Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 7 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a prezbiterianismului american, Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes oferă un ghid constant, saturat de Scriptură, prin epistola către Evrei. Astăzi ne întoarcem la capitolul 7, unde argumentul apostolului privind preoția superioară a lui Hristos ajunge la o etapă decisivă. Barnes urmărește cu răbdare comparația cu Melhisedec, arătând cum anticul rege-preot prefigurează pe Fiul etern. Expunerea sa invită credincioșii să se odihnească în slujirea împlinită și neschimbătoare a marelui nostru Preot. Cu reverență pentru text și grijă pentru biserică, ascultăm cum Barnes deschide sensul capitolului pentru credința și perseverența noastră.
Citește
Citire
Să acordăm acum atenție cuvenită capitolului al șaptelea din Evrei. Pe măsură ce pasajul este citit, să reflectăm la felul în care Duhul Sfânt prezintă permanența și desăvârșirea preoției lui Hristos. Să ne oprim asupra fiecărei comparații pe care o face apostolul și să cerem Duhului să ne adâncească înțelegerea mijlocirii actuale a Mântuitorului. Să primim cuvântul cu aceeași smerenie pe care Barnes o recomandă cititorilor săi, pentru ca nădejdea noastră să fie întărită în Acela care trăiește veșnic ca să mijlocească pentru poporul Său.
Studiu
Barnes începe prin a expune argumentul capitolului pornind de la rangul lui Melhisedec.
Ceea ce este extras din rangul înălțat al lui Melhisedec și din faptul că strămoșul întregii preoții și comunități evreiești - Avraam - l-a recunoscut ca fiind superiorul său și i-a adus tribut. Dar Hristos era din ordinea lui Melhisedec, iar apostolul deduce, prin urmare, superioritatea Sa față de preoția evreiască; Evrei 7:1-10.El arată apoi de ce desăvârșirea nu putea veni prin rânduiala levitică.
Apostolul arată că „desăvârșirea” nu putea izvorî din preoția levitică și că o preoție care introduce o stare desăvârșită trebuie să fie superioară; Evrei 7:11-19. În desfășurarea acestui argument, el afirmă că desăvârșirea nu putea fi atinsă sub economia ebraică și că era nevoie ca o preoție de altă ordine să fie instituită Evrei 7:11; că o schimbare a preoției implica în mod necesar o schimbare a legii sau a administrației Evrei 7:12; că necesitatea schimbării legii decurgea și din faptul că marele preot era acum dintr-un alt trib decât cel al lui Levi Evrei 7:13-14; că Preotul cel mare creștin a fost constituit nu după o poruncă legată de trup și supusă schimbării, ci „după puterea unei vieți fără sfârșit” - adaptată unei vieți care nu trebuia să se schimbe sau să se sfârșească niciodată Evrei 7:15-17; că, prin urmare, a urmat desființarea poruncii anterioare, deoarece era slabă și nefolositoare Evrei 7:18; și că Legea veche nu a făcut „nimic” desăvârșit, dar că prin noua rânduială a fost introdus un sistem de desăvârșire deplină și veșnică; Evrei 7:19.Barnes subliniază apoi contrastul dintre mulți preoți care se schimbă și un singur Preot neschimbător.
III. Apostolul arată superioritatea preoției lui Hristos față de cea a sistemului evreiesc prin faptul că marele Preot al sistemului creștin a fost constituit cu solemnitatea unui jurământ; preoția evreiască nu a fost; Evrei 7:20-22. Preoția Sa a fost, prin urmare, cu atât mai importantă și mai solemnă cu cât un jurământ este superior unei porunci; și chezășia Sa a devenit cu atât mai sigură cu cât un jurământ este superior unei simple promisiuni; Evrei 7:22. IV. Superioritatea preoției lui Hristos este arătată în continuare prin faptul că sub vechea rânduială au existat „mulți” preoți; dar aici a fost doar „unul”. Acolo, ei au trăit doar o scurtă perioadă și apoi au făcut loc succesorilor lor; dar aici nu a existat îndepărtare prin moarte, nu a existat succesiune, a existat o preoție neschimbătoare; Evrei 7:23-24.
Considerați
Reflecție
Barnes încheie secțiunea rezumând forța cumulată a acestor argumente.
El deduce, așadar, Evrei 7:25, că Preotul cel mare creștin a fost în stare să mântuiască pe deplin pe toți cei care veneau la Tatăl prin El, deoarece El trăiește veșnic ca să mijlocească. V. Ultimul argument este că, sub preoția levitică, era necesar ca preotul să aducă jertfă pentru propriile păcate, precum și pentru cele ale poporului. Nici o asemenea necesitate nu a existat însă în privința Preotului celui mare al sistemului creștin. El era sfânt, fără pată și neprihănit; nu a avut nevoie să aducă jertfe pentru propriile păcate; și sub acest aspect a existat o superioritate imensă a preoției creștine față de cea evreiască; Evrei 7:26-28. Puterea acestor argumente vom putea s-o evaluăm pe măsură ce înaintăm în expunere.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește permanența preoției lui Hristos încrederea ta atunci când te apropii de Dumnezeu în rugăciune? În ce feluri ai putea fi ispitit să cauți împlinire spirituală în altceva decât în lucrarea împlinită a Preotului nostru celui mare? Unde te îndeamnă Duhul să te odihnești mai deplin în mijlocirea Fiului care trăiește veșnic?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, te lăudăm pentru preoția veșnică a Fiului Tău, care a fost făcut preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melhisedec. Dă-ne o mai adâncă evlavie pentru jertfa Sa adusă o dată pentru totdeauna și păzește-ne să nu căutăm vreun alt mijlocitor. Prin Duhul Tău, întărește credința noastră ca să ne apropiem de Tine cu deplină încredere, știind că El trăiește veșnic ca să mijlocească pentru noi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →