← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezechiel 11-12 — cu Ioan Calvin

Ezechiel 11-12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în expunerea căutătoare a lui Ioan Calvin despre capitolele 11 și 12 din Ezechiel. Calvin ne călăuzește prin viziunea profetului despre conducătorii Ierusalimului și cuvintele încăpățânate care au provocat judecata divină. Comentariul său expune inutilitatea scuzelor omenești înaintea privirii cercetătoare a lui Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi și modurile în care am putea rezista cuvântului care ne confruntă. Atenția atentă a lui Calvin la text ne cheamă la smerenie și reverență înaintea Dumnezeului viu care încă vorbește prin Scriptură.
Citește

Citire

Cităm acum capitolele 11 și 12 din Ezechiel, ascultând după Duhul care a vorbit prin profet. Să lase cuvintele de judecată și promisiune să se odihnească pe inimă. Observă conducătorii care apar în viziune și zicerile sfidătoare care urmează. Cere Domnului să-ți deschidă urechile ca avertismentele străvechi să ne adreseze astăzi.
Studiu
Calvin începe prin a se adresa celor douăzeci și cinci de bărbați văzuți la poartă. Aici profetul îi avertizează pe oameni că conducătorii perverși vor fi cauza distrugerii lor. Căci dacă orb pe orb călăuzește, amândoi vor cădea în șanț (Matei 15:14; Luca 6:39). Deoarece, așadar, bătrânii cetății erau astfel de apostați răi, i-au atras cu ei pe tot trupul poporului în aceeași ruină. Acum, așadar, profetul arată că starea cetății era atât de coruptă încât nicio nădejde de iertare nu mai rămânea, deoarece cei ce trebuiau să fie ochii întregului popor erau învăluiți în întuneric. Dar el numește cei [15]douăzeci și cinci de seniori. De aici este probabil ca acest număr să fi fost ales în mijlocul confuziei, sau că un număr definit este pus pentru unul nedefinit; și eu îmbrățișez mai degrabă această a doua vedere. Oricum ar fi, implică faptul că cei ce țineau frâiele guvernării erau disprețuitori nelegiuiți ai lui Dumnezeu, și de aceea nu este surprinzător că nelegiuirea și defecțiunea de la Dumnezeu și legea sa începuseră să crească printre tot poporul. Dar trebuie să remarcăm intenția profetului. Căci soldații obișnuiți sunt obișnuiți să-și considere comandanții ca pe un scut, așa cum vedem astăzi în papism. Căci acesta este ultimul lor refugiu, deoarece ei cred că nu sunt vinovați de nicio greșeală când ascultă de sfânta lor Mamă Biserica. Astfel era și odinioară încăpățânarea poporului. Despre lauda că timpul nu venise încă, Calvin scrie: Aici profetul explică ce ar putea fi obscur prin perversitatea lor. El aduce înainte, așadar, ceea ce cei nelegiuiți credeau că poate fi acoperit de multe sofisme. Căci știm că ipocriții se străduiesc să-și fixeze ochii pe Dumnezeu, și când își aruncă propriile nori înaintea lor, ei cred că El este orbit. Din acest motiv Isaia spune că Dumnezeu este de asemenea înțelept (Isaia 31:2) și își bate joc de viclenia lor, deoarece ei cred că orbește ochii lui Dumnezeu în timp ce își ascund păcatele cu diverse acoperăminte. Deoarece, așadar, încăpățânarea acestor oameni era atât de mare, profetul aici le dezbracă masca; căci ei puteau fi abătuți prin sfaturi perverse ca să nege că meritau ceva de acest fel. Dar profetul aici taie pretextele lor, deoarece, în adevăr, nelegiuirea lor era mai mult decât suficient de evidentă, deoarece ei se laudă că timpul nu este încă la îndemână și, prin urmare, că pot construi case la Ierusalim ca într-un timp de ușurință și pace. Așa cum am văzut în Ieremia, timpul ultimei distrugeri se apropia; tot ce mai rămânea în cetate fusese acum destinat ruinii finale: și din acest motiv Ieremia a sfătuit ca case să fie construite în Caldeea și în țări străine, deoarece captivii trebuiau să petreacă acolo o perioadă lungă, chiar șaptezeci de ani (Ieremia 29:5). Deoarece atunci timpul prezis se apropia acum, a devenit o extremă nebunie în popor să se opună și să trateze amenințările lui Dumnezeu ca pe un obiect de râs și să se laude că este un timp pentru construire. Acum, așadar, vedem ce blamează și condamnă profetul în cei douăzeci și cinci de bărbați care erau prinți ai poporului, anume că ei au întărit poporul în răutate încăpățânată și au încurajat torpoarea, astfel încât amenințările profetului au fost neauzite. Deoarece, așadar, ei au împietrit poporul prin ademenirile lor și au îndepărtat orice simț al pocăinței, au îndepărtat de asemenea orice teamă de mânia lui Dumnezeu care fusese vestită împotriva lor. Profetul condamnă această depravare în sfaturile lor. Calvin se întoarce apoi la zicala batjocoritoare despre căldare și carne. Dar, în a doua clauză, acest dispreț apare mai detestabil când ei spun că Ierusalimul este căldarea, iar ei sunt carnea. Nu mă îndoiesc că fac aluzie la Ieremia; căci în primul capitol a fost arătat oala, dar focul era din nord (Ieremia 1:13); așa că atunci Duhul a vrut să ne învețe că caldeenii vor veni ca un foc să consume Ierusalimul, ca și cum o oală este pusă pe un foc mare și constant, chiar dacă este plină de apă și carne, totuși conținutul ei este consumat, iar sucul cărnii este uscat prin gătire prea lungă. Dumnezeu demonstrase aceasta prin slujitorul său Ieremia: aici evreii își bat joc și eludează în mod factios ceea ce ar trebui să-i lovească cu nicio teamă ușoară, dacă nu ar fi fost prea leneși: iată, spun ei, noi suntem carnea și Ierusalimul este căldarea. Așa că ei par să-l evalueze pe profetul Ieremia, ca și cum ar fi fost inconsecvent, -- 'Ce? ne ameninți cu captivitatea? și între timp spui că această cetate va fi oala și caldeenii focul. Dacă Dumnezeu vrea să ne consume, așadar să rămânem înăuntru: astfel putem construi case.' Acum înțelegem cum au căutat ei o aparență de inconsecvență în cuvintele profetului: așa cum oamenii reprobați și profani iau întotdeauna argumente prin care pot diminua și micșora toată credința în doctrina cerească, ba chiar o pot reduce la nimic dacă ar putea. Profetul, așadar, oferă un remediu pentru acest rău, așa cum am văzut. Dar înainte de a trece la el, repetă zicala lor nelegiuită, că Ierusalimul este o căldare, iar poporul carne. Ei au întors ceea ce fusese spus la un înțeles direct contrar, căci profetul a spus că vor arde deoarece caldeenii vor fi ca focul; dar ei au spus -- bine, vom fi pârjoliți, dar asta se va face ușor, astfel încât vom rămâne în siguranță până la o bătrânețe bună. De aici înțelegem cât de diabolică era îndrăzneala lor, care erau atât de orbiți de judecățile drepte ale lui Dumnezeu, încât nu au ezitat să-l blameze cu obrăznicie chiar pe Dumnezeu însuși și să facă un obiect de râs din autoritatea învățăturii sale. Astfel vedem în alt mod cât de credincios și-a descărcat Ezechiel datoria: el fusese creat profet: nu trebuia să-și descarce slujba de unul singur, ci era un asistent al lui Ieremia. Și nu putem altfel să ne descărcăm datoria față de Dumnezeu și Biserica sa decât dacă ne întindem reciproc mâinile unul altuia, când slujitorii sunt uniți reciproc și unul studiază să-l asiste pe celălalt. Ezechiel semnifică acum aceasta când se declară aliatul și asistentul lui Ieremia.
Considerați

Considerare

Calvin aplică pasajul la libertatea cerută de la învățătorii credincioși. În cele din urmă, oamenii aruncă întotdeauna toată vina de la ei, sub pretextul erorii sau ignoranței. De aici profetul arată acum că cetatea nu era liberă de mânia lui Dumnezeu, deoarece era coruptă de conducătorii și cârmuitorii ei; ba chiar că aceasta era o cauză a distrugerii ei, deoarece poporul era prea ușor condus de exemple perverse. Între timp, trebuie să observăm libertatea profetului, deoarece el aici atacă fără teamă pe cei mai nobili prinți. El era, într-adevăr, în afara pericolului, deoarece era exilat: dar pare că era la Ierusalim când a rostit această profeție. El arată, așadar, puterea minții sale, deoarece nu cruță pe nobili. De aici se adună această doctrină utilă, că cei ce excelează în reputație și rang nu sunt liberi de vină dacă se poartă rău, așa cum vedem că se întâmplă în papism. Căci, în ceea ce-l privește pe papă însuși, este în puterea lui să condamne întreaga lume, în timp ce se scutește pe sine de orice vină. Și în ceea ce-i privește pe episcopi, acum sunt necesari douăzeci sau treizeci de martori, și apoi chiar șaptezeci: de aici una dintre acele fiare cu coarne nu putea fi convinsă, decât dacă întregul popor s-ar ridica: așa era și odinioară. Dar aici profetul arată că, oricât de eminenți ar fi cei ce sunt înzestrați cu putere asupra poporului, totuși ei nu sunt sacri nici absolviți de orice lege printr-un privilegiu particular, deoarece Dumnezeu îi judecă liber prin Duhul său și îi mustră prin profeții săi. În cele din urmă, dacă vrem să ne descărcăm datoria corect, mai ales când constă din slujba de învățare, trebuie să evităm orice respect al persoanelor, căci cei ce se laudă că excelează pe alții sunt totuși supuși mustrărilor lui Dumnezeu. Din acest motiv urmează --
Răspunde

Răspuns

Unde aș putea să-mi scuz propria rezistență la cuvântul lui Dumnezeu arătând spre alții? Cum schimbă cunoașterea că Dumnezeu vede ridicările inimii modul în care mă rog? În ce moduri sunt chemat să vorbesc adevărul fără respect al persoanelor?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care cercetezi inima și cunoști orice răzvrătire ascunsă, împlinește făgăduința legământului Tău de a da o inimă una și un duh nou, îndepărtând piatra și dăruind carne, ca să umblăm în rânduielile Tale. Fii nouă un sanctuar în țara pribegiei noastre, ca să nu ne încredem în vedenii mincinoase, ci să tremurăm la Cuvântul Tău și să rămânem sub ocrotirea prezenței Tale. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →