Eterniseed › Curriculum › Matei
Matei 15 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În tratarea sa a capitolului 15 din Matei, Maclaren îi ghidează pe cititori prin relatarea emoționantă a întâlnirii lui Isus cu femeia siro-feniciană, luminând interacțiunea dintre credință, ordinea divină și milă. Expunerea sa atentă evidențiază modul în care refuzurile aparente pot aprofunda încrederea și cum limitele misiunii pământești a lui Hristos servesc în cele din urmă unui scop mai larg. Pe măsură ce îi urmăm paragrafele, suntem invitați să ne oprim asupra fiecărui schimb și să vedem inima Mântuitorului mai clar. Lăsați perspectivele lui Maclaren să deschidă o înțelegere proaspătă a acestei narațiuni familiare, dar profunde.
Citește
Citire
Luați câteva momente liniștite pentru a citi integral capitolul 15 din Matei. Observați mișcarea de la confruntarea conducătorilor religioși la întâlnirea de la graniță cu femeia cananeeană și apoi la vindecările abundente de pe malul de est. Permiteți contrastelor din capitol să vorbească. Citiți încet, poate cu voce tare, și rugați-L pe Duhul să vă pregătească inima pentru perspectivele pe care Maclaren le dezvăluie din aceste versete.
Studiu
Maclaren începe prin a examina apropierea și rugămintea femeii.
Marcu ne spune că Isus a căutat ascunderea în această călătorie; dar suferința are ochi ageri, iar această femeie sărmană L-a găsit. Deși este cananeeană și astfel descendentă a vechii rase a dușmanilor lui Israel, ea a învățat să-L numească pe Fiul lui David, recunoscând împărăția Sa, pe care supușii Săi de naștere au lepădat-o. Ea cere ceea ce El se bucură să dea, identificându-se cu suferința fiicei sale sărmane și cerând milă ca pentru sine. După cum spune Hrisostom: 'Era o priveliște care stârnea milă să vezi o femeie strigând cu atâta suferință, și acea femeie mamă, și rugându-se pentru o fiică, și acea fiică într-o stare atât de rea.' În smerenia ei, ea nu își aduce copilul și nici nu Îi cere să meargă la ea. În agonia ei, nu are nimic de spus decât să Îi înfățișeze durerea, gândind că El, despre a cărui milă a auzit, are nevoie doar să cunoască pentru a alina și nu necesită motive îndemnate pentru a-L determina să ajute.El abordează apoi tăcerea surprinzătoare a lui Hristos.
În credința ei, ea crede că puterea Sa poate vindeca de la distanță. Ce mai mult ar fi putut El dori? Cu atât mai surprinzătoare este atunci purtarea Sa. Toate condițiile pe care El le cerea de obicei erau prezente la ea; dar El, care obișnuia să răspundă cu bucurie și grabă acestor condiții, nu are niciun cuvânt de spus acestei sărmane, nevoiașe, perseverente, smerite și credincioase rugătoare. Izvorul pare înghețat, din care curgeau de obicei astfel de șuvoaie de binecuvântare. Mila Sa pare cu totul pierdută, iar compasiunea Sa a eșuat. Un Hristos tăcut la strigătul unui suferind este un paradox care contrazice întreaga istorie a Evangheliei și pe care, putem fi foarte siguri, niciun evanghelist nu l-ar fi zugrăvit, dacă nu ar fi zugrăvit din viață.Maclaren continuă explicând limitările divine ale misiunii lui Hristos.
Intercesiunea lor aparent plină de milă, dar de fapt egoistă, a fost dată la o parte prin răspunsul care explică paradoxul tăcerii Sale. Acesta pune accent pe două lucruri: subordonarea Sa față de voia divină a Tatălui și restricțiile impuse astfel asupra sferei lucrării Sale binefăcătoare. El asculta voia divină limitându-Și slujirea la poporul evreu, așa cum știm că a făcut. În mod clar, acea restricție era necesară. Era un caz de concentrare în vederea răspândirii. Focul trebuie adunat pe vatră, dacă urmează să încălzească mai apoi camera. Trebuie să existe limite geografice și naționale vieții Sale; iar Mesia, care vine ultimul în lunga serie a regilor și profeților, poate fi autentificat ca Mesia al lumii doar fiind mai întâi împlinitorul, pentru copiii promisiunilor făcute părinților.El explorează apoi aparenta asprime a răspunsului dat femeii.
Se pare că suferința ei nu a atins nicio coardă de simpatie; iar din buzele obișnuite să picure untdelemn și vin în fiecare rană au ieșit cuvinte ca niște săbii, reci, lipsite de simțire, ascuțite, potrivite și menite să sfâșie. Nu le vom înțelege, nici pe El, dacă ne mulțumim cu explicația pe care gelozia pentru cinstea Sa ca milostiv și blând i-a determinat pe mulți să o adopte, anume că El a intenționat toată lunga întârziere în a-i împlini cererea și cuvintele pe care le-a rostit doar ca încercări ale credinței ei. Refuzul Său a fost un refuz real, întemeiat pe hotărârea divină, pe care El era obligat să o asculte. Cuvintele Sale către ea, aspre cum sună fără îndoială, nu sunt decât un alt mod de a exprima limitarea pe care tocmai o insistase în răspunsul Său către ucenici. 'Pâinea' este binecuvântarea pe care El, ca trimis al lui Dumnezeu, o aduce; 'copiii' sunt 'oile pierdute ale casei lui Israel'; 'câinii' sunt lumea neamurilor.
Considerați
Reflectare
Maclaren încheie arătând împlinirea bucuroasă a cererii.
'Și de aceea, pentru că ea s-a arătat a fi una din adevărata casă, prin statornicia credinței ei, prin smerenia blândeții ei, prin stăruința rugăciunilor ei, Hristos recunoaște cu bucurie că aici este un caz în care El poate trece linia limitării obișnuite și că, făcând aceasta, nu depășește însărcinarea Sa. O astfel de credință este îndreptățită la partea cea mai deplină a darului Său. Ea își ia locul alături de sutașul neamurilor ca cele două persoane care au primit laudă din partea Lui pentru mărimea credinței lor. Părea că nu va da nimic; dar El încheie dând totul, punând cheia cămării în mâna ei și poruncindu-i să ia, nu o firimitură, ci 'după voia ta'. Fiica ei este vindecată, prin puterea Sa lucrând de la distanță; dar aceasta nu a fost, putem fi foarte siguri, ultima și nici cea mai bună dintre binecuvântările pe care le-a luat din acea mare comoară al cărei stăpân a făcut-o.În cele din urmă, Maclaren pune vindecarea unică alături de vindecările abundente care urmează.
Isus este din nou pe malurile lacului, după un turneu prin teritoriul tirian și sidonian, apoi spre est și sud, până la malul său de est. Acolo El, ca și în alte ocazii anterioare, caută singurătate și odihnă în dealuri, care este întreruptă de mulțimi. Vechea agitație și goană a oamenilor începe din nou. Și un număr mare de bolnavi, 'șchiopi, orbi, muți, schilodi și mulți alții', sunt aduși. Ei sunt aruncați 'jos la picioarele Sale' în grabă fierbinte, cu puțină ceremonie și, după cum s-ar părea, cu puțină cerere pentru puterea Sa vindecătoare. Dar aceeași har, pentru care femeia cananeeană trebuise să pledeze atât de mult, pare acum să curgă aproape fără a fi cerut. Ea, ca să zicem așa, smulsese o picătură; acum țâșnește din abundență. Ea nu și-a primit 'firimitura' fără multă rugăminte; aceștia primesc pâinea aproape fără a cere. Este acest contrast dintre provizii sărace și pline pe care evanghelistul ar vrea să-l observăm. Iar el își arată sensul destul de clar prin acea expresie, 'au slăvit pe Dumnezeul lui Israel', care pare a fi a lui Matei însuși și nu o citare a ceea ce a spus mulțimea. Această abundență de minuni mărturisește preeminența lui Israel față de neamuri și revelația specială a Lui însuși pe care Dumnezeu le-a făcut-o în Fiul Său. Mulțimea ar fi putut găsi în ea doar combustibil pentru mândrie națională îngustă și dispreț; dar era totuși metoda divină pentru întemeierea împărăției; iar aceste două scene, așezate astfel una lângă alta, învață același adevăr, că Împăratul oamenilor este mai întâi Împăratul lui Israel.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră ați persistat în rugăciune chiar și atunci când cerul părea tăcut? Cum provoacă acceptarea de către femeie a ordinii lui Dumnezeu propriile voastre așteptări despre modul în care ar trebui să vină binecuvântarea? Ce vă invită acest pasaj să încredeți despre timpul și sfera milei lui Dumnezeu față de voi și de alții?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru Cuvântul viu care încă ne întâlnește în nevoia noastră. Dă-ne smerita stăruință a femeii cananeene, ca să ne agățăm de mila Ta chiar și atunci când răspunsurile sunt întârziate. Învață-ne să cinstim ordinea înțeleaptă a scopurilor Tale în timp ce încredem că nicio firimitură de har nu este vreodată risipită. Fie ca credința noastră să crească destul de îndrăzneață pentru a primi orice ne dai și fie ca inimile noastre să se lărgească pentru a sărbători abundența pe care o reverși peste toți cei care vin la Tine. În numele Tău ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →