← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei

Poporul liber și adevărata sa moștenire: Încheierea primei cărți a Macabeilor

1 Macabei 15-16Despre Prima Carte a Macabeilor (Commentaria in libros Machabaeorum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
Ajungem acum la încheierea primei cărți a Macabeilor. Prin pagini lungi am privit un popor mic și credincios apăsat din toate părțile, și totuși păstrat. Preoții lor au căzut și s-au ridicat din nou; eliberatorii lor au fost ridicați unul după altul, și candela adevăratei închinări nu a fost niciodată stinsă cu totul. În acest al cincisprezecelea capitol, regele Antioh, fiul lui Dimitrie, scrie de peste mare lui Simon, marele preot, mai întâi pentru a-i confirma onorurile și libertatea poporului sfânt, iar apoi, când ambiția îl biruie, pentru a cere înapoi cetățile pe care Simon le deținea. Astfel, cartea se apropie de sfârșit cu cei credincioși confirmați, poporul liber, și totuși vechiul dușman încă învârtindu-se. Sf. Rabanus Maurus, stareț al Fuldei, ne învață să citim aceasta nu doar ca înregistrarea unei națiuni străvechi, ci ca o parabolă a sufletului și a întregii case a lui Dumnezeu: a rămășiței credincioase păstrate prin lungă luptă, a cinstei și păcii date sfinților, și a dorinței poporului sfânt după singurul și adevăratul Eliberator, de care Simon și toți părinții macabeeni nu au fost decât o umbră.
Citește

Citire

Citiți cu glas tare întregul 1 Macabei 15. Observați cele două mișcări ale sale. Mai întâi, Antioh îl cinstește pe Simon: îi confirmă dreptul de a bate propria monedă, acordă locului sfânt libertatea sa, eliberează poporul de datorii vechi și reînnoiește prietenia Romei care fusese câștigată în capitolele anterioare. Poporul credincios, atât de mult timp asuprit, este acum recunoscut ca liber, iar marele preot ca cinstit printre neamuri. Apoi a doua mișcare: inima regelui se întoarce, și prin comandantul său Cendebeu cere înapoi cetățile pe care Simon le deține, numindu-le ale sale. Simon răspunde că acestea nu sunt pradă, ci moștenirea părinților săi, de drept a lui și nu a regelui. Citiți încet și țineți ambele mișcări împreună: cinstea dată celor credincioși și invidia dușmanului care încă dorește să-i facă din nou slujitori.
Studiu
Rabanus citește cererea lui Antioh ca strategie perpetuă a adversarului străvechi împotriva sufletului. Când regele cere înapoi cetățile pe care Simon le câștigase în luptă, aceasta semnifică, spune starețul, că dușmanul străvechi invidiază întotdeauna virtuțile sfinților și dorește să le supună sieși într-o servitute nedreaptă. Cetățile, așadar, sunt virtuțile câștigate cu greu prin lunga luptă a vieții duhovnicești; iar dușmanul care le-a pierdut nu poate îndura să le vadă ținute de cei credincioși. Dar Simon nu cedează. Rabanus ne spune că Simonul duhovnicesc, revendicându-le pentru sine, a spus că erau de dreptul său și moștenirea părinților săi. Sfântul revendică virtuțile nu ca prăzi ce pot fi negociate, ci ca un patrimoniu, posesiunea dreaptă și strămoșească a celor sfinți. Iar dușmanului care pretinde o parte, răspunsul este ferm: dușmanul nu avea acolo nicio comuniune. Libertatea câștigată la încheierea cărții nu este, așadar, doar politică; este libertatea sufletului care și-a revendicat ceea ce este cu adevărat al său.
Considerați

Considerare

De ce aparține moștenirea lui Simon și nu regelui care o poftește? Rabanus răspunde că dreptul este fixat de rânduiala lui Dumnezeu însuși, căci posesiunea virtuților aparține în mod cuvenit aleșilor, nu celor osândiți. El se întoarce la împărțirea lumii între fiii lui Noe: pământurile pe care le dețineau cananeii fuseseră mai întâi alocate liniei lui Sem și au fost mai târziu luate cu forța; și astfel, când Dumnezeu le-a redat poporului său sfânt, starețul spune: În aceasta se dovedește și preadreptul judecății lui Dumnezeu. Același tipar, insistă Rabanus, este scris în noi. voința Domnului a destinat în mod firesc posesiunea inimii noastre nu viciilor, ci virtuților. Inima a fost făcută să fie locuința sfințeniei; păcatul este uzurpatorul, cel venit mai târziu care a luat cu forța ceea ce nu a fost niciodată al său. De aceea rămășița credincioasă, apăsată atât de mult și atât de greu prin întreaga carte, este la sfârșit justificată și liberă: libertatea ei este restaurarea unei posesiuni părintești. Despre poporul sfânt Rabanus spune că Dumnezeu a redat acestor sfinți, ca posesiune părintească, ceea ce fusese destinat neamului lor la împărțirea lumii. Aici Răsăritul și Apusul vorbesc cu o singură voce, și întreaga nădejde a lui Israel este cinstită ca rădăcina în care suntem altoiți, niciodată ca un lucru lepădat.
Răspunde

Răspuns

Cum vom primi atunci virtuțile care ne lipsesc, cetățile sufletului încă ținute de dușman? Nu prin propria noastră putere singură, căci Rabanus este clar că recuperarea este darul harului: când aceste virtuți le-au fost redat de sus prin harul lui Dumnezeu, le posedă ca moștenire a lor. Să facem, așadar, două lucruri. Mai întâi, să revendicăm, ca Simon, ceea ce este al nostru de drept în Hristos; să nu negociem cu adversarul pacea, curăția, răbdarea și dragostea pe care Domnul le-a destinat inimii omenești. În al doilea rând, să le cerem ca dar, așteptând harul care vine de sus pentru a alunga uzurpatorul și a așeza din nou sfințenia în propria ei casă. Eliberatorii macabeeni și-au condus poporul la cinste și la libertate, și acolo se încheie cartea; dar ei au fost o umbră. Adevăratul și veșnicul Eliberator, după care poporul sfânt a tânjit prin fiecare pagină a acestei lupte, este Hristos, care singur ne redă întreaga moștenire a sfinților. Spre El ne întoarcem acum în rugăciune.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care prin lunga luptă a poporului Tău credincios ai ținut aprinsă candela adevăratei închinări și care redai sfinților Tăi moștenirea pe care dușmanul ar fura-o: alungă din cetățile inimilor noastre orice viciu uzurpator și așază acolo din nou virtuțile pe care le-ai orânduit pentru noi de la început. Fă-ne, asemenea celor credincioși de odinioară, popor liber care își revendică patrimoniul în Tine și dăruiește-ne pe singurul și adevăratul Eliberator după care au așteptat toți părinții, pe Fiul Tău Unul-Născut. Căci Tu ești partea și moștenirea noastră, Părinte, împreună cu Fiul Tău și cu Duhul Tău Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre Prima Carte a Macabeilor (Commentaria in libros Machabaeorum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →