Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 5-6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra cărții Iosua ne invită în istoria sfântă a intrării lui Israel în pământul făgăduit. Cu precizie pastorală și reverență față de Scriptură, Calvin arată cum Dumnezeu își pregătește poporul prin semne, încercări și întâlniri divine. Comentariul său la capitolele 5 și 6 deschide ferestre spre temele credincioșiei legământului, fricii sfinte și conducerii Căpitanului divin. Pe măsură ce urmăm reflecțiile sale verset cu verset, suntem atrași să reflectăm cum același Dumnezeu care a condus pe Israel mai rânduiește și astăzi pașii Bisericii Sale. Să ascultăm cu atenție învățămintele sale.
Citește
Citire
Ne îndreptăm acum spre textul din Iosua capitolele 5 și 6. Acordați câteva clipe de liniște pentru a citi capitolele încet, observând reînnoirea circumciziei, sărbătorirea Paștelui, încetarea manei și apariția căpitanului tainic înaintea Ierihonului. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, pregătind inima să primească atât relatarea biblică cât și comentariul luminător al lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a aborda evenimentele din Iosua 5:1.
1. Și s-a întâmplat când, etc. Recunoașterea puterii înfricoșătoare a lui Dumnezeu a avut un asemenea efect asupra lor încât au fost uimiți și leșinați de groază, dar nu le-a înclinat mințile să caute un remediu pentru rău. Inima li s-a topit întrucât, lipsiți de sfat și putere, nu s-au mișcat, dar în privința îndărătniciei au rămas la fel de împietriți ca înainte. Am văzut deja în altă parte cum necredincioșii, când sunt loviți de frică, nu încetează să lupte cu Dumnezeu și chiar când cad, continuă să asalteze cu înverșunare cerul. De aceea groaza care ar fi trebuit să-i îndemne la prudență nu a avut alt efect decât să-i grăbească spre prăpastie. Ei au fost însă înspăimântați de sus de dragul poporului, pentru ca biruința să fie obținută mai ușor, iar israeliții să fie încurajați când au văzut că au de-a face cu un dușman deja zdrobit și cuprins de spaimă. Astfel Dumnezeu le-a cruțat slăbiciunea, ca și cum ar fi deschis calea îndepărtând obstacolele, pentru că ei dovediseră deja că sunt mai leneși și mai lași decât se cuvenea. Substanța este deci că, înainte ca conflictul să înceapă, dușmanul era deja pus pe fugă de groaza pe care o inspirase faima minunii.Calvin continuă cu gândurile sale despre porunca circumciziei.
Scuza pe care o oferă comentatorii este cu totul frivolă. Recunosc că erau mereu sub arme și mereu nesiguri când vor trebui să se mute. Dar socotesc greșit să deducem de aici că nu aveau o zi de răgaz și că ar fi fost crud să circumcidem pruncii fragezi când tabăra trebuia să fie mutată curând după aceea. Nimic nu ar fi trebuit să cântărească atât de mult încât să producă o disprețuire disprețuitoare a ceea ce fusese spus lui Avraam (Geneza 17:14): „Sufletul care nu va fi circumcis va fi nimicit din popor”. Dar dacă exista risc de viață în circumcizie, cea mai bună și singura metodă era să ne încredem în providența părintească a lui Dumnezeu, care cu siguranță nu ar fi îngăduit ca propria Sa poruncă să devină fatală pentru prunci. Pe scurt, omisiunea din frica de primejdie nu putea izvorî din altă cauză decât neîncrederea. Dar chiar dacă ar fi fost sigur că pruncii vor fi puși în primejdie, lui Dumnezeu totuși trebuia să I se asculte, întrucât pecetea legământului prin care erau primiți în Biserică era mai prețioasă decât o sută de vieți. Nici Moise nu ar fi îngăduit o asemenea procedură lașă dacă nu ar fi fost influențat de un alt motiv. Mai mult, deși punctul este îndoielnic, presupun că nu au încetat să-și circumcidă copiii chiar din prima zi după plecare, ci numai după ce au fost obligați să-și retragă pașii din cauza perversității lor. Și în acest fel atât apostazia cât și pedeapsa sunt exprimate cu acuratețe, căci nu se spune că circumcizia a fost reluată pentru că schimbarea constantă de loc în timpul rătăcirilor lor o făcuse anterior imposibilă, ci pentru că au trebuit să treacă patruzeci de ani până când acei apostați răi care se tăiaseră singuri de la moștenirea făgăduită au fost mistuiți.Calvin discută apoi apariția către Iosua lângă Ierihon.
Spectacolul, când a fost prezentat prima dată, trebuie să fi inspirat frică; căci este probabil ca Iosua să fi fost atunci singur, fie că se retrăsese din văzul public pentru a se ruga, fie în scopul de a cerceta cetatea. Sunt mai degrabă înclinat să cred că a fost acesta din urmă și că se dăduse la o parte pentru a examina unde trebuia atacată cetatea, ca nu cumva dificultatea să-i descurajeze pe alții. Pare sigur că era fără însoțitori, deoarece el singur percepe viziunea; și nu poate fi nicio îndoială că era pregătit să lupte dacă ar fi întâlnit un dușman. Dar își pune întrebarea ca și cum s-ar adresa unui om, pentru că numai din răspuns învață că este un înger. Această îndoială dă mai multă credibilitate viziunii, în timp ce este condus treptat de la vederea omului căruia i se adresează la recunoașterea unui înger. Cuvintele, în același timp, implică faptul că nu era un înger obișnuit, ci unul de excelență specială. Căci se numește pe sine căpitan al oștirii Domnului, termen care poate fi înțeles ca cuprinzând nu doar poporul Său ales, ci și îngerii.
Considerați
Considerare
Calvin face o legătură teologică cu persoana lui Hristos.
Prima vedere, totuși, este mai corectă, deoarece Dumnezeu nu produce nimic de natură neobișnuită, ci constituie ceea ce citim anterior că a împlinit pentru Moise. Și știm că Moise însuși a preferat această favoare tuturor celorlalte; și pe drept, căci acolo Dumnezeu Și-a manifestat propria slavă într-un mod deschis și familiar. În consecință, El este numit în mod nediscriminatoriu un înger și distins prin titlul de Dumnezeul veșnic. Despre acest fapt Pavel este un martor competent, care declară distinct că a fost Hristos. (1 Corinteni 10:4.) Iar Moise însuși L-a îmbrățișat pe Dumnezeu ca prezent în persoana Mijlocitorului. Căci când Dumnezeu declară, după facerea vițelului (Exod 33:2-3), că nu va mai fi Conducătorul poporului, El promite în același timp că va da unul dintre îngerii Săi, dar numai unul, ca și cum ar fi luat din corpul general al oștirii îngerești. Moise respinge cu ardoare acest lucru, evident pentru că nu putea avea nicio speranță că Dumnezeu va fi milostiv dacă Mijlocitorul ar fi îndepărtat. A fost astfel un angajament special al favorii divine că Căpitanul și Capul Bisericii, la care Moise fusese obișnuit, era acum prezent pentru a ajuta. Și într-adevăr adopțiunea divină nu putea fi ratificată în niciun alt mod decât în mâna Mijlocitorului.Calvin aplică viziunea la asigurarea prezenței lui Dumnezeu.
15. Scoate-ți sandaua de pe picior, etc. Pentru a da o sfințenie suplimentară viziunii, marele Înger cere ca semn de reverență și frică ca Iosua să-și scoată sandalele. Moise relatează (Exod 3:5) că aceeași poruncă i-a fost dată pe Muntele Sinai și nu din alt motiv decât că Domnul Și-a manifestat acolo slava. Căci un loc nu poate avea o sfințenie mai mare decât altul, decât dacă Dumnezeu Se demnează în mod special să-l facă astfel. Astfel Iacov exclamă (Geneza 28:17) că locul unde L-a cunoscut pe Dumnezeu mai de aproape este casa lui Dumnezeu, un loc înfricoșător și poarta cerului. Aici, deci, când Dumnezeu poruncește sfântului Său slujitor să-și scoată sandalele, prin această ceremonie atestă realitatea prezenței Sale și adaugă mai multă greutate viziunii; nu că goliciunea picioarelor este în sine de vreo valoare în închinarea lui Dumnezeu, ci pentru că slăbiciunea oamenilor are nevoie să fie ajutată de ajutoare de acest fel, ca să poată mai bine să-și trezească și să se pregătească pentru venerare. Mai mult, deoarece Dumnezeu prin prezența Sa sfințește locurile în care apare, socotesc probabil că expresia „pământ sfânt” este în parte laudativă pentru excelența pământului Canaan, pe care Dumnezeu îl alesese pentru locuința Sa și scaunul închinării Sale curate. De aceea în diverse pasaje este numit „odihna Sa”. (Psalmul 95:11 și Psalmul 132:14.) La sfârșitul versetului Iosua este lăudat pentru ascultarea sa, ca posteritatea să învețe prin exemplul său să cultive o pietate curată în acel pământ. Pare astfel să existe un fel de comparație sau antiteză tacită, prin care pământul Canaan este preamărit mai presus de toate celelalte țări.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria ta viață ai simțit că Dumnezeu îndepărtează obstacolele înainte ca tu să intri în conflict?
2. Cum vorbește reînnoirea semnelor legământului despre domeniile în care ascultarea ta a devenit leneșă?
3. În ce fel recunoașterea lui Hristos ca Căpitan al oștirii Domnului schimbă modul în care înfrunți bătăliile tale prezente?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care în chip suveran ai reînnoit legământul Tău cu Israel la Ghilgal şi ai rostogolit ocara Egiptului, taie împrejur inimile noastre din nou prin harul Tău, ca să păzim rânduielile Tale. Precum Căpetenia oştirii Domnului i s-a arătat lui Iosua, tot aşa arată-Ţi prezenţa şi mergi înaintea noastră în fiecare luptă, ca să ne încredem în credincioşia legământului Tău mai degrabă decât în puterea noastră. Dăruieşte-ne credinţa ca să cădem cu feţele la pământ în închinare şi să ascultăm de Cuvântul Tău fără zăbavă, până vom intra în odihna pe care ai pregătit-o. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →