Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 23-24 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Genezei 23-24 ne atrage în credincioșia liniștită a lui Avraam, pe măsură ce o îngroapă pe Sara și asigură o soție pentru Isaac. Calvin insistă asupra detaliilor cumpărării și ale legământului, arătând cum tranzacțiile obișnuite dezvăluie o încredere mai profundă în promisiunile lui Dumnezeu. Comentariul său ne invită să privim cum patriarhii trăiesc speranța învierii și separarea legământului în decizii de fiecare zi. Prin aceste scene străvechi întrevedem mâna statornică a providenței care călăuzește viața de familie și generațiile viitoare. Glasul lui Calvin ne ajută să citim Scriptura cu atât reverență cât și înțelepciune practică pentru casele noastre de astăzi.
Citește
Citire
Acordați acum timp pentru a citi Geneza capitolele 23 și 24 cu încetineală. Observați durerea lui Avraam și negocierile sale atente pentru locul de înmormântare al Sarei. Urmăriți călătoria slujitorului și semnele liniștite ale călăuzirii lui Dumnezeu în căutarea soției lui Isaac. Lăsați ritmul măsurat al narațiunii să vă atragă în faptele obișnuite, totuși sfinte, de cumpărare a pământului și aranjare a căsătoriei. Întoarceți-vă la text cu o inimă deschisă, gata să auziți perspectivele lui Calvin asupra acestor evenimente.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra relatării morții și înmormântării Sarei.
1. Sara a trăit o sută douăzeci și șapte de ani [450] Este remarcabil că Moise, care relatează moartea Sarei într-un singur cuvânt, folosește atât de multe cuvinte pentru a descrie înmormântarea ei: dar vom vedea curând că această din urmă relatare nu este de prisos. De ce face el aluzie atât de scurt la moartea ei, nu știu, decât că lasă mai mult de reflectat cititorilor săi decât exprimă. Sfinții părinți au văzut că ei, împreună cu cei osândiți, erau supuși morții. Totuși, nu au fost descurajați, în timp ce duceau cu durere o viață plină de suferință, să înainteze cu îndrăzneală spre țintă. De aici rezultă că ei, însuflețiți de speranța unei vieți mai bune, nu au cedat oboselii. Moise spune că Sara a trăit o sută douăzeci și șapte de ani și, deoarece repetă cuvântul ani după fiecare dintre numere, evreii născocesc că aceasta s-a făcut pentru că ea fusese la fel de frumoasă în al o sutălea an ca în al douăzecilea an și la fel de modestă în floarea vârstei ca atunci când avea șapte ani. Aceasta este obiceiul lor; în timp ce doresc să se dovedească pricepuți în a face cinste națiunii lor, inventează fleacuri frivole care trădează o ignoranță rușinoasă: ca, de exemplu, în acest loc, cine nu ar spune că erau cu totul ignoranți de propriile limbi în care acest fel de repetiție este cel mai obișnuit? Discuția altora, de asemenea, despre cuvântul chaim (vieți) este fără soliditate. Motivul pentru care evreii folosesc cuvântul vieți la plural, pentru viață, nu poate fi explicat mai bine, după cum mi se pare, decât motivul pentru care latinii exprimă unele lucruri care sunt la singular în forme de plural. [451] Știu că viața oamenilor este multiplă, deoarece, dincolo de viața pur vegetativă și dincolo de simțirea pe care o au în comun cu animalele brute, ei sunt înzestrați și cu minte și inteligență. Această raționament, prin urmare, este plauzibil fără a fi solid. Există mai multă aparență de adevăr în opinia celor care cred că evenimentele variate ale vieții umane sunt semnificate; această viață, deoarece nu are nimic stabil, ci este agitată de vicisitudini perpetue, este împărțită pe drept în multe vieți. Eu, totuși, sunt mulțumit să mă refer pur și simplu la idiomul limbii; motivul acestuia nu trebuie întotdeauna investigat cu curiozitate.Calvin se îndreaptă apoi spre semnificația mormintelor printre patriarhi.
3. Și a vorbit fiilor lui Het. Moise tace cu privire la ritul folosit de Avraam la înmormântarea trupului soției sale: dar el continuă, pe larg, să povestească cumpărarea mormântului. Din ce motiv a făcut aceasta, vom vedea îndată, când voi face aluzie pe scurt la obiceiul înmormântării. Cât de religios a fost observat acesta în toate veacurile și printre toate popoarele, este bine cunoscut. Ceremoniile au fost într-adevăr diferite, iar oamenii s-au străduit să se întreacă unii pe alții în superstiții variate; între timp, a îngropa morții a fost comun tuturor. Și această practică nu a izvorât nici din curiozitate prostească, nici din dorința de consolare zadarnică, nici din superstiție, ci din simțul natural cu care Dumnezeu a impregnat mințile oamenilor; un simț pe care nu l-a lăsat niciodată să piară, pentru ca oamenii să fie martori pentru ei înșiși ai unei vieți viitoare. De asemenea, este de necrezut că cei care au răspândit anumite expresii revoltătoare în disprețul înmormântării ar fi putut vorbi din inimă. Cu adevărat se cuvine ca noi, cu mărinimie, să disprețuim atât de mult riturile înmormântării — așa cum am disprețui bogățiile și onorurile și celelalte comodități ale vieții — încât să suportăm cu echilibru să fim lipsiți de ele; totuși nu se poate nega că religia poartă cu sine grija înmormântării. Și cu siguranță (după cum am spus) a fost gravat divin în mințile tuturor popoarelor, de la început, ca ei să îngroape morții; de unde și au privit întotdeauna mormintele ca sfinte. Nu a intrat, recunosc, întotdeauna în mințile păgânilor că sufletele supraviețuiesc morții și că speranța învierii a rămas chiar pentru trupurile lor; nici nu au fost obișnuiți să se exercite într-o meditație evlavioasă de acest fel, ori de câte ori și-au așezat morții în mormânt; dar această lipsă de considerație a lor nu infirmă faptul că au avut o astfel de reprezentare a unei vieți viitoare pusă înaintea ochilor lor, încât i-a lăsat de neiertat. Avraam, totuși, văzând că are speranța învierii adânc înrădăcinată în inima sa, a cultivat cu sârguință, așa cum se cuvenea, simbolul ei vizibil. Importanța pe care i-a acordat-o reiese de aici, că a crezut că se va face vinovat de poluare dacă va amesteca trupul soției sale cu străinii după moarte. Căci a cumpărat o peșteră, pentru ca să posede pentru sine și familia sa un mormânt sfânt și curat. Nu a dorit să aibă un picior de pământ pe care să-și fixeze cortul; s-a îngrijit doar de mormântul său: și a dorit în mod deosebit să aibă propriul său mormânt familial în acel pământ care îi fusese promis ca moștenire, pentru a mărturisi posterității că promisiunea lui Dumnezeu nu s-a stins nici prin propria sa moarte, nici prin cea a familiei sale; ci că atunci a început mai degrabă să înflorească; și că cei care au fost lipsiți de lumina soarelui și de aerul vital au rămas totuși întotdeauna părtași comuni ai moștenirii promise. Căci în timp ce ei înșiși erau tăcuți și fără glas, mormântul striga cu glas tare că moartea nu forma niciun obstacol pentru intrarea lor în posesia ei. Un astfel de gând nu ar fi putut avea loc dacă Avraam nu ar fi privit prin credință spre cer. Și când numește cadavrul soției sale 'mortul său', el arată că moartea este un fel de divorț care lasă totuși o anumită legătură rămasă. Mai mult, nimic altceva decât o restaurare viitoare nu hrănește și păstrează legea legăturii mutuale dintre vii și morți. Dar este mai bine să examinăm pe scurt fiecare particularitate, în ordinea ei.Despre cumpărarea câmpului, Calvin scrie:
8. Dacă este în mintea voastră. Avraam îi constituie pe ei avocații săi pe lângă Efron, pentru a-l convinge să vândă peștera dublă. [456] Unii presupun că peștera a fost formată astfel încât o parte era deasupra, iar cealaltă dedesubt. Fiecare să fie liber să adopte ce opinie dorește; eu, totuși, presupun mai degrabă că a existat o singură intrare, dar că în interior peștera era împărțită printr-un perete median. Este mai potrivit să remarcăm că Avraam, oferind un preț deplin, a cultivat și a menținut echitatea. Unde se găsește unul care, la cumpărare și în alte afaceri, nu urmărește cu ardoare propriul avantaj pe cheltuiala altuia? Căci în timp ce vânzătorul stabilește prețul la de două ori valoarea unui lucru, pentru a stoarce cât mai mult posibil de la cumpărător, iar cumpărătorii, la rândul lor, prin șiretenie, încearcă să-l reducă la un preț mic, nu există sfârșit al tocmealii. Și deși lăcomia are pretexte plauzibile, ea îi face totuși pe cei care încheie contracte unii cu alții să uite cerințele echității și dreptății. Acest lucru, în sfârșit, merită remarcat: că Avraam declară adesea că cumpăra câmpul pentru un loc de înmormântare. Iar Moise este cu atât mai amănunțit în această privință, încât să învățăm, împreună cu tatăl nostru Avraam, să ne ridicăm mințile la speranța învierii. El a văzut jumătate din sine luată; dar pentru că era sigur că soția sa nu era exilată din împărăția lui Dumnezeu, își ascunde trupul ei mort în mormânt, până când el și ea să fie adunați împreună.
Considerați
Considerare
Calvin aplică aceste principii la rânduiala vieții de familie.
2. Și Avraam a zis slujitorului său cel mai bătrân. Avraam împlinește aici datoria comună a părinților, trudind și fiind îngrijorat de alegerea unei soții pentru fiul său: dar el privește ceva mai departe; căci deoarece Dumnezeu îl separase de cananeeni printr-un legământ sfânt, el se teme pe drept ca Isaac, alăturându-se prin afinitate cu ei, să nu scuture jugul lui Dumnezeu. Unii presupun că moravurile depravate ale acelor națiuni îi displăceau atât de mult, încât a conceput că căsătoria fiului său trebuie să fie nefericită dacă ar lua o soție dintre ei. Dar motivul special a fost, după cum am afirmat, că nu ar permite ca propria sa rasă să fie amestecată cu cea a cananeenilor, pe care îi știa deja rânduiți divin spre distrugere; da, deoarece prin răsturnarea lor el urma să fie pus în posesia pământului, i s-a poruncit să-i trateze cu neîncredere ca dușmani perpetui. Și deși locuise în liniște printre ei pentru o vreme, totuși nu putea avea o comunitate de urmași cu ei fără a confunda lucruri care, prin porunca lui Dumnezeu, trebuiau ținute distincte. De aceea a dorit ca atât el însuși cât și familia sa să mențină această separare întreagă.
Răspunde
Răspuns
Cum ar putea atenția lui Calvin asupra tranzacțiilor atente ale lui Avraam modela modul în care gestionați deciziile obișnuite de familie? În ce feluri influențează speranța învierii viziunea voastră asupra pierderii sau moștenirii? Unde simțiți că Dumnezeu vă cheamă să mențineți distincțiile legământului în propriile voastre relații?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce împlinești cu suveranitate promisiunile legământului Tău chiar și în cumpărarea unui loc de îngropare pentru poporul Tău care locuiește ca străin, dă-ne nouă încrederea liniștită a lui Avraam ca să ne numărăm zilele și să ne rânduim casele după Cuvântul Tău. Prin Duhul lui Hristos, întărește-ne să lucrăm cu înțelepciune în treburile de fiecare zi și să păstrăm deosebirile legământului, ancorându-ne nădejdea în învierea viitoare. Susține familiile noastre în harul Tău până vom moșteni cetatea veșnică pe care ai pregătit-o. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →