Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ez 3-4 — cu Matei Henry
Deschidere
Astăzi intrăm în pregătirea solemnă a profetului Ezechiel prin expunerea atentă a lui Matei Henry. Comentariul său deschide viziunea sulului și însărcinarea de veghere cu claritate pastorală și profunzime spirituală. Henry arată cum Dumnezeu își echipează mesagerul atât pentru a primi adevărul înlăuntru cât și pentru a-l vesti în afară în ciuda opoziției. Pe măsură ce urmăm tratarea sa a capitolelor 3 și 4, suntem invitați să ne examinăm propria pregătire de a auzi și a vorbi cuvântul Domnului. Fie ca aceste reflecții să întărească răbdarea credincioasă în sarcinile pe care Dumnezeu le încredințează.
Citește
Oprește-te acum și citește Ezechiel capitolele 3 și 4 cu încetineală. Observă întâlnirea profetului cu sulul, însărcinarea divină de a vorbi și imaginea vegherii care urmează. Lasă greutatea chemării să se așeze pe măsură ce consideri atât dulceața cât și costul de a purta cuvântul lui Dumnezeu unui popor rezistent.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a detalia modul în care profetul primește revelația divină.
I. Cum trebuie să primească el însuși revelația divină, v. 1. Hristos (pe care l-a văzut pe tron, cap. i. 26) i-a spus: 'Fiul omului, mănâncă acest sul, primește această revelație în înțelegerea ta, ia-o, ia sensul ei, înțelege-o drept, primește-o în inima ta, aplic-o și fii afectat de ea; întipărește-o în mintea ta, rumineaz-o și mestec-o; ia-o întreagă și nu face nicio dificultate, ba chiar ia plăcere în ea ca în mâncarea ta și lasă-ți sufletul să fie hrănit și întărit de ea; fie-ți mâncare și băutură și hrană necesară; fii plin de ea, așa cum ești de mâncarea pe care ai mâncat-o.' Astfel, slujitorii trebuie în studiile și meditațiile lor să primească acel cuvânt al lui Dumnezeu pe care urmează să-l predice altora. Cuvintele tale au fost găsite și le-am mâncat, Ier. 15:16. Ei trebuie să fie atât bine familiarizați cât și mult afectați de lucrurile lui Dumnezeu, ca să poată vorbi despre ele atât clar cât și cu căldură, cu multă lumină și căldură divină. Observă acum, 1. Cum este această poruncă inculcată profetului. În capitolul precedent, Mănâncă ce-ți dau; și aici (v. 1), 'Mănâncă ce găsești, ceea ce ți se prezintă de mâna lui Hristos.' Nota, Orice găsim a fi cuvântul lui Dumnezeu, orice ne este adus de cel care este Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-l primim fără a disputa. Ce găsim pus înaintea noastră în Scriptură, aceea trebuie să mâncăm. Și iarăși (v. 3), 'Fă-ți pântecele să mănânce și umple-ți măruntaiele cu acest sul; nu-l mânca și nu-l scoate iarăși, ca pe ceva dezgustător, ci mănâncă-l și reține-l, ca pe ceva hrănitor și plăcut stomacului. Ospețește-te cu această viziune până vei fi plin de materie, cum a fost Elihu, Iov 32:18. Lasă cuvântul să aibă un loc în tine, locul cel mai lăuntric.' Trebuie să ne ostenim cu inimile noastre, ca să le facem să primească și să primească cum se cuvine cuvântul lui Dumnezeu, ca fiecare facultate să-și facă datoria, pentru digerarea cuvenită a cuvântului lui Dumnezeu, ca să fie prefăcut în sânge și duh. Trebuie să ne golim de lucrurile lumești, ca să ne umplem măruntaiele cu acest sul. 2. Cum este explicată această poruncă (v. 10): 'Toate cuvintele mele pe care ți le voi vorbi, ca să fie rostite poporului, trebuie să le primești în inima ta, precum și să le auzi cu urechile tale, primește-le în dragostea lor.' Lăsați aceste cuvinte să coboare în urechile voastre, Luca 9:44. Hristos cere atenția profetului nu numai la ce spune acum, ci la tot ce va vorbi vreodată: Primește totul în inima ta; meditează la aceste lucruri și dă-te cu totul lor, 1 Tim. 4:15. 3. Cum a fost ascultată această poruncă în viziune. El și-a deschis gura și Hristos l-a făcut să mănânce sulul, v. 2. Dacă suntem cu adevărat dispuși să primim cuvântul în inimile noastre, Hristos îl va aduce prin Duhul Său în ele și îl va face să locuiască bogat în noi. Dacă cel care deschide sulul și prin Duhul Său, ca Duh al revelației, ni-l întinde înainte, nu ar deschide și înțelegerea noastră și prin Duhul Său, ca Duh al înțelepciunii, nu ne-ar da cunoștința lui și nu ne-ar face să-l mâncăm, am fi pentru totdeauna străini de el. Profetul avea motive să se teamă că sulul ar fi o bucată neplăcută și un fel de mâncare jalnic, dar s-a dovedit a fi în gura lui ca mierea de dulce. Nota, dacă ascultăm cu promptitudine chiar și cele mai dificile porunci, vom găsi acea mângâiere în reflecție care ne va despăgubi din belșug pentru toate greutățile pe care le întâlnim în calea datoriei noastre. Deși sulul era plin de bocete, jale și vai, totuși a fost pentru profet ca mierea de dulce. Nota, Sufletele harice pot primi acele adevăruri ale lui Dumnezeu cu mare bucurie care vorbesc cea mai mare teroare oamenilor răi. Găsim că Sfântul Ioan a fost introdus în o parte a revelației printr-un semn ca acesta, Apoc. 10:9,10. A luat cartea din mâna îngerului și a mâncat-o și a fost, ca aceasta, în gura lui dulce ca mierea; dar a fost amară în pântec; și vom găsi că a fost așa și aici, căci (v. 14) profetul a mers în amărăciune.Apoi se întoarce la modul în care profetul trebuie să transmită revelația altora.
II. Cum trebuie să transmită acea revelație divină altora pe care el însuși a primit-o (v. 1): Mănâncă acest sul și apoi du-te, vorbește casei lui Israel. El nu trebuie să întreprindă să predice lucrurile lui Dumnezeu altora până nu le înțelege pe deplin el însuși; să nu meargă fără misiunea sa, nici să o ia pe jumătate. Dar când le înțelege pe deplin el însuși, trebuie să fie și ocupat și îndrăzneț să le predice spre binele altora. Nu trebuie să ascundem cuvintele Celui Sfânt (Iov 6:10), căci aceasta înseamnă a îngropa un talant care ne-a fost dat să negustorim cu el. El trebuie să meargă și să vorbească casei lui Israel; căci este privilegiul lor ca statutele și judecățile lui Dumnezeu să le fie făcute cunoscute; precum darea legii (oracolele vii), tot așa profeția (oracolele vii) le aparține lor. El nu este trimis la caldeeni ca să-i mustre pentru păcatele lor, ci casei lui Israel ca să-i mustre pentru ale lor; căci tatăl își corectează propriul copil dacă greșește, nu copilul unui străin.Henry explică mai departe slujba de veghere încredințată profetului.
I. Care este slujba la care este chemat profetul: Fiul omului, te-am făcut veghător casei lui Israel, v. 17. Viziunea pe care a văzut-o l-a uimit: nu știa ce să facă cu ea și de aceea Dumnezeu a folosit această comparație simplă, care a servit mai bine să-l conducă la înțelegerea lucrării sale și astfel să-l împace cu ea. Stătea printre captivi și spunea puțin, dar Dumnezeu vine la el și îi spune că nu va merge; el este un veghător și are ceva de spus; este numit să fie ca un veghător în cetate, ca să păzească împotriva focului, hoților și tulburătorilor păcii, ca un veghător peste turmă, ca să păzească împotriva hoților și fiarelor de pradă, dar mai ales ca un veghător în tabără, într-o țară invadată sau un oraș asediat, ca să vegheze mișcările dușmanului și să sune alarma la apropierea, ba chiar la prima apariție a pericolului. Aceasta presupune că casa lui Israel este într-o stare militară și expusă dușmanilor, care sunt subtili și neodihniți în încercările lor asupra ei; da, și fiecare dintre membrii particulari ai acelei case să fie în pericol și preocupați să stea de veghe. Nota, Slujitorii sunt veghători pe zidurile bisericii (Isa. 62:6), veghători care umblă prin cetate, Cânt. 3:3. Este o slujbă obositoare. Veghătorii trebuie să rămână treji, oricât de somnoroși ar fi, și să stea afară, oricât de frig ar fi; trebuie să stea în toate vremurile pe turnul de veghe, Isa. 21:8; Gen. 31:40. Este o slujbă primejdioasă. Uneori nu-și pot păstra postul, ci sunt în pericol de moarte din partea dușmanului, care își atinge scopul dacă ucide santinela; și totuși nu îndrăznesc să-și părăsească postul sub pedeapsa morții din partea generalului lor. O astfel de dilemă se află veghătorii bisericii; oamenii îi vor blestema dacă sunt credincioși, iar Dumnezeu îi va blestema dacă sunt falși. Dar este o slujbă necesară; casa lui Israel nu poate fi în siguranță fără veghători și totuși, dacă Domnul nu o păzește, degeaba veghează veghătorul, Ps. 127:1,2.
Considerați
Consideră
Henry reflectă asupra reticenței profetului depășite de mâna puternică a Duhului.
(2.) Cu ce reticență a propriului său duh și totuși cu ce eficacitate puternică a Duhului lui Dumnezeu a fost adus profetul însuși la împlinirea slujbei sale. Harul dat lui nu a fost în zadar; căci, [1.] Duhul l-a condus cu o mână puternică. Dumnezeu i-a poruncit să meargă, dar el nu s-a mișcat până când Duhul nu l-a ridicat. Duhul făpturilor vii care era în roți era acum și în profet și l-a ridicat, mai întâi ca să audă mai distinct aclamațiile îngerilor (v. 12), dar mai târziu (v. 14) l-a ridicat și l-a luat la lucrarea sa, la care era înapoiat, fiind foarte nevrând fie să aducă necaz asupra sa fie să-l prevestească poporului său. Ar fi vrut cu plăcere să fie scuzat, dar trebuie să recunoască, cum face un alt profet (Ier. 20:7), Tu ai fost mai tare decât mine și ai biruit. Ezechiel ar fi vrut cu plăcere să țină tot ce a auzit și văzut pentru sine, ca să nu meargă mai departe, dar mâna Domnului a fost puternică asupra lui și l-a biruit; a fost purtat împotriva propriilor sale înclinații de impulsul profetic, astfel încât nu a putut decât să vorbească lucrurile pe care le-a auzit și văzut, ca apostolii, Fap. 4:20. Nota, Pe aceia pe care Dumnezeu îi cheamă la slujire, așa cum le pregătește capetele pentru ea, tot așa le pleacă inimile spre ea. [2.] A urmat cu o inimă tristă: Duhul m-a luat, spune el, și apoi am mers, dar a fost în amărăciune, în căldura duhului meu. El văzuse poate ce sarcină grea avusese Ieremia la Ierusalim când a apărut ca profet, ce dureri a îndurat, ce opoziție a întâlnit, cum a fost abuzat de mână și de limbă și ce tratament rău a primit, și toate fără niciun folos. 'Și' (gândește Ezechiel) 'trebuie să fiu pus ca o țintă ca el?' Viața de captiv era destul de rea; dar ce ar fi viața unui profet în captivitate? De aceea a mers în această supărare și sub această tulburare. Nota, Poate exista în unele cazuri o mare reticență a stricăciunii chiar acolo unde există o predominanță manifestă a harului. 'Am mers, nu neascultător de viziunea cerească sau ferindu-mă de lucrare, ca Iona, dar am mers în amărăciune, deloc mulțumit de ea.' Când a primit el însuși revelația divină, i-a fost dulce ca mierea (v. 3); ar fi putut cu multă plăcere să-și petreacă toate zilele meditând la ea; dar când trebuie să o predice altora, care, prevede el, vor fi împietriți și exacerbați de ea și vor avea condamnarea agravată, atunci merge în amărăciune. Nota, Este un mare necaz pentru slujitorii credincioși și îi face să meargă în lucrarea lor cu o inimă grea, când găsesc oamenii neînduplecați și urând să fie reformați. A mers în căldura duhului său, din cauza descurajărilor pe care le prevedea că va întâlni; dar mâna Domnului a fost puternică asupra lui, nu numai ca să-l constrângă la lucrarea sa, ci ca să-l pregătească pentru ea, ca să-l poarte prin ea și să-l însuflețească împotriva dificultăților pe care le va întâlni (așa putem înțelege); și, când a găsit așa, s-a împăcat mai bine cu afacerea sa și s-a aplicat la ea: Atunci a venit la cei din captivitate (v. 15), la un loc unde erau mulți dintre ei împreună, și a stat unde stăteau ei, lucrând sau citind sau vorbind, și a continuat printre ei șapte zile ca să audă ce spuneau și să observe ce făceau; și tot timpul acela aștepta cuvântul Domnului să vină la el. Nota, Cei ce vor să vorbească potrivit și cu folos oamenilor despre sufletele lor trebuie să se familiarizeze cu ei și cu starea lor, trebuie să facă ca Ezechiel aici, să stea unde stau ei și să le vorbească familiar despre lucrurile lui Dumnezeu și să se pună în condiția lor, da, chiar dacă stau lângă râurile Babilonului. Dar observă, era acolo uimit, copleșit de durere pentru păcatele și nenorocirile poporului său și biruit de pompa viziunii pe care o văzuse. Era acolo părăsit (așa citesc unii); Dumnezeu nu i-a arătat viziuni, oamenii nu i-au făcut nicio vizită. Astfel a fost lăsat să-și digere durerea și să ajungă la o dispoziție mai bună, înainte ca cuvântul Domnului să vină la el. Nota, Pe aceia pe care Dumnezeu îi rânduiește să-i înalțe și să-i lărgească, îi smerește și îi strâmtorează mai întâi pentru o vreme.
Răspunde
Unde în viața ta te cere Dumnezeu să primești cuvântul Său mai profund înainte de a-l vorbi? Cum ar putea modela imaginea vegherii simțul responsabilității tale față de cei din jurul tău? În ce feluri ai experimentat atât dulceața cât și costul ascultării chemării lui Dumnezeu?
Roagă-te
Doamne, așa cum l-ai rânduit pe Ezechiel să audă Cuvântul Tău și să-l vestească ca un străjer, deschide inimile noastre să-l primească ca hrană și dă-ne curaj să-l vestim fie că alții ascultă sau refuză. Prin Duhul Tău, întărește-ne să rămânem credincioși peste sufletele pe care le pui în grija noastră, statornici în sarcina pe care ne-ai încredințat-o. Fie ca viețile noastre să arate gravitatea și harul chemării Tale până la întoarcerea lui Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →