← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Fântâna Milei Vii

Ioan 4Comentariu la Evanghelia după Ioan de Sf. Chiril al Alexandriei (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
În Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan pătrundem în taina Cuvântului care călătorește prin Samaria. Chiril citește fiecare detaliu din capitolul al patrulea ca pe o fereastră spre iconomia Întrupării, arătând cum Hristos împlinește atât voia Tatălui cât și extinde harul dincolo de Israel. Expunerea sa trece de la cunoașterea Domnului despre farisei la convorbirea de la fântâna lui Iacov, dezvăluind autoritatea dumnezeiască ce se odihnește printre străini. Prin aceste versete, părintele alexandrin învață Biserica să recunoască același Domn care vorbește ca om și lucrează ca Dumnezeu. Astăzi ascultăm împreună cu el ca apa vie pe care o descoperă să ne răcorească și sufletele noastre.
Citește

Citire

Să se citească cu încetineală și cu evlavie Evanghelia după Ioan, capitolul al patrulea. Să luăm aminte la trecerea Domnului prin Samaria, la oboseala Sa la fântână, la transformarea femeii și la pilda pe care o dă celor ce învață. Fiecare verset să deschidă inima spre taina Cuvântului întrupat care dă apă vie celor ce o cer.
Studiu
Chiril abordează necesitatea de a trece prin Samaria răspunzând la întrebarea ce se ridică din cuvintele anterioare ale Domnului către Israel. Ce mare discernământ și minunată prevedere! Întrebarea așteptată este deja preîntâmpinată de răspuns. Căci cineva ar putea întreba îndată, fie în convorbire cu altul, fie în cugetare de sine: De ce Domnul nostru Iisus Hristos nu a împlinit luminarea samaritenilor la timpul potrivit? Odată ce femeia sirofeniciană s-a apropiat, cu lacrimi cerșind milă pentru fiica sa îndurerată, și ce i-a spus ei Cel Milostiv? 'Nu este bine', zice El, 'să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor' (Matei 15:26). El nu a socotit drept, socotesc eu, să împărtășească prematur neamurilor harul rânduit pentru Israel, după cum El Însuși a lămurit mai clar când a zis: 'Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel' (Matei 15:24). Cum deci, ar putea întreba cineva, Cel ce a fost trimis numai la Israel a învățat poporul samaritean, în timp ce Israel încă respingea cu totul harul? La o asemenea întrebare cuvintele 'Trebuia să treacă prin Samaria' dau un răspuns cu totul convingător. Despre odihna Mântuitorului la fântâna lui Iacov arată cum ieșirea din Iudeea prefigurează mișcarea Cuvântului către neamuri. Ieșind din hotarele Iudeei și fiind acum printre străini, Mântuitorul, se spune, s-a oprit la fântâna lui Iacov. Prin aceasta El iarăși, ca într-o prefigurare și în chip enigmatic, ne arată nouă că deși propovăduirea evanghelică va pleca din Ierusalim și cuvântul lui Dumnezeu va trece în cele din urmă la neamuri, totuși dragostea pentru părinți nu va înceta împreună cu Israel, ci Hristos îi va primi iarăși și iarăși se va odihni și se va liniști ca printre sfinți, păstrându-le harul originar nepieritor. El rămâne de bunăvoie acolo unde se păstra amintirea sfântului (la fântâna lui Iacov), punându-se astfel înaintea noastră ca pildă și arătându-se ca început și ușă a cinstirii față de părinți. Se oprește 'obosit de călătorie', după cum este scris, ca și prin aceasta să osândească nelegiuirea prigonitorilor Săi. Chiril prezintă apoi femeia samariteancă ca pe una care, primind cuvântul, se grăbește să-l împărtășească cetății sale. Ea biruie acum nevoia firească a trupului, disprețuiește setea și băutura și este prefăcută prin credință spre o altă viață. Dându-se de îndată cu totul dragostei față de alții - cea mai frumoasă dintre toate virtuțile - se grăbește cu toată iuțeala în cetate ca să vestească și altora lucrul cel bun ce i s-a descoperit. Răsunase în ea și șoptise în taină minții sale glasul Mântuitorului: 'În dar ați primit, în dar să dați' (Matei 10:8). Prin aceasta trebuie să învățăm a nu-l imita pe slujitorul acela leneș (Matei 25:18) care de aceea își îngroapă talantul în pământ, ci să ne silim a-l cultiva. Tot așa face și această femeie, acum preaslăvită, care împărtășește altora binele primit; și nu mai scoate apă din adâncurile fântânii unde venise să scoată, nici nu mai duce acasă ulciorul ei pământesc, ci mai degrabă a umplut vistieriile duhului ei cu har dumnezeiesc și ceresc și cu învățătura preaînțeleaptă a Mântuitorului. Trebuie să vedem din aceasta, iarăși în chip și literă, că disprețuind cele de jos și trupești vom primi de la Dumnezeu lucruri cu neputință de asemănat mai mari și mai alese; căci ce este apa pământească față de înțelegerea cerească? În cele din urmă el înfățișează refuzul Domnului de a primi hrană trupească ca pildă pentru învățătorii apostolici care trebuie să pună mântuirea sufletelor mai presus de orice altă grijă. Îndepărtând toată ascunderea din cuvântare, El le-a arătat acum cu toată limpezimea adevărul - punându-se înaintea viitorilor învățători ai lumii ca pildă de râvnă intensă și preaviguroasă, vădită pentru lucrarea învățăturii, și de subordonarea cuvenită a grijii pentru nevoile necesare ale trupului. Zicând că ceea ce Îi este mai de dorit este 'a face voia Celui ce L-a trimis și a împlini lucrarea Lui', descrie aici slujirea apostoliei și arată limpede ce dispoziție trebuie să aibă apostolii. Cu toată dreptatea este necesar ca ei să fie ocupați numai cu griji de învățătură și să evite plăcerile trupești într-atât încât chiar și împlinirea nevoilor necesare să se facă doar pentru evitarea morții. Acestea am socotit de trebuință a le spune în cazul de față, întrucât țin de pilda și exemplul slujirii apostolice.
Considerați

Cugetare

Chiril apasă taina Întrupării Cuvântului când tratează oboseala consemnată la ceasul al șaselea. Sau vei lepăda cu dreptate asemenea gânduri, dar vei atribui aceasta numai firii trupești și vei zice că oboseala aparține numai omului și nicidecum Cuvântului ce există și este conceput în Sine Însuși separat? Precum despre Cel ce prin fire posedă toată puterea și este tăria a tot ce există se spune că a fost obosit (și ia aminte, nu despărți pe unicul Hristos în doi fii), și slăbiciunile omenității I se atribuie Lui, deși rămâne nepătimitor, deoarece Cel ce prin fire este incapabil de oboseală S-a făcut om; tot așa, dacă spune ceva despre Sine ce trebuie socotit potrivit numai omului și nicidecum lui Dumnezeu, nu trebuie să urmărim sensul literal al cuvintelor, nici să ne arătăm neștiutori mai ales când iscusința în evlavie ni se cere cu deosebire, îndepărtând pe cât posibil gândul iconomiei întrupării și înălțându-ne la dumnezeirea Cuvântului Însuși, și în mare neștiință atingând lucruri ce ne depășesc. Despre același pasaj încheie că slăbiciunile cărnii trebuie atribuite unicului Hristos fără a-i despărți persoana. Căci dacă El nu S-ar fi făcut deloc om, dacă nu S-ar fi arătat în chip de rob, atunci ar fi fost necesar să ne temem de tot ce se spune despre El ce este propriu unui rob, și dimpotrivă să primim numai ce I se potrivește ca Dumnezeu. Dar dacă cu credință tare și nedezmințită am primit că, după cuvântul lui Ioan, 'Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi' (Ioan 1:14), atunci când Îl vezi vorbind ca trup, adică ca om, primește spusa pentru credibilitatea propovăduirii ca se cuvine omului (firea omenească a lui Hristos). Altfel ar fi fost cu neputință să se dea cunoștință limpede că Dumnezeu Cuvântul S-a făcut om, dacă nu s-ar fi scris că Nepătimitorul a pătimit ceva (omenesc) și Preaînaltul a vorbit ceva propriu firii de jos (omenești).
Răspunde

Răspuns

Unde în propria mea viață trece Domnul prin locuri neașteptate ca să ofere apă vie? Cum provoacă pilda râvnei apostolice felul în care îmi rânduiesc grijile zilnice? În ce chip sunt chemat să mărturisesc împreună cu samaritenii că Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii?
Roagă-te

Rugăciune

O Hristoase Dumnezeul nostru, izvor nesecat al Milei celei Vii, Care ai șezut ostenit la fântâna lui Iacov și ai dat femeii samaritence apa care izvorăște spre viața veșnică, curățește inimile noastre de toată setea pământească și ne învață să ne închinăm Tatălui în duh și în adevăr. Precum ai prefăcut rușinea ei în propovăduire cu bucurie, așa umple-ne și pe noi cu harul Tău, ca să purtăm mila Ta în lume. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, Mântuitorule, miluiește-ne și ne mântuiește. Amin.

Comentariu la Evanghelia după Ioan de Sf. Chiril al Alexandriei (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →