Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 37-38 — cu Matthew Henry
Deschidere
În lecția de astăzi explorăm bogatul comentariu al lui Matthew Henry la capitolele 37 și 38 din Iov. Henry urmărește cu atenție descrierile maiestuoase ale lui Elihu despre puterea lui Dumnezeu arătată în tunet, zăpadă și vânt, îndemnând cititorii spre o smerită venerație. Reflecțiile sale ne amintesc că natura însăși propovăduiește măreția Creatorului și descoperă limitele înțelegerii omenești. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Henry prin aceste capitole, suntem invitați să stăm nemișcați, să cugetăm și să ne plecăm înaintea Celui Atotputernic ale cărui lucrări depășesc priceperea noastră. Cuvintele sale să ne pregătească inimile pentru închinare și încredere în tainele vieții.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi capitolele 37 și 38 din Iov cu încetineală și atenție. Ascultați glasul lui Dumnezeu care vorbește prin furtună și cer, în timp ce Elihu îl îndeamnă pe Iov să cugete la lucrările minunate ale Creatorului. Lăsați poezia acestor capitole să trezească uimire și să vă pregătească duhul pentru studiul care urmează.
Studiu
Henry începe prin a rezuma discursul lui Elihu despre puterea lui Dumnezeu în fenomenele vremii.
Elihu continuă aici să laude puterea minunată a lui Dumnezeu în meteori și în toate schimbările vremii: dacă, în aceste schimbări, ne supunem voii lui Dumnezeu, primim vremea așa cum este și facem ce este mai bun din ea, de ce să nu facem la fel și în alte schimbări ale condiției noastre? Aici el observă mâna lui Dumnezeu, I. În tunet și fulger, v. 1-5. II. În ger și zăpadă, ploi și vânt, v. 6-13. III. Aplică acestea lui Iov și îl provoacă să explice fenomenele acestor lucrări ale firii, ca, mărturisindu-și neștiința în privința lor, să recunoască că este un judecător incompetent în privința lucrărilor providenței divine, v. 14-22. Și apoi, IV. Încheie cu principiul său, pe care și-a propus să-l demonstreze, anume că Dumnezeu este mare și vrednic de mare teamă, v. 23, 24.Henry examinează apoi descrierea vie a lui Elihu despre tunet și fulger.
Tunetul și fulgerul, care de obicei merg împreună, sunt semne sensibile ale slavei și maiestății, puterii și terorii Dumnezeului Atotputernic, unul pentru ureche și celălalt pentru ochi; în acestea Dumnezeu nu se lasă fără mărturie despre măreția Sa, după cum, în ploaia din cer și anotimpurile roditoare, nu se lasă fără mărturie despre bunătatea Sa (Faptele Apostolilor 14:17), chiar și pentru cei mai nepăsători și necugetați. Deși există cauze naturale și efecte folositoare ale acestora, pe care filosofii încearcă să le explice, ele par concepute în principal de Creator pentru a trezi și a deștepta lumea adormită a omenirii la luarea în considerare a unui Dumnezeu mai presus de ea. Ochiul și urechea sunt cele două simțuri ale învățării; și de aceea, deși o asemenea împrejurare este posibilă, se spune că nu s-a cunoscut niciodată în fapt ca cineva să se fi născut și orb și surd. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, învățăturile divine sunt transmise minții prin ureche, prin lucrările Sale prin ochi; dar, deoarece aceste priveliști și sunete obișnuite nu îi afectează cum se cuvine pe oameni, Dumnezeu este mulțumit uneori să uimească oamenii prin ochi cu fulgerele Sale și prin ureche cu tunetul Său. Este foarte probabil ca în acest timp, când vorbea Elihu, să fi tunat și să fi fulgerat, căci el vorbește despre fenomene ca fiind prezente; și, deoarece Dumnezeu era pe cale să vorbească (cap. 38:1), acestea erau, ca mai târziu pe Muntele Sinai, prefețele potrivite pentru a porunci atenție și venerație. Observă aici, 1. Cum a fost afectat Elihu însuși și a dorit să îl afecteze pe Iov, cu arătarea slavei lui Dumnezeu în tunet și fulger (v. 1, 2): 'Cât despre mine', spune Elihu, 'inima mea tremură la aceasta; deși am auzit-o adesea, am văzut-o adesea, totuși îmi este încă teribilă și mă face să tremur din toate încheieturile și inima mea bate ca și cum ar vrea să iasă din locul ei.' Tunetul și fulgerul au fost înfricoșătoare pentru cei răi: împăratul Caligula alerga într-un colț sau sub un pat, de frica lor. Cei care sunt foarte uimiți, spunem noi, sunt trăsniți. Chiar și oamenii buni consideră tunetul și fulgerul foarte înfricoșătoare; și ceea ce le face și mai teribile este răul adesea făcut de fulger, mulți fiind uciși de el. Sodoma și Gomora au fost prefăcute în ruine de el. Este o indicație sensibilă a ceea ce Dumnezeu ar putea face acestei lumi păcătoase și a ceea ce va face, la urmă, prin focul la care este păstrată. Inimile noastre, ca și a lui Elihu, ar trebui să tremure la aceasta de teama judecăților lui Dumnezeu, Ps. 119:120. El îl cheamă și pe Iov să ia aminte la aceasta (v. 2): Ascultă cu atenție vuietul glasului Său. Poate că tunetul era încă la distanță și nu putea fi auzit fără ascultare atentă: sau mai degrabă, Deși tunetul va fi auzit și, orice am face, nu putem evita să luăm aminte la el, totuși, pentru a înțelege și pricepe învățăturile pe care ni le dă Dumnezeu prin el, avem nevoie să ascultăm cu mare atenție și aplicare a minții. Tunetul este numit glasul Domnului (Ps. 29:3 etc.), deoarece prin el Dumnezeu vorbește copiilor oamenilor să se teamă înaintea Lui și ar trebui să ne aducă aminte de acel cuvânt puternic prin care lumea a fost la început făcută, care este numit tunet. Ps. 104:7, La glasul tunetului Tău s-au grăbit să fugă, adică apele, când Dumnezeu a zis: Să se adune la un loc. Cei care sunt ei înșiși afectați de măreția lui Dumnezeu ar trebui să se ostenească să îi afecteze și pe alții. 2. Cum le descrie. (1.) Originea lor, nu cauzele lor secundare, ci cea dintâi. Dumnezeu îndrumă tunetul, iar fulgerul este al Lui, v. 3. Producerea și mișcarea lor nu sunt din întâmplare, ci din sfatul lui Dumnezeu și sub îndrumarea și stăpânirea providenței Sale, deși nouă ni se par accidentale și nestăpânite. (2.) Întinderea lor. Pocnetele tunetului se rostogolesc sub tot cerul și se aud departe și aproape; tot așa fulgerele sunt aruncate până la marginile pământului; ele ies dintr-o parte de sub cer și luminează până la cealaltă, Luca 17:24. Deși același fulger și tunet nu ajung în toate locurile, totuși ajung în locuri foarte îndepărtate într-o clipă și nu este loc care, cândva sau altcândva, să nu aibă aceste alarme din cer. (3.) Ordinea lor. Fulgerul este mai întâi îndrumat, iar după el un glas răcnește, v. 4. Fulgerele de foc și zgomotul pe care îl face într-un nor apos sunt cu adevărat în același timp; dar, deoarece mișcarea luminii este mult mai rapidă decât cea a sunetului, vedem fulgerul cu ceva timp înainte de a auzi tunetul, așa cum vedem tragerea unei tunuri mari la distanță înainte de a auzi detunătura ei. Tunetul este numit aici glasul excelenței lui Dumnezeu, deoarece prin el El proclamă puterea și măreția Sa transcendentă. El trimite glasul Său și acela un glas puternic, Ps. 68:33. (4.) Violenta lor. El nu le va opri, adică nu are nevoie să le oprească sau să le țină înapoi, ca nu cumva să devină nestăpânite și în afara puterii Sale de a le opri, ci le lasă să-și urmeze cursul, zice către ele: Mergeți, și ele merg — Veniți, și ele vin — Faceți aceasta, și ele o fac. El nu va opri ploile și averssele care de obicei urmează după tunet (despre care vorbise în cap. 36:27, 29), așa spun unii, ci le va vărsa pe pământ când glasul Lui este auzit. Ploile cu tunete sunt ploi măturătoare, iar pentru ele face fulgerele, Ps. 135:7. (5.) Deductia pe care o trage din toate acestea, v. 5. Oare Dumnezeu tună astfel în chip minunat cu glasul Său? Trebuie atunci să conchidem că celelalte lucrări ale Sale sunt mari și de felul celor pe care nu le putem înțelege. Din acest singur exemplu putem argumenta pentru toate, că, în rânduielile providenței Sale, este ceva prea mare, prea puternic, pentru ca noi să ne împotrivim sau să luptăm împotriva lui, și prea înalt, prea adânc, pentru ca noi să-l judecăm sau să ne certăm cu el.Henry arată apoi cum Elihu aplică aceste minuni pentru a-l smeri pe Iov.
Elihu se adresează aici îndeaproape lui Iov, dorind ca acesta să aplice la sine cele spuse până acum. El îl roagă să asculte acest discurs (v. 14), să se oprească puțin: Stai nemișcat și cugetă la lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Ceea ce auzim nu este probabil să ne fie de folos dacă nu cugetăm la el, și nu este probabil să cugetăm pe deplin la lucruri dacă nu stăm nemișcați și nu ne adunăm la cugetarea lor. Lucrările lui Dumnezeu, fiind minunate, merită și au nevoie de cugetarea noastră, iar cugetarea cuvenită la ele ne va ajuta să ne împăcăm cu toate rânduielile providenței Sale. Elihu, pentru smerirea lui Iov, îi arată,
Considerați
Cugetare
Henry încheie capitolul subliniind teama cuvenită Celui Atotputernic.
21 Și acum oamenii nu văd lumina strălucitoare care este în nori: dar vântul trece și îi curățește. 22 Vremea frumoasă vine din nord: la Dumnezeu este o maiestate înfricoșătoare. 23 Privitor la Cel Atotputernic, nu-L putem găsi: El este desăvârșit în putere, în judecată și în belșug de dreptate: El nu va necăji. 24 De aceea oamenii se tem de El: El nu respectă pe niciunul care este înțelept în inima sa.
Răspunde
Răspuns
1. Unde, în împrejurările tale actuale, simți că Dumnezeu te invită să stai nemișcat și să cugeti la lucrările Sale?
2. Cum afectează recunoașterea înțelegerii tale limitate asupra firii încrederea ta în providența lui Dumnezeu?
3. În ce feluri ar putea o mai mare venerație pentru maiestatea lui Dumnezeu să-ți remodeleze răspunsurile zilnice la încercări?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule Atotputernic, pe măsură ce auzim glasul Tău tunând din vârtej și vedem mâna Ta cârmuind fiecare fulg de zăpadă, vânt și nor, învață-ne să tremurăm înaintea înțelepciunii Tale de nepătruns și să ne odihnim în grija Ta suverană. Iartă mândria noastră care pune la îndoială căile Tale și, prin Duhul Tău, formează în noi inimi smerite care stau nemișcate înaintea lucrărilor Tale și se încred în dreptatea Ta desăvârșită. Ține-ne în frica de Domnul, ca să ne găsim siguranța numai în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →