Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Voi deschide gura Mea într-o pildă: Psalmii 77 și 78
Deschidere
Acești doi Psalmi ai lui Asaf sunt Psaltirea care ne învață cum să ne aducem aminte. Al șaptezeci și șaptelea este rugăciunea unui suflet în noapte — 'în vremea necazului meu L-am căutat pe Domnul; rana mea curgea și nu înceta în timpul nopții' — un suflet care iese din propria întunericime nu prin uitarea durerii sale, ci prin aducerea aminte de lucrările lui Dumnezeu: 'Îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.' Al șaptezeci și optulea este lungul repovestire a tot ce descoperă această aducere aminte — Israel scos din Egipt, hrănit cu mană, susținut timp de patruzeci de ani și uitător la fiecare pas. Se deschide cu marea chemare pe care Domnul Însuși o preia în Evanghelie: 'Voi deschide gura Mea într-o pildă; voi vesti sentințe grele din vechime.' Părinții Răsăritului și Apusului, adunați de Neale, aud în acea istorie nu o cronică moartă, ci o pildă rostită nouă — căci același Dumnezeu care a condus pe Israel prin pustie conduce și acum Biserica Sa, iar aceeași uitare care i-a nimicit pe ei ne amenință și pe noi. A citi Psalmul 78 cum se cuvine înseamnă a lua povestea lui Israel ca propria noastră examinare a conștiinței și îndurările lui Israel ca chezășie a celor ale noastre.
Citește
Citire
Citește amândoi Psalmii cu încetineală. Psalmul 77 începe în lunga necaz fără somn a sufletului: 'Voi striga către Dumnezeu cu glasul meu… în vremea necazului meu L-am căutat pe Domnul… sufletul meu a refuzat mângâierea.' Întrebările devin întunecate — 'Oare Domnul Se va depărta pentru totdeauna?… A uitat Dumnezeu să fie milostiv?' — până când vine întoarcerea: 'Și am zis: Aceasta este propria mea slăbiciune; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.' Atunci psalmistul privește înapoi și vede Marea Roșie deschisă, adâncul tulburat, fulgerele, cărarea prin apele cele mari ale căror urme nu sunt cunoscute și poporul condus 'ca oile, de mâna lui Moise și Aaron.' Psalmul 78 preia acel fir și desfășoară întreaga istorie: legământul dat și uitat, marea despărțită, stânca despicată, mana pogorâtă — 'așa a mâncat omul hrana îngerilor' — și la fiecare dar, proaspătă murmurare: 'n-au păzit legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble în legea Lui.' Citește mai departe prin urgiiile Egiptului repetate, mânia și mila alternând, până la sfârșit 'a lepădat cortul lui Iosif… dar a ales seminția lui Iuda… și pe David… ca să pască pe Iacov, poporul Său.'
Studiu
Când Psalmul 77 se încheie cu Israel scos 'de mâna lui Moise și Aaron', glasul răsăritean din catena lui Neale este Origen, iar comentariul său nu este o notă de anticar, ci o hartă a eliberării sufletului creștin. El insistă că ambele mâini sunt necesare, că nimeni nu este scos din Egiptul păcatului doar prin cunoaștere:
mâna lui Moise singură nu este de ajuns pentru a scoate din Egipt. Apoi el explică ce înseamnă cei doi conducători — Legea care învață și jertfa preoțească ce curățește voința:
Moise înseamnă cunoașterea Legii, Aaron familiaritatea cu jertfele și darurile aduse lui Dumnezeu. Ca să ieșim din robie avem nevoie de amândouă — să cunoaștem adevărul și să ne oferim pe noi înșine; credința desăvârșită și faptele desăvârșite împreună. Aceasta este întreaga povară a Psalmului 78: Israel a avut minunile înaintea ochilor, mana în gură, stânca despicată la picioare și totuși a eșuat, 'pentru că n-au crezut în Dumnezeu și nu și-au pus încrederea în ajutorul Lui.' Istoria este o avertizare tocmai pentru că darurile au fost atât de mari — și o pildă, pentru că același Domn conduce și acum poporul Său afară prin mâna Legii Sale și mâna jertfei Sale.
Considerați
Considerare
Psalmul 78 se încheie în milă — vița lepădată este tăiată, nu smulsă; Iuda este ales, David chemat din staulele oilor; și prin toate acestea îndelunga răbdare a lui Dumnezeu care 'de multe ori Și-a întors mânia.' Dar Psalmul zăbovește și asupra corodării lente a unei vieți ușoare, anii 'consumați în deșertăciune.' Euthymius Zigabenus, exegetul grec, cântărește cele două feluri de timp. Despre cei nepăsători spune:
toți cei care trăiesc vieți ușoare și frivole văd anii trecând repede pe lângă ei; iar despre lucrătorii în sfințenie, contrariul —
în timp ce cei care lucrează cu sârguință pe căile virtuții își găsesc timpul lung din pricina ostenelii. Cei frivoli își pierd anii fără să observe; cei credincioși îi răscumpără. Iar când Psalmul repetă urgiiile Egiptului — chiar și moartea vitelor — Fericitul Augustin citește fiecare ca o disciplină a sufletului, lovirea fiarelor însemnând îmblânzirea firii noastre inferioare: rânduirea dreaptă a dorinței, învață el, este ceea ce înseamnă castitatea —
a avea aceasta, deci, îmblânzită și rânduielnică, este virtutea castității. Istoria lui Israel este astfel întoarsă înăuntru: fiecare urgie un păcat vindecat, fiecare minune un har, fiecare murmur un avertisment pentru o inimă care ar uita.
Răspunde
Răspuns
Acești Psalmi te întreabă, mai întâi, să-ți aduci aminte cum se cuvine. Când vine noaptea necazului și sufletul tău refuză mângâierea, nu te hrăni cu propria durere; fă ca Asaf și 'adu-ți aminte de anii dreptei Celui Preaînalt' — lucrările lui Dumnezeu în propriul tău trecut, izbăvirile care ți-au fost deja date. Deznădejdea este o lipsă de memorie; leacul este să-ți reamintești ce a făcut Dumnezeu. Te întreabă, în al doilea rând, să ieși din Egipt cu ambele mâini. Cunoașterea adevărului nu este de ajuns — Moise fără Aaron te lasă încă în robie; trebuie să oferi și jertfa unei voințe schimbate, oblația zilnică a mândriei și a poftelor tale puse pe altar. Și te întreabă, în al treilea rând, să nu lași anii să treacă în deșertăciune. Cei nepăsători își pierd timpul fără să simtă cum alunecă; răscumpără-l lucrând cu sârguință pe căile virtuții, înăbușind inima murmurătoare care uită minunile lui Dumnezeu chiar cu mana încă în gură. Israel a avut fiecare dar și a uitat; ție ți s-a dat mai mult — adevărata Mană, Stânca care este Hristos. Nu fi dintre cei care 'au mâncat hrana îngerilor' și totuși L-au provocat.
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule, Cel ce faci minuni, Care ai condus poporul Tău ca pe oi prin mâna lui Moise și Aaron și i-ai hrănit în pustie cu pâine din cer: în noaptea necazului nostru, când sufletele noastre refuză mângâierea și întrebăm dacă ai uitat să fii milostiv, învață-ne să ne aducem aminte de anii dreptei Tale și de îndelunga milă prin care Ți-ai întors mânia. Scoate-ne din Egiptul păcatelor noastre prin mâna Legii Tale ca să Te cunoaștem și prin mâna jertfei Tale ca să ne oferim pe noi înșine cu totul Ție. Îmblânzește și rânduielnicește patimile nestăpânite ale trupului nostru, ca să nu fim, ca Israel de odinioară, mâncând Pâinea Îngerilor și provocându-Te totuși. Nu lăsa anii noștri să fie consumați în deșertăciune, ci dă-ne să lucrăm cu sârguință pe căile virtuții în toate zilele vieții noastre, hrănindu-ne din adevărata Mană și bând din Stânca care este Hristosul Tău. Căci Tu ești Dumnezeul lui Iacov și Păstorul lui Israel și Ție, împreună cu Tatăl Tău fără de început și cu Duhul Tău cel preasfânt și de viață dătător, fie slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →