Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici
2 Cronici 9-12 — cu Simeon
Deschidere
În cadența măsurată a căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon asupra capitolelor 9–12 din 2 Cronici. Metoda omiletică a lui Simeon, deopotrivă cercetătoare și pastorală, aduce narațiunea antică în viața prezentă a Bisericii, arătând cum despărțirea împărăției și umilirea ulterioară a lui Roboam îi instruiesc încă pe cei care vor să rămână credincioși Domnului Dumnezeului părinților lor.
Citește
Citire
Să ascultăm acum însăși istoria sfântă. Cu atenție liniștită citim consemnarea strălucirii lui Solomon, sfâșierea împărăției și mustrarea lui Roboam, cerând Duhului Sfânt să ne deschidă inimile la același cuvânt care a mișcat odinioară adunările din Cambridge.
Studiu
Simeon începe prin a relata purtarea preoților și a poporului credincioși sub Ieroboam.
Purtarea protestanților în acea zi — Nu din pricina unor rânduieli mărunte despre chestiuni neesențiale s-au retras ei, ci din pricina răsturnării depline a religiei lor și a statornicirii idolatriei în locul ei. Nici nu s-au ridicat în răscoală împotriva guvernării, nici nu au încercat să-și apere religia cu sabia. S-au retras în pace și au căutat să se bucure în altă țară de binecuvântările de care fuseseră lipsiți în a lor. Purtarea lor a fost cu totul asemenea celei cuvenite slujitorilor Celui Preaînalt: 1. Au dat mărturie împotriva urâciunilor care domneau — [Dintre toți clericii țării, nu citim despre niciunul care să fi consimțit să-și lepede principiile de dragul câștigului murdar. O pildă nobilă aceasta! și urmată cu noblețe, de asemenea, de toți cei evlavioși ai țării!Apoi apasă asupra protestanților necesitatea de a-și împlini propriile principii.
] Să trecem însă la ceea ce ne privește mai direct pe noi înșine, anume II. Datoria noastră, ca protestanți, în ziua de azi — Urâciunile papalității sunt cu greu mai suportabile decât cele statornicite de Ieroboam. Și este o milă pentru noi că strămoșii noștri au avut destul curaj și evlavie ca să protesteze împotriva lor. Dar avem și noi datoriile noastre de împlinit — 1. Ar trebui să ne împlinim propriile principii religioase — [La ce bun lepădăm superstițiile Bisericii Romei, în timp ce păstrăm cea mai mare și mai fundamentală greșeală a tuturor, doctrina meritului omenesc? Recunosc că nu susținem această greșeală în același chip deschis, grosolan și mărturisit în care este ținută de papistași: dar în privința mântuirii numai prin credință avem cu toții aceleași gelozii ca și ei.De aici trece la a arăta eficacitatea superioară a acelor principii în sfințirea inimii și a vieții.
Da, deși protestanți prin mărturisire, mare parte dintre noi căutăm mântuirea prin propriile pocăințe sau reformări, mai degrabă decât prin simplul exercițiu al credinței în Hristos. În propovăduirea cuvântului, în loc să aducem în față marea doctrină a îndreptățirii numai prin credință, ca pe aceea care este universal admisă, aprobată și slăvită, suntem siliți să facem mii de scuze, ca să ne ferim de învinuirea de a fi antinomieni și eretici. O, fraților! Nu ar trebui să fie așa. Ar trebui să ne bucurăm cu toții că suntem eliberați de legăturile în care papalitatea își ține votivii amăgiți și să ne lăudăm în Domnul Isus Hristos ca fiind toată mântuirea și toată dorirea noastră — — —] 2. Ar trebui să arătăm eficacitatea lor superioară de a sfinți inima și viața — [Au existat, fără îndoială, mulți bărbați cu mare evlavie în Biserica Romei: dar ei au fost evlavioși în ciuda greșelilor lor.Trecând la capitolul doisprezece, Simeon expune locul umilirii în iconomia izbăvirii dumnezeiești.
În mai puțin de cinci ani scurți, toată bogăția pe care David și Solomon o adunaseră în templu și în casa regelui a fost luată și dată ca pradă unui vrăjmaș biruitor. Și acum Ierusalimul însuși ar fi fost nimicit de tot, dacă brațul dreptății nu ar fi fost oprit de strigătele pocăite ale lui Roboam și ale nobililor săi. Dumnezeu trimisese un proroc ca să le vestească temeiurile și pricinile judecăților care se abătuseră acum asupra lor: iar ei, văzând că orice altă nădejde îi părăsise, au alergat la pocăință. Dumnezeu a luat aminte la aceasta, după cum ne învață textul; și, văzând pocăința lor, a trimis același proroc ca să le asigure că va opri brațul ridicat și se va feri să aducă asupra lor judecățile după deplina măsură a meritelor lor. Din mesajul trimis lor de la Domnul putem observa cu dreptate, I.
Considerați
Cugetare
Simeon încheie prin a declara certitudinea iertării pentru păcatul cu adevărat pocăit.
Și unde vom găsi vreo pildă de pocăință disprețuită sau de judecăți abătute asupra unuia care, cu sinceritate de inimă, a cerut milă din mâinile lui Dumnezeu? Vom lua pilda unuia ale cărui fărădelegi au întrecut poate pe ale oricărui alt om de la întemeierea lumii — idolatru și ucigaș, Manase. El, asemenea lui Roboam și curtenilor săi, nu s-a gândit la pocăință până când a fost redus, ca să zicem așa, la cea mai de jos treaptă a nenorocirii: dar chiar și atunci strigătul lui a fost auzit; și cererea lui a intrat în urechile Domnului oștirilor [Notă: 2 Cronici 33:11-13]. Așadar, dacă suntem cu adevărat pocăiți, oricare ar fi fost întinderea fărădelegii noastre, ea va fi iertată. 'Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit de gândurile lui; să se întoarcă la Domnul, și El Se va îndura de el, la Dumnezeul nostru, căci El iartă cu îmbelșugare [Notă: Isaia 55:7].'
Răspunde
Răspuns
Unde, în viața noastră de acum, ne mai agățăm încă de favoarea lumii mai degrabă decât să dăm mărturie deschisă Evangheliei? În ce măsură am lepădat cu adevărat încrederea în propriul merit și ne-am odihnit numai în dreptatea lui Hristos? Cum vom rândui, asemenea celor evlavioși ai lui Israel, cursul zilnic al vieții noastre astfel încât pocăința noastră să rămână adâncă, obișnuită și vizibilă spre slava lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care ai întors inimile preoților și ale poporului ca să Te caute în Ierusalim, dă-ne har să le urmăm pilda fără compromis sau întârziere. Păzește-Ți Biserica de orice idol, fie vechi sau nou, și fă-ne statornici în singura jertfă a Fiului Tău preaiubit. Unde am părăsit Legea Ta, adu-ne la acea umilire pe care ai făgăduit că n-o vei disprețui; și, văzând pocăința noastră, grăiește din nou cuvântul izbăvirii. Astfel să trăim și să murim ca unii care și-au pus inimile pe deplin să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →