← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Tobit

Tobit 9-10 — bazat pe Toma de Aquino (Summa I q.22 providență + II-II q.136 răbdare)

Tobit 9-10Sfântul Toma de Aquino — Summa Theologiae + Catena Aurea + Comentariu la Sentințe22 min
Deschidere
Capitolele nouă și zece din Tobit descriu desfășurarea providenței divine care a rămas ascunsă în lungile încercări ale orbirii lui Tobit și ale văduviei Sarei. Bazându-ne pe tratamentul susținut al lui Toma de Aquino despre providența divină din Summa I q.22 și despre răbdare ca parte a fortitudinii din II-II q.136, putem aborda aceste capitole ca desfășurarea structurală a doctrinei pe care narațiunea inspirată a pregătit-o de-a lungul cărții. Rafael recuperează depunerea de argint de la Gabael la Rages în timp ce Tobia rămâne cu Sara; ospățul de nuntă de la Ecbatana se prelungește deoarece Raguel îl reține pe Tobia mai mult decât era de așteptat; iar Ana la Ninive, privind zilnic de pe drum întoarcerea fiului ei, cedează lamentării unei mame care se teme că fiul ei a pierit. Biserica a citit de mult răbdarea Anei sub lunga întârziere ca una dintre marile prefigurări din Vechiul Testament ale Maicii Domnului la picioarele crucii, iar aparatul scolastic al lui Toma de Aquino permite cititorului contemporan să vadă în narațiune lucrarea principiilor teologice pe care tradiția creștină le-a ținut de la epoca patristică.
Citește

Citire

Citiți capitolele 9 și 10 din Tobit cu atenție la mișcările paralele de la Ecbatana și Ninive. În capitolul nouă, marcați însărcinarea lui Rafael de către Tobia de a călători de la Ecbatana la Rages pentru a recupera argintul depus la Gabael; succesul îngerului în a aduce atât argintul cât și pe Gabael însuși la ospățul de nuntă; și prelungirea cu șapte zile a sărbătorii. În capitolul zece, urmăriți scena paralelă de la Ninive: veghea zilnică a Anei de pe drum pentru întoarcerea fiului ei; neliniștea ei crescândă pe măsură ce zilele depășesc așteptarea lui Tobit; lamentarea ei că fiul ei a pierit; liniștirea calmă a lui Tobit pe care Ana nu o poate accepta; și în final pregătirea lui Tobia de plecare de la Ecbatana cu Sara, îngerul, argintul și o parte generoasă din turmele și cirezile lui Raguel. Țineți minte atât răbdarea lui Tobit la Ninive cât și lupta mai chinuită a Anei a cărei iubire maternă rezistă mângâierii răbdării.
Studiu
Tratamentul lui Toma de Aquino despre providența divină din Summa I q.22 articulează doctrina teologică cu precizie scolastică. În q.22 a.1 el întreabă dacă providența lui Dumnezeu se extinde la toate lucrurile; răspunsul său, bazat pe Consolarea filosofiei a lui Boethius și pe tradiția patristică, este da — providența lui Dumnezeu se extinde la fiecare eveniment contingent din ordinea cauzelor create, deoarece nimic nu cade în afara ordinii primei cauze divine. În q.22 a.2 el rafinează doctrina: providența lui Dumnezeu se exercită prin medierea cauzelor secundare (procesele naturale ale lucrurilor create) fără a fi astfel diminuată, la fel cum măiestria unui meșteșugar se exercită prin uneltele sale fără ca meșteșugarul să înceteze a fi agentul principal. În q.22 a.4 el întreabă dacă providența impune necesitate lucrurilor prevăzute; răspunsul său, bazat pe Augustin și Aristotel, este că providența păstrează contingența naturală a lucrurilor contingente chiar în timp ce asigură împlinirea scopurilor divine — Dumnezeu prevede evenimentele contingente în așa fel încât ele să se întâmple în mod contingent, nu necesar, chiar dacă voința divină își atinge scopurile în mod infailibil. Providența ascunsă care lucrează în narațiunea din Tobit este instanța paradigmatică din Vechiul Testament a acestei doctrine. Rugăciunile simultane ale lui Tobit și Sarei din capitolul trei, decizia simultană în cer de a-l trimite pe Rafael, descoperirea providențială a peștelui ale cărui organe vor vindeca pe Tobit și vor lega pe Asmodeu, momentul providențial al apariției lui Rafael în fața lui Tobia când acesta căuta un călăuzitor, conjuncția providențială a faptului că Gabael deținea depunerea la Rages cu călătoria lui Tobia la Ecbatana pentru căsătorie — fiecare dintre acestea este o instanță a providenței divine lucrând prin cauzele secundare ale lucrurilor create fără a le viola natura contingentă. Toma de Aquino ar atrage atenția în mod deosebit asupra rolului îngerului: Rafael este instrumentul providenței nu ca substitut al cauzelor secundare, ci ca o cauză secundară suplimentară integrată în ordonarea providențială mai largă. Sfântul Augustin în De Diversis Quaestionibus 83 (Q.24) și în Cetatea lui Dumnezeu Cartea V (capitolele 8-11) tratase doctrina providenței pe larg, distingând între fatum-ul stoicilor (care neagă contingența cauzelor create) și providentia doctrinei creștine (care păstrează contingența în timp ce asigură scopul divin). Toma de Aquino în I q.22 ia distincția lui Augustin ca fundamentală. Răbdarea Anei și a lui Tobit la Ninive merită atenție bazându-ne pe tratamentul lui Toma de Aquino despre răbdare din II-II q.136. În q.136 a.1 el întreabă dacă răbdarea este o virtute; răspunsul său este da — răbdarea este o parte a fortitudinii prin care sufletul suportă relele care vin din afară (în special relele de lungă durată) fără a ceda tristeții într-un mod care ar compromite adeziunea sufletului la bine. În q.136 a.2 el distinge între răbdare și simpla îndurare a suferinței: aceasta din urmă este o dispoziție naturală pe care unele persoane o au, în timp ce răbdarea este virtutea morală de a purta suferința cu adeziunea sufletului la rațiune și la caritate. În q.136 a.3 el întreabă dacă răbdarea este cea mai mare dintre virtuți; răspunsul său, calificând afirmația Sfântului Grigore cel Mare din Moralia sa despre Iov că răbdarea este rădăcina și păzitoarea tuturor virtuților, este că răbdarea este printre cele mai mari virtuți în raport cu viața prezentă deoarece păstrează sufletul sub încercările prin care viața prezentă testează orice altă virtute — dar răbdarea însăși este ordonată către caritate, care este mai mare deoarece este forma tuturor virtuților. Răbdarea lui Tobit la Ninive — liniștirea sa calmă adresată Anei că fiul lor se va întoarce, refuzul său de a ceda anxietății care a cuprins-o pe Ana — exemplifică articularea scolastică pe care Toma de Aquino o oferă. Tobit a fost încercat ani de zile prin orbirea sa; încercarea suplimentară a întârzierii fiului său este purtată de el cu răbdarea pe care suferința îndelungată a sădit-o în suflet ca un habitus stabil. Lupta mai chinuită a Anei nu este un eșec al răbdării, ci un mod diferit de suferință: iubirea maternă poartă absența unicului copil cu o intensitate particulară pe care iubirea conjugală nu o poartă, iar lamentarea ei dezvăluie calitatea precisă a acelei intensități. Sfântul Augustin în De Civitate Dei XIX (capitolele 4-10) tratase pe larg întrebarea dacă sfinții în această viață pot atinge o liniște perfectă a sufletului sub toate încercările; răspunsul său, pe care Toma de Aquino îl acceptă în q.136 a.4, este că liniștea perfectă aparține doar viziunii beatifice și că în această viață sfinții își poartă încercările cu răbdare, dar nu fără mișcările afective pe care încercările le produc. Lamentarea Anei nu contrazice răbdarea ei, ci exprimă mișcarea afectivă pe care iubirea ei maternă o produce în mod necesar sub încercarea întârzierii fiului ei. Biserica a citit veghea zilnică a Anei de pe drum ca o prefigurare particulară a Fecioarei Maria la picioarele crucii. Maria veghează de asemenea singurul ei Fiu sub o încercare pe care iubirea maternă o poartă cu o intensitate particulară; Maria de asemenea nu cedează ispitei de a nega ceea ce ochii ei văd; Maria de asemenea nici nu rezistă mișcării afective pe care iubirea ei o produce, nici nu permite ca aceasta să-i compromită adeziunea la voința lui Dumnezeu. Toma de Aquino în comentariul său la Ioan 19 (păstrat în Catena Aurea) împletește discuția patristică despre starea Mariei la cruce cu discuția despre răbdare, iar lectura mariologică a Anei din Tobit 10 este o instanță particulară a disciplinei tipologice pe care Toma de Aquino o aduce Vechiului Testament.
Considerați

Considerare

Bazându-ne pe articularea lui Toma de Aquino din I q.22 a providenței divine lucrând prin cauzele secundare ale lucrurilor create, considerați dacă structura propriei voastre încrederi în providență recunoaște această precizie scolastică. Cultura contemporană a tins fie să dizolve providența într-un vag sentiment de fundal al sensului (care nu recunoaște guvernarea divină), fie să o caricaturizeze ca un fel de micromanagement care violează contingența naturală a cauzelor create. Providența mediată a lui Toma de Aquino păstrează ambele: Dumnezeu guvernează cu adevărat toate evenimentele, iar evenimentele înseși rămân contingente și naturale. Ați cultivat răbdarea pe care această doctrină o susține — răbdarea care nu cere să vadă ordonarea divină în avans, ci are încredere că încercarea prin care treceți este integrată în ordonare chiar atunci când nu puteți percepe cum? Considerați de asemenea distincția pe care Toma de Aquino o face în II-II q.136 a.4 între răbdare ca habitus stabil și răbdare ca suprimare a mișcării afective. Narațiunea din Tobit arată atât pe Tobit (a cărui lungă orbire a sădit răbdarea în el ca habitus) cât și pe Ana (a cărei iubire maternă produce o mișcare afectivă pe care răbdarea ei o permite fără a ceda). Tradiția morală catolică a insistat cu grijă că răbdarea nu cere suprimarea sentimentului natural — Hristos a plâns la mormântul lui Lazăr, Maria a stat la picioarele crucii, sfinții și-au jelit pierderile fără a-și abandona adeziunea la Dumnezeu. Ați permis caricaturii stoice contemporane a răbdării să diminueze realitatea mai cuprinzătoare pe care articularea scolastică o păstrează? Considerați în final lectura mariologică a Anei la drum. Lectura tipologică a Vechiului Testament de către tradiția catolică — prin care figuri precum Eva, Sara, Rebeca, Ana, Estera, Iudita și altele sunt citite ca prefigurări ale Maicii Domnului — nu este o impunere arbitrară asupra textului, ci recunoașterea structurilor mai profunde pe care providența divină le-a țesut în istoria mântuirii. Ați cultivat disciplina lecturii tipologice, sau ați permis preferinței moderne pentru exegeza strict literală să aplatizeze bogăția pe care tradiția patristică și scolastică a păstrat-o?
Răspunde

Răspuns

Identificați o încercare specifică din viața voastră prezentă care are caracterul unei lungi durate — o boală cronică, o incertitudine prelungită cu privire la o decizie vocațională, o convertire lentă pentru care vă rugați, o dificultate instituțională a cărei rezolvare se îndepărtează — și reînnoiți înaintea lui Dumnezeu recunoașterea providenței sale asupra ei. Bazându-vă pe I q.22 a lui Toma de Aquino, articulați pentru voi înșivă că încercarea este integrată în ordonarea providențială chiar atunci când nu puteți percepe cum, că contingența cauzelor secundare este păstrată și că răbdarea pe care încercarea o lucrează în voi este însăși rodul substanțial pe care providența îl intenționează. Rugați-vă un deceniu din Rozariu pe Misterele Durerose pentru harul acestei răbdări.
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule, a cărui mână providențială i-a călăuzit pe Tobia și pe Sara pe căi ascunse și i-a redat vederea lui Tobit la timpul Tău desăvârșit, întărește încrederea noastră în cârmuirea Ta iubitoare a tuturor lucrurilor. Dăruiește-ne inimi răbdătoare care să aștepte voia Ta fără murmur, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a comuniunii sfinților. Amin.

Sfântul Toma de Aquino — Summa Theologiae + Catena Aurea + Comentariu la Sentințe · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →