Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Picioarele Mele Erau Aproape Să Cadă: Psalmii 73 și 74
Deschidere
Psalmul 73 este marea luptă a unui suflet sfânt cu cea mai grea dintre enigme: de ce prosperă cei răi? 'Cu adevărat Dumnezeu este iubitor față de Israel, chiar față de cei cu inimă curată' — așa începe, în credință; și apoi, imediat, poticnirea: 'Totuși, picioarele mele erau aproape să cadă; pașii mei aproape că alunecaseră. Eram mâhnit din pricina celor răi: văd și pe cei nelegiuiți în atâta prosperitate.' Psalmistul invidiază pacea păcătoșilor până nu mai poate îndura — și atunci totul se schimbă la un singur prag: 'Până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu: atunci am înțeles sfârșitul acestor oameni.' Părinții Răsăriteni au citit acel sanctuar în feluri diferite — Sf. Atanasie despre Ziua Judecății când tainele tuturor inimilor vor fi descoperite; Sf. Vasile, mai sobru, despre întoarcerea din robie — dar toți sunt de acord că răspunsul se găsește doar când sufletul vine în prezența lui Dumnezeu. Psalmul 74 preia apoi strigătul sanctuarului pustiit însuși: 'O, Dumnezeule, de ce ești absent de la noi atât de mult?' — bocetul Ierusalimului profanat, al Bisericii asediate, al fiecărui suflet care se crede lipsit de Dumnezeu. Iar răspunsul său este aceeași întoarcere de la plângere la mărturisire: 'Căci Dumnezeu este Împăratul meu din vechime: ajutorul care se face pe pământ El Însuși îl face.'
Citește
Mergi încet prin Psalmul 73. Se deschide în credință și aproape cade: 'picioarele mele erau aproape să cadă.' Descrie fără ezitare pe cei răi prosperi — 'ei nu sunt în primejdie de moarte; ci sunt voinici și tari… nu sunt loviți ca alți oameni… ochii lor se umflă de grăsime… își întind gura până la cer.' Înregistrează aproape-disperarea amară a sufletului: 'Atunci am curățat inima mea în zadar și mi-am spălat mâinile în nevinovăție. Toată ziua am fost pedepsit și mustrat în fiecare dimineață.' Apoi marea răsturnare: 'Atunci m-am gândit să înțeleg aceasta, dar era prea greu pentru mine, până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu; atunci am înțeles sfârșitul acestor oameni.' De acolo Psalmul urcă spre culmea iubirii: 'Pe cine am eu în cer afară de Tine? și nu este nimic pe pământ pe care să-l doresc în comparație cu Tine. Carnea mea și inima mea se sfârșesc: dar Dumnezeu este tăria inimii mele și partea mea pentru totdeauna… Este bine pentru mine să mă țin strâns de Dumnezeu.' Apoi Psalmul 74 începe în pustiire — 'De ce este mânia Ta atât de aprinsă împotriva oilor pășunii Tale?… Vrăjmașii Tăi răcnesc în mijlocul adunărilor Tale… Au dat foc locurilor Tale sfinte' — și își găsește ancora în Împăratul creator și răscumpărător: 'Căci Dumnezeu este Împăratul meu din vechime: ajutorul care se face pe pământ El Însuși îl face. Tu ai despărțit marea prin puterea Ta… Ziua este a Ta și noaptea este a Ta: Tu ai pregătit lumina și soarele.'
Studiu
Studiază
Enigma celor răi prosperi nu este nouă; Sf. Grigore cel Mare, comentând plângerea asemănătoare din Iov, învață pe omul drept cât de puțin cântăresc astfel de lucruri: el
își îndreaptă mintea spre dobândirea lucrurilor cerești, care nu pot fi comune cu el și cu cei osândiți. Cei răi pot avea bogăția pământului, dar tocmai pentru că Dumnezeu o dă chiar și vrăjmașilor Săi, ea nu poate fi lucrul vrednic de dorit. Iar când Psalmistul însuși, 'aproape căzut', strigă că și-a curățat inima în zadar, răspunsul nu este argument, ci sanctuarul — venind în prezența lui Dumnezeu, unde sufletul învață 'sfârșitul acestor oameni.' Fericitul Augustin, care a cunoscut această aproape-cădere din interior, ne dă strigătul care o întâmpină — inima luând foc la atingerea lui Dumnezeu:
O, Focule, care arzi mereu și nu te stingi niciodată, aprinde-mă. Răceala invidiei este arsă în căldura iubirii dumnezeiești. Apoi Psalmul ajunge la înălțimea sa — 'Pe cine am eu în cer afară de Tine?' — și aici Neale aduce înainte chiar glasul Răsăritului, Sf. Ioan Gură de Aur, care având pe Hristos are toate lucrurile și nu cere nimic altceva:
Nu caut altă răsplată, căci El Însuși este răsplata universală. Întregul răspuns la prosperitatea celor răi este aici: partea lor este lumea, iar a noastră este Dumnezeu.
Considerați
Consideră
Când Psalmul 73 spune despre cei răi, 'Da, chiar ca un vis când se trezește cineva: așa vei face chipul lor să dispară din cetate,' Neale pune alături chiar cântarea Bisericii Răsăritene peste morții ei. În Slujba de Înmormântare Biserica Răsăriteană cântă marea întrebare care golește de greutate toată prosperitatea pământească:
unde sunt afecțiunile lumii, unde visele deșarte ale desfătărilor trecătoare, unde aurul și argintul? Unde mulțimea și zgomotul însoțitorilor? Toate sunt pulbere, toate cenușă, toate doar o umbră care fuge — lecția însăși pe care Asaf a învățat-o în sanctuar, cântată acum peste fiecare mormânt. Astfel prosperitatea care 'aproape' a furat picioarele Psalmistului este arătată pentru ceea ce este: un vis din care te trezești și nu găsești nimic în mâini. Apoi Psalmul 74, bocetul sanctuarului pustiit, își găsește răspunsul ascuns în același Dumnezeu care a creat și răscumpără. Când strigă că vrăjmașul a profanat locul sfânt, Fericitul Augustin privește dincolo de ruină spre triumful Crucii:
Acum pe frunțile monarhilor semnul Crucii este mai prețios decât nestematele unei coroane. Însăși mândria care a răsturnat Ierusalimul este ea însăși răsturnată — regii care au profanat poartă acum Crucea pe coroanele lor. Iar împotriva răgetului vrăjmașilor Tertulian amintește semnul liniștit al creștinului, trasat la fiecare cotitură a zilei:
orice faptă a vieții noastre în care suntem angajați, ne marcăm fruntea cu semnul Crucii.
Răspunde
Acești doi Psalmi te întâlnesc în clipa în care picioarele tale sunt aproape să cadă. Poate ai privit la prosperitatea celor care disprețuiesc pe Dumnezeu și ai simțit vechea invidie mișcându-se — ai simțit că ți-ai curățat inima în zadar. Nu încerca să ieși din asta prin argumente; Psalmistul nu a putut și ți-o spune: 'era prea greu pentru mine.' Există o singură vindecare și este o ușă, nu un silogism — 'până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu.' Intră. Vino în prezența lui Dumnezeu în rugăciune, în Liturghie, înaintea Sfintelor Taine, și acolo învață 'sfârșitul acestor oameni' — că partea lor este un vis din care se vor trezi cu nimic în mâini, în timp ce a ta este Dumnezeu Însuși. Spune împreună cu Gură de Aur că nu cauți altă răsplată, căci Hristos este răsplata. Lasă răceala invidiei tale să fie aprinsă de Focul care nu se stinge niciodată. Iar când, ca în Psalmul șaptezeci și patru, sanctuarul tău pare profanat și Dumnezeu pare absent atât de mult, nu te opri la bocet. Întoarce-te, așa cum se întoarce Psalmul, la Împăratul din vechime care desparte marea și pregătește lumina și soarele — și marchează-ți fruntea cu Crucea Sa, semnul mai prețios decât orice coroană, semnul pe care nicio pustiire nu ți-l poate lua. Apoi spune din toată inima: 'Este bine pentru mine să mă țin strâns de Dumnezeu.'
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ții toate cu puterea Ta și faci lumina și soarele, când picioarele noastre aproape s-au clătinat și pașii noștri erau gata să alunece, ține-ne de dreapta Ta și adu-ne în sfânta Ta prezență. Acolo risipește invidia păcătoșilor care ne-a tulburat și dă-ne să înțelegem sfârșitul lor și al nostru, ca să rămânem în Tine și să slăvim numele Tău în veci. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, mântuiește-ne.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →