Eterniseed › Curriculum › Isaia
Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit: Slava răsărită peste Biserică
Deschidere
'Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit și slava Domnului a răsărit peste tine.' Cu aceste cuvinte, care deschid Isaia 60, tonul profetului trece de la mustrare la exultare, aproape un strigăt de bucurie. Sf. Chiril al Alexandriei citește întregul capitol ca zorii lui Hristos peste Biserica Sa: lumina dumnezeiască, trimisă mai întâi lui Israel, apoi atrăgând neamurile și regii lor din noaptea rătăcirii spre strălucirea adevărului. Dar perechea începe, în capitolul 59, cu întrebarea care trebuia răspunsă mai întâi — dacă Dumnezeu este lumină și mântuire, de ce pare departe? Răspunsul lui Chiril, împreună cu profetul, este neclintit: mâna Domnului nu este scurtată, nici urechea Lui grea; este păcatul, și numai păcatul, cel care a ridicat un zid între Dumnezeu și om. Îndepărtează zidul și Mântuitorul nu este departe. Astfel, capitolul 59 se încheie cu Izbăvitorul venind la Sion, iar capitolul 60 se deschide cu slava Lui răsărită ca un soare — lumina pe care nici o întunecime nu o poate stinge, lumina veșnică prin care umblă neamurile. Cele două capitole împreună urmăresc mișcarea de la zidul păcatului la răsăritul Luminii.
Citește
Citire
Citește Isaia 59–60. Capitolul 59: 'Iată, mâna Domnului nu este scurtată ca să nu poată mântui, nici urechea Lui nu este grea ca să nu poată auzi: ci nelegiuirile voastre v-au despărțit de Dumnezeul vostru'; 'mâinile voastre sunt pătate de sânge… nimeni nu cheamă dreptatea, nici nu apără adevărul'; 'așteptăm lumina, dar iată întunericul… bâjbâim după zid ca orbii'; 'Domnul a văzut și I-a displăcut că nu era judecată… și brațul Lui a adus mântuire'; 'Răscumpărătorul va veni la Sion și la cei ce se întorc de la fărădelege în Iacov'; 'Duhul Meu care este peste tine și cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor depărta.' Apoi capitolul 60: 'Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit și slava Domnului a răsărit peste tine. Căci iată, întunericul va acoperi pământul… dar Domnul va răsări peste tine'; 'neamurile vor veni la lumina ta și regii la strălucirea răsăritului tău'; 'belșugul mării se va întoarce la tine… vor aduce aur și tămâie și vor vesti laudele Domnului'; 'soarele nu va mai fi lumina ta ziua… ci Domnul va fi pentru tine lumină veșnică și Dumnezeul tău slava ta.'
Studiu
Capitolul 59 desființează gândul deznădăjduit că Dumnezeu nu poate mântui. Chiril este categoric: eșecul nu este niciodată de partea lui Dumnezeu, ci a noastră, iar leacul este să îndepărtăm singurul lucru care desparte — păcatul.
dacă cineva îndepărtează deosebirea și ia zidul care desparte de cunoașterea lui Dumnezeu — adică păcatul — Mântuitorul nu este departe, ci va primi cu siguranță rugăciunile. Orbirea descrisă în capitol — bâjbâitul după zid ca niște oameni fără ochi — este un întuneric pe care poporul l-a ales. Chiril o leagă de refuzul Luminii pe care pretindeau că o așteaptă.
ei nu au primit lumina adevărată, ci, așezând parcă de bunăvoie întunericul în mințile lor, au devenit orbi. Iar când capitolul spune că Dumnezeu 'a văzut că nu era om', Chiril citește aceasta ca absența singurei mijlociri drepte care poate opri mânia — astfel brațul Domnului Însuși aduce mântuirea pe care nici un om nu o putea aduce.
omul drept, liniștind mânia dumnezeiască și fiind singurul care a putut îmblânzi pe Dumnezeu, îi ajută cu siguranță pe aceia pentru care aduce rugăciunile. Neexistând astfel de om, Răscumpărătorul Însuși vine la Sion — care este exact pragul capitolului 60.
Considerați
Considerare
Acum Lumina răsare. Chiril aude în 'Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit' arătarea lui Hristos Însuși, care răsare peste lume ca soarele.
Hristos a răsărit ca un anumit soare, luminând toate cu lumină dumnezeiască și duhovnicească și trimițând razele cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu peste cei mai gata de credință.Profetul spune că întunericul acoperă pământul și neamurile — dar Chiril nu va citi aceasta ca pe neamuri fiind excluse; mai degrabă, zorii care răsar peste Sion sunt zorii care risipesc noaptea lor.
au fost luminați și au lepădat întunericul vechii lor înșelăciuni. Astfel regii și neamurile 'umblă spre lumină', venind spre Biserică prin credință de la mare și de departe, aducând aur și tămâie — mireasma faptelor bune și strălucirea adevăratei închinări. Iar închinarea însăși este transfigurată: templul de sânge și fum lasă loc la ceva mai înalt.
El nu mai dorește ca Biserica să fie numită casă de jertfe și fum, cum era fără îndoială templul din Ierusalim, ci mai degrabă casă de rugăciune — adică a închinării duhovnicești. Capitolul se încheie cu făgăduința care îl încununează pe toate: Domnul Însuși devine lumina veșnică, soarele care nu apune niciodată — slava însăși în care sfinții vor trăi veșnic.
Răspunde
Răspuns
Începe de unde începe capitolul 59: încetează a da vina pe tăcerea lui Dumnezeu. Dacă cerul pare departe și rugăciunea pare neauzită, cuvântul profetului este că mâna Domnului nu este scurtată și urechea Lui nu este grea — păcatul este cel care desparte. Așadar fă singurul lucru care îndepărtează zidul: pocăiește-te, mărturisește, întoarce-te. În clipa în care bariera păcatului este luată, Mântuitorul se dovedește a fi fost aproape tot timpul. Apoi ridică-ți ochii spre Lumină. 'Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit' nu este spus doar Sionului antic; ți se spune ție, căci același Hristos care a răsărit ca un soare peste Biserică răsare în fiecare inimă care se întoarce la El. Ai fost fiu al nopții și al întunericului, spune Chiril despre noi toți; ziua a strălucit și poți acum umbla în strălucire, fără a te poticni de nimic. Iar tabloul neamurilor venind spre lumină să mustre orice îngustime din tine: Hristos este lumina veșnică nu a unui singur popor, ci a tuturor, atrăgând regi și barbari, pe cei de aproape și pe cei de departe, la o singură casă de rugăciune. Închină-te Lui nu cu fumul unei simple observări din afară, ci în duh și în adevăr; și odihnește-te în făgăduința că El Însuși, și nu un soare care apune, va fi lumina ta care nu se stinge niciodată.
Roagă-te
Rugăciune
O, Hristoase Dumnezeul nostru, care ai răsărit ca un soare peste Biserica Ta și ai devenit lumina veșnică prin care umblă neamurile: ridică-te și luminează în mine, căci am stat prea mult în întunericul pe care l-am așezat în propria mea minte. Mărturisesc că mâna Ta nu este scurtată, nici urechea Ta grea, ci că propriile mele păcate au ridicat un zid între mine și Tine; ia zidul, O, Milostive, și voi afla că nu ai fost niciodată departe. Primește rugăciunile pe care le aduc cu inimă zdrobită și să nu mai bâjbâi după zid ca orbii, ci să umblu în lumina Ta fără poticnire. Fă-mă casă de rugăciune și nu de fum deșart, ca să-Ți pot aduce aurul și tămâia faptelor bune și a adevăratei închinări. Și precum ai atras regi și neamuri, pe cei de aproape și pe cei de departe, la strălucirea răsăritului Tău, atrage-mă și pe mine și păzește-mă; căci Tu ești lumina care nu cunoaște apus, slava sfinților Tăi. Ție, împreună cu Tatăl și cu Duhul Preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →