← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deuteronomul 29-30 — cu Simeon

Deuteronomul 29-30Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadențele măsurate ale căii de mijloc, Horae Homileticae a lui Charles Simeon deschide avertismentele legământului din Deuteronomul 29–30 cu fidelitate pastorală sobră. În trei cuvântări succesive, marele exeget evanghelic urmărește necredința statornică a inimii omenești, primejdia siguranței trufașe și hotarul cuviincios care păzește lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu. Cuvintele sale, izvorâte din anii îndelungați de slujire la amvonul din Cambridge, invită Biserica de astăzi să asculte din nou chemarea străveche la pricepere duhovnicească și ascultare smerită. Ne întoarcem la aceste pagini nu ca la un simplu comentariu istoric, ci ca la un sfat viu pentru poporul lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Să dăm acum ureche cu luare-aminte la înnoirea solemnă a legământului consemnată în capitolele 29 și 30 din Deuteronom. În aceste capitole, Moise pune înaintea lui Israel atât binecuvântările credincioșiei, cât și urmările cumplite ale împietririi inimii. În timp ce citim, cerem Duhului Sfânt să ne dăruiască ochi ca să vedem și urechi ca să auzim ceea ce Domnul mai vorbește și astăzi Bisericii Sale.
Studiu
Simeon rostește mai întâi plângerea lui Moise împotriva poporului încredințat lui. Astfel îl găsim pe Moise, după cele mai neobosite strădanii timp de patruzeci de ani, silit să adopte față de poporul evreu limbajul textului meu: „Domnul nu v-a dat inimă ca să pricepeți, ochi ca să vedeți și urechi ca să auziți, până în ziua aceasta.” O, de n-ar exista temeiuri pentru o plângere asemănătoare și printre voi, frații mei! Dar credincioșia creștină mă silește să declar că, într-o măsură foarte jalnică, aceste cuvinte se adeveresc în acest loc: și, firește, trebuie să vă înfățișez plângerea, I. Așa cum a rostit-o Moise împotriva poporului încredințat lui — Ei „văzuseră” cu ochii trupești toate minunile săvârșite pentru ei în Egipt și în pustiu — — — Dar nu aveau nicio pricepere duhovnicească a acestora. Nu înțelegeau, 1. El arată apoi cum aceeași plângere se aplică Bisericii din vremea sa. Nu spunem că acesta era caracterul întregului popor: dar când ne aducem aminte că din toată națiunea aceea numai doi, dintre toți bărbații care au ieșit din Egipt, au fost lăsați să intre în Canaan, nu putem decât să ne temem că excepțiile au fost foarte puține, iar marea mulțime a poporului era de felul celui înfățișat în textul nostru.] Oricât de umilitoare este această plângere, trebuie s-o considerăm și II. Ca aplicabilă nouă înșine în ziua de astăzi — Avantajele noastre au fost cu mult mai mari decât cele de care s-a bucurat poporul evreu. Ei aveau doar umbra, dar noi avem realitatea. Întreaga răscumpărare ne-a fost pusă înainte: totuși, noi, în cea mai mare parte, avem doar o înțelegere foarte slabă și nepotrivită a ei. De către marea mulțime a creștinilor cu numele, 1. Simeon descoperă apoi amăgirea uluitoare a siguranței trupești. Când i-a scos pe israeliți din Egipt, a încheiat legământ cu ei pe muntele Horeb: și când toată generația aceea pierise din pricina încălcărilor legământului Său, a binevoit cu îndurare să reînnoiască legământul cu copiii lor în țara Moab: iar pricina pe care o dă pentru această bunătate plecată este ca nu cumva ei să păcătuiască cu trufie și să piară în chip jalnic, după pilda părinților lor [Notă: Vezi ver. 1, 15, 18–20.]. În cuvintele pe care tocmai le-am citit, El arată, I. Amăgirea uluitoare a păcătoșilor — Că cea mai mare parte a omenirii umblă după închipuirile inimilor lor este limpede; și că Dumnezeu le vestește mânia Sa este la fel de limpede: totuși, de pretutindeni vedem, 1. El stabilește hotarul cuvenit pentru orice cercetare a tainelor dumnezeiești. Pricinile hotărârilor Sale erau ascunse în sânul Său: iar hotărârile înseși le-au fost făcute cunoscute spre binele lor: și Dumnezeu aștepta ca ei să folosească cum se cuvine toată informația pe care le-o dăduse. Aceasta pare a fi înțelesul general al textului nostru; de unde voi lua prilejul să arăt, I. Hotarul cuvenit al cercetărilor noastre în lucrurile lui Dumnezeu — Dumnezeu a binevoit să ne descopere multe cu privire la firea Sa, la lucrările Sale, la planurile Sale: dar este cu mult mai mult ceea ce nu a socotit de cuviință să ne comunice; și care, dacă ni s-ar comunica, nu am fi mai în stare să-l înțelegem decât un copil ar putea înțelege cele mai adânci descoperiri ale filozofiei. Chiar și ceea ce știm, știm doar în parte: de fapt, cunoștința noastră despre orice lucru este atât de superficială, încât abia merită să fie numită cunoștință: și, de aceea, față de orice lucru ni se potrivește cea mai deplină smerenie.
Considerați

Cugetare

Simeon încheie îndemnând la mulțumire pentru harul care deosebește. Fiecare titlu al Cuvântului lui Dumnezeu se va împlini; și de aceea să nu dați ascultare celor ce ar voi să vă tragă înapoi în lume [Notă: Efeseni 5:6.]. „Să fie Dumnezeu adevărat, iar tot omul mincinos.”] 3. Să fim mulțumitori dacă Dumnezeu ne-a făcut să ne deosebim de ei — [Ce temei aveau Noe și Lot să fie mulțumitori că au fost în stare să creadă mărturia dumnezeiască! Și cu adevărat, dacă suntem în stare să ieșim dintr-o lume nelegiuită și să intrăm în adevărata Arcă, Domnul Isus Hristos, avem nu mai puțin temei de mulțumire decât ei. Este tot atât de mult rodul harului suveran al lui Dumnezeu, pe cât a fost îndurarea dăruită lor. Să fim atunci tot mai veghetori împotriva încrederii trufașe și a tuturor amăgirilor inimilor noastre; și, într-o ascultare fără rezervă de toate poruncile lui Dumnezeu, să „ne păstrăm în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos spre viața veșnică.” El îndreaptă fiecare descoperire spre scopul ei practic hotărât. Evanghelia, cu toate făgăduințele și poruncile ei — [Nimic din acestea nu trebuie privit ca o simplă chestiune de speculație; ci întreaga Evanghelie trebuie îmbrățișată ca un leac, ca un leac potrivit nevoilor noastre și îndestulător pentru neputințele noastre. Fiecare făgăduință a ei trebuie îmbrățișată ca temei de nădejde; și fiecare poruncă din ea trebuie ascultată ca dovadă a credinței și dragostei noastre — — —] 5. Realitățile lumii veșnice — [Nimeni n-a venit niciodată din cer sau din iad ca să ne spună ce erau acele stări sau care era înțelesul deplin al termenilor sub care acele stări sunt înfățișate. Nici nu este de importanță pentru noi să știm mai mult despre ele în lumea aceasta.
Răspunde

Răspuns

1. Unde descopăr orbire duhovnicească stăruind în ascultarea mea a Cuvântului? 2. În ce feluri sunt ispitit să mă binecuvântez pe mine însumi în timp ce umblu după închipuirea inimii mele? 3. Cum îmi voi rândui cercetările astfel încât adevărul descoperit să mă conducă la ascultare bucuroasă?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care ne-ai dat Sfintele Scripturi spre învățătură și mustrare, dă-ne, Te rugăm, inimi ca să pricepem, ochi ca să vedem și urechi ca să auzim avertismentele și făgăduințele legământului Tău. Păzește-Ți Biserica de siguranța vicleană care adaugă beție la sete și ține-ne pururea cu minte că lucrurile ascunse sunt ale Tale. Dăruiește-ne harul fricii sfinte și mângâierea îndurării care deosebește, ca să umblăm în toate poruncile Tale fără prihană, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →