← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezechiel 11-12 — cu Matthew Henry

Ezechiel 11-12Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ezechiel 11–12 deschide o fereastră către viziunea profetului despre judecată și milă. În aceste capitole Domnul înfruntă conducătorii mândri încă din Ierusalim, în timp ce oferă o speranță surprinzătoare exilaților din Babilon. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să auzim atât avertizarea cât și mângâierea pe care Dumnezeu le rostește prin Ezechiel. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi pentru o falsă siguranță și să ne încredem în Domnul care își adună poporul risipit. Lecția de astăzi se inspiră direct din tratarea lui Henry a acestor două mesaje, pentru ca să primim cuvântul cu smerenie și credință.
Citește

Citire

Acordă-ți timp acum să citești capitolele 11 și 12 din Ezechiel încet și cu rugăciune. Observă cele două mesaje distincte pe care le primește Ezechiel: unul de judecată împotriva conducătorilor siguri din Ierusalim și unul de mângâiere pentru exilații descurajați. Fii atent la îndepărtarea dramatică a slavei lui Dumnezeu și la promisiunea unei inimi noi. Lasă textul să vorbească înainte de a te întoarce la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a descrie siguranța conducătorilor Ierusalimului. I. Marea siguranță a conducătorilor Ierusalimului, în ciuda judecăților lui Dumnezeu care erau asupra lor, Profetul a fost dus, în viziune, la poarta templului unde acești conducători stăteau în consiliu asupra afacerilor dificile actuale ale cetății: Duhul m-a ridicat și m-a adus la poarta de răsărit a casei Domnului, și iată, acolo erau douăzeci și cinci de bărbați. Vezi cât de ascultător a fost profetul la ordinele Duhului și cât de atent la toate descoperirile care i-au fost făcute. Se pare că acești douăzeci și cinci de bărbați nu erau aceiași cu cei douăzeci și cinci pe care i-am văzut la ușa templului, închinându-se spre răsărit (cap. viii. 16); aceia par să fi fost preoți sau leviți, căci erau între pridvor și altar, dar aceștia erau conducători stând în poarta casei Domnului, pentru a judeca pricini (Ier. xxvi. 10), și sunt acuzați aici nu de corupții în închinare, ci de administrare greșită în guvernare; doi dintre ei sunt numiți, pentru că erau cei mai activi conducători, și poate pentru că profetul îi cunoștea, deși fusese absent câțiva ani—Pelatia și Iaazania, nu cel menționat în cap. viii. 11, căci acela era fiul lui Șafan, acesta este fiul lui Azur. Unii ne spun că Ierusalimul era împărțit în douăzeci și patru de cartiere, și că aceștia erau guvernatorii sau consilierii acelor cartiere, cu primarul sau președintele lor. Acum observă, 1. Caracterul general pe care Dumnezeu îl dă acestor bărbați profetului (v. 2): „Aceștia sunt bărbații care pun la cale răul; sub pretextul de a concepe măsuri pentru siguranța publică, ei întăresc poporul în păcatele sale și îi îndepărtează teama de judecățile lui Dumnezeu cu care sunt amenințați de profeți; au dat sfat rău în această cetate, sfătuindu-i să restrângă și să reducă la tăcere pe profeți, să se răzvrătească împotriva regelui Babilonului și să hotărască să țină cetatea până la ultima extremitate.” Observă, Este rău cu un popor când lucrurile care țin de pacea lor sunt ascunse de ochii celor încredințați cu sfaturile lor. Și, când se face rău, Dumnezeu știe la ușa cui să-l pună, și, în ziua descoperirii și răsplătirii, va fi sigur să-l pună la ușa potrivită, și va spune: Aceștia sunt bărbații care l-au pus la cale, deși sunt bărbați mari și trec drept bărbați înțelepți, și nu trebuie acum contrazise sau controlate. 2. Acuzația particulară adusă împotriva lor în dovada acestui caracter. Sunt acuzați pentru cuvinte rostite la consiliul lor, pe care cel ce stă în adunarea celor puternici le-ar lua în seamă (v. 3); au spus în acest sens: „Nu este aproape; distrugerea cetății noastre, care a fost atât de des amenințată de profeți, nu este aproape, nu atât de aproape cum vorbesc ei.” Sunt conștienți de o astfel de dușmănie față de reformă încât nu pot decât să concluzioneze că va veni la urmă; dar au o astfel de părere despre răbdarea lui Dumnezeu (deși au abuzat-o mult) încât sunt dispuși să spere că nu va veni atât de curând. Observă, Unde Satana nu poate convinge pe oameni să privească judecata care vine ca pe un lucru îndoielnic și nesigur, totuși își câștigă punctul convingându-i să o privească ca pe un lucru la distanță, astfel încât își pierde forța: dacă este sigură, totuși nu este aproape; în timp ce, în adevăr, Judecătorul stă la ușă. Acum, dacă distrugerea nu este aproape, ei concluzionează: Să ne construim case; să contăm pe o continuare, căci această cetate este căldarea și noi suntem carnea. Aceasta pare a fi o expresie proverbială, însemnând nu mai mult decât atât: „Suntem la fel de siguri în această cetate ca și carnea într-o oală clocotită; zidurile cetății vor fi pentru noi ca niște ziduri de aramă și nu vor primi mai multe daune de la asediatori decât căldarea de la focul de sub ea. Cei care încearcă să ne forțeze să ieșim din cetatea noastră în captivitate vor descoperi că este la fel de periculos pentru ei ca și cum ar încerca să scoată carnea dintr-o oală clocotită cu mâinile.” Aceasta pare a fi înțelesul ei, prin răspunsul pe care Dumnezeu i-l dă (v. 9): „Vă voi scoate din mijlocul cetății, unde vă credeți în siguranță, și atunci va apărea (v. 11) că aceasta nu este căldarea voastră, nici voi nu sunteți carnea.” Poate are o referință particulară la carnea jertfelor de pace, care era o ofensă atât de mare pentru preoții înșiși să o scoată din căldare în timp ce fierbea (cum găsim în 1 Sam. ii. 13, 14), și atunci sugerează că erau mai siguri pentru că Ierusalimul era cetatea sfântă, și se considerau un popor sfânt în ea, care nu trebuia atins. Unii cred că aceasta a fost o batjocură la adresa lui Ieremia, care într-una din primele sale viziuni a văzut Ierusalimul reprezentat printr-o oală clocotită, Ier. i. 13. „Acum,” spun ei, într-un mod de glumă și ridicol, „dacă este o oală clocotită, noi suntem ca și carnea din ea, și cine îndrăznește să ne atingă?” Astfel au continuat să batjocorească pe trimișii Domnului, chiar în timp ce sufereau pentru aceasta; dar nu fiți batjocoritori, ca nu cumva legăturile voastre să fie întărite. Acele inimi sunt într-adevăr făcute mai sigure de acele cuvinte ale lui Dumnezeu care au fost concepute ca avertizare pentru ei. Henry arată apoi metoda pe care Dumnezeu o folosește pentru a-i trezi pe aceiași conducători. II. Metoda luată pentru a-i trezi din siguranța lor. Unul ar crede că providențele lui Dumnezeu care se refereau la ei erau de ajuns pentru a-i trezi; dar, pentru a-i ajuta să înțeleagă și să folosească acelea, cuvântul lui Dumnezeu le este trimis pentru a le da avertizare (v. 4): De aceea proorocește împotriva lor și încearcă să-i deziluzionezi; proorocește, fiule al omului! asupra acestor oase moarte și uscate. Observă, Cea mai mare bunătate pe care o pot face slujitorii pentru păcătoșii siguri este să predice împotriva lor și să le arate nenorocirea și primejdia lor, deși sunt oricât de nevoiți să le vadă. Atunci acționăm cel mai mult pentru ei când apărăm cel mai mult împotriva lor. Dar profetul, fiind în pierdere ce să spună unor oameni care erau împietriți în păcat și care sfidau judecățile lui Dumnezeu, Duhul Domnului a căzut asupra lui, pentru a-l face plin de putere și curaj, și i-a spus: Vorbește. Observă, Când păcătoșii se lingușesc pe ei înșiși spre propria ruină, este timpul să vorbești și să le spui că nu vor avea pace dacă vor continua. Slujitorii sunt uneori atât de sfioși și timizi și atât de pierduți, încât trebuie împinși să vorbească și să vorbească cu îndrăzneală. Dar cel ce poruncește profetului să vorbească îi dă instrucțiuni ce să spună; și el trebuie să se adreseze lor ca și casei lui Israel (v. 5), căci nu numai conducătorii, ci tot poporul era preocupat să cunoască adevărul cauzei lor, să cunoască ce e mai rău din ea. Ei sunt casa lui Israel, și de aceea Dumnezeul lui Israel este preocupat, în bunătate față de ei, să le dea avertizare; și ei sunt preocupați în datorie față de el să ia avertizarea. Și ce este ceea ce trebuie să le spună în numele lui Dumnezeu? 1. Să le facă să știe că Dumnezeul cerului ia seama la încrederile deșarte cu care se susțin (v. 5): „Cunosc lucrurile care vin în mințile voastre, fiecare dintre ele, ce motive secrete aveți pentru aceste hotărâri și ce urmăriți punând o față atât de bună pe o chestiune pe care o știți a fi rea.” Observă, Dumnezeu cunoaște perfect nu numai lucrurile care ies din gurile noastre, ci și lucrurile care vin în mințile noastre, nu numai tot ce spunem, ci tot ce gândim; chiar și acele gânduri care sunt aruncate cel mai brusc în mințile noastre și care ies la fel de brusc din ele, astfel încât noi înșine suntem cu greu conștienți de ele, totuși Dumnezeu le cunoaște. El ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine; el înțelege gândurile noastre de departe. Considerarea acestui lucru ar trebui să ne oblige să ne păzim inimile cu toată sârguința, ca niciun gând deșart să nu vină în ele sau să rămână în ele. 2. Să le facă să știe că cei care au sfătuit poporul să reziste vor fi socotiți înaintea lui Dumnezeu ucigașii tuturor celor care au căzut sau vor cădea încă în Ierusalim, prin sabia caldeenilor; și cei uciși erau singurii care aveau să rămână în cetate, ca și carnea în căldare. „Ați înmulțit pe ucișii voștri în cetate, nu numai pe cei pe care i-ați ucis pe nedrept prin sabia justiției sub pretext de lege, ci și pe cei pe care i-ați expus prin voința și mândria voastră în mod neînțelept la sabia războiului, deși v-au fost spuse de profeți că veți merge cu siguranță pe cel mai rău drum. Astfel, voi, cu umorul vostru încăpățânat, ați umplut străzile Ierusalimului cu uciși,” v. 6. Observă, Cei care sunt fie nedrepți fie imprudenți în începerea sau ducerea unui război își aduc asupra lor o mare parte din vina sângelui; și cei care sunt uciși în bătăliile sau asediile pe care le-ar fi putut preveni printr-o pace rezonabilă pe care războiul o urmărea vor fi numiți ucișii lor. Acum acești uciși sunt singura carne care va fi lăsată în această căldare, v. 7. Nu va rămâne nimeni să păstreze posesia cetății decât cei care sunt îngropați în ea. Nu vor fi locuitori ai Ierusalimului decât locuitorii mormintelor de acolo, niciun om liber al cetății decât cei liberi printre morți. 3. Să le facă să știe că, oricât de inexpugnabilă credeau că este cetatea lor, vor fi forțați să iasă din ea, fie alungați în fugă fie trași în captivitate: Vă voi scoate din mijlocul ei, fie că vreți fie că nu, v. 7, 9. L-au provocat pe Dumnezeu să părăsească cetatea și au crezut că se vor descurca bine prin propria politică și putere când el a plecat; dar Dumnezeu îi va face să știe că nu este pace pentru cei care și-au părăsit Dumnezeul. Dacă au alungat prin păcatele lor pe Dumnezeu din casa lui, el îi va alunga curând prin judecățile sale din casele lor; și se va descoperi că cei mai puțin siguri sunt cei mai siguri: „Această cetate nu va fi căldarea voastră, nici voi nu veți fi carnea; nu veți fierbe în ea cum vă promiteți și nu veți muri în cuibul vostru; vă credeți în siguranță în mijlocul ei, dar nu veți fi mult timp acolo.” 4. Să le facă să știe că atunci când Dumnezeu i-a scos din mijlocul Ierusalimului îi va urmări cu judecățile sale oriunde îi va găsi, judecățile de care au crezut că se pot adăposti ținând aproape de Ierusalim. Se temeau de sabie dacă ar ieși la caldeeni și de aceea ar rămâne în căldarea lor, dar, spune Dumnezeu, Voi aduce o sabie asupra voastră (v. 8) și veți cădea prin sabie, v. 10. Observă, Frica celui rău va veni asupra lui. Și nu există gard împotriva judecăților lui Dumnezeu când vin cu însărcinare, nu, nici în ziduri de aramă. Se temeau să se încreadă în mila străinilor. „Dar,” spune Dumnezeu, „vă voi da în mâinile străinilor, ale căror resentimente le veți simți, deoarece nu ați fost dispuși să stați la mila lor.” Vezi Ier. xxxviii. 17, 18. Au crezut că vor scăpa de judecățile lui Dumnezeu, dar Dumnezeu spune că va executa judecăți asupra lor; și în timp ce au hotărât, dacă trebuie judecați, ca aceasta să fie în Ierusalim, Dumnezeu le spune (v. 10 și din nou v. 11) că îi va judeca la hotarele lui Israel, ceea ce s-a împlinit când Nabucodonosor i-a ucis pe toți nobilii lui Iuda la Ribla în țara Hamat, la hotarul cel mai îndepărtat al țării Canaan. Observă, Cei care au prins rădăcini atât de adânci în locul unde trăiesc nu pot fi siguri că în acel loc vor muri. 5. Să le facă să știe că toate acestea sunt pedeapsa cuvenită a păcatului lor și revelarea judecății drepte a lui Dumnezeu împotriva lor: Veți cunoaște că eu sunt Domnul, v. 10 și din nou v. 12. Cei care nu ar fi învățați prin cuvântul lui ce ură are el față de păcat și ce lucru înfricoșător este pentru păcătoșii nepocăiți să cadă în mâinile lui vor fi făcuți să cunoască prin sabia Domnului. Voi executa judecăți, și atunci veți cunoaște că eu sunt Domnul, căci Domnul este cunoscut prin judecățile pe care le execută asupra celor care nu au umblat în rânduielile lui. Prin aceasta se cunoaște că el a făcut legea, pentru că pedepsește încălcarea ei. Voi executa judecăți printre voi (spune Dumnezeu) pentru că nu ați executat judecățile mele, v. 12. Observă, Executarea judecăților gurii lui Dumnezeu de către noi, într-un curs uniform și constant de ascultare de legea lui, este singura cale de a preveni executarea judecăților mâinii lui asupra noastră în ruină și confuzie. Într-un fel sau altul. Judecățile lui Dumnezeu vor fi executate; legea va avea loc fie în porunca ei fie în pedeapsa ei. Dacă nu dăm cinste lui Dumnezeu executând judecățile lui așa cum a poruncit, el își va lua cinste de la noi executând judecățile lui așa cum a amenințat; și astfel vom cunoaște că el este Domnul, Domnul suveran al tuturor, care nu va fi batjocorit. Și observă, Când au lepădat rânduielile lui Dumnezeu și nu au umblat în ele, au făcut după obiceiurile neamurilor care erau în jurul lor și au introdus în închinarea lor toate obiceiurile lor necurate, ridicole și barbare. Când oamenii părăsesc regula stabilită a instituțiilor divine, rătăcesc fără sfârșit. Drept urmare, aceasta a fost făcută motivul pentru care să păstreze rânduielile lui Dumnezeu, ca să nu comită obiceiurile abominabile ale neamurilor, Lev. xviii. 30. Henry se întoarce apoi la promisiunile pline de har date exilaților. 1. Că le va compensa lipsa templului și a privilegiilor lui (v. 16): Voi fi pentru ei ca un mic sanctuar, în țările unde vor veni. Cei din Ierusalim au templul, dar fără Dumnezeu; cei din Babilon au pe Dumnezeu, deși fără templu. (1.) Dumnezeu va fi un sanctuar pentru ei; adică un loc de refugiu; la el vor fugi și în el vor fi în siguranță, ca cel care a apucat coarnele altarului. Sau, mai degrabă, vor avea o astfel de comuniune cu Dumnezeu în țara captivității lor cum se credea că nu poate fi avută nicăieri decât în templu. Vor vedea acolo puterea lui Dumnezeu și slava lui, așa cum obișnuiau să le vadă în sanctuar; vor avea semnele prezenței lui Dumnezeu cu ei, și harul lui în inimile lor va sfinți rugăciunile și laudele lor, la fel de bine ca și altarul sfințea darul, astfel încât vor plăcea Domnului mai bine decât un bou sau un vițel. (2.) Va fi un mic sanctuar, nevăzut sau neobservat de dușmanii lor, care priveau cu ochi rău și invidios acea casă din Ierusalim care era înaltă și mare, 1 Împărați ix. 8. Ei erau puțini și umili, și un mic sanctuar era cel mai potrivit pentru ei. Dumnezeu privește starea de jos a poporului său și își potrivește favorurile la circumstanțele lor. Observă condescendențele harului divin. Dumnezeul cel mare va fi pentru poporul său un mic sanctuar. Observă, Cei care sunt lipsiți de beneficiul rânduielilor publice, dacă nu este vina lor, pot avea lipsa lor compensată din abundență în comunicările imediate ale harului și mângâierilor divine.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea evidențiind mângâierea oferită captivilor descurajați. Profeția a fost concepută pentru a înălța fiecare vale precum și pentru a coborî fiecare munte și deal (Isa. xl. 4), și profeții trebuiau să vorbească nu numai convingere celor prezumțioși și siguri, ci mângâiere celor disprețuiți și descurajați care tremurau la cuvântul lui Dumnezeu. Profetul Ezechiel, primind în prima parte a acestui capitol instrucțiuni pentru trezirea celor care erau în tihnă în Sion, este în aceste versete înzestrat cu cuvinte mângâietoare pentru cei care plângeau în Babilon și stăteau plângând lângă râuri când își aminteau de Sion. Observă,
Răspunde

Răspuns

Unde aș putea să mă agăț de un fals sentiment de siguranță ca și conducătorii din Ierusalim? Cum mă încurajează astăzi promisiunea lui Dumnezeu de a fi un sanctuar pentru cei risipiți? În ce domeniu al vieții mele am nevoie ca Domnul să înlocuiască o inimă de piatră cu o inimă de carne?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, cercetează inimile noastre și îndepărtează orice încredere mincinoasă care ne-ar opri să tremurăm la avertismentele Tale. Adună-ne din orice loc de exil și fii sanctuarul nostru oriunde ne-am afla. Dă-ne o inimă și un duh nou, ca să umblăm în rânduielile Tale și să-Ți aparținem cu totul. Păzește-ne să nu batjocorim răbdarea Ta și dă-ne smerenia de a primi atât judecățile Tale, cât și îndurările Tale. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →