← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Cântarea Cântărilor

Cântarea Cântărilor 7-8 — cu Matei Henry

Cântarea Cântărilor 7-8Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry deschide o fereastră spre Cântarea Cântărilor, dezvăluind dialogul tandru dintre Hristos și Biserica Sa. În capitolele 7 și 8, Henry urmărește lauda generoasă a mirelui, răspunsul dornic al miresei și legătura tot mai profundă care anticipează însăși cerul. Notele sale verset cu verset ne invită să zăbovim asupra fiecărei imagini de frumusețe și dorință. Urmărindu-i expunerea, descoperim cum desfătarea lui Hristos față de poporul Său nu slăbește niciodată și cum credincioșii sunt chemați să răspundă acelei iubiri cu o devotare din toată inima. Lecția de astăzi preia direct paragrafele lui Henry pentru ca propriile sale cuvinte să ne călăuzească meditația asupra acestor capitole finale.
Citește

Citire

Acordă acum timp pentru a citi Cântarea Cântărilor capitolele 7 și 8 cu încetineală și rugăciune. Ascultă continuarea sărbătoririi miresei de către mirele regal și dorința ei de a răspunde pentru o comuniune mai strânsă. Observă trecerea de la descriere la invitație și în cele din urmă la o mijlocire încrezătoare. Lasă poezia să trezească propria ta dorință de comuniune cu Hristos. Când termini, revino pentru a reflecta împreună cu Matei Henry asupra bogățiilor pe care aceste versete le cuprind.
Studiu
Henry deschide studiul cu o descriere amplă a frumuseții soției. I. O descriere amplă a frumuseții soției, pe care unii o socotesc rostită de fecioarele tovarășele ei și că ele au fost acelea care au chemat-o să se întoarcă; pare mai degrabă rostită de Hristos Însuși și menită să exprime dragostea Lui față de ea și desfătarea Lui în ea, ca mai înainte, cap. IV, 1 etc. și cap. VI, 5, 6. Asemănările de aici sunt diferite de cele de mai înainte, pentru a arăta că frumusețea sfințeniei este de așa fel încât nimic din natură nu o poate atinge; poți spune mereu mai mult despre ea și totuși tot rămâi în urma ei. Acea laudă a soției, cap. IV, a fost imediat după logodnă (cap. III, 11), aceasta după întoarcerea ei de pe o cărare rătăcită (cap. VI, 13); totuși aceasta o întrece pe aceea, pentru a arăta statornicia dragostei lui Hristos față de poporul Său; El îi iubește până la sfârșit, de când i-a făcut prețioși în ochii Săi și cinstiți. Soția a descris frumusețea preaiubitului ei în zece amănunte (cap. V, 11 etc.); iar acum El o descrie pe ea în tot atâtea, căci nu vrea să rămână în urmă la respect și mângâieri. Pe cei ce cinstesc pe Hristos, El îi va cinsti cu siguranță și îi va face cinstiți. Așa cum prorocul, descriind stricăciunile lui Israel degenerat, numără de la talpa piciorului până la cap (Isaia 1,6), tot așa aici frumusețile Bisericii sunt numărate de la picior la cap, pentru ca, precum spune apostolul când compară Biserica, ca aici, cu trupul firesc (1 Corinteni 12,23), să se dea o cinste mai mare acelor părți ale trupului pe care le socotim mai puțin cinstite și care deci au lipsit de cinste, v. 24. 1. Picioarele ei sunt aici lăudate; picioarele slujitorilor lui Hristos sunt frumoase în ochii Bisericii (Isaia 52,7), iar picioarele ei sunt spuse aici a fi frumoase în ochii lui Hristos. Cât de frumoase sunt picioarele tale cu încălțăminte! Când credincioșii, fiind eliberați din robia păcatului (Faptele Apostolilor 12,8), stau tari în libertatea cu care au fost eliberați, păstrează semnele înfrânchirii lor, au picioarele încălțate cu pregătirea Evangheliei păcii și umblă cu statornicie după rânduiala Evangheliei, atunci picioarele lor sunt frumoase cu încălțăminte; calcă cu tărie, fiind bine înarmați împotriva necazurilor pe care le întâlnesc în cale. Când nu ne oprim la afecțiuni bune, ci ele sunt însoțite de strădanii și hotărâri sincere, atunci picioarele noastre sunt împodobite cu încălțăminte. Vezi Ezechiel 16,10. 2. Îmbinările coapselor sunt spuse a fi ca niște nestemate și acelea lucrate cu măiestrie de un meșter iscusit. Aceasta este lămurită de Efeseni 4,16 și Coloseni 2,19, unde trupul tainic al lui Hristos este spus a fi ținut împreună prin încheieturi și legături, așa cum șoldurile și genunchii (ambele fiind încheieturile coapselor) slujesc trupului firesc în puterea și mișcarea lui. Biserica este atunci plăcută în ochii lui Hristos când acele încheieturi sunt ținute tari prin dragoste sfântă și unitate și prin comuniunea sfinților. Când credincioșii lucrează în religie din principii bune și sunt statornici și rânduieli în toată purtarea lor și se întorc cu ușurință la fiecare datorie la timpul și locul ei, atunci încheieturile sunt ca niște nestemate. 3. Buricul este aici asemănat cu un pahar rotund sau cu un potir care nu duce lipsă de niciun lichid plăcut pe care l-ai dori să-l găsești în el, asemenea paharului lui David care se revărsa (Psalmul 23,5), bine modelat și nu ca acel prunc nenorocit al cărui buric nu fusese tăiat, Ezechiel 16,4. Frica de Domnul este spusă a fi sănătate pentru buric. Vezi Proverbe 3,8. Când sufletul nu duce lipsă de acea frică, atunci buricul nu duce lipsă de lichid. 4. Pântecele este ca o grămadă de grâu în cămară, care poate uneori, pentru a face arătare, era împodobită cu flori. Grâul este folositor, crinii sunt frumoși; este totul în Biserică care poate fi pentru mădularele acelui trup fie spre folos, fie spre podoabă. Tot trupul se hrănește din pântece; aceasta arată prosperitatea duhovnicească a unui credincios și constituția sănătoasă a sufletului, toate în bună stare. 5. Țâțele sunt ca doi pui de căprioară gemeni, v. 3. Prin țâțele mângâierilor Bisericii sunt hrăniți cei ce s-au născut din pântecele ei (Isaia 46,3), iar prin buric au primit hrana în pântece. Această asemănare am avut-o mai înainte, cap. IV, 5. 6. Gâtul, care mai înainte a fost asemănat cu turnul lui David (cap. IV, 4), este aici asemănat cu un turn de fildeș, atât de alb, atât de prețios; așa este credința sfinților, prin care sunt uniți cu Hristos, capul lor. Numele Domnului, folosit prin credință, este pentru sfinți ca un turn tare și de necucerit. 7. Ochii sunt asemănați cu iazurile de pești din Hesbon sau cu iazurile artificiale de pești de lângă o poartă, fie a Ierusalimului, fie a Hesbonului, care se numește Bat-Rabim, fiica unei mulțimi, pentru că este o mare arteră. Înțelegerea, intențiile unui credincios sunt curate și limpezi ca aceste iazuri. Ochii, plângând pentru păcat, sunt ca niște izvoare (Ieremia 9,1) și plăcuți lui Hristos. 8. Nasul este ca turnul Libanului, fruntea sau fața așezată ca un cremene (Isaia 50,7), neînfricată cum era de necucerit acel turn. Așa arată mărinimia și curajul sfânt al Bisericii sau (cum spun alții) o agerime duhovnicească de a deosebi lucrurile care diferă, așa cum animalele deosebesc ciudat prin miros. Acest turn privește spre Damasc, cetatea de căpetenie a Siriei, arătând îndrăzneala Bisericii de a înfrunta vrăjmașii ei și de a nu se teme de ei. 9. Capul ca Carmelul, un deal foarte înalt lângă mare, v. 5. Capul unui credincios este ridicat deasupra vrăjmașilor lui (Psalmul 27,6), deasupra furtunilor regiunii de jos, așa cum era vârful Carmelului, îndreptat spre cer. Cu cât ne ridicăm mai mult deasupra acestei lumi și mai aproape de cer și cu cât devenim mai siguri și mai senini prin aceasta, cu atât suntem mai plăcuți în ochii Domnului Isus. 10. Părul capului este spus a fi ca purpura. Aceasta arată plăcerea universală a unui credincios în ochii lui Hristos, până la păr sau (cum înțeleg unii) acele cu care este aranjat părul. Unii prin cap și păr înțeleg cârmuitorii Bisericii, care, dacă sunt grijulii să-și facă datoria, adaugă mult la plăcerea ei. Capul ca purpuriu (așa citesc unii) și părul ca purpură, cele două culori purtate de oamenii mari. Henry explorează apoi mulțumirea pe care o ia Hristos în Biserica Sa astfel împodobită. II. Mulțumirea pe care o ia Hristos în Biserica Sa astfel împodobită și împodobită. Ea este într-adevăr plăcută dacă este așa în ochii Lui; așa cum El pune asupra ei plăcerea, tot așa dragostea Lui face ca această plăcere să fie cu adevărat de preț, căci El este un judecător fără cusur. 1. Îi plăcea să privească la Biserica Sa și să stea de vorbă cu ea, bucurându-Se în acea parte locuibilă a pământului Său: Împăratul este ținut în galerii și nu poate să le părăsească. Aceasta este lămurită de Psalmul 132,13-14: Domnul a ales Sionul, zicând: Aceasta este odihna Mea pe vecie; aici voi locui; și Psalmul 147,11: Domnul își găsește plăcerea în cei ce se tem de El. Și, dacă Hristos are o asemenea desfătare în galeriile comuniunii cu poporul Său, cu mult mai mult motiv au ei să se desfăteze în ele și să socotească o zi acolo mai bună decât o mie. 2. A fost chiar lovit de admirație la frumusețea Bisericii Sale (v. 6): Cât de frumoasă și cât de plăcută ești tu, o, iubire! Cât de frumoasă ai fost făcută! (așa este cuvântul), „nu născută așa, ci făcută așa cu plăcerea pe care ți-am pus-o Eu”. Sfințenia este o frumusețe dincolo de exprimare; Domnul Isus este minunat de mulțumit de ea; aspectul ei exterior este frumos; dispoziția ei lăuntrică este plăcută și foarte agreabilă, iar mulțumirea pe care o are în ea este de nespus. O, preaiubita mea pentru desfătări! așa citesc unii. 3. A hotărât să țină comuniunea cu Biserica Sa. (1.) Să o apuce ca pe ramurile unui palmier. El o compară statura cu un palmier (v. 7), atât de dreaptă, atât de tare pare ea, când este privită în deplina ei proporție. Palmierul este observat că înflorește cel mai mult când este încărcat; așa Biserica, cu cât a fost mai mult necăjită, cu atât s-a înmulțit mai mult; iar ramurile ei sunt embleme ale biruinței. Hristos zice: „Mă voi sui la palmier, ca să Mă distrez cu umbra lui (v. 8) și voi apuca ramurile lui și voi observa frumusețea lor”. Ceea ce a spus Hristos că va face, în favoarea poporului Său; putem fi siguri că va face, căci planurile Lui bune nu sunt lăsate niciodată să cadă la pământ; și dacă apucă ramurile Bisericii Sale, apucă devreme ramurile ei, când sunt tinere și fragede, El Își va ține apucătura și nu le va lăsa să plece. (2.) Să Se răcorească cu roadele ei. El compară țâțele ei (afecțiunile ei evlavioase față de El) cu ciorchini de struguri, un rod foarte plăcut (v. 7), și repetă (v. 8): Vor fi (adică vor fi pentru Mine) ca niște ciorchini de viță, care veselesc inima. „Acum că Mă sui la palmier, harurile tale vor fi puse în lucrare și trezite”. Prezența lui Hristos cu poporul Său aprinde focul sfânt ceresc în sufletele lor, și atunci țâțele lor vor fi ca niște ciorchini de viță, un tonic pentru ele înseși și plăcut Lui. Și deoarece Dumnezeu, la început, a suflat în nările omului suflarea vieții și suflă suflarea vieții noi și acum, mirosul nărilor lor este ca mirosul merelor sau al portocalelor, care este plăcut și înviorător. Domnul a simțit un miros plăcut de la jertfa lui Noe, Geneza 8,21. Și, în cele din urmă, cerul gurii ei este ca vinul cel mai bun (v. 9); gustul și plăcerea ei duhovnicească, sau cuvintele pe care le rostește despre Dumnezeu și om, care nu vin de la dinți în afară, ci de la cerul gurii, acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Rugăciunea celui drept este desfătarea Lui. Și, când cei ce se tem de Domnul vorbesc unii cu alții cum se cuvine, Domnul ascultă și aude cu plăcere, Maleahi 3,16. Este ca acel vin care este, [1.] Foarte plăcut la gust. Se coboară dulce; se coboară drept (așa citește nota de margine); se mișcă drept, Proverbe 23,31. Plăcerile simțurilor par drepte poftelor trupești și se coboară lin, dar sunt adesea greșite și, comparate cu plăcerea comuniunii cu Dumnezeu, sunt aspre și dure. Nimic nu se coboară atât de dulce pentru un suflet plin de har ca vinul mângâierilor lui Dumnezeu. [2.] Este un mare tonic. Prezența lui Hristos prin Duhul Său cu poporul Lui va fi înviorătoare și răcoritoare pentru ei, ca acel vin tare care face buzele chiar și ale celor ce dorm (care sunt gata să leșine într-o leșinătură) să vorbească. Păcătoșii neconvertiți dorm; sfinții sunt adesea somnoroși, apatici și pe jumătate adormiți; dar Cuvântul și Duhul lui Hristos vor pune viață și vigoare în suflet și din prisosul inimii astfel umplute gura va vorbi. Când apostolii au fost umpluți de Duhul, au vorbit în limbi lucrările minunate ale lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2,10,12); și cei ce, în opoziție cu a fi beți de vin, în care este destrânare, sunt umpluți de Duhul, vorbesc între ei în psalmi și imnuri, Efeseni 5,18,19. Când Hristos laudă astfel dulceața dragostei soției Sale, trezită de arătarea dragostei Sale, ea pare să pună acel cuvânt, pentru preaiubitul meu, ca într-o paranteză. „Este ceva în mine care este plăcut sau de preț? Așa cum este de la, tot așa este pentru preaiubitul meu”. Atunci El Se desfată în afecțiunile și slujirile noastre bune, când ele sunt toate pentru El și închinate slavei Lui. Henry consemnează apoi declarația triumfătoare a soției despre apartenența ei la Hristos. I. Ea triumfă aici în legătura ei cu Hristos și în interesul ei față de El și în numele Lui se va lăuda toată ziua. Cu ce transport de bucurie și de sfântă exultare zice ea (v. 10): „Sunt a preaiubitului meu, nu a mea, ci cu totul închinată Lui și recunoscută de El”. Dacă putem spune cu adevărat că Hristos este preaiubitul nostru cel mai bun, putem fi siguri că suntem ai Lui și El ne va mântui, Psalmul 119,94. Descoperirile pline de har ale dragostei lui Hristos față de noi ar trebui să ne angajeze mult să ne bucurăm de stăpânirea pe care o are El asupra noastră, de suveranitatea Lui asupra noastră și de proprietatea Lui în noi, care nu este mai puțin un izvor de mângâiere decât o legătură de datorie. Intimitatea comuniunii cu Hristos ar trebui să ajute la lămurirea interesului nostru față de El. Lăudându-se cu aceasta, că este a Lui, ca să-L slujească, și socotind că aceasta este cinstea ei, se mângâie cu aceasta, că dorința Lui este spre ea, adică El este soțul ei; este o perifrază a legăturii conjugale, Geneza 3,16. Dorința lui Hristos era puternic îndreptată spre rămășița Sa aleasă, când a venit din cer pe pământ ca să-i caute și să-i mântuiască; și când, în urmărirea întreprinderii Sale, era chiar strâmtorat până când botezul de sânge prin care trebuia să treacă pentru ei era împlinit, Luca 12,50. El a dorit Sionul ca locuință; aceasta este o mângâiere pentru credincioși că, oricine i-ar disprețui, Hristos are o dorință față de ei, o dorință care Îl va aduce din nou din cer pe pământ ca să-i primească la Sine; căci dorește să-i aibă pe toți cu El, Ioan 17,24; 14,3.
Considerați

Reflectare

Henry încheie prin a cerceta temele continue ale capitolului final: intimitate și mijlocire. Afecțiunile dintre Hristos și soția Lui sunt la fel de tari și de vii aici, în acest capitol final al cântării, ca oricând, și mai degrabă mai vii. I. Soția își continuă stăruința pentru o comuniune și o părtășie mai intimă cu El, v. 1-3. II. Ea poruncește fiicelor Ierusalimului să nu-i întrerupă comuniunea cu preaiubitul ei (v. 4); iar ele, prin urmare, admiră dependența ei de El, v. 5. III. Ea cere de la preaiubitul ei, pe care Îl ridică prin rugăciunile ei (v. 5), ca El să întărească prin harul Său acea binecuvântată unire cu El la care a fost admisă, v. 6,7. IV. Ea mijlocește și pentru alții, ca să se aibă grijă de ei (v. 8,9), și se mulțumește cu gândurile propriului ei interes față de Hristos și al afecțiunii Lui față de ea, v. 10. V. Ea se recunoaște chiriașul Lui pentru o vie pe care o ținea de la El la Baal-Hamon, v. 11,12. VI. Cântarea se încheie cu un schimb de cereri de despărțire. Hristos poruncește soției Sale să-L lase să audă des de la ea (v. 13), iar ea Îl roagă să-Și grăbească întoarcerea la ea, v. 14).
Răspunde

Răspuns

1. Unde simți cel mai clar astăzi desfătarea lui Hristos față de tine? 2. Cum ai putea răspunde dragostei Lui cu expresii proaspete de devotare? 3. Ce „roade plăcute” aduni ca să I le oferi în comuniunea zilnică?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, Te lăudăm pentru cântarea de dragoste în care Te desfătezi de frumusețea Bisericii Tale și Te rugăm ca Duhul Tău să formeze aceeași frumusețe în noi. Atrage inimile noastre de la orice distragere ca să umblăm cu Hristos în câmpurile Cuvântului Tău, sculându-ne devreme să Te căutăm și strângând orice har numai pentru slava Ta. Păstrează dorințele noastre îndreptate spre El până în ziua când Te vom vedea față în față. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →