce urmărește călătoria finală a lui Isus din Galileea, confruntă provocarea fariseilor și dezvăluie inima căsătoriei evanghelice. Atenția sa atentă la designul original al Scripturii și cuvintele restauratoare ale lui Hristos ne invită să primim atât convingere cât și har. Lăsați perspectivele lui Henry să ne ghideze citirea și să ne modeleze răspunsul la Domnul care unește și vindecă.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la Matei 19 și citiți capitolul încet. Ascultați mișcarea din Galileea în Iudeea, testul fariseilor despre divorț, apelul lui Isus la creație și primirea tandră a copiilor. Observați cum reacționează ucenicii și cum începe povestea tânărului bogat. Lăsați textul să se așeze; îl vom studia cu ajutorul lui Henry.
Studiu
Henry deschide discuția examinând întrebarea ispititoare a fariseilor.
I. Cazul propus de farisei (v. 3); Este îngăduit unui bărbat să-și lase soția? Ei au întrebat aceasta ispitindu-l, nu dorind să fie învățați de el. Cu ceva timp în urmă, el declarase în Galileea gândul său în această privință, împotriva a ceea ce era practica obișnuită (cap. v. 31, 32); și dacă ar declara acum în același fel împotriva divorțului, ei ar folosi aceasta pentru a prejudicia și a ațâța poporul acestei țări împotriva lui, care ar privi cu ochi geloși pe cineva care ar încerca să-i lipsească de o libertate de care erau atașați. Ei sperau că el se va pierde în afecțiunile poporului la fel de mult prin aceasta ca prin oricare dintre poruncile sale. Sau, ispita ar fi putut fi concepută astfel: Dacă ar spune că divorțurile nu sunt îngăduite, l-ar considera un dușman al legii lui Moise, care le permitea; dacă ar spune că sunt îngăduite, ar reprezenta doctrina sa ca neavând acea desăvârșire așteptată în doctrina Mesiei; deoarece, deși divorțurile erau tolerate, ele erau privite de cei mai stricți ca nefiind de bun renume. Unii cred că, deși legea lui Moise permitea divorțul, totuși, în stabilirea cauzelor juste pentru acesta, exista o controversă între farisei între ei, și doreau să știe ce spune Hristos despre aceasta. Cazurile matrimoniale au fost numeroase și uneori complicate și încurcate; făcute astfel nu de legea lui Dumnezeu, ci de poftele și nebuniile oamenilor; și adesea în aceste cazuri oamenii hotărăsc, înainte de a întreba, ce vor face.Henry face apoi apel la narațiunea creației pentru a sublinia designul original.
1. Creația lui Adam și a Evei, despre care el face apel la propria lor cunoaștere a scripturilor; N-ați citit? Este un avantaj în argumentare să te adresezi celor care recunosc și au citit scripturile; Ați citit (dar nu ați considerat) că Cel care i-a făcut la început i-a făcut bărbat și femeie, Gen. i. 27; v. 2. Notați, Ne va fi de mare folos să ne gândim adesea la creația noastră, cum și de cine, ce și pentru ce am fost creați. I-a făcut bărbat și femeie, o singură femeie pentru un singur bărbat; astfel încât Adam nu și-ar fi putut lăsa soția și lua alta, căci nu era alta de luat. De asemenea, a indicat o unire inseparabilă între ei; Eva era o coastă din coasta lui Adam, astfel încât el nu ar fi putut s-o alunge, fără a alunga o parte din sine și a contrazice indicațiile manifeste ale creației ei. Hristos face aluzie scurt la aceasta, dar, apelând la ceea ce citiseră, îi trimite la înregistrarea originală, unde se observă că, deși restul creaturilor vii au fost făcute bărbat și femeie, totuși nu se spune așa despre niciuna dintre ele, ci doar despre omenire; deoarece între bărbat și femeie conjuncția este rațională și intenționată pentru scopuri mai nobile decât simpla plăcere a simțurilor și păstrarea unei semințe; și de aceea este mai strânsă și mai fermă decât cea între mascul și femelă printre brute, care nu erau capabile să fie ajutoare potrivite unul pentru altul așa cum erau Adam și Eva. De aici maniera de exprimare este oarecum singulară (Gen. i. 27), În chipul lui Dumnezeu l-a creat pe el, bărbat și femeie i-a creat pe ei; pe el și pe ei sunt folosite promiscuu; fiind una prin creație înainte de a fi doi, când au devenit din nou una prin legământul căsătoriei, acea unitate nu putea fi decât mai strânsă și indisolubilă.Henry trage apoi concluzia că ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu trebuie să despartă.
Din aceasta el deduce, Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Notați, (1.) Soțul și soția sunt uniți de Dumnezeu; synezeuxen — i-a înjugat împreună, așa este cuvântul, și este foarte semnificativ. Dumnezeu însuși a instituit relația între soț și soție în starea de nevinovăție. Căsătoria și sabatul sunt cele mai vechi rânduieli divine. Deși căsătoria nu este proprie Bisericii, ci comună lumii, totuși, fiind însemnată cu o instituție divină și aici ratificată de Domnul nostru Isus, trebuie gestionată după un mod evlavios și sfințită prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. O privire conștiincioasă la Dumnezeu în această rânduială ar avea o influență bună asupra datoriei și, în consecință, asupra mângâierii relației. (2.) Soțul și soția, fiind uniți prin rânduiala lui Dumnezeu, nu trebuie despărțiți prin nicio rânduială a omului. Să nu-i despartă omul; nici soțul însuși, nici altcineva pentru el; nici magistratul, Dumnezeu nu i-a dat niciodată autoritate să facă aceasta. Dumnezeul lui Israel a spus că urăște despărțirea, Mal. ii. 16. Este o regulă generală că omul nu trebuie să încerce să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.Henry încheie secțiunea abordând obiecția ucenicilor față de severitatea regulii.
V. Aici este o sugestie a ucenicilor împotriva acestei legi a lui Hristos (v. 10); Dacă cazul bărbatului este așa cu soția sa, este mai bine să nu se căsătorească. Se pare că ucenicii înșiși erau reticenți să renunțe la libertatea divorțului, considerând-o un mijloc bun pentru păstrarea mângâierii în starea căsătorită; și de aceea, ca niște copii morocănoși, dacă nu au ceea ce ar vrea, vor arunca ceea ce au. Dacă nu li se permite să-și lase soțiile când doresc, nu vor avea deloc soții; deși, de la început, când nu era permis divorțul, Dumnezeu a spus: Nu este bine ca omul să fie singur și i-a binecuvântat, i-a declarat binecuvântați pe cei uniți astfel strict; totuși, dacă nu pot avea libertatea divorțului, ei cred că este bine pentru un om să nu se căsătorească. Notați, 1. Natura coruptă este nerăbdătoare de restricție și ar dori să rupă legăturile lui Hristos și să aibă libertate pentru propriile pofte. 2. Este un lucru nebunesc și morocănos ca oamenii să abandoneze mângâierile acestei vieți din cauza crucii care sunt de obicei țesute în ele, ca și cum ar trebui să ieșim din lume pentru că nu avem totul după mintea noastră în lume; sau să nu intrăm în nicio chemare sau condiție folositoare, pentru că ni se face datoria să rămânem în ea. Nu, oricare ar fi condiția noastră, trebuie să ne adaptăm mintea la ea, să fim recunoscători pentru mângâierile ei, supuși crucii ei și, așa cum a făcut Dumnezeu, să punem una față de alta și să facem ce este mai bun din ceea ce este, Eccl. vii. 14. Dacă jugul căsătoriei nu poate fi aruncat după plăcere, nu urmează că de aceea nu trebuie să venim sub el; ci de aceea, când venim sub el, trebuie să ne hotărâm să ne conformăm cu el, prin dragoste, blândețe și răbdare, ceea ce va face divorțul cel mai inutil și nedorit lucru posibil.
Considerați
Considerare
Henry reflectează mai departe asupra împietririi inimii care a determinat îngăduința mozaică.
Dar Hristos le spune că a existat un motiv pentru această toleranță, deloc spre creditul lor; A fost din cauza împietririi inimilor voastre, că vi s-a permis să vă lăsați soțiile. Moise s-a plâns de poporul lui Israel în timpul său, că inimile lor erau împietrite (Deut. ix. 6; xxxi. 27), împietrite împotriva lui Dumnezeu; aici se înțelege împietrirea lor împotriva rudelor lor; erau în general violenți și furioși, în orice direcție ar fi luat-o, atât în poftele cât și în patimile lor; și de aceea, dacă nu li s-ar fi permis să-și lase soțiile când le concepuseră o antipatie, le-ar fi tratat cu cruzime, le-ar fi bătut și abuzat și poate le-ar fi ucis. Notați, Nu există o mai mare împietrire a inimii în lume decât ca un bărbat să fie aspru și sever cu propria sa soție. Evreii, se pare, erau infami pentru aceasta și de aceea li s-a permis să le lase; mai bine să divorțeze decât să facă mai rău, decât ca altarul Domnului să fie acoperit cu lacrimi, Mal. ii. 13. O mică conformare, pentru a umple un nebun sau un om în frenezie, poate preveni un rău mai mare. Legile pozitive pot fi suspendate pentru păstrarea legii naturii, căci Dumnezeu vrea milă și nu jertfă; dar atunci aceia sunt niște nenorociți cu inima împietrită, care au făcut-o necesară; și nimeni nu poate dori să aibă libertatea divorțului fără a recunoaște virtual împietrirea inimilor lor. Observați, El spune: Este din cauza împietririi inimilor voastre, nu doar a celor care au trăit atunci, ci a întregii lor seminții. Notați, Dumnezeu nu numai că vede, ci și prevede împietrirea inimilor oamenilor; a adaptat atât rânduielile cât și providențele Vechiului Testament la temperamentul acelui popor, atât în teroare. Mai observați, Legea lui Moise a considerat împietrirea inimilor oamenilor, dar Evanghelia lui Hristos o vindecă; și harul său ia inima de piatră și dă o inimă de carne. Prin lege a venit cunoașterea păcatului, dar prin Evanghelie a venit biruința asupra lui.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria mea inimă simt aceeași împietrire care rezistă designului original al lui Hristos pentru căsătorie și relații?
2. Cum schimbă amintirea că Dumnezeu însuși unește soțul și soția modul în care văd angajamentul și iertarea?
3. În ce domeniu al vieții mă invită Isus să primesc împărăția Sa ca un copil mic mai degrabă decât să mă agăț de propriile drepturi sau bogății?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, Te lăudăm pentru planul Tău înțelept în căsătorie și pentru brațele deschise cu care primești copilașii în împărăția Ta. Înmoaie inimile noastre ca să cinstim ceea ce ai unit, să venim la Tine cu credință ca de copil și să Te urmăm mai presus de orice comoară mai mică. Prin Duhul Tău, fă posibil în noi ceea ce este cu neputință omului, ca să părăsim cu bucurie totul de dragul Numelui Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →