Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul
Deuteronom 1-3 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock
Deschidere
Bine ați venit la această lecție în șase bătăi extrasă din Comentariul Bibliei Catolice a Familiei a lui Haydock pe capitolele 1-3 din Deuteronom. Haydock adună perspectivele lui Challoner, Calmet și ale altor voci catolice pentru a ilumina discursurile finale ale lui Moise. Pe măsură ce parcurgem aceste capitole de început, redescoperim a doua dărâmare a legii, geografia rătăcirilor lui Israel și chemarea la ascultare credincioasă. Compilația lui Haydock ține aproape tradiția vie a Bisericii, ajutându-ne să auzim cuvintele antice ca un cuvânt viu pentru astăzi. Lăsați comentariul să ne ghideze meditația astfel încât lecțiile deșertului să ne modeleze propria noastră pelerinaj spre moștenirea promisă.
Citește
Citire
Luați textul sfânt și citiți Deuteronom capitolele 1 până la 3 încet și cu rugăciune. Ascultați vocea lui Moise care povestește călătoria de la Horeb la câmpiile Moabului, numirea conducătorilor, trimiterea iscoadelor și primele victorii la est de Iordan. Observați chemările repetate de a ne aminti de credincioșia lui Dumnezeu și avertismentele împotriva necredinței. Permiteți narațiunii să vă așeze printre poporul care stă din nou la pragul țării. Citiți cu așteptarea că același Dumnezeu care a condus Israelul încă vorbește Bisericii sale.
Studiu
Haydock începe prin a prezenta numele tradițional, autorul și structura generală a cărții.
Această Carte se numește Deuteronom, ceea ce înseamnă o a doua lege, deoarece repetă și subliniază rânduielile date anterior pe Muntele Sinai, împreună cu alte precepte neexprimate înainte. Evreii, de la primele cuvinte din Carte, o numesc Elle Haddebarim. (Challoner) --- Ea poate fi împărțită în multe discursuri pe care Moise le-a rostit poporului în ultimele două luni ale vieții sale. (Haydock) --- Primul a fost rostit de el în prima zi a lunii a unsprezecea a celui de-al patruzecilea an de la eliberarea evreilor din Egipt și relatează diverse întâmplări care li s-au întâmplat. În cap. iv. 41 și următoarele, și un supliment din Cartea Numeri este adăugat acestui discurs. Cap. v., o nouă îndemnare către popor începe, care continuă până la cap. xxii., unde sunt relatate binecuvântările și blestemele celebre de pe munții Garizim și Hebal. În capitolele următoare, Moise îndeamnă poporul, în modul cel mai patetic, să fie credincios Domnului, adăugând cele mai puternice amenințări și promisiuni pentru a le impune ascultarea; și după ce l-a numit pe Iosue să-i succeadă și a repetat acel frumos cântic pe care Dumnezeu le-a poruncit să-l scrie, (cap. xxxi. 19,) dă Cartea Deuteronomului, pentru a fi păstrată cu grijă, (ver. 9,) binecuvântează semințiile ca un tată bun și tandru și își dă sufletul lui Dumnezeu pe Muntele Nebo în al 120-lea an al vieții sale. (Calmet) --- Nu poate fi nicio îndoială că Moise a fost autorul acestei cărți, precum și al celor patru precedente; deși ultimul capitol poate forma, poate, o parte din Cartea lui Iosue, care anterior era scrisă imediat după lucrările lui Moise, fără semnele de distincție pe care le găsim în prezent. Întreaga Biblie părea să formeze un singur verset. Cât de ușor, așadar, ar fi putut fi inclusă relatarea morții lui Moise, ca parte a Pentateuhului, atunci când cărțile diferite au ajuns să fie distinse prin titluri separate! O astfel de inserție nu poate afecta pretenția generală a lui Moise de a fi autorul Pentateuhului; sau, dacă s-ar crede că o face, nicio dovadă absolută nu poate fi adusă pentru a arăta că el nu a scris și acest capitol, prin spiritul profeției. Tot poporul i-a vorbit lui Esdras, scribul, să aducă cartea legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel. Întreaga națiune a evreilor a susținut întotdeauna că Moise a scris aceste cărți: și el însuși afirmă în mod repetat că i s-a poruncit să lase consemnate multe lucruri de importanță. De aceea, atât dovezile interne cât și cele externe converg pentru a-i stabili titlul asupra lor; și dacă nu suntem dispuși să ne certăm cu toți ceilalți autori și să negăm că Demostene, de exemplu, Caesar și alții au scris lucrările care le poartă numele, trebuie să recunoaștem că Pentateuhul trebuie atribuit legislatorului evreu. Totuși, dacă aceasta ar fi o chestiune de îndoială, lucrurile conținute în aceste cărți nu ar putea, din acest motiv, să fie contestate. Câte lucrări anonime au fost publicate care sunt de autoritate neîndoielnică! Multe dintre cărțile Scripturii sunt de această natură. Dar, deoarece avem toate motivele să credem că ele au ajuns la noi fără nicio corupție materială și au fost scrise de oameni de veracitate, prin inspirație divină, ele merită să fie privite ca înregistrări autentice. Acest lucru este adevărat, fie că vorbim despre originale sau despre versiunile autorizate de Biserică; deși ar trebui să fie suficient pentru a opri gura necredincioșilor, dacă putem procura o istorie autentică a Bibliei prin colationarea diferitelor copii care există. Astfel, acolo unde edițiile ebraice par a fi incorecte, ele pot primi o mare lumină de la copia samariteană a Pentateuhului și de la versiunile Septuagintei și ale altor autori respectabili asupra întregii Biblii. Variațiile pe care le putem descoperi nu sunt de o asemenea importanță, încât, dacă ar fi selectată cea mai rea copie, să găsim aceleași mari linii ale istoriei Scripturii, aceleași precepte de credință și morală. Legile lui Moise, care sunt împrăștiate prin cele cinci cărți ale sale, pot fi văzute toate împreună în ordinea lor naturală, colectate de Cornelius a Lapide și Calmet. Dar spiritul lui Dumnezeu a fost mulțumit să intercaleze fapte istorice printre ele, care arată atât ocazia în care au fost date, cât și ne permit să le citim cu mai multă plăcere și satisfacție. Cele patru cărți precedente ar putea fi comparate cu cele patru Evanghelii; Deuteronomul reprezintă întregul, (Ven. Bede) și poate fi numit un Diatessaron, deoarece ne reamintește de marele Creator al tuturor lucrurilor, care era pe cale să împlinească promisiunile pe care le făcuse Patriarhilor. Aproape toți cei cărora li se adresează Moise fuseseră nenăscuți sau foarte tineri când părinții lor au primit poruncile lui Dumnezeu la Sinai și au rătăcit în deșert. De aceea, el le dă o relatare a celor întâmplate în ultima perioadă evenimentelor de patruzeci de ani. El arată ce a adus atâtea dezastre și îi avertizează pe ascultătorii săi că, dacă imită perfidia părinților lor, așa cum prevede, cu durere, că vor face, (cap. xxxi.) trebuie să se aștepte să fie tratați cu nu mai puțină severitate. Această profeție o vedem împlinită, în ziua de astăzi, în persoanele rămășițelor împrăștiate ale lui Israel. Cât de sublime! cât de înspăimântătoare sunt adevărurile pe care Moise le impune cu atâta seriozitate! Aceleași amenințări pe care le rostește împotriva evreilor perfizi ne privesc într-o anumită măsură pe noi. Dacă nu simțim efectele lor în prezent, fiind alungați din țara noastră, avem mai mult motiv să ne temem ca nu cumva să fim excluși de la moștenirea noastră cerească, dacă nu ne pocăim. (Haydock)Haydock examinează apoi cadrul geografic al discursului de deschidere al lui Moise.
Dincolo. Partea de est a Iordanului este numită astfel în Scriptură, cu referire la pământul promis. (Menochius) --- Ebraicul poate însemna de asemenea, 'pe această parte, sau la trecerea' lângă Bethabara, 'casa trecerii', lângă care erau tabăra evreilor și unde Iosue a trecut probabil Iordanul, deoarece era vadul obișnuit. Calmet pare să creadă că aceste două prime versete au fost inversate de Esdras, etc., sau interpolate, deoarece spune că Moise nu a trecut niciodată Iordanul și s-a adresat cu siguranță evreilor lângă acel râu, la o mare distanță de Marea Roșie: dar textul nu afirmă contrariul. El determină doar că locul unde le-a vorbit era o parte din pustiu sau câmpiile Moabului, vizavi de Marea Roșie, pe care o părăsiseră când au venit de la Asiongaber, cu excepția cazului în care termenul Suph, care înseamnă roșu, poate fi un nume propriu al stației Supha, lângă pârâul Zared, (Numeri xxi. 14,) așa cum susține Calmet. Dacă acest lucru este admis, această dificultate dispare, deoarece tabăra lui Israel era cu siguranță vizavi și nu chiar departe de acest loc. Celelalte cetăți pot fi fost în împrejurimi sau Moise s-ar fi putut referi la stațiile și locurile din pustiul Pharan, la Tophel, Laban sau Lebna, Haseroth, (Numeri xxxiii. 17,) unde există foarte mult aur, (Septuaginta, 'mine de aur;' ebraic, 'dizahab,') și Cades-barne. Lebna, Haseroth și Cades-barne erau pe teritoriul idumeenilor, care locuiau la sud-vest de câmpiile Moabului. Tophel și Dizahab sunt necunoscute (Calmet) la fel ca Laban, Haseroth și Pharan, dacă nu sunt numele taberelor. Geografii variază atât de mult în descrierile lor despre drumul pe care l-au urmat evreii și în hărțile țărilor adiacente, încât este acum imposibil de decis. (Haydock)Cu privire la porunca de a se întoarce spre nord, comentariul notează întinderea moștenirii promise.
Întoarceți-vă. Evreii, după trecerea Mării Roșii, păreau să întoarcă spatele pământului promis, pentru a merge spre sud. Acum, așadar, li se poruncește să-și îndrepte cursul spre nord și să intre în Canaan, (Haydock) pe partea de vest a lacului Sodomei, unde locuiau amoriții. (Calmet) --- Muntele lor și ceilalți munți și câmpii și văi, (ebraic sephela, menționat [în] 1 Macabei xii. 38,) până la Nil și Mediterană, erau limitele sudice ale canaaniților, a căror țară se întindea până la Liban. Vezi Numeri xxxiv. (Haydock) --- Dumnezeu promite de asemenea să le dea evreilor țara până la Eufrat, cu condiția să rămână credincioși lui, cap. xix. 8. Deoarece au neglijat această condiție, nu au posedat niciodată întreaga țară, nici măcar pe cea a Canaanului, fără tulburări. Totuși, întreaga a fost tributară lor în zilele lui David și Solomon. (Sf. Augustin, q. 21. în Ios.) (Masius) (Tirinus)
Considerați
Considerare
Haydock face o legătură doctrinară între înfrângerea uriașilor antici și încrederea credinciosului în promisiunile lui Dumnezeu.
Uriași. Ebraicul Raphaim, pe care Grotius îl consideră un cuvânt păstrat din limba primitivă. El denotă uneori uriași și pe cei care gem în iad, din cauza marii nelegiuiri a raphaimilor, Iov. xxvi. 5. Og a fost unul dintre descendenții lor și a locuit în aceeași țară pe care o ocupaseră ei în zilele lui Avraam, cap. iii. 2. (Calmet) --- Și-au pierdut mult din putere în războiul din Sodoma. Unii dintre ei au fugit în țara filistenilor și s-au stabilit acolo, 1 Regi xxi. 16. Deoarece aceste națiuni gigantice fuseseră răsturnate, la fel ca și horriții, când Dumnezeu le-a dat anterior teritoriile lor lui Moab și lui Esau, (Haydock) tot așa evreii pot fi siguri că nimic nu va putea rezista puterii lor, cât timp El este cu ei. (Menochius)Comentariul oferă o aplicație arătând cum aceleași amenințări rostite odinioară lui Israel avertizează și astăzi Biserica.
Această Carte se numește Deuteronom, ceea ce înseamnă o a doua lege, deoarece repetă și subliniază rânduielile date anterior pe Muntele Sinai, împreună cu alte precepte neexprimate înainte. Evreii, de la primele cuvinte din Carte, o numesc Elle Haddebarim. (Challoner) --- Ea poate fi împărțită în multe discursuri pe care Moise le-a rostit poporului în ultimele două luni ale vieții sale. (Haydock) --- Primul a fost rostit de el în prima zi a lunii a unsprezecea a celui de-al patruzecilea an de la eliberarea evreilor din Egipt și relatează diverse întâmplări care li s-au întâmplat. În cap. iv. 41 și următoarele, și un supliment din Cartea Numeri este adăugat acestui discurs. Cap. v., o nouă îndemnare către popor începe, care continuă până la cap. xxii., unde sunt relatate binecuvântările și blestemele celebre de pe munții Garizim și Hebal. În capitolele următoare, Moise îndeamnă poporul, în modul cel mai patetic, să fie credincios Domnului, adăugând cele mai puternice amenințări și promisiuni pentru a le impune ascultarea; și după ce l-a numit pe Iosue să-i succeadă și a repetat acel frumos cântic pe care Dumnezeu le-a poruncit să-l scrie, (cap. xxxi. 19,) dă Cartea Deuteronomului, pentru a fi păstrată cu grijă, (ver. 9,) binecuvântează semințiile ca un tată bun și tandru și își dă sufletul lui Dumnezeu pe Muntele Nebo în al 120-lea an al vieții sale. (Calmet) --- Nu poate fi nicio îndoială că Moise a fost autorul acestei cărți, precum și al celor patru precedente; deși ultimul capitol poate forma, poate, o parte din Cartea lui Iosue, care anterior era scrisă imediat după lucrările lui Moise, fără semnele de distincție pe care le găsim în prezent. Întreaga Biblie părea să formeze un singur verset. Cât de ușor, așadar, ar fi putut fi inclusă relatarea morții lui Moise, ca parte a Pentateuhului, atunci când cărțile diferite au ajuns să fie distinse prin titluri separate! O astfel de inserție nu poate afecta pretenția generală a lui Moise de a fi autorul Pentateuhului; sau, dacă s-ar crede că o face, nicio dovadă absolută nu poate fi adusă pentru a arăta că el nu a scris și acest capitol, prin spiritul profeției. Tot poporul i-a vorbit lui Esdras, scribul, să aducă cartea legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel. Întreaga națiune a evreilor a susținut întotdeauna că Moise a scris aceste cărți: și el însuși afirmă în mod repetat că i s-a poruncit să lase consemnate multe lucruri de importanță. De aceea, atât dovezile interne cât și cele externe converg pentru a-i stabili titlul asupra lor; și dacă nu suntem dispuși să ne certăm cu toți ceilalți autori și să negăm că Demostene, de exemplu, Caesar și alții au scris lucrările care le poartă numele, trebuie să recunoaștem că Pentateuhul trebuie atribuit legislatorului evreu. Totuși, dacă aceasta ar fi o chestiune de îndoială, lucrurile conținute în aceste cărți nu ar putea, din acest motiv, să fie contestate. Câte lucrări anonime au fost publicate care sunt de autoritate neîndoielnică! Multe dintre cărțile Scripturii sunt de această natură. Dar, deoarece avem toate motivele să credem că ele au ajuns la noi fără nicio corupție materială și au fost scrise de oameni de veracitate, prin inspirație divină, ele merită să fie privite ca înregistrări autentice. Acest lucru este adevărat, fie că vorbim despre originale sau despre versiunile autorizate de Biserică; deși ar trebui să fie suficient pentru a opri gura necredincioșilor, dacă putem procura o istorie autentică a Bibliei prin colationarea diferitelor copii care există. Astfel, acolo unde edițiile ebraice par a fi incorecte, ele pot primi o mare lumină de la copia samariteană a Pentateuhului și de la versiunile Septuagintei și ale altor autori respectabili asupra întregii Biblii. Variațiile pe care le putem descoperi nu sunt de o asemenea importanță, încât, dacă ar fi selectată cea mai rea copie, să găsim aceleași mari linii ale istoriei Scripturii, aceleași precepte de credință și morală. Legile lui Moise, care sunt împrăștiate prin cele cinci cărți ale sale, pot fi văzute toate împreună în ordinea lor naturală, colectate de Cornelius a Lapide și Calmet. Dar spiritul lui Dumnezeu a fost mulțumit să intercaleze fapte istorice printre ele, care arată atât ocazia în care au fost date, cât și ne permit să le citim cu mai multă plăcere și satisfacție. Cele patru cărți precedente ar putea fi comparate cu cele patru Evanghelii; Deuteronomul reprezintă întregul, (Ven. Bede) și poate fi numit un Diatessaron, deoarece ne reamintește de marele Creator al tuturor lucrurilor, care era pe cale să împlinească promisiunile pe care le făcuse Patriarhilor. Aproape toți cei cărora li se adresează Moise fuseseră nenăscuți sau foarte tineri când părinții lor au primit poruncile lui Dumnezeu la Sinai și au rătăcit în deșert. De aceea, el le dă o relatare a celor întâmplate în ultima perioadă evenimentelor de patruzeci de ani. El arată ce a adus atâtea dezastre și îi avertizează pe ascultătorii săi că, dacă imită perfidia părinților lor, așa cum prevede, cu durere, că vor face, (cap. xxxi.) trebuie să se aștepte să fie tratați cu nu mai puțină severitate. Această profeție o vedem împlinită, în ziua de astăzi, în persoanele rămășițelor împrăștiate ale lui Israel. Cât de sublime! cât de înspăimântătoare sunt adevărurile pe care Moise le impune cu atâta seriozitate! Aceleași amenințări pe care le rostește împotriva evreilor perfizi ne privesc într-o anumită măsură pe noi. Dacă nu simțim efectele lor în prezent, fiind alungați din țara noastră, avem mai mult motiv să ne temem ca nu cumva să fim excluși de la moștenirea noastră cerească, dacă nu ne pocăim. (Haydock)
Răspunde
Răspuns
Unde în propria mea poveste am nevoie să-mi amintesc de credincioșia trecută a lui Dumnezeu așa cum a îndemnat Moise pe Israel să facă? Cum vorbește avertismentul împotriva necredinței la Cades despre zonele de ezitare din viața mea acum? În ce mod concret pot cultiva ascultarea care permite ca promisiunile lui Dumnezeu să se împlinească în mine?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al legământului, care ai condus poporul Tău prin pustiu și ai reînnoit legea Ta pe câmpiile Moabului, dăruiește-ne credința care biruiește frica și ascultarea care moștenește binecuvântarea. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a tuturor sfinților, păstrează vie în noi amintirea lucrărilor Tale minunate de la est de Iordan, ca speranța noastră să se odihnească în siguranță în țara cerească pe care ai pregătit-o. Întărește-ne să rămânem credincioși până vom intra în acea odihnă promisă. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →