Eterniseed › Curriculum › Osea
Cuptorul Încins și Idolul Inutil: Nu Disprețui Darurile lui Dumnezeu
Deschidere
Imaginile lui Osea devin aprige. În capitolul șapte, Israel este un cuptor încins, aprins toată noaptea de dorința arzătoare a apostaziei, izbucnind la răsăritul soarelui ca să-și mistuie propriii conducători; iar Efraim este 'o porumbiță fără minte', fluturând spre Egipt și Asiria după ajutor în loc de a alerga la Dumnezeu. Sf. Chiril al Alexandriei vede cuptorul ca sufletul aprins pentru fărădelege și porumbița nebună ca mintea care și-a pierdut înțelepciunea, alergând la oameni când ar trebui să alerge la Domnul care singur poate mântui. El aude capitolul și într-o cheie mai adâncă, a celor care L-au răstignit pe Emanuel — căci cărturarii și fariseii au săvârșit o desfrânare duhovnicească, îndepărtând mulțimea de dragostea pentru Hristos, iar o inimă care se alipește de Satana devine, avertizează Chiril, una cu el. Apoi capitolul opt duce nebunia idolatriei la punctul cel mai ascuțit: 'au semănat vânt și vor secera vijelie'; iar despre vițelul de aur Dumnezeu spune prin proroc: 'meșteșugarul l-a făcut; de aceea nu este Dumnezeu'. Chiril insistă asupra inutilității a ceea ce au făcut mâinile omenești și asupra insultei aduse lui Dumnezeu când jertfa este oferită demonilor — căci firea dumnezeiască și neprihănită nu o va primi nicidecum, ci se va simți provocată ca una insultată. Iar prin tot capitolul străbate o avertizare pe care Chiril o preface în sfat pentru fiecare credincios: nu disprețui darurile lui Dumnezeu; abate mânia prin rugăciune și pocăință; căci celui ce are i se va da mai mult, dar de la cel nepăsător se va lua și ceea ce pare că are.
Citește
Citește Osea 7–8 — 'Toți sunt desfrânați, ca un cuptor încins de brutar… dimineața arde ca un foc aprins'; 'Efraim este ca o porumbiță fără minte: cheamă Egiptul, se duce în Asiria'; 'Vai de ei! Căci au fugit de la Mine… deși i-am răscumpărat, totuși au rostit minciuni împotriva Mea'; 'se întorc, dar nu la Cel Preaînalt'. Apoi capitolul opt: 'au semănat vânt și vor secera vijelie'; 'vițelul tău, o Samarie, te-a lepădat… căci din Israel a fost și el: meșteșugarul l-a făcut; de aceea nu este Dumnezeu: dar vițelul Samariei va fi zdrobit în bucăți'; 'Israel și-a uitat Făcătorul și zidește temple'; 'Israel este înghițit: acum vor fi printre neamuri ca un vas în care nu este plăcere'. Și avertizarea că au înmulțit altare pentru păcat și că Domnul nu va primi jertfele lor, ci își va aduce aminte de nelegiuirea lor.
Studiu
Chiril citește fuga lui Efraim în Egipt și Asiria ca marea nebunie a porumbiței fără minte: simplitatea fără înțelepciune nu este nevinovăție, ci ruină. O minte liberă și fără viclenie este vrednică de laudă — dar numai când înțelepciunea este prezentă:
Căci simplitatea moravurilor și o minte liberă ar fi în mod rezonabil vrednice de toată lauda; dar când lipsesc priceperea, lucrul simplu este vătămător. Iar capitolul, spune Chiril, se întinde înainte spre cruce, căci aceeași desfrânare duhovnicească ce a îndepărtat pe Israel de Dumnezeu a îndepărtat mulțimea de Hristos:
Cuvântul este de asemenea adevărat dacă este din nou înțeles despre cei care L-au răstignit pe Emanuel. Primejdia cea mai adâncă este acolo unde se alipește inima. Precum cel ce se alipește de Domnul este un duh cu El, tot așa cel ce se întoarce la vrăjmaș devine una cu el:
cel ce se alipește de Satana va avea o inimă cu el. Apoi capitolul opt descoperă idolul ca nimic. Vițelul este lucrarea unui meșteșugar, iar ceea ce i se oferă nu poate ajunge la Dumnezeu; mai degrabă Îl provoacă:
firea dumnezeiască și neprihănită nu ar primi nicidecum, ci mai degrabă s-ar simți provocată ca una insultată. Întregul mecanism al idolatriei, arată Chiril, este o semănare de vânt — osteneală ce rodește vijelie.
Considerați
Consideră
Care este leacul când mânia este la ușă? Chiril nu lasă capitolul în deznădejde; îl preface în sfat. Răspunsul drept la judecata amenințătoare nu este fuga în Egipt — la alianțe omenești și siguranțe lumești — ci întoarcerea la Dumnezeu:
Este mai degrabă necesar să abatem mânia prin rugăciuni și pocăințe. Și el scoate la iveală lecția pe care Însuși Domnul a învățat-o — că darurile disprețuite sunt daruri retrase. Sufletului grijuliu harul îi rămâne; celui nepăsător, chiar și ceea ce pare să țină fuge. De aceea Chiril preface amenințarea prorocului într-o disciplină a recunoștinței:
Este deci necesar pentru noi să nu disprețuim darurile dumnezeiești, ci să prețuim mult acele lucruri pe care le putem avea de la Dumnezeu. Astfel cele două capitole împreună sunt o singură avertizare și o singură nădejde. Avertizarea: o inimă aprinsă pentru păcat devine un cuptor ce se mistuie pe sine, iar o inimă ce se alipește de vrăjmaș devine una cu el, în timp ce orice idol este un vânt semănat. Nădejdea: mânia lui Dumnezeu este abătută nu prin alianțe istețe, ci prin rugăciune și pocăință, iar darurile lui Dumnezeu rămân cu cei ce le prețuiesc. Vițelul inutil este zdrobit; Dumnezeul cel viu care dă tot binele rămâne și cere doar să nu disprețuim ceea ce El dă.
Răspunde
Urmărește unde aleargă inima ta în frică. Chiril avertizează că Efraim, porumbița fără minte, a alergat în Egipt și Asiria când ar fi trebuit să alerge la Dumnezeu — și că o inimă ce se alipește de vrăjmaș devine una cu el. Așadar, când necazul apasă, nu fugi mai întâi la siguranțe omenești, la alianțele și stratagemele ce promit scăpare în afara lui Dumnezeu. Fugi la El. Chiril numește leacul limpede: abate mânia prin rugăciuni și pocăințe. Aceasta este ușa mereu deschisă, singurul ajutor ce nu dă greș niciodată. Ferește-te și de vântul semănat. Orice zidești în afara lui Dumnezeu — idolii banilor, ai reputației, ai plăcerii, lucrările propriilor tale mâini puse în locul Făcătorului — este o semănare de vânt ce seceră vijelie; vițelul, oricât de aurit, nu este Dumnezeu, iar meșteșugarul care l-a făcut nu poate mântui. Și mai presus de toate, nu disprețui darurile lui Dumnezeu. Chiril preface întreaga avertizare în acest unic sfat: prețuiește mult ceea ce ai primit — botezul tău, locul tău în Biserică, harul dat ție — căci celui grijuliu darul îi rămâne, dar de la cel nepăsător se ia chiar și ceea ce pare că are. Prețuiește ceea ce Dumnezeu ți-a dat, păzește-l cu recunoștință și folosință, și nu vei fi porumbița nebună sau cuptorul încins, ci un suflet ce rodește și păstrează ceea ce a primit.
Roagă-te
Doamne și iubitorule de oameni, care Îți răscumperi poporul, dar Te mâhnești când vorbesc minciuni împotriva Ta și fug în Egipt după ajutor: păzește inima mea de nebunia porumbiței fără minte care aleargă la oameni și nu la Tine. Când frica apasă și mânia amenință, să nu caut alianțe mincinoase nici să mă încred în lucrările propriilor mele mâini, căci idolul nu este dumnezeu și meșteșugarul nu poate mântui; ci învață-mă să abat mânia prin rugăciune și pocăință, fugind la Tine singur, Cel ce mântuiești. Lasă inima mea să se alipească de Tine, ca să fiu un duh cu Tine, și niciodată de vrăjmaș, ca să nu devin o inimă cu el. Păzește-mă de semănarea vântului și să nu zidesc nimic în locul ce Ți se cuvine Ție, Făcătorul meu. Și mai presus de toate, să nu disprețuiesc niciodată darurile Tale, ci să prețuiesc mult tot ce am primit de la Tine — harul Tău, Biserica Ta, sfintele Tale taine — ca darul să rămână cu mine și ca ceea ce am să nu mi se ia. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →