← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Galateni

Gal 2 — cu Matthew Henry

Galateni 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolul 2 din Galateni rămâne un ghid prețuit pentru înțelegerea apărării îndrăznețe a apostolului Pavel a libertății evangheliei. Cu claritate pastorală și perspectivă istorică, Henry urmărește întâlnirile care au confirmat chemarea apostolică independentă a lui Pavel, expunând în același timp tensiunile dintre credincioșii evrei și cei dintre neamuri. Reflecțiile sale ne amintesc că adevărul justificării prin credință doar a necesitat întotdeauna curaj și discernământ atent. Pe măsură ce urmăm astăzi expunerea lui Henry, suntem invitați să reflectăm la modul în care aceeași evanghelie continuă să ne cheme departe de robie și spre libertatea pe care Hristos a asigurat-o. Această lecție deschide spațiu atât pentru studiu, cât și pentru răspuns personal.
Citește

Citire

Luați câteva momente de liniște pentru a citi integral capitolul 2 din Galateni. Observați relatarea lui Pavel despre vizita sa la Ierusalim și confruntarea ulterioară cu Petru la Antiohia. Lăsați textul să evidențieze atât unitatea, cât și fricțiunea dintre primii conducători, pe măsură ce căutau să păzească puritatea evangheliei. Citiți încet, poate cu voce tare, și rugați pe Duhul să vă pregătească inima pentru perspectivele pe care le va aduce Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a schița circumstanțele legate de călătoria lui Pavel la Ierusalim. I. Cu unele circumstanțe legate de această călătorie a sa acolo. În mod deosebit, 1. Cu timpul ei: că nu a fost decât paisprezece ani după cea dintâi (menționată în cap. i. 18), sau, cum aleg alții să o înțeleagă, de la convertirea sa, sau de la moartea lui Hristos. A fost un exemplu al marii bunătăți a lui Dumnezeu că o persoană atât de folositoare a fost păstrată atâția ani în lucrarea sa. Și a fost o dovadă că nu depindea de ceilalți apostoli, ci avea o autoritate egală cu a lor, faptul că a fost atât de mult timp absent de la ei și a fost tot timpul ocupat cu propovăduirea și răspândirea creștinismului curat, fără a fi chemat la răspundere de ei pentru aceasta, ceea ce s-ar fi putut crede că ar fi fost, dacă ar fi fost inferior lor și doctrina sa dezaprobată de ei. 2. Cu tovarășii săi în ea: s-a suit cu Barnaba și l-a luat și pe Tit. Dacă călătoria despre care se vorbește aici a fost aceeași cu cea consemnată în Faptele Apostolilor 15 (cum cred mulți), atunci avem un motiv clar pentru care Barnaba a mers împreună cu el; căci a fost ales de creștinii din Antiohia să fie tovarășul și asociatul său în treaba pentru care a plecat. Dar, cum nu reiese că Tit a fost pus în aceeași însărcinare cu el, principalul motiv pentru care l-a luat cu el pare să fi fost să le arate celor din Ierusalim că nu se rușina și nu se temea să recunoască doctrina pe care o propovăduise neîncetat; căci, deși Tit devenise acum nu doar un convertit la credința creștină, ci și un propovăduitor al ei, totuși era prin naștere dintre neamuri și necircumcis și, prin urmare, făcându-l tovarășul său, s-a arătat că doctrina și practica lor erau de aceeași bucată și că, așa cum propovăduise ne-necesitatea circumciziei și a păzirii legii lui Moise, tot așa era gata să recunoască și să converseze cu cei necircumciși. 3. Cu motivul ei, care a fost o revelație divină pe care o avusese despre ea: s-a suit prin revelație; nu de capul său, cu atât mai puțin fiind chemat să apară acolo, ci prin ordin și îndrumare specială din cer. A fost un privilegiu cu care acest apostol a fost adesea favorizat, să fie sub o îndrumare divină specială în mișcările și întreprinderile sale; și, deși acesta este ceva la care nu avem motiv să ne așteptăm, totuși ar trebui să ne învețe, în tot ce este important întreprindem, să ne străduim, pe cât suntem în stare, să vedem calea noastră făcută clară înaintea noastră și să ne încredințăm călăuzirii Providenței. Henry explorează apoi comunicarea credincioasă, dar prudentă, a evangheliei de către Pavel către conducători. 1. Că a comunicat acolo evanghelia pe care o propovăduia printre neamuri, dar în particular, etc. Aici putem observa atât credincioșia, cât și prudența marelui nostru apostol. (1.) Credincioșia sa în a le da o relatare liberă și dreaptă a doctrinei pe care o propovăduise tot timpul printre neamuri și era încă hotărât să o propovăduiască — aceea a creștinismului curat, lipsit de orice amestec de iudaism. Știa că aceasta era o doctrină care ar fi fost neplăcută multora de acolo și totuși nu s-a temut să o recunoască, ci într-un mod liber și prietenos o expune înaintea lor și îi lasă să judece dacă nu cumva era adevărata evanghelie a lui Hristos. Și totuși, (2.) Folosește prudență și precauție în aceasta, de teamă să nu dea prilej de poticnire. Alege mai degrabă să o facă pe o cale mai degrabă particulară decât publică și celor care erau de reputație, adică apostolilor înșiși sau celor mai de seamă dintre creștinii evrei, mai degrabă decât mai deschis și fără discernământ tuturor, pentru că, când a venit la Ierusalim, erau mulțimi care credeau și totuși continuau să fie zeloși pentru lege, Faptele Apostolilor 21, 20. Iar motivul acestei precauții a sale a fost ca nu cumva să alerge sau să fi alergat în zadar, ca nu cumva să stârnească împotrivire împotriva sa și astfel fie succesul lucrărilor sale trecute să fie micșorat, fie utilitatea sa viitoare să fie obstrucționată; căci nimic nu împiedică mai mult progresul evangheliei decât diferențele de opinie despre doctrinele ei, mai ales când prilejuiesc certuri și neînțelegeri printre mărturisitorii ei, cum se întâmplă de obicei. Era de ajuns pentru scopul său ca doctrina sa să fie recunoscută de cei care aveau cea mai mare autoritate, fie că era aprobată de alții sau nu. Și, prin urmare, pentru a evita poticnirea, judecă că este mai sigur să o comunice în particular celor de acolo și nu în public întregii biserici. Această purtare a apostolului poate învăța pe toți și mai ales pe slujitori câtă nevoie au de prudență și cât de atenți ar trebui să fie să o folosească în toate ocaziile, pe cât este compatibil cu credincioșia lor. Henry arată apoi cum apostolii au recunoscut în cele din urmă autoritatea și misiunea egală a lui Pavel. 4. Că rezultatul acestei convorbiri a fost că ceilalți apostoli au fost pe deplin convinși de misiunea și autoritatea sa divină și, în consecință, l-au recunoscut ca pe apostolul lor împreună cu ei, v. 7-10. Nu numai că au fost mulțumiți de doctrina sa, dar au văzut o putere divină însoțindu-l, atât în propovăduirea ei, cât și în săvârșirea de minuni pentru confirmarea ei: că cel care lucra cu putere în Petru pentru apostolia circumciziei, același era puternic în el față de neamuri. Și de aici au concluzionat pe bună dreptate că evanghelia necircumciziei i-a fost încredințată lui Pavel, după cum evanghelia circumciziei i-a fost încredințată lui Petru. Și, prin urmare, văzând harul care i-a fost dat (că a fost destinat la cinstea și slujba de apostol la fel ca ei înșiși), i-au dat lui și lui Barnaba dreapta de tovărășie, un simbol prin care și-au recunoscut egalitatea cu ei și au convenit ca aceștia să meargă la neamuri, în timp ce ei continuau să propovăduiască circumciziei, judecând că este cel mai potrivit cu mintea lui Hristos și mai folositor interesului creștinismului să-și împartă astfel lucrarea. Și astfel această întâlnire s-a încheiat într-o armonie și înțelegere deplină; au aprobat atât doctrina, cât și purtarea lui Pavel, au fost pe deplin mulțumiți de el, l-au primit cu căldură ca pe un apostol al lui Hristos și nu au mai avut nimic de adăugat, decât că să-și amintească de cei săraci, ceea ce el de bunăvoie era foarte dornic să facă. Creștinii din Iudeea treceau atunci prin mari nevoi și dificultăți; iar apostolii, din compasiune față de ei și preocupare pentru ei, recomandă cazul lor lui Pavel, ca să folosească influența sa pe lângă bisericile dintre neamuri pentru a le procura o aprovizionare. Aceasta a fost o cerere rezonabilă; căci, dacă neamurile au fost făcute părtașe la lucrurile lor spirituale, era datoria lor să slujească acestora în lucrurile trupești, după cum Romani 15, 27. Iar el cade foarte ușor de acord cu aceasta, arătând astfel dispoziția sa caritabilă și catolică, cât de gata era să-i recunoască pe convertiții evrei ca frați, deși mulți dintre ei abia dacă puteau permite aceeași favoare convertiților dintre neamuri, și că simpla diferență de opinie nu era pentru el un motiv pentru care să nu încerce să-i ușureze și să-i ajute. Prin aceasta ne-a dat un model excelent de caritate creștină și ne-a învățat că nu ar trebui în niciun caz să o limităm la cei care au exact aceleași sentimente cu noi, ci să fim gata să o extindem la toți pe care avem motive să-i privim ca ucenici ai lui Hristos.
Considerați

Reflectare

Henry se îndreaptă spre întâlnirea de la Antiohia pentru a ilustra nevoia continuă de consecvență evanghelică. 1. Greșeala lui Petru. Când a venit printre bisericile dintre neamuri, s-a conformat cu ele și a mâncat cu ele, deși nu erau circumciși, în acord cu instrucțiunile care i-au fost date în mod deosebit lui (Faptele Apostolilor 10), când a fost avertizat prin viziunea cerească să nu numească nimic spurcat sau necurat. Dar, când au venit unii creștini evrei de la Ierusalim, a devenit mai sfios față de neamuri, doar ca să-i mulțumească pe cei ai circumciziei și de teamă să nu le dea prilej de poticnire, ceea ce, fără îndoială, a fost spre marea întristare și descurajare a bisericilor dintre neamuri. Atunci s-a retras și s-a separat. Greșeala sa în aceasta a avut o influență rea asupra altora, căci și ceilalți evrei s-au prefăcut împreună cu el; deși înainte puteau fi mai bine dispuși, totuși acum, din exemplul său, și-au asumat scrupule de a mânca cu neamurile și au pretins că nu puteau în conștiință să facă aceasta, pentru că nu erau circumciși. Și (ați crede-o?) Barnaba însuși, unul dintre apostolii neamurilor și unul care fusese instrumental în plantarea și udarea bisericilor neamurilor, a fost dus de rătăcirea lor. Observați aici, (1.) Slăbiciunea și nestatornicia celor mai buni dintre oameni, când sunt lăsați în voia lor, și cât de înclinați sunt să șovăie în datoria lor față de Dumnezeu, dintr-o preocupare nepotrivită de a-i mulțumi pe oameni. Și (2.) Marea forță a exemplelor rele, mai ales exemplele oamenilor mari și buni, cum sunt cei care au reputație de înțelepciune și cinste.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea sunt ispitit să compromit adevărul pentru aprobarea altora? Cum mă încurajează hotărârea lui Pavel să stau ferm în libertatea evangheliei? În ce feluri pot extinde caritatea față de credincioșii ale căror convingeri diferă de ale mele fără a renunța la adevărul esențial?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, Te lăudăm pentru Evanghelia Fiului Tău, prin care suntem îndreptățiți prin credință și nu prin faptele Legii. Întărește-ne prin Duhul Tău să stăm tari în libertatea pe care Hristos a răscumpărat-o, lepădând orice jug al robiei care ar ascunde suficiența harului Său. Dă-ne curaj să vorbim adevărul în dragoste, ca viețile noastre să reflecte unitatea și consecvența pe care Cuvântul Tău le cere. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →