Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 5 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a lui Albert Barnes, ne întoarcem astăzi la Notele sale despre Biblie pentru capitolul 5 din Faptele Apostolilor. Barnes ne călăuzește prin relatarea sobră a lui Anania și Safira cu precizia unui exeget reformat, arătând atât sfințenia bisericii primare cât și privirea scrutătoare a lui Dumnezeu triunic. Comentariile sale ne invită să ne examinăm propriile inimi înaintea Domnului care cunoaște toate lucrurile. Pe măsură ce ascultăm, Duhul care i-a inspirat pe apostoli să ne lumineze și înțelegerea și să ne adâncească reverența față de adevăr.
Citește
Citire
Să citim acum capitolul 5 din Faptele Apostolilor într-un spirit de atenție smerită. Pe măsură ce narațiunea se desfășoară, observați contrastul dintre generozitatea sinceră și înșelăciunea calculată. Cereți Domnului să vă cerceteze propriile motive pe măsură ce povestea lui Anania și Safira este așezată înaintea voastră. Citiți încet, permițând greutății judecății divine și puterii Duhului Sfânt să vă impresioneze inima.
Studiu
Barnes începe prin a pune în scenă ipocrizia în contrast cu generozitatea anterioară.
Versetul 1. Dar un anumit om - În capitolul anterior, istoricul a dat o relatare a generozității și sincerității eminente a majorității creștinilor primari, fiind dispuși să renunțe la proprietățile lor pentru a-i ajuta pe săraci, și menționase cazul lui Barnaba ca demn de atenție specială. În acest capitol, el continuă să menționeze un caz la fel de izbitor de insinceritate, ipocrizie și judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra celor vinovați de aceasta. Cazul este un exemplu remarcabil al naturii 'ipocriziei' și servește la ilustrarea artei și vicleniei vrăjmașului sufletelor în încercarea de a corupe biserica și de a perverti religia evangheliei. I pocrizia constă într-o încercare de a 'imita' poporul lui Dumnezeu sau de a-și asuma 'aparența' religiei, în orice formă s-ar manifesta. În acest caz, religia fusese manifestată prin mare lepădare de sine și bunăvoință.El urmărește apoi păcatul la influența Satanei, afirmând totodată responsabilitatea umană.
Versetul 3. Dar Petru a zis... - Petru nu putea ști aceasta decât prin 'revelație'. Era planul evident al lui Anania să înșele; și nu exista nici o cale de a-l detecta decât prin faptul că i-a fost revelat de Duhul lui Dumnezeu. Fiind un caz de răutate enormă și fiind foarte important să se detecteze și să se pedepsească crima, aceasta i-a fost făcută cunoscută lui Petru direct de Dumnezeu. De ce a îngăduit Satana - Faptele mari de răutate din Scriptură sunt atribuite influenței Satanei. Compară Luca 23:3; Ioan 13:27. În special, Satana este numit 'tatăl minciunilor', Ioan 8:44-45. Compară Geneza 3:1-5. Deoarece aceasta a fost o faptă de 'minciună' sau o încercare de a înșela, este cu mare potrivire atribuită influenței Satanei. Păcatul lui Anania a constat în 'cedarea' în fața ispitei. Nicăieri în Biblie nu se presupune că oamenii sunt lipsiți de vină doar pentru faptul că au fost 'ispitiți' să o comită.Barnes stabilește cu grijă că ofensa a fost împotriva Duhului Sfânt ca persoană distinctă.
Întrebarea principală aici este dacă apostolul Petru a intenționat să desemneze în acest loc 'a treia persoană' a Treimii; sau dacă a vrut să vorbească despre Dumnezeu 'ca Dumnezeu', fără nicio referire la distincția persoanelor; sau dacă s-a referit la 'influența divină' care i-a inspirat pe apostoli, fără referire la slujbele speciale care sunt de obicei atribuite Duhului Sfânt. Sau, cu alte cuvinte, există aici o 'distincție' recunoscută între Tatăl și Duhul Sfânt? Că există, va fi evident din următoarele considerații: (1) Dacă nu se intenționează nicio astfel de distincție, este remarcabil că Petru nu a folosit numele obișnuit și obișnuit al lui Dumnezeu. Nu apare de ce a păzit-o atât de atent încât să indice că această ofensă a fost comisă împotriva 'Duhului Sfânt' și 'Duhului Domnului', Faptele Apostolilor 5:9.
Considerați
Considerare
Barnes încheie prin a afirma divinitatea și personalitatea Duhului Sfânt din acest eveniment solemn.
(3) Este prerogativa lui Dumnezeu să judece sinceritatea și ipocrizia; și acesta a fost un caz care, prin urmare, a intrat sub observația sa specială. Compară Psalmii 139:1-4. Cuvântul 'Dumnezeu' aici este folosit în mod evident în sensul său clar și evident ca denotând 'divinitatea supremă', iar folosirea cuvântului aici arată că Duhul Sfânt este 'divin'. Întregul pasaj demonstrează, așadar, una dintre doctrinele importante ale religiei creștine, și anume că Duhul Sfânt este distinct de Tatăl și de Fiul și totuși este divin.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea sunt ispitit să par mai devotat decât sunt cu adevărat?
2. Cum afectează realitatea că Duhul Sfânt cercetează inimile modul în care îmi gestionez bunurile și promisiunile?
3. Ce pași pot face săptămâna aceasta pentru a cultiva sinceritatea autentică înaintea lui Dumnezeu și a poporului său?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Cel ce cercetezi inimile tuturor și nu poți fi batjocorit, curățește Biserica Ta prin puterea Duhului Tău, ca să umblăm în sinceritate și adevăr, așa cum au fost chemați primii credincioși. Păzește-ne de orice formă de înșelăciune și dăruiește ca darurile și viețile noastre să-Ți fie închinare deplină, fără rezervă. Fie ca frica de Domnul să se odihnească peste noi, ca Evanghelia să înainteze în curăție și putere prin Isus Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →