Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 5 — cu Coke
Deschidere
În orele liniștite ale devoțiunii de dimineață ne întoarcem din nou la Comentariul lui Thomas Coke asupra Sfintei Scripturi, acea bogată comoară wesleyană de expunere și perspectivă plină de rugăciune. Episcopul Coke, primul episcop metodist și tovarăș credincios al wesleyenilor, deschide al cincilea capitol din Ioan cu grijă reverentă, urmărind cuvintele și lucrările Mântuitorului astfel încât fiecare cititor să fie condus mai adânc în credința vie. Paginile sale respiră căldura unuia care a cunoscut atât Scripturile cât și Duhul care le-a inspirat.
Citește
Citire
Să citim acum întregul capitol cinci din Ioan, ascultând glasul Fiului lui Dumnezeu care vorbește atât atunci cât și acum. Citim încet, oprindu-ne unde Duhul atrage atenția, și primim narațiunea sfântă ca pe cuvântul viu care încă înviorează sufletul.
Studiu
Coke începe expunerea prezentând împrejurările infirmității de treizeci și opt de ani.
Versetul 5. Ioan 5:5. Și era acolo un om oarecare, — Printre mulțimile care zăceau în porticurile din Betsaida, era unul care avea o infirmitate, — ασθενεια, — cel mai probabil o tulburare paralitică, care rareori cedează în fața medicinei, chiar dacă a fost contractată recent: cu cât mai puțin vindecabilă trebuie să fi fost, după ce a continuat treizeci și opt de ani! Inveterarea acestei tulburări a omului trebuie să fi fost cunoscută de mulți în cursul unui timp atât de lung; iar realitatea indispoziției sale, care era chiar anterioară nașterii lui Hristos, trebuie să fi fost la fel de notorie și să fi arătat imposibilitatea oricărei coluziuni între ei. Lungimea și marea afecțiune a omului, bine cunoscute lui Isus, (după cum reiese din Ioan 5:6.) împreună cu sărăcia sa, (Ioan 5:7.) au fost motive suficiente pentru ca Domnul nostru să-l aleagă pe el, ca să experimenteze mila puterii Sale vindecătoare; o putere infinit superioară virtuții apelor. Dacă Domnul nostru în acest timp nu i-ar fi vindecat pe niciunul dintre acești neputincioși, nu ar fi acționat contrar relatării generale pe care evangheliștii o dau despre bunătatea Sa în alte ocazii, și anume că i-a vindecat pe toți cei care veneau la El; căci astfel de persoane bolnave care își părăseau locuințele cu convingerea puterii și demnității Sale erau obiecte potrivite ale milei Sale; în timp ce bolnavii din Betsaida nu erau mai mult decât ceilalți bolnavi din întreaga țară, pe care El i-ar fi putut vindeca doar prin voință, dacă ar fi dorit. Ei nu aveau cunoștință despre El sau, dacă știau ceva despre El, nu aveau o idee justă despre puterea Sa și așteptau alinare din altă parte.El dezvăluie apoi întrebarea căutătoare a Domnului nostru adresată omului neajutorat.
Versetul 6. Ioan 5:6. Vrei să fii vindecat? — Domnul nostru a propus această întrebare pentru ca omul să aibă ocazia de a-și declara cazul în auzul mulțimii; (vezi Ioan 5:13.) deoarece o astfel de declarație tindea să facă minunea mai vizibilă. Se pare că El a intenționat să trezească atenția locuitorilor capitalei; hotărând să pună dovezile misiunii Sale înaintea lor în discursul pe care această minune urma să-l prilejuiască.Coke prezintă apoi apărarea Mântuitorului în fața conducătorilor, întemeind-o pe lucrarea continuă a Tatălui.
Versetul 17. Ioan 5:17. Tatăl Meu lucrează până acum, — Isus și-a început apărarea arătându-le conducătorilor lipsa de rațiune a nemulțumirii lor față de El, pentru că a vindecat omul infirm în ziua sabatului. Le-a spus că, în săvârșirea vindecărilor în ziua sabatului, El doar Îl imita pe Tatăl Său, care lucra în fiecare zi a săptămânii făcând bine oamenilor prin Providența Sa neobosită; căci, în sabat, ca și în alte zile, prin operația invizibilă a puterii Sale, Dumnezeu susține întregul cadru al naturii și poartă mișcarea cerurilor, de care depind alternanțele zilei și nopții și ale anotimpurilor; care sunt atât de necesare pentru producerea hranei și a celorlalte mijloace de viață. Deoarece evreii își întemeiau observarea sabatului pe faptul că Dumnezeu S-a odihnit atunci de lucrările creației, acest argument a fost decisiv. Unii îl redau astfel: Tatăl Meu lucrează chiar și acum.Despre înviere, El insistă asupra darului Tatălui de a da toată judecata Fiului.
Versetele 21-23. Ioan 5:21-23. Căci precum Tatăl înviază morții, — 'Ați văzut acum vindecarea unuia care fusese mult timp invalidat de o boală; dar Eu nu am înviat încă pe nimeni din morți: totuși, veți vedea curând că nu este din lipsă de putere; căci, precum Tatăl, ori de câte ori dorește, înviază și însuflețește morții, tot așa veți avea dovezi suficiente că Fiul însuflețește pe cine voiește; nici nu este de mirare că El ar trebui să aibă o putere atât de mare; căci Tatăl în propria Sa persoană nu judecă pe nimeni, ci a dat administrarea întregii judecăți Fiului, înaintea căruia toți oamenii vor apărea la urmă și prin care vor fi rânduiți la starea lor finală și veșnică; și această putere importantă Tatăl Mi-a încredințat-o Mie, pentru ca, în ciuda formei umile în care apar acum, toți să fie îndemnați să cinstească pe Fiul, chiar așa cum Îl cinstesc pe Tatăl Însuși; aducându-I un omagiu și o ascultare fără rezerve, ca ceea ce este necesar pentru a-și aproba datoria și credincioșia față de Dumnezeu; căci acela care, într-o astfel de împrejurare și pe baza unei astfel de descoperiri, nu cinstește pe Fiul, ca vrednic de cea mai înaltă venerație, nu Îl cinstește pe Tatăl care L-a trimis; ci, jignindu-L în persoana Fiului Său, trebuie să se aștepte să fie tratat ca un dușman și un rebel.'
Considerați
Considerare
Coke încheie cu afirmația solemnă că aceeași cinste se cuvine Fiului ca și Tatălui.
Mântuitorul nostru se ridică aici în discursul Său și deschide o astfel de scenă de slavă pentru ascultătorii Săi, încât trebuie să îi fi umplut de uimire: a poseda puterea de a învia morții argumenta o mare demnitate; dar Domnul nostru pretinde una mai mare, afirmând că a fost investit cu puterea de a judeca lumea. Puterea de a judeca lumea implică executarea judecăților temporale și veșnice. Această putere I-a fost încredințată Domnului nostru, pentru ca toți oamenii să Îl cinstească chiar așa cum Îl cinstesc pe Tatăl; unde puterea este aceeași, cinstea trebuie să fie la fel. Oamenii trebuiau deci să cinstească pe Fiul, ca făcător și guvernator și Mântuitor al lumii, prin a-I aduce omagiul credinței, al dragostei și al ascultării, pentru ca să fie răsplătiți cu viața veșnică: astfel încât, fiind numit de Tatăl Judecător universal, cei care nu L-au cinstit nu L-au cinstit pe Tatăl.
Răspunde
Răspuns
Unde, în propria ta slăbiciune, ai auzit pe Domnul întrebând: 'Vrei să fii vindecat?' Cum te invită lucrarea neîncetată a Tatălui să te odihnești de la strădania anxioasă în ziua Domnului? În ce fel înveți să cinstești pe Fiul chiar așa cum Îl cinstești pe Tatăl?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale slujitorului Tău Thomas Coke, al cărui comentariu încă călăuzește inimile metodiste în lucrurile adânci ale lui Hristos. Dă-ne, Te rugăm, același Duh care S-a odihnit peste el, ca să primim fiecare cuvânt al Fiului cu credință smerită. Vindecă infirmitățile noastre îndelungate, înviază sufletele noastre moarte și învață-ne să Îl cinstim pe Fiul chiar așa cum Te cinstim pe Tine. Aceeași putere care l-a ridicat pe omul din Betsaida să ne ridice zilnic la o viață nouă, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →