← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici

Nimeni nu este dincolo de milă: Pocăința lui Manase, robia și decretul de întoarcere

2 Cronici 33-36Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)24 min
Deschidere
Istoriile se încheie cu cel mai adânc întuneric și cea mai strălucitoare nădejde. Manase, spune Teodoret, a întrecut în răutate nu numai pe regii nelegiuiți ai lui Iuda, ci chiar și pe neamurile păgâne pe care Domnul le alungase dinaintea lui Israel; el a umplut Ierusalimul cu idoli și cu sânge. Pentru aceasta a plătit pedeapsa: asirianul l-a luat, l-a legat în lanțuri și l-a dus în Babilon. Și acolo, în fier, cel mai mare dintre păcătoși a făcut singurul lucru pe care nimeni nu-l aștepta — s-a pocăit. S-a smerit foarte înaintea Dumnezeului părinților săi și s-a rugat; iar nemărginita bunătate a lui Dumnezeu i-a dăruit chiar și lui izvoarele milei, i-a auzit glasul și l-a întors în împărăția sa. Fericitul Teodoret al Cirului se minunează de schimbare: ceea ce Manase nu avea pe tronul său a dobândit în lanțurile sale; atât de mare folos aduce certarea celor ce vor să se folosească de ea. Iată evanghelia ascunsă în istorii — că nimeni nu este dincolo de mila lui Dumnezeu, că cel mai rău dintre păcătoși, cu adevărat smerit, este auzit și întors. Apoi vine Iosia, regele marii reforme, care a găsit Cartea Legii și a întors întregul popor la Dumnezeu, un rege atât de iubit încât Ieremia a alcătuit o plângere pentru el, pe care cântăreții o păstrau an de an. Și apoi sfârșitul: regii rămași greșesc, Ierusalimul cade, templul este ars, iar poporul este dus în robie. Totuși Teodoret observă cum cronicarul, scriind mult după aceea, și-a adunat istoria de la profeți — și că cartea nu se încheie în cenușa robiei, ci în decretul lui Cirus, proclamarea întoarcerii. Astfel istoriile se încheie nu în exil, ci în întoarcerea acasă; iar nădejdea întoarcerii duce drept la Hristos, care adună copiii risipiți ai lui Dumnezeu și zidește adevăratul Templu pe care robia nu l-a putut nimici.
Citește
Citește 2 Cronici 33–36 — Manase 'a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor'. Astfel 'Domnul a adus peste ei pe căpeteniile oștirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase printre spini, l-au legat cu lanțuri și l-au dus în Babilon. Iar când a fost în necaz, a căutat pe Domnul Dumnezeul său și s-a smerit foarte înaintea Dumnezeului părinților săi și s-a rugat către El; și El s-a lăsat înduplecat de el… și l-a adus iarăși la Ierusalim, în împărăția sa. Atunci Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu'. Iosia, în domnia sa, a reparat templul, iar Hilchia 'a găsit o carte a legii Domnului', la care regele și-a rupt hainele și 'a încheiat un legământ înaintea Domnului… ca să păzească poruncile Lui'. A ținut o mare Paște; 'și Ieremia a plâns pentru Iosia'. Dar ultimii regi au făcut rău; caldeenii au venit, au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, 'și pe cei ce scăpaseră de sabie i-a dus în Babilon', ca să se împlinească cuvântul Domnului prin Ieremia, 'până ce pământul și-a bucurat sâmbetele sale'. Iar cartea se încheie: 'Iar în primul an al lui Cirus, împăratul Persiei… Domnul a trezit duhul lui Cirus', care a proclamat: 'Domnul Dumnezeul cerului… m-a însărcinat să-I zidesc o casă la Ierusalim… să se suie'.
Studiu

Studiază

Teodoret începe acolo unde începe Scriptura, numind adâncimea păcatului lui Manase: Manase a întrecut în necredință nu numai pe regii nelegiuiți, ci chiar și pe neamurile pe care Domnul le alungase dinaintea fiilor lui Israel. Totuși minunea capitolului nu este adâncimea păcatului, ci întinderea milei care i-a răspuns. Când cel mai mare dintre păcătoși s-a smerit în lanțurile sale, spune Teodoret, nemărginita iubire a lui Dumnezeu nu s-a întors: Iar nemărginita bunătate a lui Dumnezeu i-a dăruit chiar și lui izvoarele milei. Și el citește cea mai adâncă paradoxie a istoriei — că însăși certarea care l-a zdrobit pe Manase a fost mila care l-a mântuit: Atât de mare folos aduce certarea celor ce vor să se folosească de ea. Tronul nu-l învățase ceea ce închisoarea a făcut; regele a învățat în lanțurile sale ceea ce nu cunoscuse niciodată în puterea sa, dobândind în robie smerenia pe care coroana nu i-o dăduse niciodată. Teodoret poartă aceeași privire cumpătată spre încheierea cărții, observând că cronicarul, scriind mult după evenimente, și-a tras înregistrarea din cărțile profetice — și că istoria nu se sfârșește în cenușa robiei, ci se întinde înainte spre proclamarea întoarcerii.
Considerați

Cugetă

Manase este argumentul evangheliei însuși că nimeni nu este dincolo de mila lui Dumnezeu. Teodoret așază cele două adevăruri unul lângă altul fără ezitare: omul care 'a întrecut în necredință… chiar și pe neamuri' este același om căruia 'nemărginita bunătate a lui Dumnezeu i-a dăruit… izvoarele milei'. Dacă Manase a putut fi auzit — regele care a vărsat sânge nevinovat și a umplut templul cu idoli — atunci nicio adâncime a păcatului nu poate depăși iubirea lui Dumnezeu pentru sufletul care se smerește cu adevărat. De aceea Biserica a prețuit Rugăciunea lui Manase, strigătul pocăitului care-L cheamă pe Dumnezeu 'îndelung-răbdător și foarte milostiv' și mărturisește că El 'a rânduit pocăința pentru păcătoși, ca să fie mântuiți'. Iar cuvântul lui Teodoret despre certare deschide aceeași ușă: necazul care părea doar mânie era în adevăr unealta mântuirii, căci 'pe cine iubește Domnul îl ceartă' (Evrei 12:6); ceea ce tronul nu putea învăța, lanțurile au putut — Ceea ce nu avea în timp ce domnea, a dobândit în robie. Astfel robia însăși, marea catastrofă cu care se încheie istoriile, este citită de Biserică nu numai ca judecată, ci ca cuptorul în care o rămășiță este curățită și pregătită pentru întoarcere. Iar cartea nu se încheie în Babilon. Teodoret marchează că istoria cronicarului trece de ruină spre întoarcerea acasă, căci pomenește pe Cirus, împăratul perșilor, și întoarcerea robilor — decretul de eliberare, cuvântul de întoarcere, drumul deschis spre casă; căci Domnul jurase prin Ieremia că exilul va avea termenul său, iar pământul își va avea sâmbetele sale, iar poporul se va întoarce. Această întoarcere acasă este sămânța evangheliei. Adevărata întoarcere din exil se împlinește în Hristos, care a venit 'ca să adune laolaltă întru una pe copiii lui Dumnezeu care erau risipiți' (Ioan 11:52), care îi duce pe robii păcatului și ai morții înapoi la Tatăl și care zidește adevăratul Templu — Trupul Său și Biserica — pe care niciun Babilon nu-l poate arde vreodată. Istoriile se încheie, precum toată Scriptura se încheie, nu în exil, ci în nădejdea întoarcerii.
Răspunde
Nu crede niciodată că te-ai păcătuit pe tine însuți dincolo de mila lui Dumnezeu. Teodoret ridică pe Manase — cel mai rău dintre regii lui Iuda, mai rău decât păgânii — ca dovadă că nemărginita bunătate a lui Dumnezeu poate ajunge chiar și la adânc: El 'i-a dăruit chiar și lui izvoarele milei'. Orice ai fi făcut, orice greutate a păcatului ai purta, ușa pocăinței nu este închisă. Smereste-te foarte, precum a făcut Manase în lanțurile sale, și cheamă pe Dumnezeul părinților tăi; Cel ce l-a auzit pe cel mai mare dintre păcătoși te va auzi și pe tine. Și nu disprețui certarea care te-a adus jos. Teodoret învață că necazul care l-a zdrobit pe Manase a fost însăși mila care l-a mântuit — 'atât de mare folos aduce certarea celor ce vor să se folosească de ea'. Ceea ce nu ai putut învăța în puterea ta, poți învăța în cele din urmă în slăbiciunea ta; ceea ce tronul mângâierii tale nu te-a învățat niciodată, lanțurile durerii tale pot. Nu-ți irosi suferința în amărăciune; las-o să te smerească și astfel las-o să te mântuiască. Și ridică-ți ochii dincolo de ruină. Istoriile nu se încheie în arderea Ierusalimului, ci în decretul de întoarcere; robia are termenul său, iar drumul spre casă este deschis de cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, oricât de departe ai fi fost dus în țara exilului, auzi proclamarea eliberării în Hristos, care adună pe cei risipiți și îi duce pe robi acasă și zidește Templul pe care niciun vrăjmaș nu-l poate nimici. Ridică-te și suie-te; căci Dumnezeul întoarcerii te cheamă înapoi la Sine.
Roagă-te
O, Dumnezeule al nemărginitei bunătăți, care nu Te-ai întors nici de la Manase, cel mai mare dintre păcătoși, ci când s-a smerit în lanțurile sale și a strigat către Tine, i-ai dăruit izvoarele milei Tale, i-ai auzit glasul și l-ai întors la locul său: Te binecuvântez că nicio adâncime a păcatului nu poate depăși iubirea Ta pentru sufletul care se pocăiește cu adevărat. Iată, mă smeresc înaintea Dumnezeului părinților mei; primește-mă precum l-ai primit pe el și lasă-mă să învăț în necazul meu ceea ce nu am putut învăța în ușurătatea mea, căci certarea Ta este milă pentru toți cei ce vor să se folosească de ea. Ceea ce nu am avut în puterea mea, dă-mi să dobândesc în slăbiciunea mea — o inimă zdrobită și smerită, pe care nu o vei disprețui. Și precum ai încheiat lungile istorii ale poporului Tău nu în cenușa robiei, ci în decretul de întoarcere, așa du-mă acasă din orice exil al păcatului; adună-mă cu copiii risipiți ai lui Dumnezeu pe care Fiul Tău a venit să-i adune întru una și fă-mă piatră vie în adevăratul Templu pe care niciun Babilon nu-l poate arde. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, care îi duci pe robi înapoi la Tatăl și zidești Biserica Ta în veci, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →