← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 5 — cu Brown

Romani 5Comentariul lui Jamieson, Fausset și Brown la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Comentariul asupra întregii Biblii al lui Robert Jamieson, A.R. Fausset și David Brown pentru expunerea sa măsurată, verset cu verset, a capitolului 5 din Romani. Tratamentul lor dezvăluie mai întâi roadele imediate ale justificării prin credință și apoi plasează aceste binecuvântări în contrastul amplu dintre Adam și Hristos. Atenția atentă a comentariului la dovezile manuscriselor, precizia doctrinară și căldura pastorală invită credincioșii să urmărească cum pacea, speranța și împăcarea curg din lucrarea împlinită a Domnului Isus.
Citește

Citire

Cu inimile pregătite de Duh, să citim cu glas tare capitolul 5 din Romani, ascultând mișcarea apostolului de la pacea statornicită a justificării la speranța triumfătoare care privește dincolo de încercările prezente. Opriți-vă după fiecare paragraf pentru ca ritmurile măsurate ale textului să se așeze, cerând Domnului să deschidă ochii înțelegerii voastre la bogățiile asigurate nouă în Hristos.
Studiu
Jamieson deschide roadele justificării la primul verset. Versetul 1. 1. Așadar fiind —'având fost.' justificați prin credință, avem pace cu Dumnezeu, etc.—Dacă ne ghidăm după autoritatea manuscriselor, adevărata lectură aici, fără îndoială, este 'Să avem pace' o lectură, totuși, pe care cei mai mulți o resping, deoarece cred că este nenatural să îndemni oamenii să aibă ceea ce aparține lui Dumnezeu să dea, deoarece apostolul nu dă aici îndemnuri, ci enunță fapte. Dar deoarece pare periculos să lăsăm deoparte mărturia decisivă a manuscriselor, cu privire la ceea ce a scris apostolul, în favoarea a ceea ce credem doar că ar fi trebuit să scrie, să ne oprim și să întrebăm—Dacă este privilegiul celor justificați să 'aibă pace cu Dumnezeu', de ce n-ar putea apostolul să înceapă enumerarea roadelor justificării chemând credincioșii să 'realizeze' această pace ca aparținându-le, sau să prețuiască conștiința bucuroasă a ei ca fiind a lor? Și dacă acesta este ceea ce a făcut, nu ar fi necesar să continuăm în același stil, iar celelalte roade ale justificării ar putea fi consemnate, pur și simplu ca fapte. Această 'pace' este mai întâi o schimbare în relația lui Dumnezeu cu noi; și apoi, ca urmare a acesteia, o schimbare din partea noastră față de El. Dumnezeu, pe de o parte, 'ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos' ( :- ); iar noi, pe de altă parte, punând pecetea noastră la aceasta, 'suntem împăcați cu Dumnezeu' ( 2 Corinteni 5:20 ). 'Propițierea' este locul de întâlnire; acolo controversa de ambele părți se încheie într-o 'pace' onorabilă și veșnică. Fausset urmărește apoi lucrarea Duhului în asigurarea speranței. Versetul 5. 5. Iar speranța nu rușinează —nu pune la rușine, ca speranțele deșarte. deoarece dragostea lui Dumnezeu —adică, nu 'dragostea noastră față de Dumnezeu', cum o reprezintă exponenții romani și unii protestanți (urmând pe unii dintre Părinți); ci clar 'dragostea lui Dumnezeu față de noi'—cum sunt de acord majoritatea exponenților. este revărsată —literal, 'turnată', adică, răspândită din belșug (compară Ioan 7:38 ; Tit 3:6 ). prin Duhul Sfânt care este —mai degrabă, 'a fost.' dat nouă —adică, la marea revărsare penticostală, care este privită ca donația formală a Duhului Bisericii lui Dumnezeu, pentru tot timpul și pentru fiecare credincios. ( Duhul Sfânt este introdus aici pentru prima oară în această Epistolă. ) Este ca și cum apostolul ar fi spus, 'Și cum poate această speranță a slavei, pe care o prețuim ca credincioși, să ne pună la rușine, când simțim că Dumnezeu Însuși, prin Duhul Său dat nouă, ne scaldă inimile în senzații dulci, supunătoare ale dragostei Sale minunate față de noi în Hristos Isus?' Aceasta îl determină pe apostol să se întindă asupra caracterului uimitor al acelei dragoste. Brown încheie secțiunea îndreptând atenția spre bucuria în Dumnezeu prin Hristos. Versetul 11. 11. Și nu numai atât, dar și noi ne bucurăm —mai degrabă, 'ne lăudăm.' în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin —'prin' care am primit acum ispășirea —mai degrabă, 'împăcarea' ( Margine ), cum este redat același cuvânt în :- și în 2 Corinteni 5:18 ; 2 Corinteni 5:19 . (De fapt, sensul mai timpuriu al cuvântului englez 'ispășire' a fost 'împăcarea a două părți înstrăinate') [TRENCH]. Efectele precedente ale justificării au fost toate beneficii pentru noi înșine, cerând recunoștință; acesta din urmă poate fi numit unul pur dezinteresat. Primul nostru sentiment față de Dumnezeu, după ce am găsit pace cu El, este acela de recunoștință statornică pentru o mântuire atât de costisitoare; dar de îndată ce am învățat să strigăm, Abba, Tată, sub dulcele simțământ al împăcării, atunci 'lăudarea' în El ia locul fricii de El, și acum El ni se arată 'cu totul vrednic de iubit!'
Considerați

Considerare

Fausset extrage prima notă doctrinală asupra fundamentelor evangheliei. Despre această secțiune, Notă, (1) Cât de glorios dovedește Evanghelia originea sa divină bazând toată ascultarea acceptabilă pe 'pacea cu Dumnezeu', punând temeliile acestei păci într-o 'justificare' dreaptă a păcătosului 'prin Domnul nostru Isus Hristos', și făcând din aceasta intrarea la o stare permanentă în favoarea divină, și o așteptare triumfătoare a slavei viitoare! ( Romani 5:1 ; Romani 5:2 ). Altă pace, demnă de acest nume, nu există; și cum cei care îi sunt străini nu se ridică la bucuria unei astfel de înalte comuniuni cu Dumnezeu, tot așa ei nu au nici gust pentru ea nici dorință după ea. Brown subliniază singurul temei meritoriu al justificării. (4) Este oficiul propriu al Duhului Sfânt să nască în suflet convingerea deplină și conștiința bucuroasă a dragostei lui Dumnezeu în Hristos Isus față de păcătoșii omenirii, și față de noi în particular; și unde aceasta există, ea poartă cu sine o astfel de asigurare a mântuirii finale care nu poate înșela ( Romani 5:4- : ). (5) Justificarea oamenilor păcătoși nu este în virtutea îndreptării lor, ci a 'sângelui Fiului lui Dumnezeu'; și în timp ce aceasta este afirmată expres în Romani 5:4- : , împăcarea noastră cu Dumnezeu prin 'moartea Fiului Său', afirmată în Romani 5:4- : , nu este decât o varietate a aceleiași afirmații. În ambele, binecuvântarea intenționată este restaurarea păcătosului la o stare dreaptă în ochii lui Dumnezeu; și în ambele, temeiul meritoriu al acesteia, care se intenționează a fi transmis, este jertfa expiatoare a Fiului lui Dumnezeu.
Răspunde

Răspuns

1. Unde aveți cea mai mare nevoie să realizați pacea cu Dumnezeu pe care o asigură justificarea? 2. Cum a întărit mărturia Duhului despre dragostea lui Dumnezeu speranța voastră în mijlocul încercărilor? 3. În ce feluri reflectă umblarea voastră zilnică o bucurie crescândă în Dumnezeu Însuși mai degrabă decât doar în darurile Sale?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, Te lăudăm pentru pacea cu Tine pe care o avem prin îndreptățirea prin credință în Domnul nostru Isus Hristos, care ne-a împăcat cu Tine prin sângele Său. Prin Duhul Tău, varsă dragostea Ta în inimile noastre, ca să îndurăm încercările cu răbdare, producând o nădejde care nu rușinează, și să ne bucurăm de certitudinea mântuirii noastre. Ține-ne mereu dependenți de harul Tău, ca să umblăm în bucuroasa asigurare până Te vom vedea față în față. Amin.

Comentariul lui Jamieson, Fausset și Brown la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →