← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 15 — cu Ioan Calvin

Luca 15Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la pildele harului consemnate în capitolul 15 din Luca. Expunerea atentă a lui Ioan Calvin deschide inima acestor povești, arătând cum Mântuitorul caută pe cei pierduți și cum cerul se bucură de pocăință. Cuvintele sale ne invită să considerăm atât mila nemărginită a Tatălui cât și mândria subtilă care i se împotrivește. Pe măsură ce ascultăm, fie ca Duhul să folosească perspectivele lui Calvin pentru a ne adânci uimirea față de disponibilitatea lui Dumnezeu de a restaura și ierta. Să ne pregătim inimile să primim cuvântul cu smerenie și bucurie.
Citește

Citire

Cităm acum în întregime capitolul 15 din Luca. Ascultați cele trei pilde pe care le spune Isus ca răspuns la cârtirea conducătorilor religioși. Observați oaia pierdută, moneda pierdută și fiul pierdut, fiecare revelând inima Tatălui. Citiți încet, lăsând scenele să se desfășoare. Cereți Duhului să trezească o recunoștință proaspătă pentru mila care urmărește și restaurează.
Studiu
Calvin începe prin a prezenta contextul imediat al pildelor. 1. Și toți vameșii și păcătoșii se apropiau de El ca să-L asculte. 2. Iar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acest om primește pe păcătoși și mănâncă cu ei. 3. Și le-a spus o pildă, zicând: 4. Care om dintre voi, având o sută de oi, dacă pierde una dintre ele, nu lasă cele nouăzeci și nouă în pustie și merge după cea pierdută, până o găsește? 5. Și când a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se: 6. Și venind acasă, își cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă împreună cu mine; căci mi-am găsit oaia care era pierdută. 7. Vă spun că, în același fel, va fi mai multă bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de pocăință. 8. Sau care femeie, având zece monede de argint, dacă pierde o monedă, nu aprinde o candelă, nu mătură casa și nu caută cu sârguință până o găsește? 9. Și când a găsit-o, își cheamă prietenele și vecinele, zicând: Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit moneda pe care o pierdusem. 10. Tot așa, vă spun, va fi bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește. Calvin urmărește apoi prilejul ivit din plângerile fariseilor. 12. Ce credeți? Luca duce prilejul acestei pilde și mai departe în urmă, ca ivit din cârtirile fariseilor și cărturarilor împotriva Domnului nostru, pe care Îl vedeau vorbind zilnic cu păcătoșii. Hristos a intenționat deci să arate că un învățător bun nu trebuie să lucreze mai puțin pentru a-i recupera pe cei pierduți, decât pentru a-i păstra pe cei care sunt în posesia sa; deși după Matei comparația merge mai departe și ne învață nu numai că trebuie să tratăm cu bunătate pe ucenicii lui Hristos, ci că trebuie să răbdăm imperfecțiunile lor și să ne străduim, când rătăcesc, să-i aducem înapoi pe cale. Căci, deși se întâmplă uneori să rătăcească, totuși, fiind oi peste care Dumnezeu L-a pus pe Fiul Său păstor, cu atât mai puțin avem dreptul să-i alungăm sau să-i gonim aspru, încât trebuie să-i adunăm din rătăcirile lor; căci scopul discursului este să ne conducă să ne ferim de a pierde ceea ce Dumnezeu dorește să fie mântuit. Narațiunea lui Luca ne prezintă un obiectiv oarecum diferit. Este că întregul neam omenesc aparține lui Dumnezeu și că de aceea trebuie să-i adunăm pe cei rătăciți și că trebuie să ne bucurăm tot atât de mult când cei pierduți se întorc pe calea datoriei, pe cât s-ar bucura un om care, dincolo de așteptările sale, a recuperat ceva a cărui pierdere îl întristase. Calvin introduce apoi pilda fiului risipitor ca o confirmare a aceleiași doctrine. Această pildă nu este altceva decât o confirmare a doctrinei precedente. [520] În prima parte se arată cât de ușor este dispus Dumnezeu să ne ierte păcatele, iar în a doua parte (pe care o vom trata mai târziu la locul cuvenit) se arată marea malignitate și încăpățânare a celor care cârtesc împotriva milei Sale. În persoana unui tânăr risipitor care, după ce a fost redus la cea mai adâncă sărăcie prin lux și extravaganță, se întoarce ca un cerșetor la tatăl său, [521] față de care fusese neascultător și răzvrătit, Hristos descrie pe toți păcătoșii care, obosiți de nebunia lor, apelează la harul lui Dumnezeu. Tatălui bun, [522] pe de altă parte, care nu numai că iartă crimele fiului său, ci din proprie inițiativă îl întâmpină când se întoarce, Îl compară cu Dumnezeu, care nu se mulțumește să ierte pe cei care se roagă Lui, ci chiar înaintează să-i întâmpine cu mila unui tată. [523] Să examinăm acum pilda în detaliu. Despre întoarcerea risipitorului, Calvin descrie momentul venirii în sine. 17. Și când a venit în sine. Aici ni se descrie modul în care Dumnezeu îi invită pe oameni la pocăință. Dacă din proprie inițiativă ar fi înțelepți și s-ar supune, i-ar atrage mai blând; dar cum ei nu se pleacă niciodată la ascultare până nu sunt supuși prin toiag, îi mustră aspru. Prin urmare, acestui tânăr, pe care abundența [534] îl făcuse aprig și răzvrătit, foamea s-a dovedit a fi cel mai bun învățător. Instruindu-ne prin acest exemplu, să nu ne închipuim că Dumnezeu ne tratează cu cruzime, dacă ne vizitează vreodată cu afecțiuni grele; căci în acest fel îi învață El pe cei încăpățânați și beți de veselie să fie ascultători. Pe scurt, toate nenorocirile pe care le îndurăm sunt o invitație folositoare la pocăință. [535] Dar cum suntem înceți, rareori ne recăpătăm o minte sănătoasă decât atunci când suntem forțați de o primejdie extremă; căci până nu suntem apăsați de dificultăți din toate părțile și închiși în disperare, carnea se bucură întotdeauna de veselie sau cel puțin se retrage. De aici deducem că nu este motiv de mirare dacă Domnul folosește adesea lovituri violente și chiar repetate, pentru a ne supune încăpățânarea și, după cum spune proverbul, aplică pene tari la noduri tari. Trebuie de asemenea observat că speranța îmbunătățirii condiției sale, dacă s-ar întoarce la tatăl său, i-a dat acestui tânăr curaj să se pocăiască; căci nicio severitate a pedepsei nu va înmuia depravarea noastră sau nu ne va face nemulțumiți de păcatele noastre, până nu percepem vreun avantaj. Așadar, cum acest tânăr este îndemnat de încrederea în bunătatea tatălui său să caute împăcarea, tot așa începutul pocăinței noastre trebuie să fie o recunoaștere a milei lui Dumnezeu pentru a trezi în noi speranțe favorabile.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra bucuriei care umple cerul pentru un singur păcătos pocăit. Luca 15:10. Va fi bucurie înaintea îngerilor. Dacă îngerii se bucură unii cu alții în cer, când văd că ceea ce rătăcise este readus la staul, și noi, care avem aceeași cauză în comun cu ei, trebuie să fim părtași la aceeași bucurie. Dar cum spune el că pocăința unui singur om nelegiuit aduce mai multă bucurie decât perseverența multor oameni drepți îngerilor, a căror cea mai mare desfătare este într-un curs continuu și neîntrerupt de dreptate? Răspund că, deși ar fi mai plăcut dorințelor îngerilor (cum este și mai de dorit) ca oamenii să rămână mereu în integritate perfectă, totuși, deoarece în eliberarea unui păcătos, care fusese deja sortit pieirii și fusese tăiat ca un membru putred din trup, mila lui Dumnezeu strălucește mai strălucitor, el atribuie îngerilor, după felul oamenilor, o bucurie mai mare izvorâtă dintr-un bine neașteptat. Calvin aplică răspunsul fiului mai mare la pericolul de a limita harul lui Dumnezeu. Această ultimă parte a pildei îi acuză de cruzime pe acei oameni care ar alege în mod rău să pună limite harului lui Dumnezeu, ca și cum ar invidia mântuirea păcătoșilor nenorociți. Căci știm că aceasta este îndreptată împotriva trufiei cărturarilor, [543] care nu credeau că primesc răsplata cuvenită meritelor lor, dacă Hristos îi admitea pe vameși și pe oamenii de rând la speranța moștenirii veșnice. Substanța ei este deci că, dacă dorim să fim socotiți copiii lui Dumnezeu, trebuie să iertăm într-un mod frățesc greșelile fraților, pe care El le iartă cu bunătate părintească.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră ați simțit că Tatăl aleargă să vă întâmpine? Cum remodelează bucuria cerului față de pocăință felul în care priviți pe alții care se întorc? În ce feluri ar putea mândria subtilă să mai reziste lărgimii milei lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Tată preabun, Îți mulțumim pentru pildele care arată mila Ta neîncetată. Mulțumim că L-ai trimis pe Fiul Tău să caute și să mântuiască pe cei pierduți. Formează în noi smerenia care se bucură când alții se întorc. Păzește-ne inimile de resentimentul fiului mai mare și învață-ne să primim cu bucurie pe fiecare frate sau soră pocăit. Fie ca bucuria cerului să umple comunitățile noastre pe măsură ce celebrăm harul Tău restaurator. Prin Hristos Domnul nostru, amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →