← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 2 — cu Matthew Henry

Faptele Apostolilor 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry despre Faptele Apostolilor capitolul 2 ne invită în camera de sus unde Duhul promis coboară cu putere. Expunerea sa atentă evidențiază momentul, semnele și rezultatele imediate ale Rusaliilor, arătând cum evenimentul împlinește profeția antică și lansează misiunea Bisericii. Pe măsură ce urmăm observațiile lui Henry, suntem atrași să reflectăm atât asupra momentului istoric, cât și asupra semnificației sale durabile pentru credincioși astăzi. Cuvintele sale ne ghidează prin vântul audibil, flăcările vizibile și proclamarea îndrăzneață care a urmat, reamintindu-ne că același Duh continuă să lucreze printre poporul lui Dumnezeu. Să ne deschidem inimile pentru a primi o perspectivă proaspătă de la acest ghid de încredere.
Citește

Citire

Acordă câteva momente de liniște pentru a citi Faptele Apostolilor capitolul 2 în întregime. Observă sunetul brusc din cer, limbile de foc și ucenicii vorbind în limbi pe care nu le învățaseră niciodată. Fii atent la predica lui Petru și la răspunsul mulțimii. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă, lăsând minunea primei Rusalii creștine să se așeze în duhul tău înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a examina semnificația zilei Rusaliilor. 1. Era când ziua Rusaliilor era pe deplin venită, în care pare să fie o referire la modul de exprimare din instituirea acestei sărbători, unde se spune (Levitic xxiii. 15): 'Să numărați șapte sabate întregi, din ziua aducerii primelor roade', care era a doua zi după Paște, a șaisprezecea zi a lunii Abib, ziua în care Hristos a înviat. Această zi era pe deplin venită, adică noaptea precedentă, cu o parte din zi, trecuse complet. (1.) Duhul Sfânt a coborât în timpul unei sărbători solemne, pentru că atunci era o mare adunare de oameni la Ierusalim din toate părțile țării și prozeliții din alte țări, ceea ce ar face evenimentul mai public, iar faima lui s-ar răspândi mai repede și mai departe, contribuind mult la propagarea Evangheliei în toate națiunile. Astfel, acum, ca și înainte la Paște, sărbătorile evreiești serveau să cheme la slujbele și ospățurile Evangheliei. (2.) Această sărbătoare a Rusaliilor era ținută în amintirea dăruirii Legii pe muntele Sinai, de unde data încorporarea Bisericii evreiești, pe care Dr. Lightfoot o socotește a fi exact o mie patru sute patruzeci și șapte de ani înainte de aceasta. Potrivit, așadar, Duhul Sfânt este dat la acea sărbătoare, în foc și în limbi, pentru promulgarea Legii evanghelice, nu ca aceea pentru o singură națiune, ci pentru toată făptura. (3.) Această sărbătoare a Rusaliilor s-a întâmplat în prima zi a săptămânii, ceea ce a fost o onoare suplimentară pusă pe acea zi și o confirmare a ei ca Sabat creștin, ziua pe care Domnul a făcut-o, ca un memorial permanent în Biserica Sa a acelor două mari binecuvântări — învierea lui Hristos și revărsarea Duhului, ambele în acea zi a săptămânii. Aceasta servește nu numai să ne justifice în observarea acelei zile sub numele și titlul de Ziua Domnului, ci să ne îndrume în sfințirea ei să dăm lui Dumnezeu laudă în mod deosebit pentru acele două mari binecuvântări; în fiecare Zi a Domnului din an, cred că ar trebui să se ia o notă deplină și deosebită în rugăciunile și laudele noastre despre acestea două, așa cum fac unele Biserici despre una o dată pe an, în ziua de Paști, și despre cealaltă o dată pe an, în Duminica Rusaliilor. O! să o facem cu afecțiuni potrivite! Henry reflectă apoi asupra unității ucenicilor adunați într-un loc. 2. Era când erau toți într-un cuget într-un loc. Ce loc era nu ni se spune în mod deosebit, fie în templu, unde participau la timpurile publice (Luca xxiv. 53), fie în camera lor de sus, unde se întâlneau în alte vremuri. Dar era la Ierusalim, pentru că acesta fusese locul pe care Dumnezeu l-a ales, ca să pună numele Lui acolo, și profeția era că de acolo Cuvântul Domnului va ieși la toate națiunile, Isaia ii. 3. Acum era locul de întâlnire generală a tuturor oamenilor evlavioși: aici Dumnezeu promisese să-i întâlnească și să-i binecuvânteze; aici, așadar, îi întâlnește cu această binecuvântare a binecuvântărilor. Deși Ierusalimul adusese cea mai mare necinste cu putință lui Hristos, totuși El a adus această cinste Ierusalimului, ca să învețe rămășița Sa în toate locurile; El a avut aceasta în Ierusalim. Aici ucenicii erau într-un loc, și nu erau încă atât de mulți încât un loc, și nu unul mare, să-i poată ține pe toți. Și aici erau într-un cuget. Nu putem uita cât de des, cât timp Stăpânul lor era cu ei, erau certuri între ei, cine să fie cel mai mare; dar acum toate aceste certuri s-au sfârșit, nu mai auzim nimic de ele. Ceea ce primiseră deja din Duhul Sfânt, când Hristos a suflat peste ei, rectificase într-o bună măsură greșelile pe care se bazau acele dispute și îi dispusese la dragoste sfântă. Se rugaseră mai mult împreună în ultima vreme decât de obicei (cap. i. 14), și aceasta i-a făcut să se iubească mai mult unul pe altul. Prin harul Său i-a pregătit astfel pentru darul Duhului Sfânt; căci acea porumbiță binecuvântată nu vine unde este zgomot și zarvă, ci se mișcă pe fața apelor liniștite, nu pe cele agitate. Am vrea ca Duhul să fie revărsat peste noi de sus? Să fim toți într-un cuget și, în ciuda varietății de sentimente și interese, așa cum fără îndoială era printre acei ucenici, să ne învoim să ne iubim unul pe altul; căci acolo unde frații locuiesc împreună în unitate, acolo este unde Domnul poruncește binecuvântarea Sa. În continuare, Henry descrie semnul audibil al vântului puternic. 1. Iată o chemare audibilă dată lor ca să le trezească așteptările la ceva mare, v. 2. Se spune aici, (1.) Că a venit deodată, nu s-a ridicat treptat, ca vânturile obișnuite, ci a fost la înălțime imediat. A venit mai devreme decât se așteptau ei și i-a surprins chiar și pe cei care erau acum împreună așteptând și probabil angajați în unele exerciții religioase. (2.) Era un sunet din cer, ca un tunet, Apocalipsa vi. 1. Se spune că Dumnezeu scoate vânturile din vistieriile Sale (Ps. cxxxv. 7) și le adună în mâinile Sale, Pilde xxx. 4. De la El a venit acest sunet, ca glasul unuia care strigă: 'Pregătiți calea Domnului'. (3.) Era sunetul unui vânt, căci calea Duhului este ca aceea a vântului (Ioan iii. 3), auzi sunetul lui, dar nu poți spune de unde vine sau încotro merge. Când Duhul vieții urmează să intre în oasele uscate, profetului i se spune să proorocească vântului: 'Vino din cele patru vânturi, suflare', Ezechiel xxxvii. 9. Și deși nu era în vânt că Domnul a venit la Ilie, totuși aceasta l-a pregătit să primească descoperirea Sa despre Sine în glasul blând și subțire, 1 Împărați xix. 11, 12. Calea lui Dumnezeu este în vijelie și furtună (Naum i. 3), și din vijelie a vorbit lui Iov. (4.) Era un vânt puternic și vijelios; era puternic și violent și venea nu numai cu un mare zgomot, ci cu mare forță, ca și cum ar fi doborât totul înaintea lui. Aceasta era să semnifice influențele și lucrările puternice ale Duhului lui Dumnezeu asupra minților oamenilor și astfel asupra lumii, ca ei să fie puternici prin Dumnezeu, la dărâmarea închipuirilor. (5.) A umplut nu numai camera, ci toată casa unde ședeau ei. Probabil a alarmat întregul oraș, dar, ca să arate că era supranatural, s-a fixat imediat asupra acelei case anume: așa cum unii cred că vântul trimis să-l oprească pe Iona a afectat doar corabia în care era el (Iona i. 4), și cum steaua magilor a stat deasupra casei unde era Pruncul. Aceasta i-ar îndruma pe oamenii care observau încotro să meargă ca să întrebe înțelesul ei. Acest vânt umplând casa i-ar impresiona pe ucenici și i-ar ajuta să intre într-o stare foarte serioasă, respectuoasă și cumpătată, pentru primirea Duhului Sfânt. Astfel, mustrările Duhului fac loc mângâierilor Sale; și suflările aspre ale acelui vânt binecuvântat pregătesc sufletul pentru suflările sale blânde și line. Henry continuă explorând semnul vizibil al limbilor despicate ca de foc. (2.) Semnul dat a fost focul, ca să se împlinească spusa lui Ioan Botezătorul despre Hristos: 'El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc'; cu Duhul Sfânt ca și cu foc. Ei sărbătoreau acum, în sărbătoarea Rusaliilor, amintirea dăruirii Legii pe muntele Sinai; și așa cum aceea a fost dată în foc și de aceea se numește lege de foc, tot așa este și Evanghelia. Misiunea lui Ezechiel a fost confirmată printr-o viziune de cărbuni aprinși de foc (cap. i. 13), și a lui Isaia printr-un cărbune de foc atingându-i buzele, cap. vi. 7. Duhul, ca focul, topește inima, separă și arde zgura și aprinde afecțiuni evlavioase și devotate în suflet, în care, ca în focul de pe altar, jertfele duhovnicești sunt aduse. Acesta este focul pe care Hristos a venit să-l trimită pe pământ. Luca xii. 49.
Considerați

Reflectare

Henry încheie secțiunea detaliind efectele imediate asupra ucenicilor. III. Care a fost efectul imediat al acestuia? 1. Au fost toți umpluți cu Duhul Sfânt, mai din belșug și mai puternic decât erau înainte. Au fost umpluți cu harurile Duhului și au fost mai mult ca oricând sub influențele Sale sfințitoare — erau acum sfinți, cerești și duhovnicești, mai dezlipiți de această lume și mai bine familiarizați cu cealaltă. Au fost mai umpluți cu mângâierile Duhului, s-au bucurat mai mult ca oricând de dragostea lui Hristos și de nădejdea cerului, și în toate acestea durerile și temerile lor au fost înghițite. Au fost de asemenea, ca dovadă a aceasta, umpluți cu darurile Duhului Sfânt, care sunt în mod deosebit menționate aici; au fost înzestrați cu puteri minunate pentru înaintarea Evangheliei. Mi se pare evident că nu doar cei doisprezece apostoli, ci toți cei o sută douăzeci de ucenici au fost umpluți cu Duhul Sfânt la fel în acest timp — toți cei șaptezeci de ucenici, care erau oameni apostolici și angajați în aceeași lucrare, și toți ceilalți care urmau să predice Evanghelia; căci se spune explicit (Efeseni iv. 8, 11): 'Când S-a înălțat sus' (ceea ce se referă la aceasta, v. 33), 'a dat daruri oamenilor', nu doar unii apostoli (cum erau cei doisprezece), ci unii profeți și unii evangheliști (cum erau mulți dintre cei șaptezeci de ucenici, predicatori itineranți), și unii păstori și învățători stabiliți în Biserici anume, așa cum putem presupune că unii dintre aceștia au fost mai târziu. 'Toți' de aici trebuie să se refere la toți cei care erau împreună, v. 1; cap. i. 14, 15. 2. Au început să vorbească în alte limbi, în afară de limba lor maternă, deși nu învățaseră niciodată alta. Nu vorbeau lucruri de conversație obișnuită, ci Cuvântul lui Dumnezeu și laudele Numelui Său, așa cum Duhul le dădea să vorbească apoftegme — spuse substanțiale și grele, vrednice de a fi ținute în amintire. Este probabil că nu doar unul era în stare să vorbească o limbă, și altul alta (cum a fost cu familiile care s-au împrăștiat de la Babel), ci că fiecare era în stare să vorbească limbi diferite, după cum ar fi avut nevoie să le folosească. Și putem presupune că nu doar se înțelegeau pe ei înșiși, ci și unul pe altul, ceea ce constructorii Babelului nu au făcut, Geneza xi. 7. Nu au vorbit ici și colo un cuvânt din altă limbă, sau au bâlbâit unele propoziții rupte, ci au vorbit-o la fel de ușor, corect și elegant ca și cum ar fi fost limba lor maternă; căci orice era produs prin minune era cel mai bun de felul său. Nu au vorbit din vreo gândire sau meditație anterioară, ci așa cum Duhul le dădea să vorbească; El le-a furnizat atât materia, cât și limba. Acum aceasta a fost, (1.) O minune foarte mare; a fost o minune asupra minții (și astfel a avut cea mai mare parte din natura unei minuni evanghelice), căci în minte se formează cuvintele. Nu doar că nu învățaseră niciodată aceste limbi, dar nu învățaseră niciodată nicio limbă străină, ceea ce ar fi putut facilita acestea; ba chiar, din câte se pare, nu auziseră niciodată aceste limbi vorbite și nu aveau nicio idee despre ele. Nu erau nici învățați, nici călători și nu avuseseră nicio ocazie de a învăța limbi fie prin cărți, fie prin conversație. Petru era într-adevăr destul de prompt să vorbească în limba sa, dar ceilalți nu erau vorbitori și nici iuți la înțelegere; totuși acum nu doar inima celui nechibzuit înțelege cunoștința, ci limba gângavilor este gata să vorbească cu elocvență, Isaia xxxii. 4. Când Moise s-a plâns: 'Sunt încet la vorbire', Dumnezeu a spus: 'Voi fi cu gura ta și Aaron va fi purtătorul tău de cuvânt'. Dar El a făcut mai mult pentru acești mesageri ai Săi: Cel ce a făcut gura omului le-a înnoit pe a lor. (2.) O minune foarte potrivită, necesară și folositoare. Limba pe care o vorbeau ucenicii era siriacă, un dialect al ebraicei; astfel că era necesar ca ei să fie înzestrați cu darul, pentru înțelegerea atât a ebraicei originale din Vechiul Testament, în care fusese scris, cât și a grecești originale din Noul Testament, în care urma să fie scris. Dar nu era doar atât; ei erau trimiși să predice Evanghelia la toată făptura, să facă ucenici din toate națiunile. Dar aici este o dificultate de netrecut la prag. Cum vor stăpâni ei limbile diferite ca să vorbească inteligibil tuturor națiunilor? Va fi lucrarea vieții unui om să învețe limbile lor. Și de aceea, ca să dovedească că Hristos putea da autoritate de a predica națiunilor, El dă capacitatea de a predica lor în limba lor. Și s-ar părea că aceasta a fost împlinirea acelei promisiuni pe care Hristos a făcut-o ucenicilor Săi (Ioan xiv. 12): 'Lucrări mai mari decât acestea veți face'. Căci aceasta poate fi socotită, toate lucrurile fiind luate în considerare, o lucrare mai mare decât vindecările minunate pe care le-a făcut Hristos. Hristos Însuși nu a vorbit în alte limbi și nici nu i-a înzestrat pe ucenicii Săi să o facă cât timp a fost cu ei: dar a fost primul efect al revărsării Duhului peste ei. Și arhiepiscopul Tillotson crede că este probabil ca, dacă convertirea necredincioșilor la creștinism ar fi acum încercată cu sinceritate și vigoare, de oameni cu minți cinstite, Dumnezeu ar încuviința extraordinar o astfel de încercare cu tot ajutorul potrivit, așa cum a făcut la prima publicare a Evangheliei.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața ta simți nevoia unei revărsări proaspete a puterii și unității Duhului Sfânt? 2. Cum ar putea semnele vântului și focului de la Rusalii să-ți modeleze așteptările despre cum lucrează Dumnezeu astăzi? 3. În ce feluri ești invitat să vorbești despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu în limbajul lumii tale zilnice?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Milostiv, pe măsură ce privim la revărsarea Duhului Tău la Rusalii, umple-ne din nou cu același vânt puternic și foc sfânt. Unește inimile noastre într-un singur cuget, deschide buzele noastre să vestim lucrările Tale minunate și trimite-ne cu îndrăzneală să propovăduim Evanghelia Fiului Tău. Ține-ne mereu dependenți de Duhul Tău până la întoarcerea lui Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →