← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ioan

Ioan 6 — cu Whedon

Ioan 6Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul devoțiunii metodiste episcopale, ne îndreptăm astăzi către Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament. Cu claritate arminiană directă, Whedon urmărește auto-revelația Domnului în capitolul șase din Ioan, arătând cum hrănirea mulțimii se deschide în marele discurs despre pâinea vieții. Expunerea sa invită fiecare inimă dispusă să treacă de la uimirea la semne la credința vie în Fiul Omului care dă viața veșnică. Ascultăm cu reverență, gata să fim atrași de Tatăl și să ne odihnim în lucrarea împlinită a lui Hristos.
Citește

Citire

Să citim acum cu voce tare întregul capitol al șaselea din Evanghelia lui Ioan. Auzim minunea plină de compasiune de lângă mare, cuvintele cercetătoare din sinagogă și pretențiile decisive ale lui Isus cu privire la trupul și sângele său. Lăsați textul sacru să trezească atât foamea de dreptate cât și credința simplă care primește pe Fiul Omului trimis de Tatăl.
Studiu
Whedon începe prin a pune minunea atestată a pâinilor înaintea fiecărui cititor. Versetele 1-14. § 63. Cinci mii hrăniți, Ioan 6:1-14. Matei 14:13-22; Marcu 6:32-44; Luca 9:10-17. Minunea hrănirii este una dintre puținele care sunt consemnate de toți evangheliștii. Ei o povestesc cu acea varietate de manieră, totuși acord în fapt, care dovedește independența relatării cu adevărul comun la bază. Este, așadar, o narațiune bine atestată. Dacă nu se poate nega că Ioan a scris această Evanghelie, ipoteza așa-zis mitică (care presupune că narațiunile evanghelice s-au format și au crescut din imaginația populară) este respinsă de acest singur caz. Caracterul sordid al unei anumite părți a mulțimii dă un ton sever întregului discurs. Pâinea cu care sunt hrăniți și trupul care a fost purtat pe mare se contopesc pentru a forma subiectul alegoriei care străbate întregul. El arată apoi cum Isus îndreaptă mulțimea de la pâinea pământească la singura lucrare mântuitoare. Versetul 29. 29. Credeți în El. Credința în Hristos este marea lucrare mântuitoare. Credința este lucrare. Credința și lucrarea sunt una. Credința este lucrarea în care toate lucrările sunt întrupate. Să fie o credință adevărată și desăvârșită, și toate lucrările dreptății vor veni în ea și vor fi una cu ea. Pe o astfel de credință Dumnezeu iartă; printr-o astfel de credință un om este ținut cu har drept; consecvent unei astfel de credințe este mântuirea prezentă și veșnică. Pentru acești oameni a fost o explicație prea condensată pentru a fi trecută cu vederea și prea clară pentru a fi înțeleasă greșit. Proaspăt de la marea minune sub a cărei influență acționau mărturisit, el pune oferta vieții divine, prin credința în El ca Fiul propriu al lui Dumnezeu, înaintea acceptării lor atât de limpede, încât ei o văd complet și în cele din urmă o RESPING. Whedon dezvăluie apoi atragerile Tatălui care aduc sufletul dispus la Hristos. Versetul 37. 37. Toți. Este remarcabil că acest cuvânt este în greacă la genul neutru. El exprimă nu atât o persoană cât o natură, un lucru, un caracter: Întregul fel pe care mi-l dă Tatăl. Acești oameni grosolani nu aparțineau celor dați, pentru că, nutrind doar speranțe de câștig mercenar de la Hristos și minunile sale, ei nu au crezut cu adevărat, după cum se spune în ultimul verset. Vezi nota la Ioan 6:26. Tot așa în Ioan 6:45 este explicat mai pe deplin; este doar fiecare care a învățat de la Tatăl care vine la mine. Tatăl, găsind sufletul dispus, învață prin legea sa; atrage, convinge și mustră prin Duhul său; dar când sufletul a ascultat perfect toate influențele lor cu o credință vie, Tatăl nu îl mântuiește el însuși, ci îl atrage și îl predă lui Hristos. Venind acolo și îmbrățișând pe Hristos cu o credință deplină, omul nu este alungat, ci acceptat și răscumpărat. Dar Tatăl nu dă nimănui lui Hristos pe cei care resping învățăturile și atragerile sale, pe nimeni care nu consimte liber să fie dat și să meargă la Fiul său. Aceasta este marea schemă a mântuirii. Va veni la mine. Va veni la mine. Este viitorul simplu; shall nu exprimă nicio autoritate sau asigurare a venirii. Fiecare care cedează liber învățăturilor și atragerilor Tatălui este, de către Tatăl, dat și vine la Hristos. O astfel de persoană care vine la Hristos va fi acceptată. Căci Tatăl nu dă decât pe cei care vor veni liber. Darea de către Tatăl este consecventă învățării ascultătoare; nu învățarea de darea. Vezi notele la Ioan 6:44-45; Ioan 6:65.
Considerați

Considerare

În cele din urmă, Whedon apasă sensul mâncării trupului și al băutului sângelui Fiului Omului. Versetul 54. 54. Mănâncă trupul meu… bea sângele meu. Adevărul care stă la baza acestor cuvinte se află la baza pâinii și vinului Cinei Domnului. Aici este gândul îmbrăcat în cuvinte simbolice; acolo este îmbrăcat în obiecte și acțiuni simbolice. Hristos, pentru a trăi și a muri, trebuie să posede trup și sânge. Moartea sa trebuie să fie prin frângerea trupului său; iar manifestarea ei este prin vărsarea sângelui, căci sângele este viața. Prin credința în meritul acelei morți astfel prezentate, ne însușim eficacitatea ei pentru mântuirea prezentă a sufletelor noastre și glorificarea ultimă a sufletului și trupului. Înfățișăm aceasta în cuvinte emblematice puternice și avem că, mâncând acel trup și bând acel sânge, mâncăm și bem viața veșnică pentru sufletul și trupul nostru. Emblema cuvintelor ne pregătește pentru emblema acțiunii. Luăm pentru trup pâinea fără trup și pentru sânge vinul fără sânge; și mâncând una și bând cealaltă, arătăm adevărul că prin moartea ispășitoare a binecuvântatului nostru Domn Hristos avem viața veșnică pentru sufletul și trupul nostru. Nu există, așadar, niciun sprijin în acest pasaj pentru doctrina înspăimântătoare inventată de Biserica Romei că oamenii devorează de fapt trupul trupului real al lui Hristos. Îl va învia… în ziua de pe urmă. Glorificarea trupului este ultimul mare rezultat pentru credincios al ispășirii lui Hristos. Lucrarea începe în regenerare; este continuată în fericirea spiritului dezîncarnat în paradis; se termină în gloria învierii din ziua de pe urmă.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea îl caut încă pe Isus mai ales pentru provizia pământească decât pentru viața veșnică? 2. Am trudit cu adevărat pentru hrana care rămâne sau am tratat credința ca pe ceva mai puțin decât singura lucrare pe care o cere Dumnezeu? 3. În ce feluri mă atrage Tatăl în prezent și cedez eu liber acestor atrageri ca să pot fi dat Fiului?
Roagă-te

Rugăciune

Tată preabun, care singur poți atrage inima la Fiul tău, îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a lui Daniel D. Whedon și pentru Cuvântul viu pe care îl expune. Dă-ne har să nu trudim pentru pâinea care piere, ci pentru aceea care rămâne spre viața veșnică. Fie ca același Duh care înviorează cuvintele lui Hristos să învioreze sufletele noastre, ca să mâncăm trupul său și să bem sângele său prin credință și astfel să posedăm viața veșnică. Ferește-ne de orice motiv josnic, pecetluiește-ne până în ziua învierii și înfățișează-ne fără prihană înaintea tronului tău, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →