Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Hallelul Paștelui: Psalmii 113 și 114
Deschidere
Cu Psalmul 113 începe Hallelul, 'Marele Aleluia al evreilor' — grupul de psalmi (113 până la 118) cântați la Paște, la Rusalii și la fiecare lună nouă. La Cina Pascală, Psalmii 113 și 114 erau cântați înainte de al doilea pahar, înainte de masă; iar a doua jumătate, Psalmii 115 până la 118, era 'imnul' pe care Hristos și Apostolii l-au cântat după Cina cea de Taină, înainte de a merge la Ghetsimani. Așadar, aceștia sunt chiar psalmii de pe buzele Domnului în noaptea trădării Sale. Psalmul 113 este lauda Dumnezeului care locuiește atât de sus 'și totuși Se smerește' — Dumnezeul a cărui smerenie Maica Sa a cântat-o în Magnificat: 'A privit spre smerenia roabei Sale.' Psalmul 114 este psalmul Exodului: 'Când a ieșit Israel din Egipt.' Însuși cuvântul său pentru 'trecere' este cuvântul pe care Evanghelia îl folosește pentru 'ieșirea pe care El trebuia s-o împlinească la Ierusalim' (Luca 9:31). Astfel, Biserica îl citește ca Paștele sufletului — trecerea din robia păcatului, prin Marea Roșie a Patimii, în bucuria Învierii.
Citește
Citire
Citește Psalmul 113 ca laudă întreită a Numelui Sfânt. 'Lăudați pe Domnul, voi, robii: O, lăudați Numele Domnului. Binecuvântat să fie Numele Domnului: de acum și până în veac. Numele Domnului este lăudat: de la răsăritul soarelui până la apusul lui.' Apoi marea minune — înălțimea care se pleacă: 'Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, care locuiește atât de sus: și totuși Se smerește ca să vadă cele din cer și de pe pământ? El ridică pe cel simplu din țărână: și înalță pe sărac din noroi; ca să-l așeze cu voievozii… El face ca femeia stearpă să țină casa: și să fie mamă bucuroasă de copii.' Acum citește Psalmul 114, cântarea de biruință a Exodului. 'Când a ieșit Israel din Egipt: și casa lui Iacov din mijlocul poporului străin; Iuda a fost sfântul Său: și Israel stăpânirea Sa. Marea a văzut și a fugit: Iordanul s-a întors înapoi. Munții au sărit ca berbecii: și dealurile mici ca mieii.' Se întoarce să întrebe minunile: 'Ce ai, o, mare, de ai fugit?' — și răspunde cu singura pricină care i-a putut mișca: 'Cutremură-te, pământule, la prezența Domnului… Cel ce a prefăcut stânca cea tare în apă stătătoare: și piatra de cremene în izvor curgător.'
Studiu
Psalmul 113 cheamă 'voi, robii' la laudă — dar greaca și latina citesc 'voi, copii', iar Fericitul Augustin nu ne lasă să-l limităm la cei tineri. Ceea ce laudă cuvântul nu este o vârstă, ci o stare a sufletului. Copilăria pe care psalmul o laudă este
curăția, nevinovăția și docilitatea, nu un timp anume al vieții, la care trebuie să privim aici— smerenia prin care 'devenim ca niște prunci' și astfel 'intrăm în împărăția cerurilor'. De aceea psalmul Dumnezeului smerit începe cu lauda celor smeriți. Iar al doilea verset, 'Binecuvântat să fie Numele Domnului de acum și până în veac', Fericitul Augustin nu-l citește ca și cum lauda lui Dumnezeu ar începe doar acum, ci ca fiecare suflet care își ia partea într-un cântec ce răsună deja prin toată creația: la convertire
fiecare dintre noi începe să se alăture imnului creației, iar dacă stăruim în slujirea Sa, cântecul nostru merge mai departe în veac în melodia neîncetată a cerului. Astfel, lauda Psalmului 113 este lauda celor smeriți care se alătură corului veșnic — iar Dumnezeul său este Cel care, locuind în înălțime, S-a plecat la iesle și la gunoiul sărăciei noastre ca să ne ridice și 'să ne așeze cu voievozii poporului Său'.
Considerați
Considerare
Când Psalmul 113 spune 'Domnul este înalt peste toate neamurile și slava Sa peste ceruri', Părinții greci — Eusebiu și Sfântul Ioan Gură de Aur — refuză să-l citească ca pe un simplu adevăr despre ființa lui Dumnezeu. Minunea nu este că Dumnezeu este înălțat, ci că a ajuns să fie iubit printre neamuri. Domnul fiind înalt peste toate neamurile înseamnă că El a devenit
obiectul iubirii și al adorării printre neamuri, ceea ce nu a început să fie adevărat decât când Evanghelia a adus neamurile la cunoașterea lui Dumnezeu— căci până atunci închinarea Sa era limitată la o singură țară, iar doar propovăduirea împărăției Sale a purtat Numele Său până la marginile pământului. Astfel, Dumnezeul smerit al Psalmului 113 devine Dumnezeul adorat al tuturor popoarelor. Apoi Psalmul 114 cântă Exodul, iar Părinții citesc apele despărțite ca Paștele întregii lumi. Când 'marea a văzut și a fugit' și 'Iordanul s-a întors înapoi', Sfântul Ioan Gură de Aur unește cele două minuni — despărțite de patruzeci de ani și de o mare distanță —
ca să ne învețe că puterea lui Dumnezeu se întinde pretutindeni și nu este legată de nici o limită de spațiu sau timp, căci ele marchează începutul și sfârșitul pelerinajului. Iar Stânca lovită de la sfârșitul psalmului este Însuși Hristos: lovit cu toiagul Crucii și înviat, El a revărsat apă vie peste toate ținuturile, astfel încât pârâul Său a devenit râu, iar râul Său a devenit mare.
Răspunde
Răspuns
Roagă acești psalmi pascali așa cum i-a rostit Hristos în noaptea în care a fost vândut. Psalmul 113 te cheamă să devii destul de mic ca să lauzi — să îmbraci curăția, nevinovăția și docilitatea unui copil, smerenia prin care singură trecem prin poarta cea strâmtă. Nu aștepta să începi: fiecare suflet care se întoarce la Dumnezeu își face propriul început de alăturare la imnul creației, cântecul ce răsună deja de la răsărit până la apus, care merge mai departe în veac în cer. Ia-ți locul în acel cor astăzi. Și închină-te Dumnezeului care, locuind atât de sus, S-a smerit ca să te ridice 'din țărână' și 'din noroi' — înălțimea care S-a plecat la iesle ca să fii așezat cu voievozii poporului Său. Apoi lasă Psalmul 114 să te poarte prin propriul tău exod. Marea a fugit și Iordanul s-a întors la prezența Domnului, a cărui putere nu este legată de nici o limită de spațiu sau timp; astfel încrede-te în El ca să despartă apele oricărui Egipt care te mai ține și să înece vechea ta robie în Marea Roșie a Patimii Sale. Bea din Stânca lovită care este Hristos, al cărei pârâu a devenit râu și al cărui râu a devenit mare, și treci de la moarte la viață.
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule preaînalt, care ai locuința atât de sus și totuși Te smerești ca să vezi cele din cer și de pe pământ: ridică-ne din țărână și înalță-ne din noroi și așază-ne cu voievozii poporului Tău. Fă-ne destul de mici ca să Te lăudăm — dă-ne curăția, nevinovăția și docilitatea pruncilor, ca să trecem prin poarta cea strâmtă și să ne luăm locul în imnul creației, care începe în fiecare suflet ce se întoarce la Tine și merge mai departe în veac în melodia neîncetată a cerului. Fii adorat printre toate neamurile pe care Evanghelia Ta le-a chemat din întuneric, de la răsăritul soarelui până la apusul lui. Și precum odinioară ai făcut marea să fugă și Iordanul să se întoarcă la prezența Ta, a cărui putere nici o limită de spațiu sau timp nu o poate lega, așa scoate-ne din Egiptul păcatelor noastre prin Marea Roșie a Patimii Tale în bucuria Învierii Tale; dă-ne să bem din Stânca lovită, care ești Tu Însuși, al cărei pârâu a devenit râu și al cărui râu a devenit mare. Căci Tu ești Paștele nostru, jertfit pentru noi, și Ție, cu Tatăl Tău și cu Duhul Tău cel prea sfânt, bun și de viață dătător, fie slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →