← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 13 — cu Matthew Henry

Luca 13Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Luca 13 ne invită la o examinare profundă a judecății subite, a milei răbdătoare și a chemării urgente de a aduce rod. Cu claritate pastorală, Henry arată cum Hristos transformă știrile tragice într-o chemare pentru fiecare ascultător la pocăință. Reflecțiile sale trec de la masacrul galileean și turnul din Siloam la parabola smochinului neroditor, revelând atât dreptatea cât și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm expunerea lui Henry, ni se reamintește că privilegiile în via lui Dumnezeu poartă o responsabilitate solemnă. Lecția de astăzi pregătește deci inima să primească aceste avertismente cu umilință și speranță.
Citește

Citire

Luați câteva clipe liniștite pentru a citi în întregime capitolul 13 din Luca. Ascultați chemarea repetată la pocăință, avertismentul judecății subite și tandră mijlocire înfățișată în parabola smochinului. Observați cum Isus răspunde atât tragediei publice cât și afecțiunii private cu aceeași chemare de a vă întoarce și a trăi. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a relata circumstanțele din jurul veștii aduse lui Isus. 1. Ce a fost această poveste tragică. Este relatată pe scurt aici și nu se întâlnește la niciunul dintre istoricii acelor vremuri. Iosif menționează într-adevăr uciderea unor samariteni de către Pilat, care, sub conducerea unui lider factios, mergeau în mod tumultuos spre muntele Garizim, unde era templul samaritenilor; dar nu putem în niciun caz admite că acea poveste este aceeași cu aceasta. Unii cred că acești galileeni erau din facțiunea lui Iuda Gaulonitul, numit și Iuda din Galileea (Faptele 5:37), care nu recunoștea autoritatea lui Cezar și refuza să plătească tribut: sau poate aceștia, fiind galileeni, erau doar bănuiți de Pilat că ar fi din acea facțiune și uciși cu barbarie, pentru că cei care erau în alianță cu acel pretendent erau în afara razei sale. Galileenii fiind supușii lui Irod, este probabil ca acest abuz comis asupra lor de către Pilat să fi provocat cearta dintre Irod și Pilat, despre care citim în cap. 23:12. Nu ni se spune ce număr erau, poate doar câțiva, împotriva cărora Pilat avea o anumită antipatie (și de aceea povestea este trecută cu vederea de Iosif); dar circumstanța remarcată este că el a amestecat sângele lor cu jertfele lor în curtea templului. Deși poate aveau motive să se teamă de răutatea lui Pilat, totuși nu ar fi vrut, sub pretextul acelei temeri, să stea departe de Ierusalim, unde legea îi obliga să meargă cu jertfele lor. Dr. Lightfoot crede că este probabil ca ei înșiși să fi ucis jertfele (ceea ce era permis, căci lucrarea preoților, spuneau ei, începea cu stropirea sângelui), și că ofițerii lui Pilat au venit asupra lor prin surprindere, exact în momentul când erau fără pază (căci altfel galileenii erau oameni viteji și mergeau în general bine înarmați), și au amestecat sângele jertfitorilor cu sângele jertfelor, ca și cum ar fi fost la fel de acceptabil lui Dumnezeu. Nici sfințenia locului nici a lucrării nu ar fi o protecție pentru ei de furia unui judecător nedrept, care nu se temea de Dumnezeu și nu respecta pe om. Altarul, care obișnuia să fie un sanctuar și loc de adăpost, a devenit acum o cursă și o capcană, un loc de pericol și măcel. Henry îi avertizează apoi pe cititori să nu tragă concluzii greșite din calamitățile subite. 2. El i-a avertizat pe ascultătorii săi să nu facă un uz rău de aceste evenimente și altele similare, nici să nu ia de acolo prilejul de a-i cenzura pe cei care suferă mult, ca și cum ar fi prin urmare socotiți mari păcătoși: Credeți voi că acești galileeni, care au fost uciși în timp ce jertfeau, erau păcătoși mai presus de toți galileenii, pentru că au suferit astfel de lucruri? Vă spun nu, v. 2, 3. Poate că cei care i-au spus povestea galileenilor erau evrei și se bucurau de orice lucru care le furniza materie de reflecție asupra galileenilor, și de aceea Hristos le-a întors povestea oamenilor din Ierusalim, care au ajuns la un sfârșit prematur; căci cu ce măsură de acest fel măsurăm, ni se va măsura din nou. 'Acum credeți voi că acei optsprezece care și-au întâlnit moartea de la turnul din Siloam, în timp ce poate așteptau vindecarea de la iazul din Siloam, erau datornici dreptății divine mai presus de toți oamenii care locuiau la Ierusalim? Vă spun nu.' Fie că ne este de folos sau împotriva noastră, trebuie să ne ținem de această regulă, că nu putem judeca păcatele oamenilor după suferințele lor în această lume; căci mulți sunt aruncați în cuptor ca aurul pentru a fi purificați, nu ca zgura și pleava pentru a fi mistuiți. Nu trebuie deci să fim aspri în cenzurile noastre față de cei care sunt mai aflictați decât vecinii lor, așa cum au fost prietenii lui Iov în cenzurile lor față de el, ca nu cumva să condamnăm generația celor drepți, Ps. 72:14. Dacă vrem să judecăm, avem destule de făcut să ne judecăm pe noi înșine; nici nu putem cunoaște dragostea sau ura prin tot ce este înaintea noastră, pentru că toate lucrurile vin la fel pentru toți, Ecl. 9:1, 2. Și am putea la fel de drept să concluzionăm că asupritorii, și Pilat printre ei, de partea cărora sunt puterea și succesul, sunt cei mai mari sfinți, ca și că asupriții, și acei galileeni printre ei, care sunt cu toții în lacrimi și nu au mângâietor, nici măcar preoții și leviții care slujeau la altar, sunt cei mai mari păcătoși. Să facem, în cenzurile noastre față de alții, așa cum am vrea să ni se facă; căci cum facem așa ni se va face: Nu judecați, ca să nu fiți judecați, Mat. 7:1. Henry arată apoi cum aceste evenimente întemeiază o chemare imediată la pocăință. 3. Pe aceste povești a întemeiat o chemare la pocăință, adăugând la fiecare dintre ele acest cuvânt trezitor: Dacă nu vă pocăiți, veți pieri cu toții la fel, v. 3-5. (1.) Aceasta arată că toți merităm să pierim la fel de mult ca ei, și dacă am fi fost tratați după păcatele noastre, după nelegiuirea lucrurilor noastre sfinte, sângele nostru ar fi fost de mult amestecat cu jertfele noastre de dreptatea lui Dumnezeu. Trebuie să ne modereze cenzura, nu numai că suntem păcătoși, ci că suntem la fel de mari păcătoși ca ei, avem la fel de mult păcat de care să ne pocăim ca ei de suferit. (2.) Că de aceea suntem cu toții chemați să ne pocăim, să ne pare rău de ce am greșit și să nu mai facem așa. Judecățile lui Dumnezeu asupra altora sunt chemări puternice pentru noi să ne pocăim. Vedeți cum Hristos a folosit totul pentru a apăsa acea mare datorie la care a venit nu numai să facă loc și să dea speranțe, ci să ne poruncească — și anume, să ne pocăim. (3.) Că pocăința este calea de a scăpa de pierire, și este o cale sigură: astfel nelegiuirea nu va fi ruina voastră, ci în niciun alt termen. (4.) Că, dacă nu ne pocăim, vom pieri cu siguranță, așa cum au făcut alții înaintea noastră. Unii pun accent pe cuvântul 'la fel' și îl aplică la distrugerea care venea asupra poporului evreilor, și în special asupra Ierusalimului, care a fost distrus de romani la vremea paștelui lor, și astfel, ca galileenii, au avut sângele amestecat cu jertfele; și mulți dintre ei, atât în Ierusalim cât și în alte locuri, au fost distruși de căderea zidurilor și clădirilor care au fost dărâmate în jurul urechilor lor, ca cei care au murit prin căderea turnului din Siloam. Dar cu siguranță arată mai departe; dacă nu ne pocăim, vom pieri veșnic, așa cum au pierit ei din această lume. Același Isus care ne cheamă la pocăință pentru că împărăția cerurilor este aproape, ne poruncește să ne pocăim pentru că altfel vom pieri; astfel ne-a pus înainte viață și moarte, bine și rău, și ne-a pus la alegere. (5.) Pierirea celor în nepocăința lor care au fost cei mai aspri și severi în judecarea altora va fi într-un mod particular agravată. Henry trece de la avertisment la parabola smochinului. Această parabolă este menită să întărească acel cuvânt de avertisment care merge imediat înainte, 'Dacă nu vă pocăiți, veți pieri cu toții la fel; dacă nu vă reformați, veți fi nimiciți, ca pomul neroditor, dacă nu aduce rod, va fi tăiat.'
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea cântărind finalitatea răbdării divine când este epuizată. Dar adaugă: Dacă nu, atunci după aceea îl vei tăia. Observă aici, [1.] Că, deși Dumnezeu rabdă mult, nu va răbda întotdeauna cu cei neroditori; răbdarea Lui va avea un sfârșit, și, dacă este abuzată, va face loc acelei mânii care nu va avea sfârșit. Pomii neroditori vor fi cu siguranță tăiați la urmă și aruncați în foc. [2.] Cu cât Dumnezeu a așteptat mai mult și cu cât mai mult a cheltuit asupra lor, cu atât va fi mai mare distrugerea lor: a fi tăiat după aceea, după toate aceste așteptări de la el, aceste dezbateri privind el, această preocupare pentru el, va fi într-adevăr trist și va agrava condamnarea. [3.] Tăierea, deși este o lucrare care va fi făcută, este o lucrare în care Dumnezeu nu găsește plăcere: căci observă aici, stăpânul a spus îngrijitorului: 'Taie-l tu, căci împovărează pământul.' 'Nu,' a spus îngrijitorul, 'dacă trebuie făcut la urmă, tu îl vei tăia; să nu fie mâna mea asupra lui.' [4.] Cei care acum mijlocesc pentru pomii neroditori și se ostenesc cu ei, dacă persistă în nerodnicia lor vor fi chiar mulțumiți să-i vadă tăiați și nu vor mai avea un cuvânt de spus pentru ei. Cei mai buni prieteni ai lor se vor mulțumi, ba chiar vor aproba și aplauda judecata dreaptă a lui Dumnezeu, în ziua arătării ei, Apoc. 15:3, 4.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea am confundat răbdarea lui Dumnezeu cu permisiunea de a rămâne neschimbat? Ce rod caută Domnul acum din locul în care m-a plantat? Cum voi răspunde astăzi la avertismentul că nerodnicia continuă duce la a fi tăiat?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte Ceresc, trezește inimile noastre prin Duhul Tău ca să ne pocăim fără întârziere, ca să aducem rodul neprihănirii în timpul pe care ni l-ai dat. Aplică puterea dătătoare de viață a Evangheliei la sufletele noastre sterpe, ca să nu fim tăiați, ci să înflorim sub grija Ta răbdătoare până vom intra pe ușa cea strâmtă și vom locui cu Tine pentru totdeauna. În numele lui Hristos ne rugăm, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →