Eterniseed › Curriculum › Exodul
Ex 15-16 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry oferă reflecții bogate asupra eliberării lui Israel și a călătoriei prin pustiu în capitolele 15 și 16 din Exod. Comentariul său urmărește mișcarea de la lauda triumfătoare după trecerea Mării Roșii până la luptele poporului cu apele amare și foamea. Henry subliniază cum aceste evenimente dezvăluie puterea lui Dumnezeu, sfințenia și purtarea de grijă credincioasă alături de nevoia lui Israel de încredere și ascultare. Pe măsură ce explorăm perspectivele sale, suntem atrași în ritmul sărbătoririi, încercării și reînnoirii care marchează viața de credință. Cuvintele lui Henry ne invită să reflectăm la modul în care faptele mărețe ale lui Dumnezeu cheamă atât la cântare cât și la statornicie în viețile noastre de astăzi.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești capitolele 15 și 16 din Exod încet și cu rugăciune. Observă trecerea de la cântarea biruinței de la mare la plângerile de la Mara și la hrana cu mană în pustiu. Permite narațiunii să evidențieze atât credincioșia lui Dumnezeu cât și răspunsurile poporului. Pe măsură ce citești, gândește-te cum lauda și încercarea se succed adesea în călătoria credinței.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a descrie sărbătorirea biruinței lui Israel prin cântare.
După ce am citit cum a fost obținută acea biruință deplină a lui Israel asupra egiptenilor, ni se spune aici cum a fost sărbătorită; cei care trebuiau să tacă cât timp eliberarea se înfăptuia (cap. xiv. 14) nu trebuie să tacă acum când a fost înfăptuită; cu cât au avut mai puțin de făcut atunci, cu atât au mai mult de făcut acum. Dacă Dumnezeu împlinește eliberarea prin puterea Sa imediată, aceasta sporește cu atât mai mult slava Sa. Moise, fără îndoială prin inspirație divină, a alcătuit acest cânt și l-a dat copiilor lui Israel să-l cânte înainte de a pleca din locul unde au văzut egiptenii morți pe țărm. Observă: 1. Și-au exprimat bucuria în Dumnezeu și mulțumirea față de El prin cântare; este aproape firesc pentru noi să dăm astfel glas bucuriei și exultărilor duhului nostru. Prin acest exemplu se arată că cântarea psalmilor, ca act de închinare religioasă, era folosită în Biserica lui Hristos înainte de darea legii ceremoniale și deci nu făcea parte din ea, nici nu a fost desființată odată cu ea. Cântarea este tot atât de mult limbajul bucuriei sfinte pe cât este rugăciunea al dorinței sfinte. 2. Moise, care mersese înaintea lor prin mare, merge înaintea lor în cântare și îl compune pentru ei. Observă: Cei care sunt activi în slujirile publice nu trebuie să fie neutri în laudele publice. 3. Când îndurarea era proaspătă și erau mult mișcați de ea, atunci au cântat acest cânt. Observă: Când am primit o îndurare deosebită de la Dumnezeu, trebuie să fim iute și grabnici în întoarcerea laudei către El, înainte ca timpul și înșelăciunea inimilor noastre să șteargă impresiile bune care au fost făcute. David și-a cântat cântarea triumfătoare în ziua în care Domnul l-a eliberat, 2 Samuel 22:1. Bis dat qui cito dat — Cel ce dă repede dă de două ori. 4. Când au crezut în Domnul (cap. xiv. 31) atunci au cântat acest cânt: era un cânt al credinței; această legătură este observată (Ps. cvi. 12): Atunci au crezut cuvintele Lui, au cântat lauda Lui. Dacă omul crede cu inima, astfel trebuie făcută mărturisirea. Aici este,Henry evidențiază apoi slava dată lui Dumnezeu de-a lungul cântării.
(1.) El dă slavă lui Dumnezeu și triumfă în El; aceasta este prima sa intenție (v. 1): Voi cânta Domnului. Observă: Toată bucuria noastră trebuie să se termine în Dumnezeu și toate laudele noastre să fie înălțate către El, Tatăl luminilor și Tatăl îndurărilor, căci El a triumfat. Observă: Toți cei ce iubesc pe Dumnezeu triumfă în triumfurile Lui; ceea ce este cinstea Lui trebuie să fie bucuria noastră. Israel s-a bucurat în Dumnezeu, [1.] Ca Dumnezeul lor, și deci tăria, cântarea și mântuirea lor, v. 2. Ferice deci de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul; nu au nevoie de nimic mai mult ca să fie fericiți. Au de lucru de făcut, ispite cu care să se lupte și necazuri de purtat și sunt slabi în ei înșiși; dar El îi întărește: harul Lui este tăria lor. Sunt adesea în întristare, din multe pricini, dar în El au mângâiere, El este cântarea lor; păcatul, moartea și iadul îi amenință, dar El este și va fi mântuirea lor: Vezi Isaia xii. 2. [2.] Ca Dumnezeul părinților lor. Ei iau seama la aceasta pentru că, fiind conștienți de nevrednicia și provocările lor, aveau motive să creadă că ceea ce a făcut Dumnezeu acum pentru ei a fost pentru dragostea părinților lor, Deuteronom iv. 37. Observă: Copiii legământului trebuie să folosească legătura părinților lor cu Dumnezeu ca Dumnezeu al lor pentru mângâiere, pentru prudență și pentru înviere. [3.] Ca un Dumnezeu al puterii infinite (v. 3): Domnul este un om de război, adică este în stare să se ocupe de toți cei ce se luptă cu Făcătorul lor și va fi cu siguranță mai tare decât ei. [4.] Ca un Dumnezeu al perfecțiunii de neegalat și incomparabile, v. 11. Aceasta este exprimată, Mai întâi, Mai general: Cine este ca Tine, Doamne, printre dumnezei! Aceasta este laudă curată și o expresie înaltă a adorației smerite. — Este o provocare adresată tuturor celorlalți dumnezei să se compare cu El: 'Să iasă înainte și să pretindă tot ce pot; niciunul dintre ei nu îndrăznește să facă comparația.' Egiptul era renumit pentru mulțimea dumnezeilor săi, dar Dumnezeul evreilor a fost mai tare decât ei și i-a biruit pe toți, Numeri xxxviii. 4; Deuteronom xxxii. 23-39. Prinții și puternicii lumii sunt numiți dumnezei, dar ei sunt slabi și muritori, niciunul dintre ei nu este comparabil cu Iehova, Dumnezeul atotputernic și veșnic. — Este mărturisirea perfecțiunii Sale infinite, ca transcendentă și fără egal. Observă: Dumnezeu trebuie închinat și adorat ca o ființă de o perfecțiune infinită încât nu este nimeni ca El, nici nu poate fi comparat cu El, ca unul care în toate are și trebuie să aibă întâietatea, Ps. lxxxix. 6. În al doilea rând, Mai particular, 1. El este glorios în sfințenie; sfințenia Lui este slava Lui. Este atributul pe care îngerii Îl adoră, Isaia vi. 3. Sfințenia Lui s-a arătat în distrugerea lui Faraon, în ura Lui față de păcat și în mânia Lui împotriva păcătoșilor îndărătnici. S-a arătat în eliberarea lui Israel, în plăcerea Lui față de sămânța sfântă și în credincioșia Lui față de propria Sa făgăduință. Dumnezeu este bogat în îndurare — aceasta este comoara Lui, glorios în sfințenie — aceasta este cinstea Lui. Să mulțumim totdeauna la pomenirea sfințeniei Lui. 2. El este de temut în laude. Ceea ce este materia laudei noastre, deși este bucurie pentru slujitorii lui Dumnezeu, este înfricoșător și foarte teribil pentru vrăjmașii Lui, Ps. lxvi. 1-3. Sau ne îndrumă în felul în care Îl lăudăm pe Dumnezeu; trebuie să-L lăudăm cu o sfântă teamă smerită și să slujim Domnului cu frică. Chiar și bucuria și triumful nostru duhovnicesc trebuie echilibrate cu o frică religioasă. 3. El face minuni, minunate pentru toți, fiind mai presus de puterea și în afara cursului obișnuit al firii; mai ales minunate pentru noi, în a căror favoare sunt făcute, care suntem atât de nevrednici încât aveam puține motive să le așteptăm. Au fost minuni ale puterii și minuni ale harului; în amândouă Dumnezeu trebuie adorat cu smerenie.Henry reflectă apoi asupra încercării de la Mara și a purtării de grijă pline de har a lui Dumnezeu acolo.
II. Că la Mara au avut apă, dar era amară, astfel încât deși fuseseră trei zile fără apă nu au putut s-o bea, pentru că era extrem de neplăcută la gust sau era probabil să le dăuneze sănătății, sau era atât de sărată încât le sporea setea în loc s-o stingă, v. 23. Observă: Dumnezeu poate amărî pentru noi ceea ce ne promitem cea mai mare mulțumire și adesea o face în pustiul acestei lumi, pentru ca lipsurile și dezamăgirile noastre în creatură să ne îndrepte către Creator, în a cărui favoare singură se află adevărata mângâiere. Acum în această strâmtorare, 1. Poporul s-a supărat și s-a certat cu Moise, ca și cum el le-ar fi făcut rău. Ce vom bea? este tot strigătul lor, v. 24. Observă: Cele mai mari bucurii și speranțe se transformă curând în cele mai mari întristări și temeri la cei ce trăiesc doar prin simțuri și nu prin credință. 2. Moise s-a rugat: A strigat către Domnul, v. 25. Plângerile pe care i le-au adus lui le-a adus lui Dumnezeu, de care, în ciuda înălțării sale, Moise a recunoscut o dependență constantă. Observă: Este cea mai mare ușurare a grijilor magistraților și slujitorilor, când cei sub sarcina lor îi fac neliniștiți, că pot recurge la Dumnezeu prin rugăciune: El este călăuza călăuzelor Bisericii și către El, ca Păstorul cel Mare, păstorii de sub El trebuie să apeleze în toate ocaziile. 3. Dumnezeu a purtat de grijă cu har pentru ei. L-a îndrumat pe Moise către un copac, pe care l-a aruncat în ape, în urma căruia, dintr-o dată, au devenit dulci. Unii cred că acest lemn avea o virtute deosebită în acest scop, pentru că se spune: Dumnezeu i-a arătat copacul. Dumnezeu trebuie recunoscut nu numai în crearea lucrurilor folositoare omului, ci și în descoperirea utilității lor. Sau poate că acesta a fost doar un semn și nu deloc un mijloc al vindecării, mai mult decât șarpele de aramă sau aruncarea de către Elisei a unui vas plin cu sare în apele Ierihonului. Unii fac din acest copac un tip al crucii lui Hristos, care îndulcește apele amare ale necazului pentru toți credincioșii și le dă putere să se bucure în necaz. Tradiția evreilor este că lemnul acestui copac era el însuși amar, totuși a îndulcit apele Marei; amărăciunea suferințelor și morții lui Hristos schimbă proprietatea celor ale noastre. 4. Cu această ocazie, Dumnezeu a venit la învoială cu ei și le-a spus limpede, acum că scăpaseră de egipteni și intraseră în pustiu, că erau sub bună purtare și că după cum se vor purta așa va fi bine sau rău cu ei: Acolo a făcut o rânduială și o hotărâre și a așezat lucrurile cu ei. Acolo i-a pus la încercare, adică acolo i-a pus la probă, i-a admis ca novici pentru favoarea Sa. Pe scurt, le spune, v. 26, (1.) Ce aștepta de la ei și anume, într-un cuvânt, ascultare. Trebuiau să asculte cu sârguință glasul Lui și să ia aminte la poruncile Lui, ca să-și cunoască datoria și să nu calce din neștiință; și trebuiau să aibă grijă în toate să facă ceea ce era drept în ochii lui Dumnezeu și să păzească toate rânduielile Lui. Nu trebuie să creadă, acum că fuseseră eliberați din robia din Egipt, că nu mai aveau niciun stăpân peste ei și erau stăpâni pe ei înșiși; nu, de aceea trebuie să se considere slujitori ai lui Dumnezeu, pentru că El le-a dezlegat legăturile, Ps. cxvi. 16; Luca i. 74, 75. (2.) Ce puteau atunci aștepta de la El: Nu voi pune niciuna din aceste boli asupra ta, adică 'Nu voi aduce asupra ta niciuna din plăgile Egiptului.' Aceasta arată că, dacă erau răzvrătiți și neascultători, chiar plăgile pe care le văzuseră abătute asupra vrăjmașilor lor aveau să fie aduse asupra lor; așa este amenințat, Deuteronom xxviii. 60. Judecățile lui Dumnezeu asupra Egiptului, așa cum au fost îndurări pentru Israel, deschizând calea eliberării lor, au fost și avertismente pentru Israel și menite să-i înfricoșeze spre ascultare. Să nu creadă israeliții, pentru că Dumnezeu i-a cinstit atât de mult prin lucrurile mari pe care le-a făcut pentru ei și i-a proclamat în fața lumii întregi favoriții Săi, că de aceea va trece cu vederea păcatele lor și îi va lăsa să facă ce vor. Nu, Dumnezeu nu este respectător de persoane; un israelit răzvrătit nu va sta mai bine decât un egiptean răzvrătit; și așa au aflat, spre paguba lor, înainte de a ajunge în Canaan. 'Dar, dacă vei fi ascultător, vei fi în siguranță și fericit;' amenințarea este doar implicată, dar făgăduința este exprimată: 'Eu sunt Domnul care te vindecă și voi purta de grijă de mângâierea ta oriunde vei merge.' Observă: Dumnezeu este marele Medic. Dacă suntem ținuți sănătoși, El ne ține; dacă suntem făcuți sănătoși, El ne vindecă; El este viața noastră și lungimea zilelor noastre.
Considerați
Reflectează
Henry încheie prin a contrasta amărăciunea de la Mara cu răcorirea de la Elim.
III. Că la Elim au avut apă bună și destulă, v. 27. Deși Dumnezeu poate, pentru o vreme, să poruncească poporului Său să tabere lângă apele Marei, totuși aceasta nu va fi totdeauna soarta lor. Vezi cât de schimbătoare este condiția noastră în această lume, de la mai bine la mai rău, de la mai rău la mai bine. Să învățăm deci atât cum să fim smeriți cât și cum să abundăm, să ne bucurăm ca și cum nu ne-am bucura când suntem plini și să plângem ca și cum nu am plânge când suntem goliți. Aici erau douăsprezece fântâni pentru aprovizionarea lor, una pentru fiecare seminție, ca să nu se certe pentru apă, cum făcuseră uneori părinții lor; și, pentru plăcerea lor, erau șaptezeci de palmieri, sub umbra cărora oamenii lor mari puteau să se odihnească. Observă: Dumnezeu poate găsi locuri de răcorire pentru poporul Său chiar și în pustiul acestei lumi, fântâni în valea Baca, ca să nu leșine în mintea lor cu oboseală perpetuă: totuși, oricare ar fi desfătările noastre în țara pelerinajului nostru, trebuie să ne amintim că nu facem decât să taberăm lângă ele pentru o vreme, că aici nu avem cetate care să rămână.Henry mai reflectă asupra modului în care eliberarea încurajează încrederea continuă în Dumnezeu.
(3.) El se pune să folosească această minunată arătare a lui Dumnezeu pentru ei. [1.] Pentru a-i grăbi să slujească lui Dumnezeu: în considerarea acesteia, Îi voi pregăti o locuință, v. 2. Dumnezeu păstrându-i și pregătind un adăpost pentru ei sub care fuseseră în siguranță și la adăpost, ei hotărăsc să nu cruțe nici cheltuială nici osteneală pentru ridicarea unui cort spre cinstea Lui și acolo Îl vor înălța și vor pomeni, spre lauda Lui, cinstea pe care a dobândit-o asupra lui Faraon. Dumnezeu i-a înălțat acum pe ei, făcându-i mari și înalți, și de aceea Îl vor înălța pe El, vorbind despre înălțimea și măreția Sa infinită. Observă: Strădania noastră constantă trebuie să fie, prin lauda numelui Său și slujirea intereselor Sale, să-L înălțăm pe Dumnezeu; și este o înaintare pentru noi să fim astfel folosiți. [2.] Pentru a-i încuraja să se încreadă în Dumnezeu. Atât de încrezător este acest psalmist în deznodământul fericit al mântuirii care a început atât de glorios încât o privește ca fiind de fapt terminată deja: 'Tu i-ai călăuzit la locașul Tău cel sfânt, v. 13. I-ai pus astfel pe calea către el și la timpul potrivit îi vei aduce la capătul acelei căi', căci lucrarea lui Dumnezeu este desăvârșită; sau, 'I-ai călăuzit să se închine locașului Tău cel sfânt din ceruri cu laudele lor.' Observă: Pe cei pe care Dumnezeu îi ia sub îndrumarea Sa îi va călăuzi la locașul Său cel sfânt în credință acum și în împlinire curând. Două căi această mare eliberare a fost încurajatoare: — Mai întâi, A fost un astfel de exemplu al puterii lui Dumnezeu care i-ar fi înspăimântat pe vrăjmașii lor și i-ar fi descurajat cu totul, v. 14-16. Chiar și vestea răsturnării egiptenilor ar fi fost mai mult decât jumătate din răsturnarea tuturor celorlalți vrăjmași ai lor; le-ar fi scufundat duhurile, ceea ce ar fi mers departe spre scufundarea puterilor și intereselor lor; filistenii, moabiții, edomiții și canaaniții (cu fiecare dintre aceste neamuri Israel trebuia să se lupte) ar fi fost alarmați de ea, ar fi fost cu totul descurajați și ar fi concluzionat că este zadarnic să lupte împotriva lui Israel, când un Dumnezeu de o asemenea putere lupta pentru ei. A avut acest efect; edomiții s-au temut de ei (Deuteronom ii. 4), la fel moabiții (Numeri xxii. 3) și canaaniții, Iosua ii. 9, 10; v. 1. Astfel Dumnezeu a trimis frica Sa înaintea lor (cap. xxiii. 27) și a tăiat duhul prinților. În al doilea rând, A fost un astfel de început al favorii lui Dumnezeu față de ellos care le-a dat un arvun al desăvârșirii bunătății Sale. Aceasta a fost doar în ordine pentru ceva mai departe: Îi vei aduce înăuntru, v. 17. Dacă El îi scoate astfel din Egipt, în ciuda nevredniciei lor și a dificultăților care stăteau în calea scăpării lor, cu siguranță îi va aduce în Canaan; căci a început (așa a început) și nu va face El un sfârșit? Observă: Experiențele noastre ale puterii și favorii lui Dumnezeu trebuie folosite pentru susținerea așteptărilor noastre. 'Ai făcut, deci nu numai poți, dar credem că vei face,' este un bun argument. Îi vei planta în locul pe care l-ai făcut pentru Tine ca să locuiești în el. Observă: Este bine să locuiești unde locuiește Dumnezeu, în Biserica Sa pe pământ (Ps. xxvii. 4), în Biserica Sa din ceruri, Ioan xvii. 24. Unde El spune: 'Acesta este odihna Mea pentru totdeauna,' noi trebuie să spunem: 'Să fie a noastră.' În cele din urmă, marele temei al încurajării pe care o trag din această lucrare minunată este: Domnul va împărăți în veci și în veci, v. 18. Ei văzuseră acum un sfârșit al domniei lui Faraon; dar timpul însuși nu va pune o perioadă domniei lui Iehova, care, ca și El însuși, este veșnică și nu este supusă schimbării. Observă: Este mângâierea de nespus a tuturor supușilor credincioși ai lui Dumnezeu, nu numai că El împărățește universal și cu o suveranitate de necontestat, ci că va împărăți veșnic și nu va fi sfârșit al stăpânirii Sale.
Răspunde
Cum apare modelul laudei urmat de încercare în propria ta umblare cu Dumnezeu? În ce feluri ai putea fi ispitit să murmuri când provizia pare întârziată sau amară? Ce pași poți face astăzi pentru a răspunde credincioșiei lui Dumnezeu atât cu cântare cât și cu ascultare?
Roagă-te
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru eliberarea pe care ai împlinit-o și pentru călăuzirea pe care o continui să o dai. Învață-ne să-Ți cântăm laudele cu recunoștință proaspătă chiar și când ne confruntăm cu încercări în pustiu. Ajută-ne să ne întoarcem repede la Tine în rugăciune mai degrabă decât în plângere când apele au gust amar. Întărește-ne încrederea că ne vei conduce de la încercare la răcorire și în cele din urmă la odihna făgăduită. Fie ca viețile noastre să reflecte atât cântarea lui Moise cât și ascultarea statornică pe care o dorești. În numele lui Isus ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →